Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 681/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 681/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 8557/211/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 681/R/2014
Ședința publică de la 09 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: F. S. B.
JUDECĂTOR: A.-S. S.
JUDECĂTOR: D. T.
GREFIER: E. C.
Pe rol este judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurentul T. I. V., împotriva Sentinței civile nr. 8157 din 15.05.2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N., privind și pe intimatul M. C.-N., Direcția Politia Locala, având ca obiect, anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care tribunalul constată în ce privește prezentul recurs, că acesta a fost declarat, motivat și comunicat în termen, fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și considerând suficiente probele de la dosar pentru judecarea cauzei, lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Reține că prin Sentința civilă nr. 8157 din 15.05.2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N. s-a respins plângerea contravențională formulată de către petentul T. I. V., în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. - prin primar- Directia Politia Locala, ca neîntemeiată.
S-au menținut procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției nr._/484/10.01.2013, nr._/484/10.01.2013, nr._/484/10.01.2013, nr._/484/10.01.2013, nr._/484/10.01.2013, emise de către intimat, ca fiind legal și temeinic întocmite.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut că prin procesele-verbale de contravenție nr._/484/10.01.2013, nr._/484/10.01.2013, nr._/484/10.01.2013, nr._/484/10.01.2013, nr._/484/10.01.2013, întocmite de către intimat, petentul T. I. V. a fost sancționat contravențional cu amenzi contravenționale în cuantum total de 2000 lei, reținându-se că, în perioada 04.10.2012 – 12.10.2012, petentul a parcat auto cu nr._ pe . mun. C.-N., . ca parcare cu plată, iar petentul nu deținea tichet sau abonament de parcare valabil.
În drept, fapta petentului a fost încadrată în prevederile art. 10 lit. a) din HCL nr. 26/2010 și sancționata in baza aceluiași text normativ.
Instanța reține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada deplină asupra situației de fapt reținute, precum și asupra încadrării juridice date acesteia, până la proba contrară ce incumbă petentului.
Instanța a procedat, cu precădere, la analiza legalității proceselor-verbale de contravenție contestate, observând respectarea cerințelor legale, a căror nesocotire se sancționează cu nulitatea absolută, ce poate fi invocată și din oficiu, de instanța de judecată.
Astfel, instanța reține că înscrisul întocmit trebuie să se conformeze, în ceea ce privește condițiile de fond și formă ale încheierii sale riguroase, prevederilor O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, exigențe care reprezintă tot atâtea garanții menite să asigure legalitatea și temeinicia celor reținute în cuprinsul procesului-verbal.
În conformitate cu dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție trebuie cuprindă, în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute, care poate fi invocată și, din oficiu, de instanța de judecată, mențiuni referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia. Totodată, procesul-verbal va trebui să poarte și semnătura agentului constatator.
Observând procesele-verbale de contravenție, instanța constată că agentul constatator a făcut mențiunile cuvenite, în sensul mai-sus arătat, astfel că, în cauză, nu este incident nici unul din cazurile de nulitate absolută, prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Mențiunile prevăzute de textul art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, altele decât cele la care face referire art. 17 din O.G. nr. 2/2001, trebuie să fie cuprinse, în mod obligatoriu, în cuprinsul înscrisului contravenției, însă sancțiunea care intervine, în caz de neconformare, este nulitatea relativă și implicită, condiționată de o vătămare.
În același sens a statuat și Î.C.C.J. – Secții Unite prin Decizia nr. XXII din 19.03.2007, de admitere a recursului în interesul legii, declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., decizie publicată în M.OF. al României, Partea I, nr. 833 din 05.12.2007.
Instanța a reținut, totodată, că faptele contravenționale, astfel cum au fost conturate și reținute de agentul de poliție, au fost în mod corespunzător încadrate, în drept, în dispozițiile art. 10 lit. a) din HCL nr. 26/2010 și sancționate in baza aceluiași text normativ.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că petentul nu a răsturnat prezumția de adevăr de care se bucură procesele-verbale de contravenție, întrucât nu a dovedit o stare de fapt contrară celei atestate de către agentul constatator în actul contravenției.
