Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 125/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 125/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 07-01-2014 în dosarul nr. 4620/117/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 125/2014

Ședința publică de la 7 ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE F. S. B.

Grefier S.-I. Ș.

Pe rol fiind judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. V. și pe pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului, av. G. C. V.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a realizat procedura de regularizare a cererii.

Instanța, în baza art. 95 c.p.c. constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei, încuviințează înscrisurile de la dosar și acordă cuvântul părților.

Reprezentanta reclamantului arată că nu are cereri în probațiune și solicită acordarea cuvântului pe fondul cauzei.

Tribunalul, constată că cererea este legal timbrată și fiind suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentanta reclamantului solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariu avocațial.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 27 Februarie 2013 reclamantul C. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Cluj-N., restituirea sumei de 4.295 lei, plătite cu titlu de taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, cu plata dobânzilor legale aferente de la data achitării 17 Decembrie 2012 a taxei pentru emisiile poluante și până în momentul restituirii efective a sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.

La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății, actele de proveniență ale autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, actele de înmatriculare ale autoturismului din România, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, alte înscrisuri relevante.

Pârâta deși legal citată nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Reclamantul a cumpărat un autoturism marca TOYOTA, tip T25/CDT250(L)AVENSIS, an de fabricație 2004, . auto J_, înmatriculat pentru prima orară în țară comunitară, respectiv Germania la data de 19 Martie 2004, condiționându-i-se astfel înmatricularea autovehiculului care anterior a fost înmatriculat într-un alt stat membru al UE, această taxă fiindu-i impusă sub motivarea că autovehiculul se afla la data respectivă la prima înmatriculare pe teritoriul României, dându-se întâietate, în mod greșit, prevederilor Legii nr.9/2012, în detrimentul reglementărilor comunitare.

Reclamantul a solicitat restituirea acestor taxe pârâtei A.F.P. Cluj-N., pârâta respingându-i cererea.

Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost perceputa sub incidenta Legii 9/2012.

Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede că taxa instituită potrivit dispozițiilor legii se aplică tuturor categoriilor de autoturisme,indiferent că acestea sunt importate sau provin de pe piața națională.

Prin dispozițiile OUG nr.1/2012 însă, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.

Astfel, prin dispozițiile OUG 1/2012 s-a introdus din nou o discriminare între autovehiculele second-hand importate din piețele statelor comunitare și cele existente pe piața națională, fiind pe deplin valabile cele statuate în cauzele T. și N. de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Analizând compatibilitatea taxei instituită prin dispozițiile Legii 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25, 28, 30, și 90, actualmente 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

Astfel, în data de 07.04.2011 s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare - similară cu taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012 - cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art.90, actualmente 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

„Articolul 90, actualmente 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

În baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE –, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente, instanța apreciază că taxa instituită actualmente de Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, încalcă prevederile art. 110 în actuala numerotare, din TFUE.

În jurisprudența referitoare la textul legal din tratatul menționat, CJUE a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla . concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90, respectiv 110, este aplicabil, iar norma fiscala națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.

Instanța consideră că norma interna în baza căreia s-a achitat taxa de poluare îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă cu art. 110 din Tratatul CE.

Astfel, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja . al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România incompatibilă cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului.

Exista desigur un raport de concurenta între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale.

Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea paratei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligata să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusa în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, reclamantul este îndreptățit la încasarea dobânzii legale în de la data plății taxei din speță și până la data achitării efective.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului, va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

În temeiul art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, pârâta, a cărei culpă procesuală este dovedită, va fi obligată să achite reclamantului cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 539 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial conform actelor justificative depuse la dosarul cauzei (f.1, 18).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul C. V., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ-N., cu sediul în Cluj-N., P-ța A. I., nr. 19, jud. Cluj și în consecință:

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 4295 lei, reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală în materie civilă începând cu data 17.12.2012 și până la data restituirii efective.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 539 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 07.01.2014.

Președinte,

F. S. B.

Grefier,

S.-I. Ș.

Red. F.S.B./A.P.B./04 Februarie 2014/4 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 125/2014. Tribunalul CLUJ