Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 317/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 317/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 18081/211/2012

Dosar nr._

Cod operator date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILA Nr. 317/R/CC/2014

Ședința publică de la 19 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. R.

Judecător G. O. O.

Judecător B. G. Z.

Grefier G. B. P.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul M. C. N. DIRECTIA POLIȚIA LOCALĂ, împotriva Sentinței Civile nr._ din data de 12.12.2012,pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.-N., în contradictoriu cu intimatul A. B., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Tribunalul, verificându-și din oficiu competența, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cale de atac, conform dispozițiilor art. 159¹ alin. 4, raportat la art. 2 pct. 3 Cod proc. civ.

De asemenea constată că recursul este declarat în termenul legal, este motivat și a fost comunicat cu intimata.

Având în vedere că prezenta cauză se află în stare de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 alin. 2 Cod proc. civ., Tribunalul reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr._/12.12.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N. s-a admis in parte plângerea contravențională formulată de către petentul A. B. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. - DIRECTIA POLITIA LOCALA, și s-a menținut procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._, încheiat la data de 14.05.2012 de către intimat, ca fiind legal și temeinic întocmit. S-a reindividualizat sanctiunea amenzii contraventionale principale aplicate si s-a inlocuit sanctiunea amenzii in cuantum de 200 lei cu avertismentul.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție susmenționat, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei, deoarece în data de 03.05.2012, în jurul orelor 11:21, a parcat auto cu nr._ pe ., . ca parcare in plata, din mun. C.-N., fara a detine tichet sau abonament de parcare valabil. În drept, fapta petentului a fost încadrata în prevederile art. 10 lit. a) din HCL nr. 26/2010

Prima instanța a mai reținut că petentul nu a făcut dovada contrară a stării de fapt consemnate in procesul verbal deși sarcina probei îi revenea și că în speță se impune reindiviudalizarea sancțiunii aplicate având în vedere gradul de pericol social redus al faptei săvârșite, motiv pentru care s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii in cuantum de 200 lei cu cea a avertismentului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul M. C.-N., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că în speță nu a fost răsturnată forța probantă a procesului verbal și că la individualizarea sancțiunii s-a respectat principiul proporționalității, agentul constatator menționând împrejurările prevăzute de art.21 alin3 din OG 2/2001, astfel că este justificată aplicarea amenzii contravenționale în sumă de 200 lei. și nu se impune înlocuirea acesteia cu avertisment.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:

Prin procesul verbal s-a menționat că petentul a încălcat prevederile art. 10 din HCL nr. 26/2010, ceea ce reprezintă o descriere insuficientă a faptei săvârșite pentru a face o corectă individualizare a sancțiunii aplicate.

Având în vedere că petentul nu a formulat recurs în cauză, și ținând cont de principiul in dubio pro reo (dubiul profită, în speță, petentului) tribunalul va menține individualizarea cea mai puțin severă a sancțiunii, respectiv cea aplicată prin sentința judecătoriei, aceea a avertismentului.

În consecință, în temeiul art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001 tribunalul va respinge recursul ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul M. C.-N. împotriva sentinței civile nr._/12.12.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N., pe care o menține în totul.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19.02.2014.

Președinte,

A. R.

Judecător,

G. O. O.

Judecător,

B. G. Z.

Grefier,

G. B. P.

Red.BGZ/tehn.MG

2 ex. 20.02.14

G.P. 20 Februarie 2014

Jud. fond F. H. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 317/2014. Tribunalul CLUJ