Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 6184/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6184/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 5249/111/2013
RO M Â N I A
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA NR. 6184/CA/2013
Ședința publică din 25 noiembrie 2013.
Completul compus din:
PREȘEDINTE: T. N. C.
GREFIER: P. C. M.
Pe rol fiind pentru azi, judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul C. V., cu domiciliul în Oradea, . nr.7, ..4, jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N., prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea .. 2B, județul Bihor, având ca obiect: contestație act administrativ fiscal.
Instanța, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, se declară competentă să soluționeze cauza, atât din punct de vedere general, cât și material, teritorial și funcțional.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta reclamantului, av. B. S., în baza împuternicirii avocațiale depusă la fila 11 de la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu pârâta, viciul de procedură fiind acoperit prin depunerea întâmpinării de către pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj-N..
S-a făcut referatul cauzei, învederând instanței cele de mai sus, acțiunea este timbrată, a fost întocmit referatul dispus în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin.11 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, după care:
I n s t a n ț a constată că în conformitate cu prevederile HG 520/2013, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. a dobândit calitatea de succesoare în drepturile și obligațiile pârâtelor inițial chemate în judecată, respectiv a Administrației Județene a Finanțelor Publice Bihor.
Reprezentata reclamantului arată că susține acțiunea, că nu mai are alte probe, cereri sau excepții de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în fond.
I n s t a n ț a încuviințează proba cu înscrisuri și văzând că nu se solicită alte probe, cereri sau excepții, consideră lămurită cauza, închide faza probatorie și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, admiterea cererii de chemare în garanție și cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial, justificat prin chitanța nr. 213 din 14.11.2013, care o depune la dosar în original.
Instanța, constată lămurită cauza și rămâne în pronunțare pe fond.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 07.06.2013, sub număr de dosar_, reclamanta C. V. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.289 lei achitată cu titlu de taxă de poluare la care se adaugă dobândă fiscală de la data achitării taxei 13.02.2009 până la restituirea efectivă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autovehicul marca Toyota. Conform susținerilor reclamantului, pentru a le înmatricula în România, a fost obligată să achite taxa pe poluare în valoare totală de 1.289 lei, impusă de O.U.G. nr.50/2008, deși aceste autovehicule au fost înmatriculate anterior într-o țară ce aparține Uniunii Europene. În aceste condiții, consideră reclamantul că îngrădirea dreptului său de a înmatricula autoturismele în România, prin achitarea taxei de poluare, reprezintă o încălcare a dreptului comunitar, taxa de poluare fiind edictată în așa fel încât se descurajează importul, fiind favorizate produsele naționale.
În drept, reclamantul a invocat Constituția României, art. 90 din Tratatul T.C.E., Legea 554/2004, și OUG 50/2008.
În probațiune, reclamantul a depus la dosar: decizia de calcul a taxei de poluare (f 6), chitanța (f 7), certificatul de înmatriculare din România (f 8), certificatul de înmatriculare și traducere din G. (f 9, 10), declarația notarială ( f 20).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.
In motivare, parata a susținut ca taxa de poluare a fost perceputa cu respectarea dispozițiilor legale in vigoare.
La dosar a depus cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, pârâta prin care a solicitat obligarea chematei în garanție să-i restituie sumele la care va fi obligată să le plătească.
În motivarea cererii, arată că suma achitată de reclamantă cu titlu de taxă pe poluare constituie, potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 din O.U.G. nr.50/2008, venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu pentru finanțarea programelor și proiectelor destinate protecției mediului.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 60-63 C.proc.civ.
Deși legal citată cu mențiunea depunerii întâmpinării, chemata în garanție nu a depus întâmpinare la dosar.
Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta a înmatriculat în România autovehiculul de ocazie marca Toyota având nr. de identificare VNKL12390A071888. Autovehiculul a fost cumpărat de reclamant la 15.05.2005 și a fost înmatriculat pentru prima dată la 18.11.2003, tot pe numele reclamantului, în G., stat membru al Uniunii Europene. În vederea înmatriculării în România a vehiculului menționate, reclamantul a plătit, la data de 13.02.2009 suma de 1.289 lei ca taxa pe poluare conform chitanței . nr._ în temeiul O.U.G. nr.50/2008, stabilite prin deciziile de calcul a taxei pe poluare emise de pârâtă.
Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa pe poluare, a cărei plată era prevăzută ca obligatorie de O.U.G. 50/2008, în vigoare la data plății taxei, contravine art.110 paragraful 1 (fost 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, urmând ca analiza dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 privitoare la problema dedusă judecății să aibă în vedere și prevederile art.11 și art.148 din Constituția României, ale Legii nr.157/2005, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, instanța constată că în reglementarea internă a fost introdusă inițial o taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme prin art.2141-2143 din Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, modificată prin O.U.G. nr.110/200, fiind stabilită obligația achitării taxei, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Ulterior, prin O.U.G. nr.50/2008 s-au abrogat dispozițiile art.2141-2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Astfel, potrivit art.4 din O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, „obligația de plată a taxei de poluare intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;”
Din prevederile legale menționate, rezultă că această taxă de poluare este percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 1 iulie 2008, această taxă nefiind percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România.
