Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 5480/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5480/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 6593/111/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 5480/CA/2013
Ședința publică de la 17 Octombrie 2013
Ședința publică de 17 octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: T. A.
GREFIER: V. E. E.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal introdusă de reclamantul B. C., cu domiciliul în Oradea, .. 1/B, ., județul Bihor în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 2B, județul Bihor, DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 2B, județul Bihor și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, Corp A, sector 6, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, acțiunea este legal timbrată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, după care:
Instanța constată că, reclamantul are termen de judecată în cunoștință, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare existentă la dosar.
Instanța, având în vedere HG nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF, OUG nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității ANAF, ținând cont de prevederile Ordinului Președintelui ANAF nr. 1500/2013 constată că Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj N. are calitate de succesoare în drepturi a pârâtei inițiale Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea și este reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor.
Instanța considerând cauza lămurită, închide dezbaterea ei și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la data de 06.07.2012, legal timbrată, reclamantul B. C., in contradictoriu cu paratele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA, DISRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU a solicitat instanței să dispună anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/23.12.2011, anularea chitanței . nr._ din 23.12.2011 precum și a actului administrativ fiscal nr._/06.2012 și să oblige pârâta să-i restituie taxa de poluare în sumă de 1781 lei pe care a fost obligat să o plătească pentru a-și înmatricula autoturismul achiziționat, sumă care să fie actualizată cu dobânda fiscală calculată potrivit dispozițiilor C.pr.fiscală.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul arată că a achiziționat autoturismul marca Ford Mondeo fabricat în 2011. Pentru a înmatricula acest autoturism in România a fost obligata sa achite taxa de poluare pentru autovehicule in cuantum de 1781 lei.
În opinia reclamantului, prin dispozițiile OUG 50/2008 a fost condiționată înmatricularea autovehiculelor de plata taxei de poluare, deși în preambulul acestui act normativ se prevede că la adoptarea lui s-a urmărit protejarea mediului prin realizarea unor proiecte și programe pentru îmbunătățirea calității aerului. Autoturismul pe care l-a achiziționat, fiind nou, poluează într-o mică măsură mediul înconjurător, astfel că suma stabilită prin Decizia de calcul a taxei de poluare este disproporționată.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Oradea prin reprezentanții săi legali, pe cale de întâmpinare, s-a opus admiterii cererii, solicitând menținerea actelor administrative contestate și respingerea cererii de restituire a sumei reprezentând taxă de poluare.
Referitor la fond, arată că in speța sunt aplicabile prevederile art. l alin. l, art.3 alin. l, art.4 lit. a) si b) si art.6 alin.4 din OUG nr.50/2008 completate cu cele ale art. l alin. l din N-le metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008, conform cărora actul normativ menționat stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului si intra sub incidența taxei autovehiculele din categoriile M(l)-M(3) si N(l)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in RNTR2.
Conform prevederilor art.4 alin. a din OUG nr.50/2008, obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează in funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituita de dispozițiile OUG nr.50/2008 nu poate fi asimilata impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin Înmatricularea acestora in România înțeleg sa le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile OUG nr.50/2008 ca fiind unul de poluare rezulta din dispozițiile art. 1 alin.2 care enumera categoria de programe si proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ .
De precizat este faptul ca, instituirea acestei taxe de poluare a fost rezultatul negocierilor dintre România si comisia Europeana, astfel încât nu se poate aprecia ca ar contraveni legislației comunitare.
Totodată a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu cu argumentul că suma achitată de reclamantă cu titlu de taxă de poluare, constituie, potrivit dispozițiilor art.1 al.1 din OUG nr50/2008 venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu(AFM), deși legal citată nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat de la RMB INTER-AUTO SRL Oradea autoturismul FORD NOUL MONDEO TITANIUM 2.0STCi 240CP Wagon, nou, fabricat în 2011, iar pentru a înmatricula acest autoturism in România a fost obligat sa achite taxa de poluare pentru autovehicule in cuantum de 1781 lei, stabilită de pârâtă prin Decizia de calcul a taxei de poluare nr._/23.12.2011.
Reclamantul s-a adresat pârâtei solicitând restituirea taxei de poluare, cerere soluționată nefavorabil prin adresa nr._/06.2012.
Referitor la temeinicia cererii reclamantului, instanța reține că taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr.50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Taxa de poluare a fost instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 care a abrogat prevederile din Codul Fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor.
În raport cu diferitele modificări ale Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, instanța constată că deși taxa de poluare a rămas în vigoare din data de 01.07.2008 și până în prezent, cuantumul și modul de calcul al acestei taxe a fost modificat în mod esențial începând cu data de 19.02.2009, prin înlocuirea anexelor la acest act normativ.
Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C.J.C.E.
Obligația de plată a taxei se naște, conform art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9, situație în care se află și reclamantul, în condițiile în care autoturismul achiziționat de aceasta nu este un autoturism de ocazie, ci un autoturism nou, fabricat în 2011.
Obiectivul taxei instituite prin legea națională română este de protejare a mediului, atât prin modul de utilizare a resurselor constituite, cat si prin modul de impunere. Elementele care stau la baza acesteia sunt emisiile de noxe si de dioxid de carbon, elemente care pot fi apreciate ca au un caracter adecvat obiectivului de protejare a mediului . Prin urmare, întrucât taxa este stabilita in funcție de gradul de poluare si de eficienta energetica, ea are un caracter proporțional, fiind stabilita . mare pe măsura ce performantele de mediu scad.
Astfel, după cum se poate constata, determinarea taxei de poluare se realizează conform art. 6 pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului conform coeficienților descriși în anexa 4. C. fixă de reducere prevăzută în anexa 4 este stabilită în funcție de vechimea autovehiculului, de rulajul mediu anual, de starea tehnică și nivelul de dotare al autovehiculului.
Cu ocazia calculului taxei, pot fi acordate reduceri suplimentare față de cota fixă, în funcție de abaterea de la situația standard a elementelor care au stat la baza stabilirii cotei fixe în condițiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din art. 8:
„(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei în conformitate cu prev. alin. (2).
(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.”.
Așadar, atâta timp cât taxa de poluare percepută pentru prima înmatriculare se restituie atunci când autoturismul respectiv este scos din parcul auto național, nu se poate pretinde o discriminare față de autoturismele pentru care această taxă nu s-a perceput deoarece existau în parcul auto național la data adoptării actului normativ, atâta timp cât pentru acestea taxa nu a fost plătită și evident nici nu se poate pune problema restituiri ei.
Față de cele reținute, apreciind că taxa de poluare a fost stabilită în mod legal prin Decizia de calcul contestată, instanța va respinge, ca neîntemeiată cererea reclamantului.
Față de respingerea în totalitate a cererii reclamantului, instanța va respinge ca fiind lipsită de obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul B. C., cu domiciliul în Oradea, .. 1/B, ., județul Bihor în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 2B, județul Bihor și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, Corp A, sector 6, în consecință:
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.10.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
T. A. V. E. E.
Red. jud. T.A./25.10.2013
Red.V.E.
Pt. conformitate se comunică azi 29.10.2013:
- Reclamant B. C., cu domiciliul în Oradea, .. 1/B, ., județul Bihor
- Pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 2B, județul
- ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, Corp A, sector 6,
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3948/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2806/2013.... → |
|---|








