Obligaţia de a face. Sentința nr. 5325/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 5325/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 19-09-2014 în dosarul nr. 1745/117/2014

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5325/2014

Ședința publică din 19 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A.-M. B.

Grefier R. P.

Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant P. (F.) C. I., în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET - FACULTATEA DE D. SI ADMINISTRATIE PUBLICA BUCURESTI, chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE MECTS PRIN MINISTRU având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauză se află la primul termen de judecată după efectuarea procedurii de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzută de disp. art. 200 Noul Cod de Procedură Civilă.

Instanța, în temeiul art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.

Se procedează la estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului la un termen de judecată, ținând cont de împrejurările cauzei, în temeiul art. 238 Noul Cod de Procedură Civilă.

Se constată că s-a depus la dosar de către chematul în garanție, la 10.06.2014, prin serviciul de registratură al instanței, întâmpinare la cererea de chemare în garanție.

Totodată, s-au depus la dosar note de concluzii formulate de pârât.

Apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată si având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta P. (F.) C. I., în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET - FACULTATEA DE D. SI ADMINISTRATIE PUBLICA BUCURESTI, a solicitat obligarea acesteia la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă urmare a susținerii si promovării examenului de licență sesiunea iulie 2009, cu daune interese de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 31 zi de la rămânerea definitivă si irevocabilă a sentinței ce se va pronunța în cauză, în caz de refuz, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este absolventă a Facultății de D. si Administrație Publică București din cadrul Universității „S. Haret”, promoția 2009 și că i s-a eliberat adeverința de absolvire a studiilor, fără să i se elibereze diploma de licență, deși a întreprins mai multe demersuri pentru obținerea actului solicitat, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.

Pârâta U. „S. Haret”, prin întâmpinarea formulată, a solicitat să se constate că și-a îndeplinit obligațiile legale față de reclamant, eliberând la cererea acesteia adeverința de absolvire a studiilor.

Pârâta a învederat că a efectuat toate demersurile la M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru obținerea numărului necesar de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009, însă nu s-a obținut numărul necesar de formulare tipizate, astfel că se află în imposibilitatea de a elibera tuturor absolvenților diplomele de licență.

Având în vedere aceste considerente, pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în vederea obligării acestuia să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând in diplome de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamante sub sancțiunea prevăzută de art.24 alin.2 din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 50 lei/zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce urmează a se pronunța, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a mai arătat că aprobarea în parte a tipizării formularelor de diplomă echivalează cu recunoașterea din partea M.E.T.C.S. că pârâta funcționat într-un cadru legal, care i-a permis să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau la distanță.

Chematul în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție și a arătat că această cerere este lipsită de obiect, deoarece a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008-2010 prin mai multe adrese.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Reclamantul a susținut și promovat examenul de licență în anul 2009 și este absolvent a Facultății de D. si Administrație Publică din cadrul Universității „S. Haret”.

În urma absolvirii examenului de licență, reclamantului i s-a eliberat o adeverință de către pârâta U. „S. Haret” prin care se atestă statutul de licențiat în drept.

M. Educatiei, Cercetarii, Tineretului și Sportului a refuzat să pună la dispoziția pârâtei USH tipizatul de diplomă în vederea eliberării actelor de studii pentru reclamanți. Aceasta refuz condiționează neîndeplinirea obligației de către pârata USH de eliberare a diplomelor solicitate de reclamanți.

Obligațiile pentru cele două pârâte nu pot fi privite separat atunci când ne referim la dreptul reclamanților de a obține diploma de licență. Din această perspectivă, Tribunalul a apreciat că demersul reclamanților, anterior promovării acțiunii pentru obținerea diplomelor a fost realizat prin adresarea cererilor pârâtei USH. Nici pârâtul M. Educatiei, Cercetarii, Tineretului și Sportului nu a fost ignorat în aceasta procedura, U., la rândul ei a facut mai multe solicitatări de eliberare a avizului pentru tipărirea formularelor tipizate, conform scriptului de la fila 22 dosar, ultima solicitare fiind trimisa Ministerului la data de 18.10.2010.

U. S. Haret are obligația să elibereze diploma de licență ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă absolvirea Facultății de D. si Administrație Publică susținerii și promovării examenului de licență, precum și dobândirii calității de licențiată în stiințe administrative.

