Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr. 160/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 160/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 742/44/2011
Dosar nr._
Operator date CP: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. A. ȘI FISCAL
Sentința Nr.160/2013
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2013
Completul compus din:
Președinte: G. E. V.
Grefier: F. P.
La ordine fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta U. A. Teritorială Zăvoaia, cu sediul în ., în contradictoriu cu pârâta C. de C. a României, cu sediul în București, ..22-24, având ca obiect litigii C. de C. – Legea nr.94/1992.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 16.01.2013 și s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, potrivit dispozițiilor art.260 C., a amânat pronunțarea la data de 23.01.2013.
Deliberând, instanța pronunțat următoarea hotărâre de contencios administrativ.
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel G. sub nr._, reclamanta U. A. Teritorială Zăvoaia a formulat contestație împotriva Încheierii nr.VI 238/25.05.2011 pronunțată de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de C. solicitând anularea în parte a Deciziei nr.45/23.12.2010 a Camerei de C. B., respectiv a măsurilor dispuse la punctele XI- XX, XXIV și XXVII.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că urmare a controlului efectuat de Camera de C. B., s-a emis Decizia nr.45/23.12.2010 împotriva căreia a formulat contestație respinsă prin Încheierea nr.VI 238/25.05.2011 a Curții de C..
Reclamanta a considerat că sumele acordate pentru ținută decentă, plata sporului de fidelitate de loialitate, de condiții vătămătoare și de unitate pentru funcționarii publici și personalul contractual sunt legale întrucât au fost întemeiate pe baza Legii nr.188/1999, codul muncii, Constituția Romaniei acordurile și contractele colective de muncă. Referitor la plata indemnizației de conducere acordată persoanei cu responsabilitate în domeniul urbanismului, reclamanta a precizat că cerințele Legii nr.50/1991 nu au putut fi respectate pentru că reglementările specifice administrație publice locale nu au prevăzut posturi de șef serviciu și șef birou. În plus, au existat situații obiective respectiv o lipsă acută de personal de specialitate astfel că funcționarilor delegați din aparatul propriu al primarului li s-a acordat indemnizația de 15% din salariul de bază potrivit O.G. nr.6/2007.
În privința sporului de vechime acordat primarului și viceprimarului, reclamanta a menționat că organul de control nu a avut în vedere hotărârile judecătorești irevocabile ce urmează să fie depuse la dosarul cauzei.
Reclamanta a mai arătat că prima acordată de 8 martie personalului contractual și funcționarilor publici este prevăzută în acordul și contractul colectiv de muncă încheiate în baza Legii nr.130/1996, Legii nr.188/1999 și Convenției OIM nr.154/1981.
S-a precizat de reclamantă că, în raport de apărările anterioare, calcului sporului de vechime este unul corect și legal.
Reclamanta a contestat și critica ce vizează plățile către prestatorii de servicii de contabilitate și de consultanță întrucât încheierea contractelor civile s-a impus în lipsa unor postări de analist programator sau pentru derularea programelor structurate din fonduri europene. În plus, legislația în vigoare nu interzice încheierea unor astfel de contracte, instanțele judecătorești având dreptul că se pronunțe asupra legalității lor.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr.94/1992.
Prin întâmpinarea formulată în termen procedural, pârâta C. de C. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, măsurile contestate de reclamantă și dispuse prin actele administrative fiind legale și temeinice.
Pârâta a arătat că reclamanta a angajat cheltuieli pentru sporul acordat persoanei cu responsabilitate în domeniu urbanismului și amenajării teritoriului fără respectarea Legii nr.50/1991 întrucât la nivelul administrației locale nu este organizată o structură de specialitate iar persoana respectivă nu are studii superioare de specialitate.
Referitor la punctele XII – XX din Decizia nr.45/23.12.2010, pârâta a precizat că demnitarilor publici (primar și viceprimar) nu li se pot acorda decât indemnizațiile lunare iar funcționarii publici și personalul contractual nu pot încasa decât drepturile salariale legale și nu cele care derivă din contracte/acorduri colective de muncă.
Pârâta a menționat că în privința cheltuielilor efectuate către prestatorii de servicii, respectiv pentru consultanță în domeniul achizițiilor publice, prețul inițial a fost majorat nelegal prin act adițional întrucât situația stabilită prin contract, respectiv circumstanțe imprevizibile și independente de voința părților nu a fost îndeplinită.
