Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3709/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3709/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 4170/111/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR – ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA Nr.3709/CA/2013
Ședință publică din data de 14 mai 2013
Președinte: E. D. V.
Grefier: B. C.
Pe rol fiind soluționarea în primă instanță a cauzei de contencios administrativ privind pe reclamantul B. D.-I., domiciliat în Oradea, ..2A, ., județul Bihor, cu domiciliul procedural ales la avocat Dimeny B., cu sediul în Oradea, ..1, ., județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, cu sediul în Oradea, ..2B, județul Bihor, pentru contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantului, av.I. R., în substituirea av. Dimeny B., potrivit împuternicirii avocațiale de substituire pe care o depune la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, învederând instanței că cererea este timbrată, după care:
Reclamantul, prin avocat, depune la dosar în completarea probațiunii dovada achiziționării autoturismului din U.E.,certificatul de înmatriculare și cartea de identitate din străinătate, arată că nu are alte probe sau cereri de formulat.
În conformitate cu art.167 C.proc.civ., instanța încuviințează înscrisurile depuse în probațiune, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile, putând duce la dezlegarea cauzei.
Nefiind alte cereri sau probe, închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, timbrul judiciar și onorariul avocațial. Depune la dosar chitanța de plată a onorariului de avocat în original.
Instanța, apreciind lămurită cauza, închide dezbaterile asupra acesteia.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal,
În baza actelor de la dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 02.05.2012, sub număr de dosar_, reclamantul B. D.-I. a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea adresei nr._ din 20.04.2012, obligarea pârâtei la restituirea taxa de primă înmatriculare în cuantum de 1207 lei, achitată cu chitanța . nr._/27.08.2007, precum și la plata dobânzii fiscale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism marca Seat, având număr de identificare VSSZZZ1MZ2R038363.
Pentru înmatricularea acestuia în România, a fost obligat să achite taxa specială de înmatriculare în valoare de 1207 lei, în temeiul art.2141- art.2143 din Codul fiscal, deși acest autoturism a fost înmatriculat anterior într-o țară ce aparține Uniunii Europene.
Consideră că taxa prevăzută de art.2141- art.2143 din Codul fiscal contravine art.90 din Tratatul CE, fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne. În acest sens, taxa specială se aplică doar autovehiculelor second-hand achiziționate din spațiul comunitar și introduse în România în vederea înmatriculării, nu și celor achiziționate pe teritoriul României.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus înscrisuri.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 43 lei și timbru judiciar de 0,60 lei.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu și-a precizat poziția față de acțiunea formulată.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a înmatriculat în România un autovehicul de ocazie marca Seat, tip L., an fabricație 2002, număr de identificare VSSZZZ1MZ2R038363, carte identitate F_, înmatriculat pentru prima dată în 17.01.2002.
Acest autovehicul a fost achiziționat din Franța, stat membru al Uniunii Europene, conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat în 29.06.2007, fiind dobândit de reclamant ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la Oradea în 10.08.2007.
În vederea înmatriculării în România a autovehiculului menționat, reclamantul a plătit, la data de 27.08.2007, suma de 1207 lei ca taxă de primă înmatriculare.
La data de 02.04.2012, reclamantul s-a adresat pârâtei solicitând restituirea taxei de speciale pentru autoturisme, însă, prin adresa nr._ din 20.04.2012, această instituție i-a comunicat refuzul restituirii.
Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa specială de primă înmatriculare, a cărei plată era prevăzută ca obligatorie de art.2141-2143 din Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, contravine Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – art.110 (ex-articolul 90 TCE), paragraful 1, urmând ca analiza dispozițiilor Codului fiscal privitoare la problema dedusă judecății să aibă în vedere și prevederile art.11 și art.148 din Constituția României, ale Legii nr.157/2005, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, se constată că în reglementarea internă, taxa specială de primă înmatriculare a autoturismelor a fost introdusă prin art.2141-2143 din Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, modificată prin O.U.G. nr.110/200, care stabilesc obligația achitării taxei, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că taxa de înmatriculare se datorează doar pentru autoturismele noi și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară și după data de 01.01.2007, această taxă nefiind percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România.
În conformitate cu art.110 paragraful 1 (ex-articolul 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Art.110 din TFUE reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Sub aspectul obligativității respectării dreptului comunitar și priorității acestuia față de reglementările interne, instanța reține că prin Legea nr.157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, care statuează că, „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, precum și faptul că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
De asemenea, obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul Român rezultă și din prevederile art.11 alin.1 din Constituție, conform cărora Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Din prevederile constituționale citate și dispozițiile Legii nr.157/2005, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru Statul Român iar aplicarea dispozițiilor din legile interne ale Statului Român trebuie să se facă în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
Chiar dacă Statul Român a adoptat, prin introducerea art.2141-2143 din Codul fiscal, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmentrhal S.p.a (9 martie 1978). Potrivit considerentelor CJUE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridic a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi alte dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională.”
Ca urmare a efectului direct al art.110 din TFUE, instanța constată că art.2141-2143 din Codul fiscal care reglementează obligația de plată a taxei de primă înmatriculare în România, contravin dispozițiilor TFUE, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Pe cale de consecință, instanța constată că refuzul pârâtei de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art.1 alin.1, art.2 alin.2 și art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prevederile art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța va admite acțiunea, astfel că va dispune anularea actului administrativ nr._ din 20.04.2012 emis de pârâtă și vă obliga pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 1207 lei, reprezentând taxa specială de primă înmatriculare percepută cu încălcarea art.110 TFUE.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii, instanța constată că prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 18 aprilie 2013 dată în cauza C-565/11 M. I., s-a stabilit că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a pierderilor reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (dobânda).
Modul de calcul a acestor dobânzi trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii.
În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
S-a constatat că limitarea dobânzilor la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește cerința efectivității.
În raport de aceste considerente al Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanța va obliga pârâta să restituie reclamantului taxa percepută nelegal cu dobânda prevăzută de O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată de la data plății fără temei a taxei și până la data restituirii acesteia.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, având în vedere dispozițiile art.274 alin.1 C.proc.civ., conform cărora „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, ținând seama că s-a constatat caracterul întemeiat al cererii reclamantului, instanța va obliga pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamantă, dovedite în cauză, respectiv la plata sumei de 500 lei, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (justificat cu împuternicirea avocațială și chitanța nr.323/22.06.2012), la care se adaugă taxa judiciară de timbru – de 43 lei și timbrul judiciar de 0,6 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul B. D.-I., domiciliat în Oradea, ..2A, ., județul Bihor, cu domiciliul procedural ales la avocat Dimeny B., cu sediul în Oradea, ..1, ., județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, cu sediul în Oradea, ..2B, județul Bihor.
Anulează actul administrativ nr._ din 20.04.2012 emis de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea.
Obligă pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 1207 lei, achitată cu chitanța . nr._ din 27.08.2007, reprezentând taxa specială de primă înmatriculare încasată nelegal, precum și la plata dobânzii prevăzută de O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată de la data plății fără temei a taxei și până la data restituirii acesteia.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 343,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013.
Președinte Grefier
D. V. E. C. B.
Red.jud. E.D.V.
Dact.gref.B.C.
Data red – 14.06.2013
Nr.ex. – 4
Emis 2 comunicări
reclamant B. D.-I.
domiciliul ales la av.Dimeny B. - Oradea, ..1, ., județul Bihor
pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea
sediul - Oradea, ..2B, județul Bihor
| ← Pretentii. Sentința nr. 5535/2013. Tribunalul BIHOR | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 6043/2013.... → |
|---|
