Anulare act administrativ. Sentința nr. 715/2015. Tribunalul CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 715/2015 pronunțată de Tribunalul CĂLĂRAŞI la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 543/116/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA nr. 715/2015
Ședința publică din 10.09.2015
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE- Ș. G. C.
GREFIER - T. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile în contencios administrativ și fiscal, privind pe reclamantul P. M. și pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților având ca obiect, anulare act administrativ.
La apelul nominal efectuat în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei, învederându-se instanței că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Tribunalul ia act că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare iar în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție.
TRIBUNALUL;
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 14.04.2015 și înregistrată sub nr.543/ 116/2015 reclamantul P. M., domiciliat în mun. Călărași, ., jud. Călărași, cod postai_, având CNP_ a chemat î judecată pe pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202 sector 1 cod poștal_ solicită ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 86 din 09.03.2015 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie prin care să stabilească valoarea bunurilor abandonate statului bulgar de către autorul său respectiv: 10 ha teren agricol; 1.000 mp teren aferent locuinței; 60 pomi fructiferi; clădire de locuință cu 3 (trei) camere plus anexele gospodărești.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 86 din 09.03.2015 emisă de pârâtă a fost invalidată Hotărârea nr. 7 din 16.10.2012 emisă de Comisia Județeană Călărași, prin care i-au fost acordate despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 pentru averea abandonată statului bulgar de către autorul său N. P., din următoarele motive: la stabilirea despăgubirilor ar fi fost luate în considerare numai bunurile abandonate de autor, nu și cele cumpărate de el după strămutarea sa în România printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu statul român; a) la evaluare s-ar fi luat în calcul o locuință cu 5 (cinci) camere, în loc de 3 (trei) camere; suprafața terenului aferent locuinței ar fi fost greșit considerată; ar fi intervenit compensarea integrală între bunurile abandonate statului bulgar si cele cumpărate de autorul său când a fost strămutat în România.
A mai arătat reclamantul că decizia contestată este nelegală, întrucât autorul său a abandonat statului bulgar averea consemnată în situația proprietăților,declarația și celelalte documente doveditoare aflate la dosarul de despăgubiri, iar după strămutarea sa forțată în România, el a cumpărat bunuri aferente unei gospodării printr-un contract de vânzare-cumpărare în rate încheiat cu statul român. Precizează reclamantul că este adevărat că a solicitat despăgubiri pentru o construcție de locuit compusă din doar 3 (trei) camere, ci nu din 5 (cinci) camere. Dovada reiese și din declarația notarială pe care a formulat-o la constituirea dosarului de despăgubiri. Menționează însă că nu a avut posibilitatea să sesizeze A.N.R.P. despre eroarea respectivă, întrucât nu a primit și raportul de evaluare o dată cu hotărârea comisiei județene, așa că nu a avut posibilitatea să ia cunoștință despre această eroare. Suprafața de teren aferentă locuinței care trebuie luată în calcul la stabilirea despăgubirilor a fost corect considerată de comisia județeană la 1.000 mp. Dovada rezultă chiar din temeiurile juridice pe care însăși pârâta și-a întemeiat decizia atacată art.12 alin. 2 din H.G. 753/1998 și art. 18 lit. b din Lg. 50/1991.
Astfel, fiind vorba despre o localitate rurală, este evident că suprafața de teren aferentă locuinței care trebuia luată în calcul era de 1.000 mp. Având în vedere natura contractului de vânzare-cumpărare, nu se poate considera că prin respectivul contract statul român l-a despăgubit pe autorul său, deoarece este vorba despre un act cu titlu oneros, care stipulează cu claritate obligații reciproce pentru părți, inclusiv obligația de a plăti prețul în rate, la termene precis stabilite în cuprinsul contractului. Astfel că prejudiciul a rămas în continuare neacoperit. Obligația pârâtei este reglementată de art. 351 alin. 4 din H.G. nr. 753/1998 (actualizată)
În dovedirea cererii reclamantul a propus administrarea dovezii cu înscrisuri și a depus la dosar Decizia nr. 86 din 09.03.2015 emisă de A.N.R.P. (în copie certificată) și împuternicirea avocațială nr._/08.04.2015 (în original) solicitând în baza art.13 alin.1 din Legea 554/ 2004, obligarea pârâtei să comunice instanței întreaga documentație care a stat la baza emiterii deciziei atacate.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.8 din Legea 164/2014, Legea nr. 9/1998 rep. si normele de aplicare, Legea nr. 554/2004.
A solicitat judecarea în lipsă.
La data de 13.05.2015 pârâta a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția inadmisibilității capătului de cerere privind emiterea unei decizii de validare a Hotărârii nr. 7/16.10.2012 emisă de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului Călărași, pârâta a arătat că într-o astfel de cerere, având ca obiect „obligația de a face", instanța poate decide, cel mult, obligarea organului administrației publice de a emite un act administrativ, în ipoteza în care constată pasivitatea acestuia, însă, atât doctrina, cât și practica judecătorească sunt constante în a afirma că instanța judecătorească nu va putea hotărî conținutul actului și nici condițiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit. În cazul în care s-ar recunoaște acest drept instanțelor, față de specificul și delimitarea atribuțiilor potrivit actelor normative speciale în executarea cărora ar urma să fie emise aceste acte, ar însemna că s-ar încălca principiul separației puterilor în stat. Altfel spus, într-o atare situație, la dispoziția instanțelor judecătorești se află numai o cale procedurala spre a înlătura pasivitatea unei autorități administrative, în ipoteza în care o asemenea pasivitate este constatată.
Învederează pârâta că, în data de 15.12.2014, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 și modificarea unor acte normative. Conform dispozițiilor art.7 din actul normativ menționat, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, în baza documentelor transmise, procedează la analizarea dosarelor aferente hotărârilor comisiilor județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, din punctul de vedere al existenței și întinderii dreptului la acordarea despăgubirilor, în ordinea înregistrării acestora.
În situația în care se constată lipsa sau neconcordanța unor înscrisuri doveditoare, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților poate solicita înscrisurile necesare atât instituțiilor publice, cât și persoanelor care solicită acordarea de despăgubiri. În baza documentelor depuse la dosar, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților validează sau invalidează hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și, după caz, emite decizie de validare/invalidare, în tot sau în parte, sub
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 474/2015. Tribunalul CĂLĂRAŞI | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 350/2015.... → |
|---|
