Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 795/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 795/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 673/187/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 795/R/CA/2013
Ședința publică de la 30 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. M. U.
Judecător D. S.
Judecător N. C. T.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în loc.Oradea, ..18, jud.Bihor, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ S.A. PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE POȘTĂ NORD - VEST - CU SEDIUL PROCESUAL ALES, în loc.Cluj N., ..33, jud.Cluj, împotriva sentinței civile nr.501 din 21.03.2013, pronunțată de Judecătoria Beiuș, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
Se constată că, dezbaterea cauzei a avut loc la data de 23 septembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de 30 septembrie 2013, după care:
TRIBUNALUL
DELIBERÂND;
Asupra recursului de față Tribunalul, constată următoarele;
Prin sentința nr.501 din 21.03.2013, pronunțată de Judecătoria Beiuș, s-a admis plângerea formulată de petenta C. NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ S.A. PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE POȘTĂ NORD - VEST - CU SEDIUL PROCESUAL ALES - CLUJ N., .. 33, J. CLUJ în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR - ORADEA, .. 18, J. BIHOR și în consecință:
S-a dispus anularea procesului verbal de contravenție . nr._/31.10.2011 precum și sancțiunea aplicată prin acesta.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele;
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ., nr._/31.10.2011, încheiat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, petenta C. NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ S.A. a fost sancționată contravențional cu o amendă în cuantum de 2.500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 25, alin. 1 rap. la art. art. 61. lit b) din Legea nr. 333/2003 (fila 5).
S-a reținut de agentul constatator faptul că, în contextul unui control efectuat la Oficiul Poștal Ștei, s-a constatat că în data de 28.10.2011, ora 11,11 pe .. 3 transportul de bunuri și valori este efectuat de personal de pază, neînarmat, cu auto._, aparținând C.N. Poșta Română S.A.
Verificând plângerea formulată de către petent, din perspectiva art. 34din O.G. nr.2/2001, instanța de fond a constatat că aceasta a fost depusă în termenul legal.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța de fond a reținut că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și a art.17 din O.G. nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată și din oficiu de către instanță, precum și mențiunile prevăzute de art.16 din O.G. nr.2/2001, care pot duce la anularea actului constatator.
Instanța de fond a reținut că petenta a fost sancționată contravențional pentru încălcarea art. 25, alin. 1 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, care statuează că ,, Paza transporturilor bunurilor si valorilor, constând in sume de bani, titluri de credite, cecuri sau alte înscrisuri de valoare, metale si pietre prețioase, se asigura cu mijloace de transport anume destinate si se realizează, după caz, cu jandarmi, personal propriu sau al unei societăți specializate de paza si protecție, înarmați cu arme de foc, in condițiile legii’’.
Potrivit art. 60, alin. 1, lit c) din același act normativ, ,,neîntocmirea planului de paza, conform art. 5 alin. (3), sau a celui de transport de bunuri ori valori, conform art. 26 alin. (1), și neîndeplinirea sarcinilor prevăzute în acestea ori a măsurilor stabilite de unitatea de jandarmi’’ constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, potrivit art. 61, alin. 1, lit b).
Coroborând aceste dispoziții legale cu înscrisurile depuse în probațiune la dosar, instanța de fond a concluzionat că exista întocmit, la data constatării faptei, Planul de pază al transporturilor județene de bunuri și valori nr. 103/1497/01.03.2010, avizat de IPJ Bihor (filele 6-27), acesta fiind avizat favorabil de către Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor conform adresei nr._ din 15.03.2010 .
IPJ Bihor a avizat în mod favorabil planul de pază prin care s-a stabilit că C. Națională Poșta Română S.A., în calitate de beneficiar și G4S CASH SERVICES S.R.L. în calitate de prestator au stabilit că transportul de numerar și alte valori între locațiile Poștei Române cu autovehicule blindate s, sau special amenajate și personal de pază înarmat, aparținând prestatorului, calificat profesional și avizat pentru port armă și transport valori de organele de poliție, în conformitate cu prevederile legale . În cadrul planului de pază s-au stabilit traseele de deplasare de bază ale autovehiculelor de transport valori, între trasee fiind inclus și cel pentru Oficiul Poștal Ștei . Față de cele mai sus arătate, instanța consideră că în speță petenta nu se face vinovată de săvârșirea faptei contravenționale reținute în sarcina sa deoarece aceasta și-a luat măsurile necesare pentru respectarea dispozițiilor Legii nr. 333/2003 privind paza și protecția bunurilor .
Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a admis plângerea și a anulat în totalitate procesul-verbal contravențional ., nr._/31.10.2011.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs recurenta INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul menținerii în întregime a dispozițiilor procesului verbal contravențional ., nr._/31.10.2011, ca temeinic și legal.
