Anulare act administrativ. Sentința nr. 1095/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1095/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 5911/113/2012
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 1095/FCa
Ședința publică de la 02 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. I.
Grefier F. P.
Pe rol fiind soluționarea cauzei de contencios administrativ formulata de reclamantul O. C. cu domiciliul în . B. în contradictoriu cu pârâta Administratia Finanțelor Publice B., cu sediul în B., ., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. R. C. pentru reclamantul O. C., lipsă fiind pârâta AFP B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, cerere legal timbrată conform dovezilor de la dosar, după care,
Nemaifiind cereri de formulat ori probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea cererii.
Av. R. C. pentru reclamantul O. C., având cuvântul, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată.
Deliberând, instanța a pronunțat următoarea hotărâre de contencios administrativ.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamantul O. C. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. pentru a se dispune anularea Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/8 11 2012 și obligarea acesteia la restituirea sumei de 5944 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule achitată, ce urmează a fi actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că potrivit contractului de vânzare – cumpărare a dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Opel pentru înmatricularea căruia în România a plătit o taxă pe mediu în valoare de 5944 lei, stabilită prin Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule susmentionata Reclamantul a precizat că împotriva deciziei aratate a formulat contestație, la care pârâta nu a răspuns în termenul legal, astfel încât a introdus prezenta acțiune în contencios administrativ.
S-a apreciat că taxa de poluare stabilită este ilegală deoarece prevederile Legii 9/2012 contravin dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, în cauză fiind încălcat principiul nediscriminări produselor importate față de produsele interne.
În consecință, prevederile menționate limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
Esențial este că perceperea taxei se face numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România,decat in situatia in care isi schimba proprietarul Precizeaza reclamantul ca principiul nediscriminarii este incalcat si prin aceea ca persoanele ce au solicitat inmatricularea autoturismelor anterior datei 13 01 2012nu au platit taxa de poluarein timp ce persoanele care solicita inmatricularea dupa aceasta data platesc taxa pentru emisiile poluante desi este evident ca toate autoturismele polueaza
Cum dispozițiile din Tratatul de Instituire a Comunității Europene fac parte de la data de 01 ianuarie 2007 din ordinea de drept intern, iar potrivit art.148 alineat 2 din Constituția României prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, s-a solicitat restituirea taxei ilegal încasate.
În dovedirea acțiunii s-a administrat proba cu acte, respectiv: Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule contestata emisă de Administrația Finanțelor Publice Braila, acte de proveniență - contractului de vânzare – cumpărare, adeverință pentru admiterea în circulație - talonul și cartea de identitate a mașinii, contestația administrativă formulată.
Legal citata intimata nu a depus intampinare prin care să-și exprime poziția procesuală.
Examinând acțiunea formulată pe baza probelor administrate - înscrisuri și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că aceasta este fondată, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/8 11 2012 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun Braila s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 5944 lei, reprezentând taxă pe poluare pentru autovehiculul achizitionat In drept se reține că până la data de 30.06.2008 prima înmatriculare în România a autoturismelor a fost condiționată de plata taxei speciale reglementate de Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și a normelor date în aplicare.
Ulterior a fost instituită taxa specială de mediu/ taxa pe poluare, obligația de plată intervenind cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, conform dispozițiilor art.4 alineat 1 litera a) din O.U.G nr.50/21.04.2008.Prin legea 9/2012 s a instituit prevederea ca pentru un autoturism produs in Romania sau in alte state membre UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante daca a fost inmatriculat tot in Romania decat in situatia in care isi schimba proprietarul Prin aceasta lege se statueaza ca taxa este perceputa daca autoturismul este inmatriculat pentru prima data in Romania chiar daca fusese inmatriculat anterior . UE Principiul nediscriminarii este incalcat si prin aceea ca persoanele ce au solicitat anterior datei de 31 01 2012nu au platit taxa pentru emisiile poluante in timp ce persoanele care solicita inmatricularea autoturismelor dupa aceasta data platesc aceasta taxa desi este evident ca toate autoturismele polueaza discriminarea este realizata de legiuitor care a legat plata taxei pentru emisiile poluante de momentul inmatricularii desi din continutul legii rezulta ca s a urmarit asigurarea protectiei mediuluiAstfel desi toate autoturismele polueaza doar cele care se inmatriculeaza pentru prima data in Romania sau cele care isi schimba proprietarul dupa data de 13 02 2012 platesc aceasta taxa
Instanța reține că se instituie astfel un regim juridic fiscal diferit și discriminatoriu pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii Europene, achiziționate și aduse în țară, unde urmau a fi reînmatriculate, ca și cel proprietatea reclamantului.
