Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 1540/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 1540/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 8812/117/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR.1540/2014

Ședința publică din data de 12 februarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. M.

Grefier: C. B.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamanta S. G. E., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE T. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, procedând la verificarea din oficiu a competenței, conform dispozițiilor art. 131 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr.544/2004.

Instanța constată că, la data de 7 februarie 2014, prin serviciul registratură al instanței, reclamanta a depus dovada achitării diferenței taxei de timbru în valoare de 207 lei și, totodată a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților de la dezbateri, conform art. 411 alin.1 pct.2 și alin. 2 Cod procedură civilă.

În temeiul art.255 alin. 1 Cod pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, și, constatând că acțiunea este legal timbrată, fiind însoțită de înscrisuri în probațiune, unește excepția inadmisibilității acțiunii invocată în cauză de către pârâtă cu fondul, astfel că reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 10.07.2013 sub nr. de mai sus reclamanta S. G. E., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. T., obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2467 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism proprietatea sa, cu dobânda aferentă de la data efectuării plății și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de plată a taxei, decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, contract de vânzare-cumpărare, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, cartea de identitate a autoturismului, corespondență purtată cu AFP T..

Pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului T. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, invocând:

- excepția inadmisibilității acțiunii arătând că reclamanta nu a contestat, în termenul legal prev. de art. 207 alin.1 din O.G. nr.92/2003, decizia de calcul a taxei pe emisiile (care constituie titlu de creanță) prin care a fost stabilită și a cărei restituire este solicitată.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile Legii nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nu contravine art. 90 din Tratatul C.E., scopul acesteia fiind acela al asigurării protecției mediului pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, iar la emiterea acestui act normativ s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, Legea nr. 9/2012, fiind aplicabilă unor categorii de vehicule și nicidecum unor categorii de cumpărători pentru a discuta despre discriminarea acestora.

Pârâta A.F.P. T. a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.

În motivarea cererii de chemare în garanție se arată că taxa a cărei restituire se solicita în speță se fac venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de către chemata în garanție.

Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, nu a formulat întâmpinare în cauză.

Examinând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., excepția invocată de către pârâtă, instanța o va respinge, pentru următoarele argumente:

Instanța observă că reclamantul contesta, in realitate, compatibilitatea taxei de poluare cu legislația comunitară, împrejurare față de care reclamantei nu i se pot opune excepțiile invocate, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea.

Trecând la soluționarea acțiunii, din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de 12.09.2012 reclamanta a achitat suma 2.467 lei, cu titlu de taxă de poluare pentru autoturismul marca Nissan, cu nr. de identificare SJNEBAK11U0116285, conform chitanței . nr._ din data de 12.09.2012, la Trezoreria Municipiului T.. Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamantul s-a adresat pârâtei A.F.P. T. cu solicitarea de a-i fi restituită. Deși reclamanta a solicitat restituirea taxei de poluare, pârâta prin răspunsul comunicat reclamantei la data de 02.07.2013 sub nr._ s-a arătat că se menține obligativitatea plății taxei de poluare pentru autovehicule, astfel că taxa achitată nu poate face obiectul restituirii (fila 6).

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 04.12.2013 reclamanta solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii ca nefondată, iar cu privire la cererea de chemare în garanție lasă la aprecierea instanței (f.32-33).

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de 01.07.2008.

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate în temeiul OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 7/2009, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale – limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.

În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza N. c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Ca urmare a pronunțării hotărârii în Cauza T., a fost adoptată Legea 9/2012, care nu conține dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român. Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.

Deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de 30.01.2012, potrivit art. I din Ordonanța de Urgență nr. 1 din 30 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.

Prin urmare, deși Legea 9/2012 este în armonie cu normele comunitare, atâta timp cât prin OUG 1/2012 au fost suspendate până la 01.01.2013, textele de lege care permit încasarea taxei pentru emisii poluante în forma în care să nu mai existe discriminările anterior menționate, apreciem că în acest context, în continuare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa pentru emisii poluante a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, pârâta AFP T. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantei taxa pentru emisii poluante achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.

Ținând seama de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 2467 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante cu dobânda legală începând cu data 12.09.2012 și până la data restituirii efective.

Având în vedere și faptul că, în baza OUG 50/2008, taxa de poluare achitată a fost virată de către pârâtă în contul administrat de chemata în garanție AFM București, în temeiul art. 60 și urm C.pr.civ., va admite și cererea de chemare în garanție, în întregime.

În baza art. 453 N.Cod Procedură Civilă instanța va obliga pârâta căzută în pretenții să plătească în favoarea reclamantei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, în sumă de 39,3 lei .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității invocată de pârâtă.

Admite acțiunea formulata de reclamantul S. G. E. cu domiciliul in loc. T., ., jud. Cluj în contradictoriu cu parata AFP T., cu sediul in loc. T., P-ța Romană, nr. 15 B, jud. Cluj.

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2467 lei achitată prin Chitanța . 8 nr._ din data de 12.09.2012, cu dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de 12.09.2012 si până la achitarea efectivă.

Admite cererea de chemare in garanție formulată de pârâtă.

Obligă chemata in garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU cu sediul in București, Splaiul Independentei, nr. 294, corp A, sector 6, să plătească pârâtei suma de 2467 lei cu titlu de taxa de poluare, cu dobânda legală calculată la aceasta suma începând cu data de 12.09.2012 si până la achitarea efectivă.

Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată in ședința publică din 12.02.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

R. M. C. B.

Red.5 ex./R.M./D.M.

.28.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 1540/2014. Tribunalul CLUJ