Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1394/2013. Tribunalul CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1394/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 15346/212/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1394/RCA
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.10.2013
Completul de judecată constituit din
PREȘEDINTE – C. MOȚÎRLICHIE
JUDECĂTOR – A. J. N.
JUDECĂTOR – A. L. N.
GREFIER – A. G.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție – promovat de recurentul intimat INSPECȚIA M.-INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ C., cu sediul în C., ., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1747/07.02.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ . intimată petentă fiind . P. LICHIDATORUL JUDICIAR N. A. cu sediul in Constanta, ., ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică atât la prima cât și la a doua apelare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 pct.2 și urm. Cod procedură civilă.
În referatul făcut asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Nemaifiind alte probe de formulat și excepții de invocat, Tribunalul declară dezbaterile închise, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată:
P. plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 18.06.2012 sub număr de dosar_, petenta . P. LICHIDATORUL JUDICIAR N. A. a solicitat în contradictoriu cu INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ C. anularea procesului verbal de contravenție . nr._/16.05.2012;inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment.
În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat, în esență, că in procesul verbal de contravenție nu s-a indicat punctual obligatia incalcata,in ceea ce priveste fapta de la punctul 1;in ceea ce priveste fapta de la punctul 2, aceasta nu exista.
În speță putea fi aplicată sancțiunea avertismentului
În drept, petenta a invocat OG 2/2001, legea 108/2009, codul muncii, legea 319/2006.
În susținerea plângerii, a depus, în copie, procesul verbal contestat.
Plângerea împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru în temeiul art. 36 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Conform art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995, nu s-a aplicat timbru judiciar.
Intimatul a depus întâmpinare, invocand exceptia tardivitatii plangerii contraventionale.
Pe fond, se arata ca la data efectuarii controlului, 14 martie 2012, ora 10,30, la punctul de lucru la petentei, situat in Navodari, zona depozit 10, au fost identificati un numar de 5 lucratori care nu aveau efectuat controlul medical la angajare, periodic si cu privire la lucrul la inaltime(art 13 lit j din legea 319/2006), desfasurau activitate la inaltime folosind o schema neconforma,nu erau dotați cu echipament individual de protectie pentru lucrul la inaltime(art 39 al 9 litera s din legea 319/2006).
Procesul verbal de control nr. 4735/16.05.2012 impreuna cu actele anexe acestuia a fost semnat fara obiectiuni de catre administratorul petentei.
P. sentința civlă nr. 1747/07.02.2013 Judecătoria C. a admis în parte plțngerea și a dispus înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertisment.
Pentru a pronunșa această sentință a reținut următoarele:
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța constată că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 17 din O.G. 2/2001, conținând toate mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, prin procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut că, în urma controlului efectuat in data de 14 mai 2012,la punctul de lucru la petentei, situat in Navodari, zona depozit 10, au fost identificati un numar de 5 lucratori care nu aveau efectuat controlul medical la angajare, periodic si cu privire la lucrul la inaltime( fiind incalcate dispozitiile art 13 lit j din legea 319/2006), desfasurau activitate la inaltime folosind o schema neconforma,nu erau dotati cu echipament individual de protectie pentru lucrul la inaltime(fiind incalcate dispozitiile art 39 al 9 litera s din legea 319/2006).
Faptele constituie contraventie potrivit art 39 al 4 din legea 319/2006, respectiv art 39 al 9 lit s din legea 319/2006.
S-a aplicat sancțiunea amenzii de 8000 lei, respectiv 10.000.
Din procesul verbal de contravenție,semnat fara obiectiuni de catre administratorul societatii petente, coroborat cu procesul verbal de control, rezultă că faptele contravenționale au fost săvârșite de petentă.
Conform art. 34 din OG nr. 2/2001 instanța competentă să soluționeze plângerea hotărăște asupra sancțiunii, iar potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Având în vedere faptul că, in data de 17 mai 2012, ca urmare a controlului efectuat de inspectorul de specialitate, intimata a fost instiintata despre remedierea neconformităților constatate prin procesul verbal de sistare partiala a activitatii nr. 410/16.05.2012, (adresa inregistrata de catre intimata sub nr 9506/17 mai 2012, necontestata de aceasta).
