Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Sentința nr. 3932/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3932/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 793/117/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3932/2014
Ședința publică de la 22 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Grefier M.-C. D.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamant Z. V. și pe pârâta C. DE P. CLUJ, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului, av. G. N. și martora C. A., lipsă fiind pârâta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, în temeiul art. 131 Cod proc.civ., Tribunalul procedează la verificarea competenței sale și constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză conform prevederilor Legii 189/2000.
Se procedează la audierea martorei C. A., declarația acesteia fiind consemnată la dosar.
Reprezentantul reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul Z. V. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de P. Cluj a contestat Hotărârea nr._/17.12.2013 emisă de pârâtă solicitând anularea acesteia ca fiind netemeinică si nelegală, constatarea calității de beneficiar a dispozițiilor OG nr. 105/1999, aprobata prin Legea nr. 189/2000 și obligarea pârâtei sa emită o noua hotărâre prin care să îi acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobata prin Legea nr.189/2000 pentru perioada de refugiu.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că din hotărârea atacată nu rezultă care sunt motivele respingerii cererii, fiind menționată doar actele depuse și existența unor date contradictorii, fără a se specifica mai exact care sunt acestea. A mai arătat că nu i s-a solicitat să depună alte înscrisuri justificative, deci nu a avut posibilitatea să își dovedească acest drept. A arătat că nu cunoaște motivele care au stat la baza acestei hotărâri iar actul școlar nu este necesar.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. Județeană de P. Cluj, a solicitat respingerea acțiunii și menținerea actului administrativ atacat întrucât dovada calității de refugiat se face cu documente și în subsidiar cu declarații de martor iar probele nu prezintă încredere. A arătat că martora M. V. a fost refugiată în Asinip, Lopadea Nouă, Jud. A., iar nu în .>
S-a administrat proba cu înscrisuri si proba testimonială.
Analizând probele administrate, tribunalul reține următoarele:
Prin Hotărârea nr._/17.12.2013, pârâta a respins cererea formulată de reclamantul în vederea recunoașterii calității de refugiat motivând că există date contradictorii în dovedirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000 (f.13).
Se constată că în dosarul administrativ al reclamantului există declarația martorilor M. V. si S. A. (f.14), conform cărora reclamantul s-ar fi refugiat în ..Cluj între anii 1940-1944, din motive etnice si din cauza persecuției, ca urmare a cedării Ardealului de Nord în urma Dictatului de la Viena, martorii cunoscând aceste împrejurări deoarece s-au întâlnit cu reclamantul pe teritoriul de refugiu din ..Cluj.
Martora M. V. și martora S. A. nu s-au prezentat în fața instanței în vederea audierii lor nemijlocite și a verificării veridicității declarației acestora. Or, acești doi martori s-au putut prezenta în fața notarului public într-o . dosare administrative având ca obiect obținerea drepturilor cu caracter patrimonial aferente calității de fost refugiat, din declarația de la fila 14, reieșind că actul s-a încheiat la biroul notarului public.
Totodată, se reține că martora M. V. a dat declarații contradictorii privind perioada de refugiu și localitatea în care s-a refugiat și astfel acesta a luat contact și cu alte persoane aflate în aceeași situație, în sensul că ea a fost refugiată în localitatea Asinip iar nu în localitatea M. Vitezul, astfel că declarațiile sale date în sprijinul afirmațiilor reclamantului nu prezintă încredere și nu pot sta la baza acordării unor drepturi cu caracter patrimonial reclamantului, hotărârea emisă de pârâtă fiind rezultatul unei corecte aprecieri a probelor aflate în dosar, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a suplimentat probatoriul cu nici un înscris sau început de dovadă scrisă privind refugiul pretins. Mai mult, reclamantul s-a adresat Arhivelor Naționale pentru a obține documentele oficiale referitoare la pretinsul refugiu însă i s-a comunicat că ambele localități menționate în cerere se aflau în România în perioada 1940-1945(f. 51).
În ceea ce privește declarația martorei C. A. care a arătat că reclamantul s-ar fi refugiat în . nu a fost avută în vedere de către pârâtă în dosarul administrativ, iar instanța verifică legalitatea actelor din acest dosar și totodată, nu prezintă indicii de veridicitate și sinceritate. În fața instanței de judecată martorii ale căror declarații trebuie supuse verificării au refuzat practic să se înfățișeze, deși în fața notarului public s-au prezentat. De altfel, localitățile indicate se aflau în România în perioada 1940-1945.
Potrivit art. 1 lit. c din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe „persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: (…) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu”.
Conform art. 61 din aceluiași act normativ, „Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de proba prevăzut de lege”.
Așadar, legea stabilește în mod clar că mijlocul de probă primordial pentru dovedirea calității de refugiat este actul oficial eliberat de către organul competent, or organul competent a arătat că localitățile indicate de reclamant se aflau în România în perioada 1940-1945 iar declarațiile martorilor menționați mai sus nu prezintă indiciile de veridicitate necesare acestei probe, din motivele expuse anterior.
Pentru aceste considerente de fapt si de drept, instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamant Z. V., CNP_, domiciliat în ., jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta C. DE P. CLUJ, cod fiscal_, cu sediul în Cluj N., .. 2, jud. Cluj.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22.05.2014.
Președinte, I. P. | ||
Grefier, M.-C. D. |
Red/Dact
I.P./CT.
4 ex 29 Mai 2014
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1084/2014.... → |
|---|
