Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Sentința nr. 3878/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3878/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 3098/111/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 3878/CA/2013
Ședința publică de la 22 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. C. T.
Grefier D. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei de C. administrativ și fiscal privind pe reclamanții M. R. și N. M. T., în contradictoriu cu pârâții P. M. ORADEA și P. M. ORADEA, având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul de rândul unu M. R., lipsă fiind restul părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza este la al doilea termen de judecată, după care:
Instanța constată că prin serviciul de registratură s-a depus de către reclamantul N. M. cerere de renunțare.
Instanța întreabă reclamantul dacă își mai menține cererea.
Reclamantul învederează instanței că își menține cererea formulată .
Instanța întreabă reclamantul dacă a semnat cererea de chemare în judecată personal și îi aduce la cunoștință că substituirea identității unei alte persoane constituie abatere disciplinară în cazul persoanelor private de libertate.
Reclamantul învederează instanței că este semnătura sa de pe acțiune.
Instanța întreabă reclamantul dacă înțelege să solicite probe.
Reclamantul solicită în probațiune audierea lui N. M. în calitate de martor.
Întrebat fiind de către instanță, reclamantul arată că nu știe ce obiect are cererea formulată.
Instanța apreciază că se impune a se timbra acțiunea, aspect pe care îl pune în discuția reclamantului.
Reclamantul arată că nu a timbrat acțiunea.
Instanța întreabă reclamantul dacă înțelege să mai solicite un termen de judecată pentru a timbra acțiunea.
Reclamantul arată că renunță la judecata cererii.
Instanța invocă din oficiu excepția de netimbrare și reține cauza în pronunțare asupra acestuia.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 28.03.2012, sub număr de dosar_, reclamații M. R. și N. M. T. a solicitat obligarea pârâtelor P. M. Oradea și P. M. Oradea.
În motivarea acțiunii, reclamanții arată, în esență, că a adresat pârâtelor o adresă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, dar până în prezent nu au primit nici un răspuns, cerere prin care a solicitat informații de interes personal în legătură cu o proprietate rămasă ca moștenire de la bunicul lor.
Mai arată că solicită daune morale de 500 lei fiecare.
În drept, reclamanții au invocat Legea 554/2004, art. 2 și art 31 alin. 1 din Constituția României.
Reclamantul M. R. întrebat fiind dacă solicită termen pentru timbrarea acțiunii a declarat că renunță la judecată, iar reclamantul N. M. T. a depus prin serviciul de registratură a depus o declarație prin care a arătat că renunță la cererea de chemare în judecată și nu și-o însușește întrucât nu el a formulat-o.
Pârâții, deși legal citați, nu s-au prezentat la dezbaterea cauzei și nu și-au exprimat poziția în scris față de acțiunea dedusă judecății
În ședința publică din 22.05.2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția de netimbrare a acțiunii și a rămas în pronunțare pe excepție.
Examinând cu prioritate excepția de netimbrare a cererii față de manifestările de voință ale reclamanților, în sensul renunțării la cerere, instanța constată că cererea nu este timbrată cu toate că reclamanții au fost citați cu această mențiune pentru termenul din 22.05.2013.
În conformitate cu art. 3 lit. „m”, pct.2 din Legea nr.146/1997, reclamantul avea obligația de a timbra cererea de chemare în judecată cu suma de 39 lei, taxa judiciara și 0,30 lei timbru judiciar.
Potrivit al.1 al art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxa judiciară de timbru se plătește anticipat, potrivit al. 2, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, iar potrivit al. 3, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru, se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.
Având în vedere aceste considerente, instanța în temeiul art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr.146/1997, va admite excepția de netimbrare a acțiunii și va dispune anularea acesteia ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării acțiunii invocată din oficiu de către instanță și în consecință:
Anulează ca netimbrată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții M. R. și N. M. T. ambii deținuți în Penitenciarul A., în contradictoriu cu pârâții P. M. ORADEA și P. M. ORADEA.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 22 mai 2013.
Președinte, Grefier,
T. N. C. M. D.
Red. Jud. T.N.C.
Dact. Gref. M.D./6 ex./23.05.2013
Emis 4 comunicări cu:
Reclamanții M. R.
N. M. T.
pârâții P. M. ORADEA
P. M. ORADEA.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 6698/2013.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1081/2013.... → |
|---|