În drept, pârâta a invocat prevederile art.115-118 din codul de procedură civilă.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri depuse la dosar de ambele părți.
Analizând motivele invocate de reclamantă și apărările pârâtei prin prisma prevederilor legale aplicabile în materie și a probelor administrate în cauză, tribunalul va constata că prezenta acțiune este nefondată pentru următoarele considerente:
Prin încheierea nr.VI 238/25.05.2011 a Curții de C. a Romaniei s-a dispus respingerea contestației nr.67/14.01.2011 formulată împotriva măsurilor dispuse la punctele XI, XIII – XX, XXIII, XXVI și XXVII din decizia nr.45/23.12.2010 emisă de Camera de C. B..
În privința îndemnizației de conducere acordată persoanei cu responsabilitate în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului evidențiată la punctul XI din decizia contestată, tribunalul observă că reclamanta a recunoscut că prevederile Legii nr.50/1991 nu au fost respectate. Apărarea acesteia privind lipsa de personal cu studii de specialitate nu poate reprezenta un argument pentru încălcarea legii care impunea existența unei structuri de specialitate pentru a fi încadrată o persoană în funcția de conducere dar și ca aceasta să dețină o pregătire în domeniul respectiv.
Referitor la măsurile nr.XII și XIII din decizia nr.45/23.12.2010 prin care s-a dispus recuperarea sumelor de bani acordate primarului și viceprimarului cu titlu de premii lunare și ținută decentă, tribunalul observă că reclamanta a încălcat prevederile Legii nr.215/2001, O.U.G. nr.108/2005 și O.G. nr.10/2008 potrivit cărora demnitarii publici beneficiază doar de indemnizație lunara. Apărarea reclamantei privind faptul că la baza efectuării plăților respective au stat hotărâri judecătorești irevocabile nu a fost probată de reclamantă nici în cadrul contestației administrative nici în prezenta cauză.
Măsurile dispuse la punctele XIV, XVI, XVII, XVIII și XX sunt corecte întrucât sporurile de loialitate și fidelitate, pentru lucru în condiții vătămătoare și de unitate precum și prima de 8 martie acordate de reclamantă nu erau prevăzute în nici un act normativ în vigoare, contractul colectiv de muncă și acordul colectiv de muncă neputând fi o bază legală pentru acordarea acestor drepturi.
Astfel, referitor la categoria funcționarilor publici, tribunalul reține aplicabilitatea prevederilor Legii nr.188/1999 care, la art.72 alin.1 arata ca „autoritățile si instituțiile publice pot încheia anual, in condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici care sa cuprindă numai masuri referitoare la: constituirea si folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor de munca; sanatatea si securitatea in munca; programul zilnic de lucru; perfecționare profesionala; alte masuri decât cele prevăzute de lege referitoare la protecția celor aleși in organele de conducere ale organizațiilor sindicale.
Totodată, art.22 din H.G. nr.833/2007 prevede ca „acordul colectiv este convenția încheiata in forma scrisa intre autoritatea sau instituția publică, reprezentată prin conducătorul acesteia, și funcționarii publici din cadrul autorității sau instituției publice respective, prin sindicatele reprezentative ale acestora ori prin reprezentanții aleși, în care sunt stabilite anual măsuri referitoare la: constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă; sănătatea și securitatea în muncă; programul zilnic de lucru; perfecționarea profesională; alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale sau desemnați ca reprezentanți ai funcționarilor publici”.
Prin urmare, obiectul acordurilor colective de munca privind pe funcționarii publici este limitat in mod imperativ prin sintagma „numai” doar la masurile si domeniile enunțate mai sus, C. Constituționala apreciind prin Decizia nr.1221/2009 ca art.72 alin.1 din Legea nr.188/1999 nu contravine legii fundamentale.
De altfel, si art.25 din H.G. nr.833/2007 arata „Clauzele acordurilor colective nu pot exceda sau, după caz, nu pot stabili îngrădirea drepturilor și obligațiilor reglementate prin lege sau drepturi ori obligații suplimentare față de cele reglementate prin lege în derularea raporturilor de servici”.
Or, nici unul dintre drepturile bănești acordate de reclamantă angajaților săi (spor fidelitate, loialitate, condiții vătămătoare, prime cu ocazia pensionării și fonduri în vederea procurării unei ținute decente) și stabilite prin acordul colectiv de muncă nu se încadrează în măsurile care pot fi negociate cu instituțiile publice și trecute într-o astfel de convenție.