Instanța consideră că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a determina petenta să respecte dispozițiile legii 319/2006, ia raport de conformarea cu rapiditate a acesteia cat priveste masurile dispuse in sarcina sa cu ocazia controlului.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța urmează să admită în parte plângerea formulată de către petentă în contradictoriu cu ITM C. și să înlocuiască sancțiunea amenzii de 8000 lei, respectiv 10.000 cu sancțiunea avertismentului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs intimatul organ constatator, criticând-o pentru nelegalitate și netemeicinie.
În motivare a arătat că petenta nu și-a îndeplinit obligația legală de a angaja persoane care corespund sarcinii de muncă urmare examenului medical, și n u a respectat dispozițiile art. 39 alin. 9 lit. S din Legea nr. 319/2006, în sensul că lucrătorii nu erau echipați cu echipament de protecție pentru lucrul la înălțime., iar sancțiunea aplicată de inspectorul de muncă este legală.
În drept nu a fost motivat recursul.
Petenta intimată nu a formulat întâmpinare.
Analizând hotărârea prin prisma motivelor invocate, instanța va admite recursul pentru următoarele considerente:
P. procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut că, în urma controlului efectuat in data de 14 mai 2012,la punctul de lucru la petentei, situat in Navodari, zona depozit 10, au fost identificati un numar de 5 lucratori care nu aveau efectuat controlul medical la angajare, periodic si cu privire la lucrul la inaltime( fiind incalcate dispozitiile art 13 lit j din legea 319/2006), desfasurau activitate la inaltime folosind o schema neconforma, nu erau dotati cu echipament individual de protectie pentru lucrul la inaltime(fiind incalcate dispozitiile art 39 al 9 litera s din legea 319/2006).
Faptele constituie contraventie potrivit art 39 al 4 din legea 319/2006, respectiv art 39 al 9 lit s din legea 319/2006.
S-a aplicat sancțiunea amenzii de 8000 lei, respectiv 10.000.
În mod corect judecătoria a apreciat asupra legalității și temeiniciei procesului verbal de contravenție
În ceea ce privește cererea subsidiară, prin care petenta a solicitat înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului, instanța de fond a apreciat în mod greșit că poate fi aplicată sancțiunea avertismentului pentru incalcarea dispozitiilor art 39 al 9 litera s din legea 319/2006).
Astfel, echipamentul individual de protectie pentru lucrul la inaltime și amenajarea locurilor de muncă pentru lucrul la înălțime reprezintă condiții necesare pentru protecția sănătății și securității în muncă și prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, iar încălcarea obligației de asigurare a securității și sănătătții în muncă poate avea consecințe grave prin producerea unor accidente de muncă.
Împrejurarea că petenta a înștiințat intimatul organ constatator despre remedierea deficiențelor constatate nu este de natură să reducă gravitatea faptei, astfel, se apreciază că avertismentul nu poate asigura scopul sancțiunii.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu disp. art.304 pct. 9 Cod proc. civilă raportat la art. 312 Cod proc. civilă instanța va admite recursul și va modifica în parte hotărârea recurată în sensul menținerii amenzii de 10.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 39 alin. 9 lit. s din legea nr. 319/2006, celelalte dispoziții ale sentinței urmând să fie menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul promovat de recurentul intimat INSPECȚIA M.-INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ C., cu sediul în C., ., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1747/07.02.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ . intimată petentă fiind . P. LICHIDATORUL JUDICIAR N. A. cu sediul in Constanta, ., ..
Modifică în parte sentința în sensul că menține amenda în cuantum de_ lei aplicată prin procesul verbal nr._/16.05.2012 pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 39 alin.9 lit. s din Legea 319/2006.
Menține restul dispozițiilor sentinței,
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.10.2013.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
C. Moțîrlichie A. J. N. A. L. N.
conf.art.261 alin.2 C.P.C.
fiind înimposibilitate de a
semna hotărârea
semnează
PREȘEDINTE INSTANȚĂ
V. C. C.
GREFIER,
A. G.
Red. Jud. fond . C.I.B
Tehnored. Jud. A.L.N./11.12.2013
2 ex.
← Litigiu privind achiziţiile publice. Sentința nr. 4419/2013.... | Obligaţia de a face. Hotărâre din 22-04-2013, Tribunalul... → |
---|