Se constată în acest mod încălcarea principiul comunitar al liberei circulații a mărfurilor, impunându-se restituirea taxei plătite în baza dispozițiilor O.U.G nr.50/21.04.2008.
Potrivit art.148 alineat 2 din Constituția României „ prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene… au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne” iar conform alineatului 4 ”autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alineatul 2 menționat”.
În acest sens instanța constată că dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocate de reclamant prevăd că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
De asemenea, art.28 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene interzice restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.
Aceste dispoziții au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01 ianuarie 2007 și împiedică, în materie fiscală, restricționarea de către statele membre a liberei circulații a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, în privința produselor importate și celor provenind de pe piața internă, de natură similară.
Cum Legea 9/2012 conține dispoziții contrare, conform principiului efectului direct al dreptului comunitar, instanța constată că taxa pe poluare pentru autovehicule instituită este ilegală, încălcând prevederile art.28 și art. 90 paragraful 1 din Tratatului Comunității Europene și ale Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.157/2005, care prevăd că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin acestea și prin actul de aderare.
Nu poate fi acceptat punctul de vedere al pârâtei în sensul că prevederile noii reglementări au fost armonizate cu legislația europeană, atât timp cât plata taxei pe poluare condiționează prima înmatriculare a autovehiculelor în România, iar pentru autovehiculele deja înmatriculate nu este percepută, deși în mod evident și acestea poluează.
Se constată astfel că instituirea taxei pe poluare reprezintă o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative, incompatibilă în principiu cu obligațiile rezultând din art.28 CE, ce nu poate fi justificată în mod obiectiv prin unul din motivele de interes general enumerate de art.30 CE. Deși scopul declarat al adoptării Legii 9/2012 îl reprezintă asigurarea protecției mediului, normele edictate nu au această finalitate, cuprinzând măsuri restrictive discriminatorii.
În acest sens instanța reține Hotărârea Curții Europene de Justiție pronunțată în Cauza C-524/07, Comisia c. Austriei, potrivit căreia s-a constatat încălcarea obligațiilor prevăzute de art.28 CE prin impunerea, cu ocazia primei înmatriculări pe teritoriul Austriei, a unor condiții mult mai stricte în privința valorilor limită a emisiilor poluante și zgomotului, autovehiculelor anterior înmatriculate în alte state membre, în vreme ce vehiculele cu aceleași caracteristici nu erau supuse unor asemenea exigențe în cazul reînmatriculării lor.
Față de cele expuse, instanța constată că acțiunea reclamantului este fondată și o va admite ca atare, iar în temeiul art.18 alineat 1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, va dispune anularea Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule aratata in petitul cererii emisă de Administrația Finanțelor Publice a mun Braila. si va obliga intimata sa restituie petentului suma de 5944 lei reprezentand taxa de poluare actualizata cu rata dobanzii legale de la data intoducerii prezentei actiuni respectiv 13 11 2012
Având în vedere dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta la plata a cheltuielilor de judecată către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea formulată de reclamantul O. C. cu domiciliul în . B. în contradictoriu cu pârâta Administratia Finanțelor Publice B., cu sediul în B., ..
Dispune anularea deciziei de calcul nr._/8.11.2012 emisă de intimat.
Obligă intimata să plătească petentului 5944 lei actualizată cu rata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii (3.11.2012) reprezentând taxă pentru emisii poluare.
Obliga intimata să plătească petentului 840 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 2.04.2013.
P.
C. G. IconaruGrefier
F. P.
Red.dact.C.G.I.
4ex/4.04.2013
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1712/2013. Tribunalul... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 223/2013. Tribunalul... → |
|---|