În conformitate cu art. 110 paragraful 1 (ex-articolul 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), există o încălcare a art.110 din TFUE, atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C-345/93, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C-393/98, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C-101/00).
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a analizat chiar taxa de poluare instituită de Statul Român în Hotărârea din 7 aprilie 2011 dată în cauza C-402/09 T. și Hotărârea din 7 iulie 2011 dată în cauza C-263/10 N., prin care s-a stabilit incompatibilitatea taxei de poluare cu dreptul european.
Prin hotărârea dată în cauza C-402/09 T., CJUE a stabilit faptul că „taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română (…) a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie”.
Potrivit hotărârii CJUE, această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național. Curtea a arătat că „în aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare”.
În consecință, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Argumentele Curții au fost reluate în hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 N., arătându-se că aceleași considerații vizează și regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr.50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.208/2008, O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr.117/2009.
Curtea a reținut că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea a decis că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că instituirea unei taxe de poluare doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr.50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr.50/2008.
Sub aspectul obligativității respectării dreptului comunitar și priorității acestuia față de reglementările interne, instanța reține că prin Legea nr.157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, care statuează că, „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, precum și faptul că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
De asemenea, obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul Român rezultă și din prevederile art. 11 alin. 1 din Constituție, conform cărora Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Din prevederile constituționale citate și dispozițiile Legii nr.157/2005, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru Statul Român iar aplicarea dispozițiilor din legile interne ale Statului Român trebuie să se facă în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar. Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele Flaminio C. v. Enel și Amministrazione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a. Potrivit considerentelor CJUE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi alte dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională.”
În consecință, judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale în așa fel încât drepturile prevăzute în Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Față de opinia explicită a CJUE exprimată în Hotărârile T. și N., obligatorie pentru instanța națională în interpretarea dreptului comunitar, instanța constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Prin urmare, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art.110 TFUE. Totodată, în condițiile în care prin Hotărârea N. s-a stabilit că toate variantele taxei pe poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010 au fost declarate incompatibile cu art.110 TFUE și s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, reținând, de asemenea, că aceleași argumente sunt valabile și în privința taxei pe poluare aplicabile după data de 01.01.2011, instanța, raportându-se la concluziile Hotărârilor T. și N., constată că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, de cele două cauze deferite instanței de contencios european.
Pentru considerentele expuse, reținând incompatibilitatea taxei pe poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art.110 TFUE, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța va admite acțiunea, astfel că va obliga pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 1.289 lei reprezentând taxa de poluare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii, instanța apreciază că este aplicabilă Hotărârea CJUE în cauza nr. 565/2011 - M. I. c. AFP Sibiu în care s-au statuat următoarele “Dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca, in cazul perceperii de catre un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, (…) acest stat este obligat sa restituie cuantumul acestei taxe si sa plateasca dobanzile aferente cuantumului acesteia incepand de la data platii sale de catre contribuabil”
În consecință, instanța va dispune obligarea pârâtei și la plata dobânzii asupra sumei de 1.289 lei, dobândă calculată la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, de la data plății, respectiv 13.02.2009 și până la restituirea efectivă.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, instanța reține următoarele:
Potrivit art.60 al.1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire.
Față de aceste aspecte și reținând că, în conformitate cu prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, în temeiul art.63 C.pr.civ., instanța va admite cererea de chemare în garanție și, pe cale de consecință va obliga chemata în garanție să-i plătească pârâtei suma de 1.289 lei reprezentând taxă poluare, la care se adaugă dobândă calculată la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, de la data plății, respectiv 13.02.2009.
Conform art. 453 alin. 1 C.proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În speță, pârâta este cea care a pierdut, existând și cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, instanța va admite cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 439,3 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată, de către reclamantul C. V. cu domiciliul în Oradea, ., nr. 7, .. 4, jud Bihor, în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj N. prin Administra Județeană a Finanțelor Publice Bihor cu sediul în Oradea, .. 2B, județul Bihor.
Obligă pe pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 1.289 lei, reprezentând taxa pe poluare, precum și la plata dobânzii de la data plății, respectiv 13.02.2009.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6.
Obligă pe chemata în garanție la plata în favoarea pârâtei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj N. prin Administra Județeană a Finanțelor Publice Bihor a sumei de 1.289 lei, reprezentând taxa pe poluare, precum și la plata dobânzii de la data plății, respectiv 13.02.2009.
În baza art. 453 NCPC obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 439,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 25.11.2013.
Președinte,Grefier,
T. N. C. P. C. M.
Red. Jud. T.N.C.
Dact. Gref. P.C.M./4 ex./20.12.2013
Emis 2 comunicări cu:
reclamantul C. V.
pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj N. prin Administra Județeană a Finanțelor Publice Bihor
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3366/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3365/2013.... → |
|---|
