Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2686/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2686/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 14231/111/2011*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA NR.2686/CA/2013
Ședința publică din data de 2 aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. B.
GREFIER: F. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. N. D., cu domiciliul în Oradea, Calea A. nr.59, ..4, ., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, în nume propriu și în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BEIUȘ, cu sediul în Oradea, ..2/B, jud.Bihor, și cu chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6, având ca obiect contestație act administrativ fiscal, ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului – avocat B. A., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, restul părților fiind lipsă.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că procedura este completă, acțiunea este legal timbrată, după care:
Reprezentanta reclamantului arată că nu mai are alte probe de propus sau cereri de formulat.
Instanta, văzând că nu mai sunt alte cereri și probe, închide faza probatorie și acordă cuvântul părții prezente pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației fondului pentru Mediu, formulată de pârâta D.G.F.P. Bihor. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța, considerând cauza lămurită, închide dezbaterea ei și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND,
Constată că prin sentința nr.2029/CA/10.04.2012 a Tribunalului Bihor, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B. N. D., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BEIUȘ (A.F.P. ȘTEI) și, în consecință, a fost obligată pârâta AFP Beiuș, continuatoarea pârâtei AFP Ștei, să restituie reclamantului suma de 6.694 lei, achitată cu chitanța . nr._/30.12.2010, reprezentând taxă de poluare, sumă care urmează a fi actualizată cu dobânda fiscală calculată conform Codului de procedură fiscală. Totodată, a fost obligată pârâta AFP Beiuș la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 539,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr.184/CA/18.01.2013-R a Curții de Apel Oradea, a fost admis recursul formulată de DGFP Bihor – în reprezentarea pârâtei AFP Beiuș – împotriva sentinței nr.2029/CA/2012 A Tribunalului Bihor, dispunându-se casarea în parte, cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Bihor, în vederea soluționării cererii de chemare în garanție, reținându-se în esență că la data pronunțării hotărârii atacate era formulată o cerere de chemare în garanție de către DGFP Bihor, față de Administrația F. pentru Mediu, însă instanța de fond a omis să se pronunțe asupra acesteia.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Bihor la data de 28.01.2013, sub dosar nr._/111/2011*.
Reexaminând cauza în limita stabilită prin decizia de casare, Tribunalul Bihor constată că la data de 23.03.2012, D.G.F.P. Bihor a formulat o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, arătând că, în conformitate cu art.1 al.1 din OUG 50/2008, taxa pentru poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În temeiul prevederilor art. 63 Cod procedură civilă, ca o consecință a admiterii capătului de cerere privind obligarea pârâtei AFP Beiuș la plata în favoarea reclamantului a sumei de 6.694 lei, actualizată în conformitate cu prevederile C.pr.fiscală, Tribunalul Bihor, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului F. pentru Mediu București, formulată de pârâtă, o va admite și pe cale de consecință va obliga chemata în garanție, să plătească pârâtei AFP Beiuș suma de 6.694 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, precum și dobânda legală până la data plății, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Urmează să se constate că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în garanție formulată de către D.G.F.P. Bihor, cu sediul în Oradea, ..2/B, jud.Bihor, în reprezentarea pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BEIUȘ și obligă chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6, la plata sumei de 6.694 lei, actualizată, în favoarea pârâtei AFP Beiuș.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 02.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. DorelBalaș F.
Red.B. D., jud.
Dact. BF în 30.04.2013.
5 ex.Pt.conf.3 .> - B. N. D.
- DGFP Bihor
- Adm.F. pt.Mediu
Azi, .2013.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3399/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Încheierea nr.... → |
|---|








