Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 78/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 78/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 10791/271/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA Nr.78/R/CA/2013
Ședința publică din 18 ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. D. V.
Judecător M. C.- președintele instanței
Judecător R. D.
Grefier V. E. E.
Pe rol fiind recursul introdus declarat de recurenta .., cu sediul în Suceava, ..61, cu sediul procesual ales la Cabinet avocațial C. M., în Oradea, ..9, apart.4, județul Bihor, în contradictoriu cu intimatul I. T. DE REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE ORADEA, cu sediul în Oradea, ., județul Bihor, împotriva sentinței civile nr.7503 din 23.06.2011 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect ordonanța președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare, nu s-au prezentat părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, învederând instanței că prin încheierea de ședință din data de 16.09.2011, judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților.
La data de 06.11.2012, în temeiul art.252 C.proc.civ., s-a dispus repunerea dosarului pe rol în vederea constatării perimării, întrucât cauza a rămas în nelucrare, din vina părții, mai mult de un an.
TRIBUNALUL
Asupra perimării,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7503 din 23.06.2011 Judecătoria Oradea a respins ca neîntemeiată cererea formulată pe cale de ordonanță președințială de reclamanta .. în contradictoriu cu pârâtul I. T. de Regum Silvic și de Vânătoare Oradea.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta .. a declarat recurs.
Prin încheierea din 16.09.2011, Tribunalul Bihor a dispus suspendarea judecării recursului declarat în cauză, în temeiul art.242 alin.1 pct.2 C.proc.civ., având în vedere că niciuna din părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a cerut în scris judecarea în lipsă.
La data de 06.11.2012, în baza art.252 C.proc.civ., s-a dispus repunerea pe rol a dosarului în vederea constatării perimării.
În conformitate cu prevederile art.248 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art.252 C.proc.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.
În speță, recursul declarat de reclamanta .. a stat în nelucrare de la data de 16.09.2011 până la data de 06.11.2012, când dosarul s-a respus pe rol pentru constatarea din oficiu a perimării acestei căi de atac, mai mult de un an.
Lăsarea în nelucrare a cauzei este imputabilă recurentei deoarece – așa cum rezultă din probele dosarului – suspendarea s-a dispus în temeiul art.242 alin.1 pct.2 C.proc.civ., iar în termen de un an acesta nu a cerut redeschiderea judecății, așa cum prevăd dispozițiile art.245 alin.1 pct.1 C.proc.civ.
Așa fiind, în virtutea dispoziții legale referitoare la perimare – care sancționeazã neglijența manifestată prin abandonarea procesului și în temeiul situației de fapt reținută, care demonstreazã vina recurentei în ceea ce privește lăsarea în nelucrare a recurului, urmează a se constata perimat acest recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de recurenta .., cu sediul în Suceava, ..61, cu sediul procesual ales la Cabinet avocațial C. M., în Oradea, ..9, apart.4, județul Bihor, în contradictoriu cu intimatul I. T. DE REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE ORADEA, cu sediul în Oradea, ., județul Bihor, împotriva sentinței civile nr.7503 din 23.06.2011 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect ordonanța președințială.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 18.01.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
E. D. V. M. C. R. D.
președintele instanței
Grefier,
V. E. E.
Red.dec.jud.E.D.V.
Sent.fond jud.C.M.G.
Tehnored.gref.V.E.
2 ex/04.02.2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
MINUTA DECIZIEI NR. 78/2013
Constată perimat recursul declarat de recurenta .., cu sediul în Suceava, ..61, cu sediul procesual ales la Cabinet avocațial C. M., în Oradea, ..9, apart.4, județul Bihor, în contradictoriu cu intimatul I. T. DE REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE ORADEA, cu sediul în Oradea, ., județul Bihor, împotriva sentinței civile nr.7503 din 23.06.2011 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect ordonanța președințială.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 18.01.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 196/2013.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 865/2013.... → |
|---|