În consecință, tribunalul va considera că acordul colectiv de muncă invocat de reclamantă este încheiat fără respectarea dispozițiilor legale incidente și nu sunt aplicabile dispozițiile art.969 din Codul Civil (forma în vigoare la acel moment) potrivit cărora doar „convențiile legal făcute cu putere de lege între părțile contractuale.
În privinta personalului contractual, tribunalul va observa că în mod similar nu se poate lua în considerare contractul colectiv de muncă. Astfel, acesta a fost întocmit fără respectarea art.157 din Legea nr.53/2003 potrivit căruia „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabileste prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative”. Prin urmare, drepturile bănești ce puteau fi acordate personalului contractual în perioada aprilie 2008 - martie 2009 sunt cele expres prevăzute de actele normative în vigoare la acel moment, respectiv O.G. nr.10/2007 și O.G. nr.10/2008 care nu cuprind nici unul din sporurile și primele date de reclamantă: spor de fidelitate, de loialitate, pentru condiții vătămătoare, prime de pensionare ori de vacanță.
Așa fiind, nici contractul colectiv de muncă nu poate institui o bază legală de acordare a sumelor de bani astfel cum a susținut reclamanta.
Sporul pentru condițiile vătămătoare a fost nelegal acordat deoarece reclamanta nu deținea actul administrativ al ordonatorului principal de credite prin care să fie stabilite categoriile de personal contractual, cuantumul sporului și condițiile de acordare precum și existența buletinului de determinare emise de autoritățile abilitate pentru locurile de muncă pentru care se acordă sporul prevăzut de normele legale.
Cât privește sumele plătite pentru ținută decentă evidențiate în decizie la punctele XV și XIX, tribunalul reține că, într-adevăr, legiuitorul a stabilit prin art.32 din Legea nr.188/1999 că uniforma pe care funcționarii publici sunt obligati să o poarte în timpul serviciului se primește gratuit dar aceasta nu se poate extinde la angajații reclamantei care nu au o astfel de obligativitate.
Măsura dispusă la punctul XXIV din Decizia nr.45/2010 a fost contestată de reclamantă prin acțiunea introductivă dar nu s-au invocat motivele concrete de nelegalitate a acesteia pentru a fi verificate de instanță.
Referitor la sumele acordate de reclamantă prestatorului de servicii de consultanță – . B. în baza actului adițional nr.1/04.01.2010 și evidențiate la măsura nr.XXVII din decizia contestată, tribunalul va observa că art.969 din codul civil este aplicabil în cauză dar sub alte aspecte decât cele precizate. Astfel, se reține că reclamanta a încheiat contractul nr.1006/04.07.2008 pentru servicii de consultanță în domeniul achizițiilor publice, una din clauze fiind aceea că prețul nu se actualizează. Cu toate acestea, ulterior, prin act adițional la contract valoarea contractului a fost suplimentată, încălcându-se astfel clauza sus menționată. În plus, cel mai important în speță este faptul că reclamanta avea obligația de a respecta dispozițiile H.G. nr.925/2006 care prevede la art.97 alin.2 condițiile în care prețul contractului de achiziție publică poate fi ajustat, condiții ce nu erau îndeplinite.
Având în vedere cele expuse mai sus, tribunalul va considera că în mod corect s-a dispus de către pârâta C. de C. respingerea contestației reclamantei, măsurile stabilite la punctele XI- XX, XXIV și XXVII din Decizia nr.45/23.12.2010 emisă de Camera de C. B. fiind legale.
Trebuie precizat însă că pe parcursul soluționării cauzei a intrat în vigoare Legea nr.84/2012 prin care, la art.2, s-a aprobat „exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri salariale pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii” dar acest act normativ are aplicabilitate doar asupra efectelor actului de control analizat și nu asupra constatărilor examinate de instanță si care a facut obiectul cererii introductive.
În aceste condiții, tribunalul urmează să aprecieze că prezenta acțiune este nefondată și va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta U. A. Teritorială Zăvoaia, cu sediul în ., în contradictoriu cu pârâta C. de C. a României, cu sediul în București, ..22-24.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 23.01.2013.
P.,
G. E. V. Grefier,
F. P.
Red. G.E. V.
Dact. F.P.
4ex/15.02.2013
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1110/2013. Tribunalul... | Anulare act emis de autorităţi publice locale. Sentința nr.... → |
|---|
