Anulare act administrativ. Sentința nr. 5055/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5055/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 29-08-2014 în dosarul nr. 1811/211/2014
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5055/2014
Ședința publică de la 29 August 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-F. B.
Grefier C.-C. T.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant R. V. N. și pe pârât P. M. CLUJ-N., pârât C. L. AL M. CLUJ-N. - SERVICIUL PROTECTIE SOCIALA, având ca obiect anulare act administrativ .
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Cluj-N., reclamantul R. V. N. în contradictoriu cu pârâții P. M. CLUJ-N. și C. L. AL M. CLUJ-N. - SERVICIUL PROTECTIE SOCIALA a solicitat anularea plății dispusă de către pârât, cu despăgubiri morale in sumă de 200 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul în mod nelegal a stabilit în sarcina sa restituirea contravalorii ajutorului de încălzire pentru perioada noiembrie 2012 – martie 2013, având în vedere că și pentru această perioadă era îndreptățit să beneficieze de acest ajutor.
Reclamantul a mai arătat că este de acord cu restituirea sumei de 186 lei, reprezentând contravaloarea ajutorului acordat pentru perioada ianuarie – martie 2012, dar nu este de acord cu restituirea ajutorului acordat pentru cele 5 luni perioadă în care era îndreptățit să beneficieze de sumele acordate iar în privința despăgubirilor morale în sumă de 200 lei, a susținut că se impune acordarea acestei sume datorită stării de nervozitate cauzate de această situație.
Prin sentința civilă nr. 2921/21.03.2014 pronunțată in dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N. s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj-N., invocată de instanța din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.04.2014.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul C. L. al M. Cluj-N. – Direcția de asistență socială și medicală, a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nefondată, arătând că Dispoziția nr. 3406/2013 a fost emisă cu respectarea legislației in vigoare și in baza Notei de constatare nr._ din 27.06.2013 si a Deciziei nr. 27 din 31.06.2013 ale Camerei de Conturi a județului Cluj, prin care i s-a adus la cunoștința ca un număr de 1106 beneficiari au fost identificați cu un impozit retinut la sursa, aferent unui depozit bancar estimat de peste 3000 lei, iar in conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 70/2011 privind masurile de protectie sociala in perioada sezonului rece, cat si ale H.G. nr. 920/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 70/2011 aceștia nu îndeplineau condițiile legale privitoare la stabilirea si plata acestor drepturi.
Tinand cont ca cei 1106 beneficiari au fost depistați de catre auditorii publici externi, prin solicitarea făcuta la DGFP Cluj pe baza de lista nominala si a CNP-urilor, ca figurau in evidentele fiscale ca plătitori de impozit retinut la sursa asupra veniturilor din dobanzi bancare, auditorii publici au dispus verificarea dosarelor, emiterea de dispoziții de încetare a drepturilor stabilite nelegal acolo unde este cazul, stabilirea cu exactitate a întinderii prejudiciului si luarea masurilor de recuperare a sumelor de bani acordate nelegal, iar între aceste persoane depistate a fost identificat si reclamantul cu un depozit estimat de 4792 lei la Credit Europe Bank si un depozit estimat de 6667 lei la Pireus Bank.
Pârâtul a învederat că a stabilit cu exactitate întinderea prejudiciului pe baza informațiilor furnizate de DGFP catre Curtea de Conturi, a întocmit referatele, si a demarat procedurile de recuperare a sumelor de bani platite necuvenit cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinței prin emiterea Dispozitiei nr. 3406/14.10.2013.
De asemenea, a menționat ca nu are posibilitatea de a face verificări sau de a cere instituțiilor bancare informații privind situația conturilor clienților lor, iar in aceste condiții s-a considerat ca fiind corecte informațiile furnizate de către D.G.F:P. Cluj pe baza de lista nominala si a CNP-urilor privind evidentele fiscale ca plătitori de impozit reținut la sursa, asupra veniturilor din dobânzi bancare.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Urmare indeplinirii condițiilor legale de eligibilitate stabilite prin OUG nr 70/2011 art . 3 din HG nr 920/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr 70/2011 reclamantul a incasat ajutor pentru incălzirea locuinței in perioada ianuarie 2012 – martie 2012, noiembrie- decembrie 2012, ianuarie- 2013-martie 2013.