Procesul-verbal de contravenție face dovada deplină asupra situației de fapt reținute, întrucât împrejurările comiterii faptei contravenționale reprezintă constatări personale (ex propriis sensibus) ale agentului constatator, până la proba contrară care incumbă petentului. În ceea ce privește sarcina probei, conform principiul statuat de art. 1169 C. civil, cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească. Prin urmare, dacă petentul susține netemeinicia celor arătate în procesul-verbal, trebuie să o dovedească. Nu se poate spune că, în acest mod, s-ar încălca cerința referitoare la sarcina probei ce decurge din prezumția de nevinovăție, pe motiv că organul constatator este cel care trebuie să probeze contravenția reținută.
In realitate, fapta reținută este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a procesului-verbal de constatare a contravenției – actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond si de forma prevăzute de lege – și cu prezumția de veridicitate – actul reflecta in mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă – prezumții care, deși nu sunt consacrate expres de lege, sunt recunoscute atât de doctrină, cât și de practica judiciară, putând fi considerate a fi prezumții legale, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestei noțiuni.
În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească în folosirea lor în materie penală, instanța consideră ca una din limitele pana la care poate sa acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personala a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, cum este și situația în cauza de față – fapta fiind constatată nemijlocit de către agentul constatator – procesul-verbal, dacă este legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie, astfel încât va reveni petentului sarcina de a proba netemeinicia.
Instanța a apreciat că această soluție este în acord cu articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din moment ce instanța are oricum obligația de a verifica din oficiu, legalitatea procesului verbal, in raport cu mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absoluta a acestuia. Astfel, deși pornește de la prezumția de temeinicie a procesului verbal, soluția cauzei nu se va întemeia doar pe aceasta, fapt care constituie o limită rezonabilă în aplicarea prezumției.
Astfel, instanța a reținut situația de fapt astfel cum a fost consemnată în procesul-verbal, iar în drept faptele petentului întrunesc elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. 10 lit. a) din HCL nr. 26/2010 și sancționate în baza aceluiași text normativ.
Mai mult, petentul nu a probat în speță existența unei cauze justificative, obiective având forța unei stări de necesitate de natură a înlătura caracterul contravențional al faptei săvârșite. Mai mult, tichetele de parcare depuse în copie la dosarul cauzei nu constituie mijloace de probă de natură să combată prezumția de adevăr de care se bucură procesele-verbale de contravenție, în contextul în care acestea nu au data certă. Or, chiar daca ar fi fost în posesia acestor tichete, petentul era ținut de obligația de a le expuse pe bordul autoturismului.
Având în vedere că, în speța de față, prin probele administrate în cauză nu rezultă o situație de fapt contrară celei atestate de agentul constatator în cuprinsul actului contravenției, petentul nereușind să răstoarne prezumția de veridicitate a procesului-verbal, instanța constată că procesele-verbale de constatare a contravenției contestate sunt legale și temeinice.
Față de considerentele ce preced și în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a respins plângerea contravențională formulată de petent și a menținut procesele-verbale de contravenție contestate.
Mai mult, în speță, instanța a reținut că nu se impune redozarea sancțiunii contravenționale aplicate, întrucât, în raport de contravențiile concret săvârșită, amenda contravențională stabilită este proporțională cu gradul de pericol reliefat prin săvârșirea ilicitului contravențional, astfel că agentul constatator a realizat o individualizare temeinică și legală a sancțiunilor contravenționale aplicate în sarcina petentului.
Văzând și dispozițiile art. 274 C.proc.civ., a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr.8157/2013 a declarat în termen legal recurs petentul solicitând admiterea recursului si pe cale de consecința: modificarea sentinței in sensul admiterii plângerii inițiale așa cum a fost formulata.
În motive arată că considerentele pentru care instanța de fond a înțeles sa respingă plângerea sunt întru totul netemeinice din următoarele motive:
1.Chiar dacă din punct de vedere al legalității procesele verbale în cauză nu comportă elemente de nulitate absolută, din punct de vedere al temeiniciei acestora, așa cum a arătat și în plângerea contravențională, acestea nu reflectă starea de fapt reală, punând la dispoziția instanței tichetele de parcare valabile care atestau faptul că era parcat regulamentar și deținea tichete de parcare valabile.
