Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 607/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 607/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 7328/117/2013
Dosar nr._
Cod operator date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI F., DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 607/2014
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. G. C.
GREFIER A. D. G.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant G. LUCREȚIA și pe pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. G., chemat în garanție A. F. PENRU MEDIU BUCURESTI, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată atât la prima, cât și la cea de-a doua strigare, lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri.
Tribunalul, procedând la verificarea din oficiu a competenței, conform dispozițiilor art. 131 C.pr.civ., constată că este competent general, teritorial și material să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea 554/2004.
Tribunalul, deliberând, admite în principiu cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de către pârâtă, apreciind că sunt îndeplinite condițiile art.74 alin. 2 C.pr.civ. raportat la art.64 C.pr.civ.
Ia act de H.G. nr.520/2013 privind reorganizarea și funcționarea Agentiei Naționale de Administrare F., act normativ prin care s-a schimbat denumirea pârâtei în S. F. Municipal G., motiv pentru care dispune modificarea mențiunilor corespunzătoare în sistemul Ecris.
În temeiul art.255 alin. 1 Cod pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, și, apreciind că la dosar se află suficiente probe pentru justa soluționare a acesteia, reține cauza în pronunțare pe excepția inadmisibilității, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, și pe fond.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr.de mai sus, reclamanta G. L. a solicitat obligarea pârâtei S. F. Municipal G. să îi restituie suma de 7349 lei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța care atestă plata taxei de poluare, cartea de identitate a autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, corespondență purtată cu S. F. Municipal G., alte înscrisuri relevante.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâtul S. F. Municipal G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, invocând excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost desființată prin exercitarea căii de atac speciale a contestației administrative prevăzută de art.205 și urm. din OUG nr.92/2009.
Pe fondul cauzei, pârâta a precizat faptul că suma de bani solicitată de reclamant este datorată ca taxă de poluare în temeiul OUG 50/2008 care nu contravine art.90 din Tratatul C.E., scopul acestei ordonanțe fiind acela al asigurării protecției mediului pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în domeniu.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu în considerarea faptului că potrivit art.1 al.1 din OUG nr.50/2008, această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de pârâtul S. F. Municipal G., care se impune a fi analizată cu prioritate conform art. 248 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, instanța urmează a o respinge pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite cu ocazia recursului în interesul legii promovat s-a statuat faptul că „Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod”, iar această decizie este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
De asemenea, restituirea doar a diferenței între taxa de poluare încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 ianuarie 2012 și taxa de emisii poluante ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Pentru toate acestea, se impune respingerea excepției.
Pe fondul cauzei, analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta a achiziționat un autoturism marca Ford anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 7349 lei la S. F. Municipal G., la data de 14.05.2009.
Reclamanta la data de 12.04.2013 a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea acestuia a fost respinsă.
Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de 01.07.2008.
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la data de 14.05.2009, instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.
În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza N. c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În ceea ce privește dobânda fiscală pretinsă, tribunalul apreciază că în speță se poate acorda doar dobânda legală întrucât perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță.
În acest sens, în cauza I., analiza Curții s-a circumscris exclusiv stabilirii „dacă dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Atât din considerentele instanței de trimitere, cât și din considerentele Curții rezultă, așadar, pe de o parte, că nu s-a pus în discuție natura dobânzii la care persoanele ar avea dreptul, prin prezentarea celor două modalități alternative prevăzute de dreptul intern pentru acoperirea prejudiciilor - dobânda în materie fiscală și dobânda în materie civilă și comercială -, iar pe de altă parte, că analiza respectării principiilor echivalenței și efectivității s-a făcut de către Curte prin raportare exclusivă la procedura reglementată de dispozițiile art. 124 raportat la art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
La punctul 23 din hotărâre, Curtea stabilește că „în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctele 27 și 28, precum și jurisprudența citată)”.
Din perspectiva principiului efectivității, trebuie analizat care este dobânda legală (cea stabilită în materie fiscală sau cea stabilită în materie civilă și comercială) care ar răspunde cel mai bine exigențelor acoperirii efective a pierderilor suferite, fără să dea naștere însă unei îmbogățiri fără just temei.
Astfel, Curtea a subliniat că „acest principiu impune ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă drept efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată (…)” (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctul 29).
Din acest punct de vedere, deosebit de relevante sunt și considerentele Curții prin care s-a subliniat că „Astfel cum rezultă dintr-o jurisprudență constantă, în situația existenței unei norme de drept incompatibile cu dreptul Uniunii direct aplicabil, instanța națională este obligată să înlăture aplicarea respectivei norme naționale, având în vedere că această obligație nu limitează puterea instanțelor naționale competente de a aplica, dintre diversele procedee din ordinea juridică internă, pe cele care sunt adecvate pentru protecția drepturilor individuale conferite de dreptul Uniunii (în acest sens a se vedea în special Hotărârea din 27 octombrie 1993, van Gemert Derks, C 337/91, R.., p. I 5435, punctul 33, Hotărârea din 22 octombrie 1998, IN. CO. GE. 90 și alții, C 10/97-C 22/97, R.., p. I 6307, punctul 21, și Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Filipiak, C 314/08, Rep., p. I_, punctul 83)”.
Prin perspectiva celor expuse și reținând că dobânda legală în materie civilă întrunește cerințele de echivalență și efectivitate, tribunalul va acorda doar dobânda legală, iar nu și cea fiscală solicitată de reclamantă în principal.
În temeiul art. 453 din Noul Cod de procedură civilă, pârâta căzută în pretenții va fi obligată să plătească reclamantei suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Având în vedere considerentele mai sus expuse și faptul că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare achitată de reclamantă s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, în temeiul art. 60 și urm din codul de procedură civilă se va admite și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, care va fi obligată să plătească pârâtei suma de 7349 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată și ulterior precizată de reclamanta G. L., CNP_, dom. în G., .. 11, jud.Cluj, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat S. R.-T. din Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 97, . în contradictoriu cu pârâtul S. F. Municipal G., cu sediul în G., ., jud. Cluj.
Obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 7349 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei – 14.05.2009 și până la data restituirii efective.
Respinge solicitarea de acordare a dobânzii fiscale.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul S. F. Municipal G. în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București Splaiul Independenței nr.294, corp A, sector 6.
Obligă pe chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtului suma de 7349 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 ianuarie 2014.
Președinte, A. G. C. | ||
Grefier, A. D. G. |
Red.A.G.C./Tehnored.V.A.M.
5 ex./28.01.2014
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 217/2014.... → |
|---|
