Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 2717/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2717/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 11033/117/2013
Dosar nr._
cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI F., DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2717/2014
Ședința publică din 24 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. G. Z.
Grefier C. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul I. I. și pe pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T. având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, în temeiul art. 131 Noul cod de proc. civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, în temeiul art. 255 Noul cod de proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei .
Se constată că prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, excepție pe care instanța o unește cu fondul cauzei.
Apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza spre soluționare pe baza actelor de la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul I. I. FAN a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T..
Reclamantul a solicitat restituirea sumei de 2.465 lei plătite cu titlu de taxă poluare pentru autovehiculul său, conform chitanței TS6 nr._/03.12.2009 împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare, ceea ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice T., a formulat întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât acțiunea este înregistrată după data de 13.01.2012, reclamantul neavând un drept la restituire în integralitate a taxei, ci doar posibilitatea solicitării restituirii pe cale administrativă doar a diferenței rezultate din taxa plătită și taxa pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii reclamantei prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate. A mai solicitat respingerea solicitării de plată a dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, având în vedere că reclamantul a efectuat voluntar plata taxei de poluare, iar pârâtei nu i se poate reține o culpă procesuală.
Pârâta a mai formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu în considerarea faptului că potrivit art.1 al.1 din OUG nr.50/2008, această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, legal citată, nu a depus întâmpinare în cauză pentru a-și preciza poziția procesuală.
Analizând actele și lucrările cauzei instanța constată următoarele:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice T. care se impune a fi analizată cu prioritate, conform art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța urmează a o respinge pentru următoarele considerente:
Excepția invocată se întemeiază pe faptul că, în opinia pârâtei, reclamanta nu solicită valorificarea unui drept protejat de lege, atâta timp cât Legea nr. 9/2012 îi acordă doar dreptul de a solicita restituirea dintre taxa plătită și taxa pentru emisii poluante; susținerea pârâtei este însă neîntemeiată întrucât dreptul a cărui valorificare o solicită reclamanta își are izvorul în însuși Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, care se aplică prioritar față de dreptul național al statelor membre ale uniunii.
La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei pentru emisii poluante pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății și alte acte cu privire la autovehicul.
Pe fond instanța constată că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a cumpărat un autoturism înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost nevoit plătească taxa indicată în cererea de chemare în judecată, conform chitanței depuse la dosarul cauzei, ca urmare a emiterii deciziei de calcul al taxei de poluare.
Instanța constată că obligația de plată a unei taxe de poluare pentru autovehicule a fost analizată de Curtea de justiție a Comunităților europene în cauza T. împotriva României (hotărârea din data de 07 aprilie 2011).
În respectiva cauză, Curtea a reținut că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.”
Curtea a reținut, deci, că obligația de achitare a taxei de poluare este contrară art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
În consecință, instanța va dispune restituirea taxei achitate ca urmare a acestei decizii. În conformitate cu art. 1535 din Codul civil (Legea nr. 287/2009) pârâta datorează reclamantei și dobânda legală la această sumă de la data încasării sumei solicitate (respectiv data emiterii chitanței doveditoare a plății), până la data restituirii efective a acestei sume.
În temeiul art.453 N.C.proc.civ., la solicitarea reclamantului, pârâta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere că potrivit art. 1 din OUG nr. 50/2008, această taxă se face venit la ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, instanța o va obliga pe aceasta, în temeiul art. 72 din Codul de procedură civilă, să restituie pârâtei care a formulat cererea de chemare în garanție taxa de poluare, dobânda legală și cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii.
Admite cererea formulată de reclamantul I. I., CNP_ cu domiciliul procesual ales la av. C. C. în T., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T. cu sediul în T., .-ța Romană nr.15 B, jud. Cluj.
Obligă pe pârâta pe pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T. să restituie reclamantului suma 2.465 lei încasată de la acesta cu titlu de taxă de taxă poluare, dobânda legală la această sumă începând cu data de emiterii chitanței . nr. TS6 nr._/03.12.2009 până la data restituirii efective a sumei datorate, precum și suma de 246,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T. în contradictoriu cu chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, sector 6.
Obligă pe chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU să restituie pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T. suma de 2.465 încasată de la acesta cu titlu de taxă pentru emisii poluante, precum și suma de 246,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședința publică din 24 Martie 2014.
Președinte, B. G. Z. | ||
Grefier, C. S. |
recd. B.G.Z./dact.C.S.
5 ex/ 24 Martie 2014
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|