2.Pe de altă parte, fotografiile anexate la întâmpinarea intimatei, nu reflectă în nici un fel faptul că pe bordul mașinii nu se aflau acele tichete la care făceam referire. Pe cale de consecință, având în vedere faptul că petentul a făcut proba că deținea tichete de parcare valabile la momentul sancționării de către agentul constatator, sarcina probei de a demonstra faptul că acele tichete fie nu existau, fie nu erau afișate în locul prevăzut de norma contravențională revine în mod automat agentului constatator, simpla aserțiune sau confirmare a constatării personale de către agentul constatator nefiind suficientă în acest context. Așadar, raportat la prevederile art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, coroborat cu concluziile din cauza A. Vs. România, prezumția de legalitate și de veridicitate nu poate înfrânge prezumția de nevinovăție, sens în care agentul constatator îi revine obligația probării vinovăției de către organul constatator și nu în sensul probării nevinovăției contravenientului, față de un proces verbal considerat că reprezintă adevărul pana la proba contrarie
3.Raportat la cele expuse mai sus, având în vedere că din probatoriul administrat de către intimată în susținerea veridicității proceselor verbale de contravenție indicate mai sus nu confirma tara putința de tăgada starea de fapt consemnata in procesele verbale de contravenție contestate prin plângerea inițială, în virtutea principiului "in dubio pro reo* consideră că aceste procese verbale de contravenție ar trebui anulate ca netemeinice și, pe cale de consecința, sentința civilă 8157/ 2013 a Judecătoriei C.-N. ar trebui modificată în acest sens.
În drept s-a invocat dispozițiile art. 34 alin. (2) OUG 2/2001.
Deși legal citat intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul declarat de către petent, tribunalul reține următoarele:
Cu privire la motivul de recurs ce vizează temeinicia procesului verbal, tribunalul apreciază că recursul este nefondat. Astfel, potrivit art10 constituie contravenție parcarea fără îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art.3 din HCL nr.26/2010. Acest din urmă articol prevede obligativitatea de parcare a autovehiculelor în locurile de parcare aprobate și semnalizate. Este considerată parcare regulamentară dacă conducătorul auto respectă prevederile art.179 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 și îndeplinește cumulativ următoarele obligații: lit.d ,la parcare afișează pe bor, în interiorul vehiculului, vizibil din exterior, tichetul validat, potrivit instrucțiunilor scrise pe el sau abonamentul de parcare. Deși la momentul constatării contravențiilor s-au făcut poze autovehiculului proprietatea recurentului, acesta nu a îndeplinit obligația de afișare a tichetului de parcare. În aceste condiții, potrivit art.10 fapta constituie contravenție, nefiind îndeplinite cumulativ obligațiile prevăzute de art.3. Faptul că recurentul a depus la prima instanță un număr de 5 tichete de parcare valabile pentru intervalele orare pentru care s-a constatat că acesta nu a staționat fără tichet sau abonament de parcare valabil, nu înlătură răspunderea acestuia și nici nu face dovada că la momentul controlului deținea aceste tichete. Tichetele puteau fi obținute ulterior constatării de către recurent a faptului că s-a constatat săvârșirea contravenției, prin lăsarea înștiințării pe parbrizul autovehiculului.
Corect a reținut prima instanță că depunerea ulterioară a acestor tichete nu înlătură prezumția de adevăr de care se bucură procesele verbale.
Fotografiile făcute de organul constatator susțin procese verbale încheiate. Dovada contrară cade în sarcina recurentului contestator, recurent care nu a susținut nici o clipă că la momentul constatării contravențiilor avea afișate pe bord, la loc vizibil tichete de parcare pentru perioada menționată. Ori atâta timp cât avea posibilitatea de a face dovada contrară și nu a făcut-o, nici prezumția de vinovăție nu a fost răsturnată. Fapta a fost constatară proprii sensibus de agentul constatator, care a și surprins în fotografie starea autoturismului la momentul controlului prin evidențierea bordului, bord pe care nu apare afișat vreun tichet de parcare.
Nici una din probele administrate în cauză nu a reușit să creeze vreun dubiu cu privire la vinovăția recurentului, astfel că nu se poate vorbi de vreo îndoială care să-i profite.
Raportat la considerentele mai sus invocate, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 și art.304 1 Cod de procedură civilă tribunalul va respinge ca nefondat recursul, menținând în întregime sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T. I. V. împotriva Sentinței civile nr. 8157 din 15.05.2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N., pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09 Aprilie 2014.
Președinte, F. S. B. | Judecător, A.-S. S. | Judecător, D. T. |
Grefier, E. C. |
Red.A.S.S./Tehn.L.C.
2 ex.12.05.2014
Jud. fond:F.-H. G. R.-Jud. C.-N.
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|