În motivarea recursului, recurenta-intimată a susținut că petenta a săvârșit contravenția prev.de art. 25, alin. 1 rap. la art. art. 61. lit b) din Legea nr. 333/2003, care prevede că paza transporturilor bunurilor și valorilor și asigură mijloace de transport anume destinate si se realizează, cu jandarmi sau personal specializat, înarmați cu arme de foc.
Cum, la data efectuării controlului s-a constatat că transportul respectiv s-a făcut cu personal propriu care nu era înarmat, nu are relevanță faptul că planul de pază a fost avizat, deoarece nu s-au făcut demersuri pentru actualizarea acestuia în condițiile în care s-a denunțat contractul cu firma transportatoare.
În drept a invocat disp.art.304 C.p.c., OG 2/2001 cu completările și modificările ulterioare.
Intimata C. NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ S.A prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 20.09.2013, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.
În susținerea motivelor invocate în întâmpinare, intimata a prezentat evoluția plângerii contravenționale formulate împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/31.10.2011, precizând în concluzie că procesul verbal de contravenție contestat este netemeinic deoarece agentul constatator nu prevede care sunt valorile transportate, cine erau însoțitori de valori sau care este gradul pericolului social concret creat.
Examinând sentința recurată raportat la motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit disp.art.304 din C.p.c., instanța reține următoarele;
Prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/31.10.2011, încheiat de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR.
Petenta C. NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ S.A, a fost sancționată contravențional cu o amendă în cuantum de 2.500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 25, alin. 1 rap. la art. art. 6 lit b) din Legea nr. 333/2003, reținându-se că la controlul efectuat la Oficiul Poștal Ștei, în data de 28.10.2011, ora 11,11 pe .. 3 transportul de bunuri și valori a fost efectuat de personal de pază neînarmat, cu auto._, aparținând C.N. Poșta Română S.A.
Cu privire la legalitatea procesului verbal de contravenție contestat, tribunalul apreciază, că în mod corect prima instanță a stabilit că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și art.17 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de acest act normativ.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, tribunalul constată că în mod greșit prima instanță a stabilit că exista la data efectuării controlului și a constatării faptei, Planul de pază al transporturilor județene de bunuri și valori avizat favorabil de către Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor, și că din acest motiv petenta nu se face vinovată de săvârșirea faptei contravenționale reținute în sarcina sa de către agentul constatator.
A apreciat, astfel instanța de fond că, prin întocmirea și avizarea planului de pază cu aviz favorabil, petenta și-a luat măsurile necesare pentru respectarea L 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
În cauză, concret, petenta a fost sancționată pentru contravenției prevăzute de art. 25, alin. 1 din Legea nr. 333/2003, care prevede că ,,Paza transporturilor bunurilor si valorilor, constând in sume de bani, titluri de credite, cecuri sau alte înscrisuri de valoare, metale si pietre prețioase, se asigura cu mijloace de transport anume destinate si se realizează, după caz, cu jandarmi, personal propriu sau al unei societăți specializate de paza si protecție, înarmați cu arme de foc, in condițiile legii’’.
Conform dispozițiilor art.60 lit.b din lege, constituie contravenție,, neluarea măsurilor prevăzute la art.25….”și se sancționează potrivit art.61.
Faptul că petenta a întocmit Planul de pază al transporturilor care a fost avizat de IPJ Bihor, nu exonerează de răspundere pentru situația transporturilor efectuate fără personal de pază înarmat, potrivit legii, fapta săvârșită de petentă fiind sancționată distinct.
În concluzie, față de considerentele de fapt și de drept arătate, Tribunalul apreciază că sentința civilă recurată este netemeinică și, în consecință, apreciind că recursul este fondat îl va admite și va modifica în totalitate sentința atacată în sensul că va respinge plângerea contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul introdus de recurenta INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în loc.Oradea, ..18, jud.Bihor, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ S.A. PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE POȘTĂ NORD - VEST - CU SEDIUL PROCESUAL ALES, în loc.Cluj N., ..33, jud.Cluj, împotriva sentinței civile nr.501 din 21.03.2013, pronunțată de Judecătoria Beiuș, pe care o modifică în totalitate, în sensul că respinge plângerea.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 30 Septembrie 2013
Președinte, O. M. U. | Judecător, D. S. | Judecător, N. C. T. |
Grefier, M. M. |
Red.jud.S.D./04.10.2013
Red.jud.fond.G.A.
Tehn.red.M.M./2 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 794/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 502/2013.... → |
|---|








