Anulare act administrativ. Sentința nr. 208/2013. Tribunalul BRĂILA

Sentința nr. 208/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 3047/113/2012

Dosar nr._

Codul operatorului de date personale: 4481

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B R Ă I L A

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr.208/2013/F.CA

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2013

Președinte: R. P. - judecător

Grefier: L. M.

---------------

La ordine fiind soluționarea acțiunii formulată pe calea contenciosului administrativ de către reclamantul T. M., cu domiciliul în B., ., ..43, județul B.; în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului B. – Serviciul Rutier, cu sediul în B., ..10-12, județul B., prin reprezentanții săi legali; având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit reclamantul T. M. și pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului B..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că procedura de citare este legal îndeplinită; acțiune este netimbrată, s-a pus în vedere reclamantului, la termenul din data de 03 decembrie 2012 și a fost citat acesta cu mențiunea de a timbra corespunzător cererea cu suma de 12,00 lei – taxă judiciară de timbru și 0,30 lei – timbru judiciar mobil, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată; cauza se află la al 2-lea termen de judecată; s-a verificat în Aplicația ECRIS și s-a constatat că pe rolul instanței nu mai este înregistrat un alt dosar pe numele reclamantului cu același obiect, după care;

Instanța, pune în discuție timbrajul cererii de chemare în judecată având în vedere obiectul acțiunii, cauză ce se timbrează corespunzător cu suma de 12,00 lei – taxă timbru și 0,30 lei – timbru judiciar mobil.

În urma deliberării instanța a pronunțat următoarea sentință de contencios administrativ;

TRIBUNALUL

Asupra cererii de față;

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamantul T. M., a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului B. – Serviciul Rutier, pentru a se dispune anularea adresei . nr._ din 14.05.2012 emisă de pârât.

Prin rezoluția instanței la termenul din data de 03 decembrie 2012 s-a dispus și pus în vedere reclamantului prin citație să timbreze acțiunea cu suma de 12,00 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei - timbru judiciar mobil, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.

Potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare prevăzute de această lege și se taxează în mod diferențiat.

Dispozițiile art.20 alin.1 și 2 din aceeași lege prevăd că taxele judiciare se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost achitată la înregistrarea cererii, se va pune în vedere petentului achitarea ei până la primul termen de judecată.

Neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, potrivit dispozițiilor art.20 alin.3 din aceeași lege.

Dispozițiile art.1 din O.G. nr.32/1995 au instituit timbrul judiciar care se aplică acțiunilor și cererilor de competența instanțelor judecătorești.

Potrivit dispozițiilor art.9 alin.2 din Ordonanță, cererile pentru care se datorează timbru judiciar calculat potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 și 2 nu vor fi primite sau înregistrate dacă nu vor fi timbrate corespunzător.

În cazul nerespectării acestei obligații, potrivit dispozițiilor art.9 alin.2 din Ordonanță, se va proceda conform prevederilor în vigoare referitoare la taxa judiciară de timbru, adică potrivit dispozițiilor art.20 alin.2 și 3 din Legea nr.146/1997.

Din verificarea actelor dosarului rezultă că reclamantului i s-a pus în vedere prin citație pentru termenul de astăzi data de 25 ianuarie 2013, să timbreze legal acțiunea cu suma de 12,00 lei - taxă judiciară de timbru și 0,30 lei - timbru judiciar, conform dispozițiilor art.20 din Legea nr.146/1997 și art.3 alin.1 și 2 din O.G. nr.32/1995.

Cum reclamantul nu a achitat taxa judiciară de timbru, așa cum i s-a pus în vedere, urmează ca tribunalul, potrivit dispozițiilor legale, să dispună anularea acțiunii ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Anulează ca netimbrată acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ de către reclamantul T. M., cu domiciliul în B., ., ..43, județul B.; în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului B. – Serviciul Rutier, cu sediul în B., ..10-12, județul B..

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi data de 25 ianuarie 2013.

Președinte,Grefier,

R. PerianuLaura M.

Red. și dact. L.M.

4 ex/ 06.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 208/2013. Tribunalul BRĂILA