Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 4621/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4621/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 3003/111/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 4621/2013
Ședința publică de 13 iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: T. A.
GREFIER: V. E. E.
Pe rol fiind soluționarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul S. P., cu domiciliul ales în Oradea, .. 84, cam 1, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 2B, județul Bihor, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BEIUȘ, cu sediul în Beiuș, ., județul Bihor și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, Corp A, sector 6, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, acțiunea este legal timbrată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, după care:
Instanța considerând cauza lămurită, închide dezbaterea ei și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la data de 26.03.2012, legal timbrată, reclamantul S. P., in contradictoriu cu paratele pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BEIUȘ, și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU a solicitat instanței să dispună anularea răspunsului nr._/19.03.2012, prin care i s-a respins cererea de restituire a taxei de poluare, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 3160 lei, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul arată că a achiziționat autoutilitara marca Volkswagen Crafter, în cursul anului 2008. Pentru a înmatricula acest autoturism in România a fost obligat sa achite taxa de poluare pentru autovehicule in cuantum de 3160 lei.
Reclamantul s-a adresat pârâtei solicitându-i restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, însă aceasta a respins cererea sa.
Reclamantul arată că această taxă este percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează ca această taxă de poluare se aplica doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu efect echivalent taxelor vamale de import.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Oradea a formulat întâmpinare, prin care a invocat în principal inadmisibilitatea cererii, raportat la dispozițiile art. 7 al.1 L554/2004, iar pe fond a arătat că se opune admiterii cererii de chemare în judecată
Pârâta Administrația F. pentru Mediu(AFM), deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat de la . Oradea autoutilitara marca Volkswagen Crafter, fabricată în 2008, iar pentru a înmatricula acest autoturism in România a fost obligat sa achite taxa de prima înmatriculare pentru autovehicule in cuantum de 3160 lei, achitată prin chitanța .._/19.06.2008.
La data de 29.02.2012, reclamantul s-a adresat pârâtei cu cererea înregistrată la sediul acesteia sub nr._ solicitând restituirea taxei speciale pentru autoturisme în cuantum de 3160 lei, actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății, prin urmare, excepția inadmisibilității cererii reclamantei grefată pe lipsa plângerii prealabile este nefondată.
Această taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea 343/2006, sub forma unui impozit, cu aplicabilitate de la data de 1 ianuarie 2007.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului se calcula după formula prevăzută de art. 214/1 alin.3 Codul fiscal după criteriile și coeficienții de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii, taxă care nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și neînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Cât privește capătul de cerere privind restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare instanța reține că esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar autoritatea judecătorească garantează la aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
discriminarea de care vorbește însă, reclamantul în motivarea cererii sale este valabilă doar în situația autoturismelor second hand, pentru care, deși s-a plătit o taxă de primă înmatriculare într-un alt stat membru al UE, statul român, prin dispozițiile art. 214 ind.1 -214 ind.3 C.fiscal, impune obligația de achitare a taxei de primă înmatriculare în România, spre deosebire de autoturismele de ocazie care erau deja înmatriculate în țară, la data de 01.01.2007.
Ori, în situația reclamantului, nu se poate vorbi de discriminare, autovehiculul său fiind înmatriculat pentru prima data ca urmare a achitării sumei de 3160 lei, reclamantul nefăcând dovada că acesta mai fusese înmatriculat într-un alt stat membru al UE.
Față de cele reținute, apreciind că taxa de primă înmatriculare a fost stabilită în mod legal, instanța va respinge, ca neîntemeiată cererea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul S. P., cu domiciliul ales în Oradea, .. 84, cam 1, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 2B, județul Bihor, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BEIUȘ, cu sediul în Beiuș, ., județul Bihor și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13.06.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
T. A. V. E. E.
Red. jud. T.A./28.06.2013
Red.V.E.
Ex. 6
Pt. conformitate se comunică azi 28.06.2013:
- S. P., cu domiciliul ales în Oradea, .. 84, cam 1, județul Bihor
- DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 2B, județul Bihor
- ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BEIUȘ, cu sediul în Beiuș, ., județul Bihor
- ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, Corp A, sector 6,
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4345/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Încheierea nr.... → |
|---|








