Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 512/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 512/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 356/113/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR.512
Ședința publică din data de 21 februarie 2013
Completul compus din:
Președinte - M. S., judecător
Grefier – I. L.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii de contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul C. M., domiciliat în B., .. 314, ., . în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE B., cu sediul în B., ., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reclamantul C. M. și pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B..
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura este legal îndeplinită, acțiunea este timbrată, iar la dosar s-au primit actele solicitate pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate B..
Se prezintă în sala de ședință numita C. G. care arată că este soția reclamantului și depune la dosar acte.
TRIBUNALUL
Asupra procesului de contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată la acest tribunal, sub nr._ reclamantul C. M. a chemat în judecată pe pârâta CJAS B. pentru a se dispune anularea titlului executoriu nr._/29.12.2011 și a somației cu același număr, în valoare de 279 lei contribuții de asigurări de sănătate și 352,94 lei majorări de întârziere.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut în fapt următoarele:
Reclamantul arată că a primit de la pârâtă actele de executare mai sus arătate, prin care a fost obligat să plătească 631,94 lei din care 279 lei și 352,94 lei, pentru venituri din dividende.
Consideră că aceste decizii sunt nelegale deoarece nu au avut la bază veniturile reale pe care le-a realizat. Conform adresei nr. P 184 din 13.01.2012 emisă de . rezultă că reclamanta a încasat în anii 2007-2008 dividende în sumă de 2 lei, respectiv 3 lei.
Pârâta a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii, deoarece toți cei care realizează venituri trebuie să plătească o contribuție de asigurări de sănătate. În situația în care aceste venituri din dividende, din cedarea folosinței bunurilor, din dobânzi sau alte venituri prevăzute de Legea nr. 95/2006 sunt mai mici decât salariul minim pe țară, contribuția se calculează la acest venit.
Instanța analizând materialul probator, constată că acțiunea reclamantei este întemeiată, avându-se în vedere că dispozițiile legale în baza cărora au fost calculate contribuțiile de sănătate au fost declarate neconstituționale prin deciziile nr. 1394/2010 și nr. 335/2011. De aici rezultă că reclamanta datora contribuții de asigurări de sănătate numai la venitul realizat.
Față de cele arătate, instanța urmează să dispună anularea actelor de executare, respectiv titlul executoriu și somația cu același număr și anume_/29.12.2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE;
Admite contestația formulată de contestatorul C. M., domiciliat în B., .. 314, ., . cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B., cu sediul în B., . și în consecință;
Anulează actele de executare, respectiv titlul executoriu și somația cu același număr și anume_/29.12.2011.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2013.
Președinte, Grefier,
M. S. I. L.
Red.S..M/23.03.2013
Dact.S..M/4 ex/23.03.2013
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2382/2013. Tribunalul... | Pretentii. Sentința nr. 1682/2013. Tribunalul BRĂILA → |
|---|








