Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 264/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 264/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 4207/196/2012
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia Nr. 264/Rca/2013
Ședința publică de la 23 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. G. I.
Judecător - G. E. V.
Judecător - M. S.
Grefier - F. D.
Pe rol soluționarea recursului formulat în materia contencios administrativ privind pe recurenta ., cu sediul în București, sector 5, ..13, împotriva sentinței civile nr. 6499/11.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata G. F. – Secția B., cu sediul în B., ., jud. B., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. M. O. pentru recurentă și consilier juridic B. E. F. pentru intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este prim termen de judecată, recursul este motivat; declarat în termen legal; cererea este scutită de plata taxei de timbru judiciar; intimata a formulat întâmpinare în cauză un exemplar de pe aceasta fiind comunicat recurentei,după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat în cauză instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentei având cuvântul solicită admiterea recursului și rejudecarea cauzei în sensul admiterii plângerii contravenționale și înlocuirii sancțiunii amenzii cu avertismentul, sentința instanței de fond fiind netemeinică și nelegală. Arată acesta că societatea recurentă nu recunoaște săvârșirea faptei contravenționale astfel cum greșit a reținut instanța de fond, aceasta susținând întotdeauna că lipsește elementul vinovăției persoanei juridice, pentru fapta săvârșită de salariata acesteia P. M. care de altfel și-a recunoscut vinovăția în fața instanței de judecată. Mai arată că societatea recurentă și-a îndeplinit toate obligațiile în raport cu salariata sa instruindu-și salariații potrivit fișei postului semnate de aceștia iar în cadrul răspunderii contravenționale nu poate fi invocat un raport de prepușenie între angajator și angajat și nici nu poate fi vorba de o acțiune în regres către angajat, dat fiind că în speță este vorba de răspundere civilă contravențională și nu delictuală, care nu se pot confunda una cu cealaltă. Precizează că în ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea activității, societatea recurentă plătește la bugetul de stat 1,25 miliarde de lei iar dacă se va suspenda activitatea acesteia statul va fi cel prejudiciat de această sumă.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală dat fiind că recurenta nu a emis bonuri fiscale, neavând relevanță că vina aparține angajatei acesteia. Arată că raportul contravențional este stabilit între instituția publică, intimata în cauză și operatorul economic - societatea recurentă care trebuie să răspundă pentru deficiențele constatate. Mai arată că în ceea ce privește suspendarea activității recurentei suma despre care face vorbire recurenta și pe care o plătește statului de 1,25 miliarde lei reprezintă probabil contribuțiile pentru toate cele trei puncte de lucru iar societății nu i s-a suspendat decât un singur punct de lucru pentru 3 luni. Precizează că în ceea ce privește înlocuirea amenzii cu avertismentul, amenda ce a fost aplicată recurentei se încadrează în limita minimă prevăzută de lege, suma pentru care nu s-au emis bonuri fiscale fiind de aproape 900 lei într-o singură zi.
Deliberând, instanța a pronunțat următoarea decizie de contencios administrativ:
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 6499/11.10.2012 a Judecătoriei B. pronunțată in dosarul nr._ s-a respins plângerea privind pe petenta ., cu sediul în București, sector 5, ..13 și pe intimat G. F.-Secția B., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție . nr._/19.03.2012.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
În urma controlului efectuat la data de 13.03.2012 de către lucrători ai intimatei, la punctul de lucru al petentei situat în B., Piața Concordiei, .-4bis, s-a constatat că petenta n-a emis bonuri fiscale pentru bunuri vândute în valoare de 899,21 lei, obligație prevăzută la art. 1 alin. 1din OUG nr. 28/1999, modificată, faptă ce reprezintă contravenție potrivit art. 10 lit. b din același act normativ și a fost sancționată cu amendă în sumă de 8.000 lei conform art. 11 alin. 1 lit. b din OUG nr. 28/1999 și, complementar, confiscarea sumei de 899,21 lei și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni, conform art. 14 alin. 2 din OUG nr. 28/1999. Sancțiunea constând în amenda în sumă de 8.000 lei și măsura complementară a suspendării activității unității pe o perioadă de 3 luni au fost contestate de către petentă. Prin același proces verbal sancționator, au mai fost aplicate două amenzi în cuantum de câte 1.000 lei, care n-au fost contestate.