Obligația Universității de a elibera diplome absolvenților, ulterior promovării examenului de licență este corelativă obligației Ministerului Educatiei, Cercetării, Tineretului și Sportului de a aproba tipizarea formularelor pentru diplomele de licență.

M. Educatiei, Cercetarii, Tineretului și Sportului nu poate aprecia în abstract, în același timp, în mod concret pentru reclamați, îndeplinirea criteriilor care au stat la baza eliberării diplomelor de licență. Aceasta analiză poate fi realizată, în vederea anulării actelor de studii pentru reclamanți,a doar în procedură jurisdicțională.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, Tribunalul reține următoarele:

Pârâta motivează faptul că pentru îndeplinirea obligațiilor de eliberare a documentelor este ținută nu doar de avizul chematului în garanție MECTS pentru tipărirea acestora ci și de activitatea unității de specialitate producătoare .>

Eliberarea diplomelor și suplimentelor cerute de reclamantă nu poate fi paralizată de alte cauze decât culpa pârâtei, dar din probele dosarului rezultă că pârâta a invocat faptul că a solicitat chematului în garanție - MECTS prin două adrese nr.769/25.08.2009 și nr._09 - să emită aprobare către Romdidac SA de a tipiza actele de studii necesare;

Cu toate că se susține că s-a dat această aprobare dreptul invocat de reclamantă nu poate fi pe deplin realizat fără concursul efectiv al chematului în garanție care în calitatea sa de autoritate publică gestionează materialele și tipizatele cu regim special necesare pentru a se elibera diplome sau alte acte d studii celor în drept.

Din această perspectivă, tribunalul în temeiul art. 18 alin. 1, alin. 6 parte introductivă corelat cu art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 72-74 C.pr.civ. va obliga pârâta USH să elibereze în favoarea reclamantului Diploma de licență, suplimentul de diplomă și foaia matricolă și după caz diploma de absolvire a cursurilor Departamentului pentru pregătirea Personalului Didactic, respectiv modulele pedagogice în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe. Totodată va obliga M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETRULUI și SPORTULUI în calitate de chemat în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate, a diplomei de licență și supliment de diplomă pentru reclamantă în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

Ținând seama de motivarea în drept a sancțiunii ce urmează să fie aplicată pentru neîndeplinirea acestei obligații, instanta va respinge cererea reclamantei de acordare a daunelor cominatorii.

Și este așa, deoarece în cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat și aplicarea sancțiunii prevăzute la art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004. Or, această sancțiune nu poate fi aplicată decât la epoca la care reclamantul fiind în posesia titlului executoriu se constată că debitorul nu a îndeplinit obligația impusă, însă în situația din speță nu suntem în această ipoteză.

De aceea, tribunalul urmează a respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata amenzii civile/daune cominatorii, ca neîntemeiat.

În temeiul art. 453 NCPC va obliga pârâta la 50 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului constând în taxa timbru .

De asemenea, fiind admisă și cererea de chemare în garanție, instanța urmează să oblige chemata în garanție să achite pârâtei suma de 50 lei cheltuieli de judecată pe care aceasta din urmă a fost obligată să le suporte în favoarea reclamantei. Totodată va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată de către chemata în garanție în favoarea pârâtei în sumă de 620 lei onorariu avocat ( f 18).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta P. (F.) C. I., CNP_ cu domiciliul procesual ales în T., ., . în contradictoriu cu pârâta U. „S. HARET”, cu sediul în București, .. 13, sector 3.

Obligă pârâta USH să elibereze în favoarea reclamantului Diploma de licență, suplimentul de diplomă/ foaia matricolă și diploma de bacalaureat în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

Respinge cererea de acordare a daunelor cominatorii.

Obliga pârâta la 50 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de chemata în garanție M. EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1.

Obligă chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamant în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

Obligă chemata în garanție să achite pârâtei suma de 50 lei cheltuieli de judecată pe care aceasta din urmă a fost obligată să le suporte în favoarea reclamantei și la 620 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică de la 19 Septembrie 2014.

Președinte,

A.-M. B.

Grefier,

R. P.

Red.A.M.B.

Tehn. V.A.M.

4 ex./23.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 5325/2014. Tribunalul CLUJ