Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2013/2013. Tribunalul BRĂILA

Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 4006/196/2012

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA_ /2013

Ședința publică de la 26 Septembrie 2013

Președinte:S. M.

Judecător: V. D.

Judecător: S. M.

Grefier - M. I.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat pe calea contenciosului administrativ de către recurentul M. C., domiciliat în B., ., ., împotriva sentinței civile nr.7443 din data de 15.11.2012 pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul I. de S. în Construcții, Direcția Regională în Construcții Sud-Est, cu sediul în B., .-126, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție . nr._/05.03.2012.

Dezbaterile orale pe fond au avut loc în ședința publică din data de 19.09.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Deliberând, instanța a pronunțat următoarea decizie în contencios administrativ:

TRIBUNALUL

Asupra procesului civil de față:

Prin sentința civilă nr.7443 din data de 15.11.2012 pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._ a fost respinsă plângerea formulată de petentul M. C. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/05.03.2012, încheiat de agentul intimatului I. de S. în Construcții, Direcția Regională în Construcții Sud-Est.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în baza procesului verbal arătat mai sus a fost amendat petentul, în calitate de administrator al S.C. U. Serv S.R.L. B., cu suma de 1000 lei pentru contravenția prevăzută de art.26 alin.1 lit. a din Legea nr.50/1991 și 1550 pentru contravenția prevăzută de art.33 alin.2 din Legea nr.10/1995, în total 2550 lei.

Instanța de fond a reținut că în urma controlului efectuat în 05.03.2012 în Balta M. a Brăilei de către agentul intimatei s-a constatat că S.C. U. Serv S.R.L. B. a executat lucrări de construcție fără a deține autorizație de construcție și fără ca proiectul să fie verificat de persoane atestate.

Petenta a susținut că lucrările au fost executate în condiții de forță majoră și din acest motiv nu a obținut autorizație de construcție. Autorizația de construcție trebuia obținută de către beneficiarul lucrării.

Instanța de fond a înlăturat apărările petentului deoarece autorizația de construcții trebuia obținută anterior începerii lucrării iar forța majoră despre care se face vorbire (inundatii) a apărut în noiembrie 2009.

Conform dispozițiilor art.23 lit. b din Legea nr.10/1995 republicată lucrările de construcții trebuiau începute numai în baza unei autorizații iar petentul nu putea să înceapă lucrările dacă beneficiarul nu îi punea la dispoziție autorizația de construcție.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul M. C. pe care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie.

Aplicarea sancțiunii prevăzute de art.26 alin.1 lit. a din Legea nr.50/1991 nu putea fi aplicată de inspectorii din cadrul I. de S. în Construcții, Direcția Regională în Construcții Sud - Est deoarece nu aveau competențe în acest sens. Potrivit art.27 alin.4 din Legea nr.50/1991 arată că aceștia pot constata doar contravențiile prevăzute de art.26 alin.1 lit. h, i, j.

Intimatul - petent a formulat întâmpinare și-a solicitat respingerea recursului arătând în esență că inspectorii săi sunt competenți să aplice amenzi pentru contravențiile prevăzute în Legea nr.50/1991.

Recursul este fondat.

Instanța, analizând recursul prin prisma motivelor invocate de petent, constată că acesta a fost sancționat cu două amenzi contravenționale pentru executarea lucrărilor de construcții fără a avea autorizație emisă în condițiile legii cât și pentru executarea lucrărilor de construcții în baza unui proiect tehnic neverificat de către un verificator de proiecte atestat (art.33 pct. II lit. a).

Analizând, dispozițiile art.26 alin.1 lit. a și art.27 alin.4 din Legea nr.50/1991, constată că efectuarea lucrărilor de construcție fără autorizație constituie contravenție ce se constată de către funcționarii publici din cadrul primăriei.

Dispozițiile art.27 alin.4 din Legea nr.50/1991 arată în mod expres că intimatul nu poate constata și încheia procese verbale de contravenție decât pentru contravențiile prevăzute de art.26 alin.1 lit. h, i, j. Intimatul confundă atribuțiile generale de control pe care le are în domeniul construcției cu atribuțiile de agent constatator al unor contravenții pe care le stabilește aceeași lege (Legea nr.50/1991).

Față de cele arătate, instanța urmează ca în baza dispozițiilor art. 3041 și art.312 Cod de procedură civilă să admită recursul, să modifice sentința și în rejudecare să admită în parte plângerea contravențională și să înlăture din procesul verbal sancțiunea amenzii de 1000 lei aplicată în baza dispozițiilor art.26 alin.1 lit. a din Legea nr.50/1991.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite ca fondat recursul formulat de recurentul M. C., domiciliat în B., ., ..1, ., împotriva sentinței civile nr.7443 din data de 15.11.2012 pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul I. de S. în Construcții, Direcția Regională în Construcții Sud-Est, cu sediul în B., .-126 .

Modifică sentința atacată și în rejudecare;

Admite în parte plângerea contravențională ca fondată.

Înlătură din procesul verbal de contravenție atacat sancțiunea amenzii în cuantum de 1000 lei aplicată în baza dispozițiilor art.26 alin.1 lita din Legea nr.50/1991.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26 Septembrie 2013.

Președinte,Judecător, Judecător,

S. M. V. DanielaSpiță M.

Pentru grefier,

M. I.

Expirat detașare

Grefier șef,

C. Steluța

Jud.fond D. B.

Red.S.M

Dact.M.S./Ex.3/23.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2013/2013. Tribunalul BRĂILA