Anulare act administrativ. Sentința nr. 577/2013. Tribunalul BRĂILA

Sentința nr. 577/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 4286/113/2012

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 577/2013

Ședința publică de la 25 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. E. V.

Grefier M. P.

Pe rol fiind soluționarea cauzei de contencios administrativ formulată de reclamanta B. M., domiciliată în B., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta Administratia Finanțelor Publice a Municipiului B., cu sediul în B., ., judetul B., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. O. B. pentru reclamanta B. M. în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosar, lipsă fiind pârâta Administratia Finanțelor Publice a Municipiului B..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, cerere nu este timbrată, după care;

Av. O. B. pentru reclamantă, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, timbru judiciar și chitanța privind onorariul de avocat. Declară că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond părții prezente.

Av. O. B. având cuvântul pentru reclamanta B. M. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată pentru motivele expuse în cuprinsul acțiunii. Cu cheltuieli de judecată.

Deliberând, instanța a pronunțat următoarea hotărâre de contencios administrativ:

TRIBUNALUL

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta B. M. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. pentru ca, prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta, să se dispună anularea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/21.05.2012 emisa de parata si obligarea acesteia la restituirea sumei de 366 lei reprezentând taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule achitata, ce urmează a fi actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective. De asemenea, reclamanta a solicitat si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata efectuate pe parcursul solutionarii cauzei.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a achiziționat un autoturism nou marca Chevrolet Aveo si, pentru a putea înmatricula acest autoturism, i s-a comunicat prin decizia nr._/21.05.2012 ca trebuie sa plateasca o taxa de mediu în cuantum de 366 lei. Reclamanta a precizat ca aceasta taxa este ilegala intrucat dispozițiile Legii nr.9/2012 contravin art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, în cauză fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne. Astfel, prin aplicarea taxei se introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor, fiind înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce taxa de mediu nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România. Intrucat art.90 paragraful 1 din Tratat face parte de la data de 01 ianuarie 2007 din dreptul intern, iar potrivit art.148 alineat 2 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, s-a solicitat anularea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/21.05.2012 si restituirea taxei ilegal încasate actualizată cu rata dobânzii legale.

Desi a fost citata legal, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. nu a formulat întâmpinare in cauza pentru a-si preciza pozitia procesuala.

In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri depuse la dosar de către reclamant.

Examinând acțiunea reclamantei prin prisma probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile in materie, tribunalul constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Reclamanta a achiziționat un autoturism nou marca Chevrolet Aveo de la . potrivit facturii fiscale nr._/25.04.2012 si a solicitat înmatricularea lui precum și acordarea numerelor de circulatie.

Pentru efectuarea acestor formalitati, reclamanta a fost însă obligata să achite taxa de poluare în valoare de 366 lei stabilita prin Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/21.05.2012, suma pentru care ulterior a formulat plângere prealabilă, potrivit Legii nr.554/2004, anterior introducerii prezentei actiuni fără ca aceasta solicitare sa primeasca o solutie in favoarea sa.

Taxa de poluare a fost instituita prin Legii nr.9/2012, astfel cum a fost modificata prin O.U.G nr.1/2012, prin care s-au abrogat dispozitiile O.U.G nr.50/2008 iar obligatia de plata intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Potrivit dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”. De asemenea, art.28 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene interzice restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.

Aceste dispoziții au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01 ianuarie 2007 și împiedică, în materie fiscală, restricționarea de către statele membre a liberei circulații a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, în privința produselor importate și celor provenind de pe piața internă, de natură similară.

În privința autoturismelor noi însă, instanța reține că taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule este percepută atât pentru cele de producție internă cât și pentru cele importate, indiferent de proveniența lor, in mod egal, în vederea primei înmatriculări în România, astfel încât nu se poate aprecia că se instituie un regim juridic fiscal diferit și discriminatoriu pentru produsele altor state membre, față de produsele naționale similare.

Ca urmare, în această privință nu se constată o încălcare a dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, intrucat si pentru autoturismele similare produse in Romania sunt impuse aceleasi cuantumuri nefiind în nici un caz o măsură protecționistă luată de statul român pentru autovehiculele proprii astfel ca nu reprezintă o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative la import.

Sub un alt aspect, tribunalul observa ca autovehiculul achizitionat de reclamanta, fiind unul nou, nu a fost inmatriculat anterior . membra a Uniunii Europene pentru ca taxa instituita prin codul fiscal sa reprezinte un impediment in libera circulatie a marfurilor, principiu stabilit de tratat.

Având în vedere că autoturismul proprietatea reclamantei era nou, nemaifiind anterior înmatriculat, tribunalul constată că taxa de poluare a fost stabilită în mod legal, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012, astfel cum a fost modificata prin O.U.G nr.1/2012, fără a se încălca prevederile art.28 și art.90 paragraful 1 din Tratatului Comunității Europene și ale Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.157/2005.

Tribunalul mai retine si faptul ca în cauza C-402/09, I. T. c/ Statul român prin Ministerul Finanțelor și Economiei și alții, prin Hotărârea din 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit ca articolul 110 TFUE (al cărui text este identic cu cel al articolului 90 CE) „trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Față de considerentele expuse mai sus si prevederile legale mentionate, în temeiul art.18 alineat 1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, instanța va respinge ca nefondată prezenta acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ de reclamanta B. M., domiciliata în B., ., ..B, ., si sediul procesual ales în B., ., nr.32, județul B., la avocat O. B., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B., cu sediul în B., ., judetul Braila.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publica, azi, 25.02.2013.

Președinte,

V. G. E.

Grefier,

M. P.

Red. si dact. V.G.E

4 ex./14.03.03.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 577/2013. Tribunalul BRĂILA