Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 1378/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 1378/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 4290/117/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1378/2014

Ședința publică de la 07 Februarie 2014

Instanța constituită din:

Judecător O. R. G.

Grefier D. I. D.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant S. C. I. și pe pârât A. JUDEȚEANĂ A FINANTELOR PUBLICE CLUJ, chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare. La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspus niciuna dintre părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa de la proces, potrivit dispozițiilor art. 411 al. 2 Cod Procedură Civilă.

Instanța constată că pârâta a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Județane a Finanțelor Publice Cluj.

Instanța respinge excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată, văzând că taxa solicitată în prezentul dosar a fost plătită către Ministerul Finanțelor Publice, AFPM Cluj-N., în baza unei decizii emise de către această instituție.

În baza art. 74 alin. 2 și art. 64 Cod Procedură Civilă, instanța admite în principiu cererea de chemare în garanție.

Tribunalul, constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de invocat, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamantul S. C. I. a solicitat obligarea pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj să îi restituie suma de 1736 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante prin chitanța . nr._/03.01.2013, în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autovehiculului marca Renault, cu plata dobânzii legale calculate începând cu data plății taxei de primă înmatriculare și până la restituirea efectivă a acestei sume, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art. 90 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus actele de proveniență ale autoturismului, decizia de calcul al taxei de poluare, adeverința de plată a taxei de poluare, cererea de restituire a taxei și răspunsul primit.

Prin întâmpinarea formulată pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj a solicitat respingerea acțiunii, arătând că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate, respectiv nu se încalcă art. 90 din TCE, iar în speță taxa de poluare nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică și națională, precum și autoturismelor noi din producția națională a României.

Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.

Analizând actele depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat autovehiculul marca Renault, nr. identificare VF1K_2, anterior înmatriculat într-un stat U.E. (Olanda), iar pentru înmatricularea în România a fost obligat să plătească taxa pentru emisiile poluante în cuantum de 1736 lei, achitată cu chitanța . nr._/03.01.2013 (f. 21), în baza Deciziei nr._ din 22.1.2012, emisă în temeiul art 4 din Legea nr. 9/2012.

Ulterior reclamantul a solicitat restituirea taxei, însă pârâta a refuzat restituirea.

Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost percepută sub incidența Legii 9/2012.

Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede că taxa instituită potrivit dispozițiilor legii se aplică tuturor categoriilor de autoturisme, indiferent că acestea sunt importate sau provin de pe piața națională.

Însă, prin dispozițiile OUG nr. 1/2012, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a fost suspendată până la 1 ianuarie 2013.

Astfel, prin dispozițiile OUG 1/2012 s-a introdus din nou o discriminare între autovehiculele second-hand importate din piețele statelor comunitare și cele existente pe piața națională, fiind pe deplin valabile cele statuate în cauzele T. și N. de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

La data de 07.04.2011 s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare - similară cu taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 90, actualmente 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

„Articolul 90, actualmente 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

În baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională, astfel cum s-a arătat în mod constant în jurisprudența CJUE și cum rezultă din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente, instanța apreciază că taxa instituită de Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, încalcă prevederile art. 110 în actuala numerotare, din TFUE.

În jurisprudența referitoare la textul legal din tratatul menționat, CJUE a statuat că atunci când produsele interne și produsele importate se afla . concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90, respectiv 110, este aplicabil, iar norma fiscala națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.

Instanța consideră că norma internă în baza căreia s-a achitat taxa pentru emisiile poluante îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 din Tratatul CE.

Astfel, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja . al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România, incompatibilă cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa pentru emisiile poluante a fost percepută cu încălcarea prevederilor art. 110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să restituie reclamantului taxa pentru emisiile poluante achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale, în conformitate cu prevederile art. 1535 din Codul civil.

În ce privește dobânda legală, are rolul de a asigura o reparație integrală a prejudiciului suferit de către reclamant prin încasarea și folosirea de către pârâtă a unei sume, fără temei legal.

În temeiul art. 74 Cod procedura civila coroborat cu art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, ținând seama ca sumele achitate cu titlu de taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de către chemata în garanție, tribunalul va admite cererea de chemare în garanție și va obliga chemata în garanție să plătească pârâtului suma de 1736 lei cu titlu de taxa pentru emisiile poluante și dobânda legală calculată la aceasta sumă începând cu data de 03.01.2013 și până la achitarea efectivă.

În baza art. 453 Cod procedură civilă, tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 439,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentând taxă timbru, timbru judiciar (f. 18) și onorariu avocațial (f. 20).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. C. I., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat N. A. B. în Cluj-N., Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 57, ., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, cu sediul în Cluj-N., P-ța A. I., nr. 19, jud. Cluj.

Admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independentei, nr. 294, corp A, Sector 6.

Obligă pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj să restituie reclamantului S. C. I. suma de 1736 lei, cu titlul de taxă pentru emisiile poluante nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de 03.01.2013 și până la data restituirii efective a sumei sus-indicate, precum și suma de 439,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă chemata în garanție să plătească pârâtului suma de 1736 lei cu titlu taxă pentru emisiile poluante și dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de 03.01.2013 și până la achitarea efectivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Februarie 2014.

Judecător,

O. R. G.

Grefier,

D. I. D.

Dact. D.D. 14 Februarie 2014

Red. O.G. 14 Februarie 2014/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 1378/2014. Tribunalul CLUJ