Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 1078/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1078/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 10601/117/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1078/2014
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: I. N. B.
Grefier: M. B.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamantul V. I. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ (fosta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN.CLUJ-N.) .
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima, cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată faptul că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.411 C.pr.civ.
Tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că, este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța, considerând că, la dosarul cauzei sunt suficiente probe, lasă cauza în pronunțare față de actele existente la dosar.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul V. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Cluj-N. (în prezent ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ ) ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta la restituirea sumei de 1.772 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală din momentul achitării și până în momentul restituirii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat reclamantul că, a achiziționat autoturismul marca Opel Astra, cu nr. de identificare WOLO00051R2682080, autoturism ce era înmatriculat într-un stat membru al UE, respectiv în Germania, iar pentru înmatricularea autoturismului în România a fost condiționat să achite o taxă de poluare în sumă de 1772 lei, sumă pe care a achitat-o cu chitanța . nr._ din data de 31.01.2011. A solicitat pârâtei restituirea acestei taxe.
Consideră reclamantul că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de achitare a taxei, decizia de calcul a taxei pe poluare, cartea de identitate a autoturismului, contract de vânzare cumpărare, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru al U.E., corespondență purtată cu AFP Cluj-N..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 90 din Tratatul CE (art.110 din TFUE), C-263/10 N. din 7 iulie 2011, cauzele conexate C-29/11 Sfichi și C-30/11 I. din 8 aprilie 2011, C-402/09 T. din 7 aprilie 2011.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Cluj-N. (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj) nu a formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Pe fond, reține că reclamantul V. I. a achiziționat autoturismul marca Opel Astra, cu nr. de identificare WOLO00051R2682080, care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv în Germania.
În vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma de 1.772 lei, cu titlu de taxă de poluare, taxa pe care a achitat-o la AFP Cluj-N., cu chitanța . nr._ în 31.01.2011 (f.8).
Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe paratei, aceasta refuzând restituirea acestei taxe, context în care a formulat prezenta acțiune.
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de 01.07.2008.
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la data de 20.07.2011, instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului, va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale.
Tribunalul apreciază că, în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligata să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță.
Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.
În temeiul art. 453 N.C.pr.civ., la solicitarea reclamantului, va obliga pârâta aflată în culpă procesuală, să plătească reclamantului cheltuieli judiciare în sumă de 478 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (f.5), precum și onorariu avocațial în sumă de 300 lei, conform chitanței depuse la dosar (f.4).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul V. I., CNP_, cu dom. procesual ales în Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 25, ., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Cluj-N. (în prezent Administrația Județeană A Finanțelor Publice Cluj ), cu sediul în Cluj-N., Piața A. I. nr. 19, jud. Cluj și, în consecință:
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 1.772 lei cu titlu taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală începând cu data de 31.01.2011 și până la achitarea efectivă a debitului.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 478 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30.01.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
I. N. B. M. B.
Red. 4 ex./I.N.B./D.M.
03.03.2014
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 12-08-2014, Tribunalul CLUJ → |
|---|








