Alte cereri. Decizia nr. 1482/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1482/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 27688/211/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1482/R/2014
Ședința publică de la 10 Septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C.-A. C.
Judecător O. R. G.
Judecător C.-V. B.
Grefier L. M.
Pe rol judecarea recursului promovat de recurent G. C. împotriva sentinței civile nr._/2012, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, având ca obiect alte cereri REEXAMINAREA SANCTIUNII CONTRAVENTIONALE.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că, la data de 10.09.2014, recurentul a depus la dosar un script și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Constatând că sentința civilă atacată nu a fost comunicată legal recurentului-intimat, fiind comunicată la domiciliul din Râmnicu-V. ..15, ., ., în condițiile în care acesta, la momentul respectiv, se afla încarcerat la Penitenciarul București-Jilava în executarea unei pedespse privative de libertate de 10 și 6 luni închisoare, instanța apreciază că nu este necesară repunerea recurentului în termenul de recurs, întrucât față de acesta termenul de recurs nici nu a început să curgă. .
Tribunalul reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
TRIBUNALUL
Reține că, prin sentința civilă nr._/2012, Judecătoria Cluj-N. a admis cererea formulată de petentul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ în contradictoriu cu intimatul G. C. și a dispus înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 660 lei aplicată intimatului prin procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției . nr._/29.11.2006 și . nr._/19.11.2006 cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 de ore, ce se vor executa în cadrul Primăriei Râmnicu-V..
A luat act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin procesele-verbale de constatare a contravenției . nr._/29.11.2006 și . nr._/19.11.2006, întocmite de I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, intimatul G. C. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 660 lei.
Procesele-verbale de constatare a contravenției prin care a fost sancționat, au fost semnate personal de către intimat, astfel că reprezintă titlu executoriu, neexistând dovada că ar fi fost atacate în justiție în termenul prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001.
Procesele-verbal de constatare a contravenției au fost înaintate Primăriei Râmnicu-V. în vederea executării silite a intimatului pentru recuperarea debitului.
Din adresele existente la dosar, rezultă faptul că intimatul nu a achitat amenda contravențională ce i-a fost aplicată de intimat prin procesele-verbale sus-menționate și că, dat fiind faptul că acesta nu realizează venituri și nu deține bunuri urmăribile, s-a constatat imposibilitatea executării silite a acestuia (f. 19-22).
Potrivit art. 5 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunile contravenționale principale sunt: avertismentul, amenda contravențională și prestarea unei activități în folosul comunității.
Potrivit art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durata ce nu poate depăși 300 de ore, iar conform alin. (2) din același act normativ sancțiunea prevăzută la alin. 1 se stabilește alternativ cu amenda.
Potrivit art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 55/2002, sancțiunea prestării unei activități in folosul comunității poate fi prevăzuta numai în legi sau în ordonanțe ale Guvernului, prin care se stabilesc și se sancționează anumite fapte ce constituie contravenții, iar potrivit alin. (2) din același act normativ sancțiunea contravenționala prevăzuta la alin. 1 se stabilește întotdeauna alternativ cu amenda si poate fi aplicata numai de instanța de judecată.
Potrivit Deciziei nr. 7/20.09.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiile art. 9 alin. (3) – (5) din O.G. nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. (1) și (2) din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Potrivit art. 391 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată, iar potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (5) din același act normativ, în cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Potrivit art. 391 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul de 30 de zile, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
Sancțiunea respectă dispozițiile art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind prevăzută expres de lege și fiind necesară într-o societate democratică, ca situație de excepție, în cazul în care nu există posibilitatea executării silite a sancțiunii pecuniare. Aflându-se în prezența unei sancțiuni legale, instanța reține că nu sunt nesocotite dispozițiile Convenției nr. 29/1930 privind munca forțată sau obligatorie și nici ale art. 4 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind Codul Muncii.
Având în vedere că în cursul judecării prezentei cauze nu s-a făcut dovada achitării amenzii de către intimat, și văzând și considerentele mai sus-exprimate, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 660 lei aplicată intimatului G. C. prin procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției mai sus-indicate cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 de ore, ce se vor executa în cadrul Primăriei Râmnicu-V..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul G. C., solicitând admiterea cererii de repunere în termen, admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță.
În motivarea recursului arată că nu a avut cunoștință despre acest dosar, întrucât pe parcursul derulării cauzei și pronunțării soluției s-a aflat în stare de arest.