Urmare a verificarilor efectuate de Directia de Asistenta Sociala si Medicala Cluj in colaborare cu alte institutii locale ,cu privire la situatia persoanelor carora li s-a aprobat ajutorul pentru incalzirea locuintei, s-a stabilit, conform Notei de constatare nr._/27.06.2013, că reclamantul a fost identificat cu impozit reținut la sursă, aferent unui depozit bancar estimat de peste 3.000 lei.
Urmare a acestei situatii a fost emisa Dispozitia nr.3406/14.10.2013 a primarului municipiului Cluj-N. prin pare s-a dispus recuperarea sumelor plătite necuvenit cu ttilu de ajutor lunar pentru incalzirea locuintei catre reclamant si alti 1118 beneficiari, enumerați in anexele 1 si 2 ale dispoziției.
Reclamantul a confirmat faptul că in perioada 18.01._12 a constituit un depozit bancar la Piraeus Bank-Sucursala Cluj-N., in valoare de 12.000 lei (f.7).
Raportat la starea de fapt mai sus descrisa instanta retine ca in conformitate cu dispozitiile art 14 din OUG nr 70/2011 art . 3 din HG nr 920/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr 70/2011:
“ (1) Ajutorul pentru încălzirea locuinței, prevăzut la art. 8, 9 și 11 alin. (1), se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere privind componența familiei și veniturile acesteia.
(2) Formularul de cerere și declarație pe propria răspundere se completează potrivit modelului stabilit prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
(3) La completarea cererii, titularul are obligația de a menționa corect componența familiei, veniturile membrilor acesteia, precum și bunurile mobile și imobile deținute, așa cum sunt acestea trecute în formularul prevăzut la alin. (2).”
Pe de alta parte, potrivit prevederilor art. 5 din HG nr. 920/2011:
(1) Ajutoarele prevăzute la art. 1 se acordă în funcție de veniturile nete medii lunare pe membru de familie, respectiv ale persoanei singure, în limitele, procentele și cuantumurile stabilite la art. 8, 9, 10 și 11 din ordonanța de urgență.
(2) La stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie și, după caz, al persoanei singure se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară lunii în care se solicită dreptul, potrivit prevederilor art. 18 din ordonanța de urgență. În situația în care veniturile realizate de membrii familiei sau de persoana singură sunt anuale sau periodice, pentru stabilirea venitului net lunar se calculează media lunară a acestora în raport cu perioada pentru care au fost acordate.
(3) În cererea și declarația pe propria răspundere solicitantul ajutorului prevăzut la art. 1 are obligația de a menționa bunurile aflate în proprietate, închiriere, concesiune, comodat sau altă formă de deținere, cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței. Persoanele care solicită ajutorul pentru energie termică au obligația de a completa numărul de camere ale locuinței.
Anexa 2 la HG nr 920/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr 70/2011, privind lista cuprinzând bunurile ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței indică, la punctul 5 depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei.
In conditiile in care s-a stabilit că reclamantul a avut un depozit bancar cu o valoare de pesate 3000 lei in perioada in care a incasat ajutor pentru incălzirea locuintei,apare cu evidenta ca acesta nu se mai califica pentru obtinerea ajutorului ,fiind irelevant in cauză, faptul că depozitul a fost inchis in luna iunie 2012.
Pentru toate considerentele mai sus expuse instanta va respinge ca neantemeiata actiunea formulata de reclamantul R. V. in contradictoriu cu paratii P. M. Cluj-N. si C. L. al M. Cluj-N.- Direcția de Asistență Socială si Medicală- Serviciul Protecție Socială.
In temeul art 453 Cod procedura civila instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul R. V. N., CNP_, domiciliat în Cluj-N., .. 44, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâții P. M. CLUJ-N. și C. L. AL M. CLUJ-N., ambii cu sediul în Cluj-N., .-3, jud.Cluj.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Recursul se depune la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședința publică de la 29 August 2014.
Președinte, M.-F. B. | ||
Grefier, C.-C. T. |
Red.MFB/tehn.MG
5 ex. 24.09.14
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 649/2014.... | Suspendare executare act administrativ. Încheierea nr.... → |
|---|