Privitor la cele două excepții invocate de către petentă, instanța a considerat că este de fapt una singură și se constituie într-o apărare de fond pe care instanța n-o poate reține, deoarece în cuprinsul procesului verbal sancționator este indicat temeiul aplicării măsurii complementare – art. 14 alin. 2 din OUG nr. 28/1999, cu caracter de normă specială.
Din oficiu, instanța a constatat că procesul verbal îndeplinește condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG nr. 2/2001, abaterile fiind corect încadrate în drept.
Instanța nu a reținut nici susținerile petentei potrivit cărora, deși recunoaște săvârșirea faptei contravenționale pentru care s-a aplicat amenda în cuantum de 8.000 lei, vinovăția ar aparține vânzătoarei care-și desfășura activitatea la momentul controlului, deoarece potrivit art. art. 11 alin. 1 din OUG nr. 28/1999, amenzile se aplică agenților economici și nu prepușilor acestora.
Privitor la măsura complementară referitoare la suspendarea activității pe o perioadă de 3 luni, instanța a apreciat că aplicarea acesteia este obligatorie neputând fi lăsată la aprecierea organului de control, așa cum prevede art. 14 din OUG nr. 28/1999.
Având în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/ 2001, conform cărora sancțiunea contravențională trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientului, instanța a apreciat că agentul constatator a făcut o individualizare corectă a sancțiunilor aplicate, la nivelul minim prevăzut de lege.
Pentru aceste motive instanța a apreciat că plângerea contravențională este nefondată astfel că a respins-o.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta . București. A susținut următoarele:
Răspunderea contravențională nu poate fi atrasă în lipsa elementului vinovăție.
A arătat că în cauză vinovăția aparține salariatei, care a fost instruită și cunoștea, potrivit fișei postului, că trebuie să emită bon fiscal.
În ceea ce privește măsura suspendării activității pe o perioadă de trei luni, a dovedit în fața instanței de fond că datorită punctului de lucru, suma de 125.122 lei se face venit la bugetul de stat și că o astfel de măsură ar aduce prejudicii mai mari.
Solicită în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment, motivat de faptul că a făcut dovada dotării cu aparat de marcat, că are achitate la zi taxele și impozitele și că salariata era singură la punctul de lucru, fapt care justifică omiterea emiterii bonurilor pentru suma respectivă.
La dosar s-a depus întâmpinare.
Intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală deoarece sancțiunea se aplică operatorilor economici, iar măsura suspendării activității pe o perioadă de trei luni este imperativă și obligatorie.
De asemenea a susținut că nu se impune o reindividualizare a sancțiunii aplicate ,deoarece organul constatator a aplicat amenda în cuantumul minim prevăzut de lege.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu potrivit dispozițiilor art. 304 ind.1 C. pr. civ. tribunalul apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 11 al. 1 din OUG 28/1999 sancțiunea se aplică operatorului economic. În acest context nu pot fi primite motivele referitoare la vinovăția salariatei, împotriva căreia recurenta poate regresa, având în vedere calitatea acesteia de prepus.
Se mai reține că înlăturarea sancțiunii complementare potrivit art. 34 al. 1 din OG 2/2001, nu poate fi justificată, decât în condițiile în care s-ar aprecia că sancțiunea principală potrivită este aceea a avertismentului.
În cauză se are în vedere suma mare de bani pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, prin raportare la momentul controlului (jumătatea zilei), împrejurare care nu poate conduce la o reindividualizare a sancțiunii principale aplicate de organul constatator în cuantum minim.
Față de aceste considerente în temeiul art. 312 C. pr. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta ., cu sediul în București, sector 5, ..13, împotriva sentinței civile nr. 6499/11.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata G. F. – Secția B., cu sediul în B., ., jud. B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 23 Mai 2013.
Președinte, C. G. I. | Judecător, G. E. V. | Judecător, M. S. |
Grefier, F. D. |
Red. Sp.M.
Dact.F.D./12.06.2013/2ex.
Jud. fond: D.B.
| ← Pretentii. Sentința nr. 2346/2013. Tribunalul BRĂILA | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1018/2013. Tribunalul... → |
|---|
