Obligaţia de a face. Sentința nr. 3855/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 3855/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 10217/111/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR – ORADEA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA Nr. 3855/CA/2013

Ședință publică din data de 21 mai 2013

Președinte: E. D. V.

Grefier: B. C.

Pe rol fiind în pronunțare în primă instanță cauza de contencios administrativ privind pe reclamanta Țirtea R., domiciliată în Sînmartin, ., județul Bihor, cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat P. F., cu sediul în Oradea, ., județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta P. C. S., cu sediul în Sînmartin, ., județul Bihor, pentru obligația de a face.

Grefierul de ședință expune referatul cauzei, învederând instanței că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 14.05.2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 21.05.2013, după care:

Se constată că în termenul de pronunțare, la data de 21.05.2013, reclamanta a depus la dosar concluzii scrise.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal,

În baza actelor de la dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 23.08.2011, sub număr de dosar_, reclamanta Țirtea R. a chemat în judecată pârâta P. C. Sînmartin, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la concesionarea directă a suprafeței de 20 mp teren intravilan alăturată nr.cad.502 Sînmartin, teren pe care se află construit garajul proprietatea reclamantei, în schimbul suprafeței de 20 mp teren situat pe nr.cad.502 Sînmartin, având în vedere modificările intervenite de la data concesionării inițiale și până în prezent.

În motivarea în fapt a cererii, arată că prin contractul de concesiune încheiat în anul 1996 i-a fost transmisă în folosință suprafața de 20 mp teren identificat prin nr.cad.502 Sînmartin, în vederea construirii unui garaj. După obținerea autorizației de construire a procedat la construirea garajului.

Ulterior, pârâta i-a expediat mai multe adrese prin care i-a solicitat ridicarea construcției pe motiv că nu se află pe nr.cad.502 Sînmartin, întrucât s-au realizat alte planuri cadastrale și poziția inițială a acestuia s-a modificat.

Reclamanta consideră că aceste aspecte nu îi sunt imputabile și susține că ridicarea garajului s-a făcut conform planurilor și autorizației emise de pârâtă.

În drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art.480 C.civ., Legea nr.50/1991, Legea nr.571/2003 și Legea nr.554/2004.

În dovedirea acțiunii a depus autorizația de construire nr.61/21.04.2006, extras CF NDF nr.306 Sînmartin privind nr.cad.502, plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate, dovada îndeplinirii procedurii prealabile și răspunsul pârâtei dat prin adresa nr.786/24.02.2011 (f.3-8).

Acțiunea în contencios administrativ a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.

Pârâta P. C. Sînmartin nu a formulat întâmpinare, însă și-a precizat poziția în cauză prin notele de ședință depuse în ședința de judecată din 06.03.2012 (f.32-33), solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În motivarea în fapt, arată că printr-o hotărâre de consiliu local s-a stabilit parcelarea unei suprafețe de teren pentru concesionare în vederea edificării unor garaje. Conform planului de parcelare, lotizarea s-a făcut cu crearea unei căi de acces pentru toate persoanele care urmau să concesioneze aceste loturi de teren. Concesionarea loturilor s-a făcut în baza unei licitații publice, reclamanta beneficiind de lotul de teren situat pe nr.cad.502 Sînmartin, pentru care s-a încheiat un contract de concesiune.

Deși reclamanta a obținut autorizația de construire pe acest teren, în fapt a edificat garajul pe un alt amplasament, blocând calea de acces spre garajele altor concesionari.

Consideră acțiunea reclamantei inadmisibilă deoarece nu există posibilitatea schimbului în domeniul concesiunii, iar, pe de altă parte, amplasamentul pe care reclamanta și-a edificat garajul este domeniu public – drum de acces și nu poate face obiectul concesionării.

În dovedirea întâmpinării, pârâta a depus contractul de concesiune, caietul de sarcini, procesul verbal de predare primire a terenului situat pe nr.cad.502 Sînmartin, cererea reclamantei privind concesionarea directă și refuzul pârâtei dat prin adresa nr.786/24.02.2011 (f.34-44).

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

În termenul de pronunțare, reclamanta a depus la dosar concluzii scrise, avute în vedere de instanță în analiza cauzei.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În urma unei licitații publice organizate de P. C. Sînmartin, având ca obiect concesionarea unor suprafețe de teren în vederea edificării unor garaje, reclamanta a încheiat contractul de concesiune nr.1920/s/13.07.1999 (f.34-38), prin care a preluat în concesiune terenul în suprafață de 20 mp identificat prin nr.cad.502 Sînmartin.

Cu toate că atât contractul de concesiune cât și autorizația de construire nr.61/21.04.2006 (f.4), fac referire explicită la nr.cad.502 Sînmartin, reclamanta a edificat în fapt garajul pe un alt număr cadastral, alăturat nr.cad.502 Sînmartin.

Conform susținerilor pârâtei, garajul reclamantei este edificat pe teren public reprezentând cale de acces și blochează accesul la garaje a celorlalți concesionari.

Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la concesionarea directă a terenului pe care este amplasat garajul, în schimbul suprafeței de 20 mp situate pe nr.cad.502 Sînmartin, având în vedere modificările intervenite de la data concesionării inițiale și până în prezent.

În raport de probațiunea administrată în cauză și actele normative care reglementează concesionarea terenurilor, instanța apreciază acțiunea nefondată.

În primul rând, reclamanta nu a depus nicio probă în dovedirea susținerilor că între momentul licitației și cel al ridicării garajului, planurile și pozițiile cadastrale s-au modificat. Potrivit contractului de concesiune și autorizației de construire, reclamanta a preluat în concesiune suprafața de 20 mp teren situat pe nr.cad.502 Sînmartin și a fost autorizată să edifice construcția – garaj pe acest nr.cadastral.

Apoi, instanța reține că reclamanta nu a justificat în niciun fel motivul pentru care a ridicat garajul pe un alt nr.cadastral și nu a depus nicio probă care să dovedească îndreptățirea acesteia de a pretinde încheierea unui contract de concesiune pe acest nr.cadastral.

În ceea ce privește existența obligației legale a pârâtei la încheierea unui contract de concesiune directă, instanța constată, în raport de prevederile legale în materia concesiunii – Legea nr.219/1998 în varianta în vigoare la data încheierii contractului de concesiune între părți, abrogată prin O.U.G. nr.34/2006 intrată în vigoare la data de 30.06.2006, O.U.G. nr.54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate public coroborată cu Normele metodologice aprobate prin H.G. nr.168/2007, precum și Legea nr.50/1991-, că legiuitorul a instituit doar un drept pentru proprietarul terenului, nu și o obligație corelativă care să constituie temei al obligării pârâtei la încheierea unui contract de concesiune.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța va respinge acțiunea ca nefondată.

Față de soluția pronunțată, în cauză nu se acordă cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Țirtea R., domiciliată în Sînmartin, ., județul Bihor, cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat P. F., cu sediul în Oradea, ., județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta P. C. S., cu sediul în Sînmartin, ., județul Bihor.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2013.

Președinte Grefier

D. V. E. C. B.

Red.jud. E.D.V.

Dact.gref.B.C.

Data red – 21.06.2013

Nr.ex. – 4

Emis 2 comunicări

reclamanta Țirtea R.

domiciliul ales la av.P. F. - Oradea, ., județul Bihor

pârâta P. C. S.

sediul - Sînmartin, ., județul Bihor

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 3855/2013. Tribunalul BIHOR