Arată astfel, că fost arestat în perioada 23 iulie_12 (pentru executarea pedepsei de 30 de luni închisoare aplicată prin sentința penală_-048 pronunțată la data de 14 iulie 2009 în dosar 1 08CR00324-002 de Tribunalul Districtual nordic Ohio -Cleveland- și pedeapsa de 18 luni închisoare aplicată prin sentința penală 09-4092 din 02.10.2009 a Curții de Apel a Statelor Unite ale Americii pentru al șaselea circuit în dosar_/10.02.2009); începând cu data de 2 mai 2012 și până la eliberarea sa din penitenciar la 18.06.2013 s-a aflat în executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 551 din 27 mai 2010 a Judecătoriei Cluj N. în dosar_/211/2009.
După eliberarea din penitenciar, recurentul arată că și-a făcut domiciliul la o altă adresă din România decât la cea la care au fost comunicate actele de procedură, iar la scurt timp a plecat din țară în Anglia, unde locuiește și în prezent.
Recurentul arată că în momentul în care s-a întors în țară cu ocazia sărbătorilor pascale a aflat că este căutat de organele de poliție locale. Pentru a afla care este motivul pentru care i se solicită prezența a luat legătura cu ofițerul de proximitate și a stabilit cu acesta să se prezinte la organele de poliție după sărbătorile pascale., întrucât la acel moment nu se afla nimeni la biroul poliției pentru a-i da lămuririle necesare
În acest sens arată că s-a deplasat la data de 22 aprilie la organele de poliție unde i s-a înmânat o copie de pe această sentință judecătorească pronunțată de Judecătoria Cluj-N., sentință despre a cărei existență nu a avut cunoștință.
Arată, astfel, că se afla în stare de arest în momentul în care a avut loc judecata, procedura de citare nefiind legal îndeplinită., așa încât consideră că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 C.E.D.O.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al jud.Cluj nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul promovat în cauză prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:
Cererea introductivă de instanță a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 14.10.2011, iar sentința civilă a fost pronunțată.
Atât că la administrarea probelor cât și la dezbaterea fondului, intimatul-recurent G. C. a fost citat la adresele de domiciliu menționate în fișa de evidență de la Direcția pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date, respectiv mun.Râmnicu-Vălcea ., ., jud.V., mun.Râmnicu-Vălcea ..15, ., . și mun.Râmnicu-Vălcea ., ., ..
Sentința civilă atacată a fost a fost comunicată recurentului-intimat la adresa din mun.Râmnicu-Vălcea ..15, ..
Din verificarea dosarului de fond rezultă că judecata la fond a avut loc fără ca recurentul-intimat să fi avut cunoștință de litigiu întrucât, deși citat la domiciliu, rezultă din înscrisurile depuse în recurs că în perioada respectivă acesta a fost arestat.Astfel, recurentul a fost arestat în perioada 23.07._12 și apoi în perioada 02.05._13.
Apoi, după eliberarea din penitenciar recurentul și-a făcut domiciliu la altă adresă, respectiv Mun.Râmnicu-V. ..51, ., ..
Prin urmare, judecata fondului s-a făcut cu lipsă de procedură față de recurentul-intimat, așa cum acesta a invocat în cererea de recurs.
Procedând la judecată în absența intimatului, care nu a fost legal citat, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 85 și art. 107 C.proc.civ., care prevăd că judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, respectiv că președintele va amâna judecata ori de câte ori va constata că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității.
Încălcarea normelor procedurale enunțate, ce se constituie în garanții ale asigurării a două din principiile fundamentale ale procesului civil, principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare, atrage asupra hotărârii pronunțate în aceste condiții sancțiunea nulității prevăzută de art. 105 alin.(2) C.proc.civ., fiind astfel incident în speță motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.proc.civ.
În raport de acest motiv, care face de prisos analiza criticilor de fond formulate de intimatul-recurent, potrivit dispozițiilor art. 312 alin.(1) și alin.(5) C.proc.civ. recursul va fi admis, cu consecința casării sentinței civile atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurent G. C. împotriva sentinței civile nr._/2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dos. nr._, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Septembrie 2014.
Președinte, C.-A. C. | Judecător, O. R. G. | Judecător, C.-V. B. |
Grefier, L. M. |
Red.CC/dact.LM
26.09.2014
Jud.fond: A. P.
2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1715/2014. Tribunalul CLUJ | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|








