Contestaţie act administrativ fiscal. Încheierea nr. 5015/2013. Tribunalul BIHOR

Încheierea nr. 5015/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 04-07-2013 în dosarul nr. 12960/111/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

ÎNCHEIERE Nr. 5015/2013

Ședința publică de 04 iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: T. A.

GREFIER: V. E. E.

Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta M. A. C., cu domiciliul în Oradea, ., .. 1, jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BIHOR - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, cu sediul în Oradea, ., județul Bihor, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că procedura este completă, reclamanta a depus prin Serviciul Registratură la data de 21.03.2013 cerere de renunțare la judecată, după care:

TRIBUNALUL

DELIBERÂND,

Văzând cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanta M. A. C., ținând seama de dispozițiile art. 246 C.pr.civ., conform cărora reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, instanța urmează să ia act de renunțarea la judecarea acțiunii formulată de reclamanta M. A. C., în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BIHOR - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În baza art. 246 C.pr.civ., ia act de renunțarea la judecarea acțiunii formulată de reclamanta M. A. C., cu domiciliul în Oradea, ., .. 1, jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BIHOR - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, cu sediul în Oradea, ., județul Bihor.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 04 iulie 2013.

P., GREFIER,

T. A. V. E. E.

Red. jud. T.A./11.07.2013

Red.V.E/ 4 ex

Pt. conformitate se comunică azi 12.07.2013:

  • reclamanta M. A. C., cu domiciliul în Oradea, ., .. 1, jud. Bihor
  • pârât INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BIHOR - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, cu sediul în Oradea, ., județul Bihor

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Încheierea nr. 5015/2013. Tribunalul BIHOR