Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 428/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 428/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 6734/211/2012
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 428/2014
Ședința publică de la 05 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. O. O.
Judecător I. P.
Judecător M.-F. B.
Grefier L. C.
S-a luat spre examinare recursul formulat de recurentul M. C.-N. împotriva Sentinței civile nr. 706/16.01.2013 pronunțată de în dosarul Judecătoriei C.-N. nr._ privind și pe intimata L. I. BANK SA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, în temeiul art. 159 ind.1, (4), art. 2, pct.3 Cod pr.civilă și art. 34 alin.2 din O.G. nr. 2/2001, tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Se constată că recursul a fost declarat în termen, motivat și comunicat cu intimatul.
Instanța constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, în temeiul art. 242 pct.2 Cod p.civilă, astfel că lasă cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr.706/16.01.2013 pronunțată de în dosarul Judecătoriei C.-N. nr._ s-a admis în parte plângerea formulată de petenta L. I. BANK SA, în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA COMUNITARA împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 21.02.2012, încheiat de intimat. S-a dispus înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei, aplicată prin procesul-verbal contestat, cu sancțiunea avertismentului. S-a dispus restituirea sumei de 250 de lei plătite de către petentă prin Chitanța . nr. 4.908.112/29.02.2012, cu titlu de amendă contravențională.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare contravențiilor . nr._ din data de 21.02.2012, încheiat de intimat, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1000 lei, pentru că la data de 21.02.2012, ora 13:40, nu a curățat zăpada și gheața de pe trotuarul din fața punctului de lucru, încălcând prevederile art. 5 pct. 1 din HCL nr. 191/2009.
În urma probatoriului administrat în cauză, prima instanța a apreciat că deși petenta este vinovată de săvârșirea contravenției, în cauză, se impune reindividualizarea sancțiunii contravenționale principale aplicate și înlocuirea amenzii de 1000 lei cu sancțiunea avertismentului
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul M. C.-N., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că sentința instanței de fond a pronunțată prin interpretarea eronată a prevederilor OG nr.2/2001 și că sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, agentul constatator stabilind prin propriile simțuri fapta reținută in sarcina petentei.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Livra I. Bank SA, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, intimata a arătat că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu nerespectare prevederilor art.16 pct.7 și art.16 alin.1 din OG nr.2/2001 și că din probatoriul administrat în fața instanței de fond reiese că nu se poate reține in sarcina sa fapta contravențională pentru care a fost sancționată.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:
Sentința civilă nr.706/16.01.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.-N. este legală și temeinică, nefiind incident vreun motiv de casare sau modificare acesteia.
În mod legal și temeinic a reținut instanța de fond că sancțiunea avertismentului este proporțională față de starea de fapt reținută și având în vedere periculozitatea contravenției, constatându-se efectuarea demersurilor petentei pentru curățarea zăpezii și a gheții de pe trotuar.
Pentru aceste motive, în baza art. 312, art.304, art.304 ind.1 C.pr.civ., instanța va respinge recursul declarat de recurentul M. C.-N. împotriva sentinței civile nr.706/16.01.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.-N., pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul M. C.-N. împotriva sentinței civile nr.706/16.01.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.-N., pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2014.
Președinte, G. O. O. | Judecător, I. P. | Judecător, M.-F. B. |
Grefier, L. C. |
Red.IP/tehn.MG
2 ex. 11.03.14
Jud. fond P. A. M.
Judecatoria C.-N.
| ← Suspendare provizorie. Decizia nr. 511/2014. Tribunalul CLUJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 811/2014.... → |
|---|








