Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1963/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1963/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 27631/211/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
DECIZIA CIVILĂ NR.1963/2014
Ședința publică din 12 noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M.-F. B.
Judecător: I.-M. L.
Judecător: A.-C. Ț.
Grefier: M. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de către recurentul S.C. „D. T.” S.R.L., împotriva sentinței civile nr.7508/26.04.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - I. TERITORIAL NR.4, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Tribunalul din oficiu își verifică competența, astfel stabilește că este competent general, material și teritorial in soluționarea recursului de față.
De asemenea, se constată că recursul este declarat in termen, motivat, comunicat.
Se constată faptul că intimatul I. DE S. PEBTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - I. TERITORIAL NR.4, a depus la dosarul cauzei, prin registratura instanței, la data de 15 iulie 2013, un act prin care solicită comunicarea actelor procedurale la sediul procesual ales, situat în Cluj-N., ..41, jud. Cluj.
Nefiind alte cereri de formulat în probațiune, tribunalul încuviințează proba cu înscrisuri ca fiind legală, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare pe recurs.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 7508/26.04.2012 a Judecătoriei Cluj-N. a fost respinsă plângerea formulată de petenta ., cu sediul în loc. Medgidia, ., ., în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-I. TERITORIAL NR. 4, cu sediul în București, sector 1, .. 38, ca fiind neîntemeiată.
S-a menținut procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._, ca fiind legal și temeinic încheiat.
S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.11.2012, sub nr._, petenta ., în contradictoriu cu intimatul I. de S. Pentru Control în Transportul Rutier-I. Teritorial nr. 4, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._, ca fiind nelegal și neîntemeiat, iar în subsidiar să dispună reindividualizarea sancțiunii, prin înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
În motivare, petenta a arătat, în esență, faptul că din cauza orei întârziate, conducătorul auto care a efectuat cursa la data controlului, nu a avut posibilitatea efectivă de a parca autovehiculul, în vederea respectării perioadei de odihnă.
În drept: art. 31 din OG nr. 2/2001.
În probațiune, înscrisuri.
În temeiul art. 36 O.G. 2/2001 cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru
Pentru termenul din data de 22.02.2013, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca fiind neîntemeiată (fil. 14-17).
În fapt, fapta contravențională a fost delimitată în mod corect, sancțiunea aplicată fiind proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei.
Aspectele formulate în susținerea plângerii au un caracter neîntemeiat, impunându-se respingerea acestora.
În drept, HG nr. 69/2012, OMTI nr. 980/2011, OG nr. 26/2011, HG nr. 995/2011, OMTI nr. 1088/2011, OMT nr. 1058/2007, OG nr. 37/2007, OG nr. 2/2001.
În probațiune, înscrisuri.
Aspecte procedurale, la termenul din data de 26.04.2013, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Din analiza actelor depuse la dosar, instanța de fond a reținut următoarele :
În fapt, prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/11.10.2012, petenta ., a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 4000 lei, reținându-se în sarcina sa fapta prevăzută în cuprinsul art. 8 pct. 4 din OG nr. 37/2007 (fil. 7).
În urma controlului efectuat la data de 14.08.2012, ora 11:05, s-a constatat faptul că șoferul auto al petentei, numitul G. I., a depășit durata maximă de conducere neîntreruptă cu mai mult de o oră și treizeci de minute în perioada 13.08.2012 ora 19:44-14.08.2012, ora 02:11.
În drept, sub aspectul legalității instanța de fond a reținut faptul că procesul verbal contestat întrunește toate exigențele de legalitate prevăzute de art. 16-17, art. 19 OG 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a reținut că fapta a fost încadrată în mod corect fiind aplicată o sancțiune contravențională în limitele prevăzute de lege.
Procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de forță probantă până la probă contrară, pe care contravenientul trebuie să o facă prin orice mijloc de probă admis de lege pentru a infirma situația de fapt și încadrarea în drept reținute împotriva sa.
Persoanei sancționate i se permite să probeze faptul că nu ea a comis actul încriminat, instituirea unei prezumții absolute de responsabilitate aducând atingere atât caracterului personal al răspunderii cât și dreptului la un proces echitabil, precum și prezumției de nevinovăție.
Raportând aceste aspecte de ordin teoretic la speța analizată, instanța a reținut faptul că petenta nu a răsturnat prezumția de responsabilitatea instituită în sarcina sa, nefiind administrate probe în acest sens.
Totodată, instanța de fond a reținut faptul că prin procesul verbal contestat petentei i-a fost aplicat minimul amenzii contravenționale prevăzut de art. 8 din OG nr. 37/2007. Față de pericolul social abstract al faptei reținută în sarcina petentei și ținând cont de faptul că probele administrate nu au relevat, în concret, un grad de pericol social scăzut al contravenției, instanța a apreciat că sancțiunea aplicată întrunește exigențele de legalitate și proporționalitate desprinse din art. 21 alin. 3 OG 2/2001.
Față de considerentele care preced, în temeiul art. 34 O.G. 2/2001, instanța de fond a respins plângerea formulată și a menținut procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._, ca fiind legal și temeinic încheiat
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, petenta S.C. „D. T.” S.R.L., fără a-și motiva recursul și fără a duce vreo critică hotărârii atacate.
Analizând sentința civilă atacată, prin prisma actelor de la dosar și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, reținând în mod corect, pe de o parte, că procesul-verbal contestat conține toate elementele prevăzute, sub sancțiunea nulității, de dispozițiile art.16 și 17 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și că petenta nu a propus administrarea de probe care să combată prezumția de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție ., nr._/11.10.2012 aflat la fila 7 din dosarul de fond, iar pe de altă parte că sancțiunea contravențională aplicată este just individualizată, cu respectarea dispozițiilor art.5 alin.5 și 21 alin.3 din O.G. nr.2/2001.
Argumentele aduse de către instanța de fond în sprijinul soluției pronunțate sunt pe deplin întemeiate și convingătoare, tribunalul însușindu-și-le în totalitate, cu atât mai mult cu cât acestea nu au fost combătute prin recursul formulat în cauză. În acest sens este de precizat că, potrivit jurisprudenței CEDO, instanțele de control judiciar nu sunt obligate să reia în motivarea hotărârii argumentele învederate de prima instanță și să dezvolte din nou în considerentele deciziei întregul material probator, dacă aceste argumente sunt pertinente și complete și dacă, cazul de față, recurenta nu a menționat motivele pentru care înțelege să critice hotărârea primei instanțe.
În consecință, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. tribunalul va respinge recursul declarat de recurenta S.C. „D. T.” S.R.L., împotriva sentinței civile nr.7508 din 26.04.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta S.C. „D. T.” S.R.L., cu sediul în Medgidia, ., ., . împotriva sentinței civile nr.7508 din 26.04.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 12.11.2014.
Președinte, M.-F. B. | Judecător, I.-M. L. | Judecător, A.-C. Ț. |
Grefier, M. B. |
Red. 2 ex./M.L../D.M.
Jud. fond: T. C.
| ← Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Sentința... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|








