Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1148/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1148/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 8172/256/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 8470
., C.
TEL. 0241._;_; 0241._; FAX._
DOSAR CIVIL NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1148/RCA
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.09.2013
COMPLETUL DE JUDECATĂ CONSTITUIT DIN
PREȘEDINTE – C. N.
JUDECĂTOR – I.-L. O.-D.
JUDECĂTOR – D. R. C.
GREFIER – A. G.
Pe rol, soluționarea recursului în contencios administrativ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, formulat de recurentul I .G.P.R. – SECȚIA DE POLIȚIE AUTOSTRĂZI – BRIGADA DE POLIȚIE AUTOSTRADA A2, cu sediul în București, .. 83-85, sector 5, îndreptat împotriva sentinței civile nr.117/16.01.2013, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._, intimat fiind B. D. domiciliat în C., ., ., ., județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică atât la prima cât și la a doua apelare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 pct.2 și urm. Cod procedură civilă.
În referatul făcut asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Nemaifiind alte probe de formulat și excepții de invocat, Tribunalul declară dezbaterile închise, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de fata constata urmatoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia la data de 20.11.2012 sub nr._, petentul B. D., domiciliat în C. a formulat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE-Secția Autostrăzi, Biroul A2 plângere împotriva procesului verbal . nr._ din data de 05.11.2012 solicitând anularea acestui proces-verbal.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că s-a prezentat la poliție mai târziu pentru a declara un accident din data de 02.11.2012 în condițiile în care mașina sa nu a suferit avarii iar șoferii celorlalte două mașini au spus că rezolvă printr-o înțelegere amiabilă, fapt pentru care le-a lăsat numărul de telefon.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În probațiune s-a depus procesul verbal . nr._ din data de 05.11.2012.
Legal citat, intimatul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE-Secția Autostrăzi, Biroul A2, nu a formulat întâmpinare dar a depus cu adresa nr._ din 07.01.2012 în copie și raportul agentului constatator.
A fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Prin sentinta civila nr. 117/16.01.2013, pronuntata de Judecatoria Medgidia a fost admisa în parte plângerea contravențională formulată de petentul B. D., împotriva procesului verbal . nr._ din data de 05.11.2012, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, a fost modificat procesul verbal . nr._ din data de 05.11.2012, în sensul că a fost inlocuita sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertisment și înlăturata măsura reținerii permisului de conducere.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria a retinut urmatoarele:
Prin procesul verbal . nr._ din data de 05.11.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 280 lei, în baza art.100 alin.3 lit.g din OUG nr.195/2002 privind regimul circulației pe drumurile publice, actualizată, reținându-se în sarcina sa că a condus auto cu nr.de înmatriculare_, fiind implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, nu s-a prezentat la unitatea de poliție competentă în termen legal de 24 de ore de la producerea evenimentului, faptă prevăzută de art.79 alin.1 lit.b din OUG nr.195/2002 .
Cu privire la controlul de legalitate, instanța a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Nu au fost invocate motive de nulitate relativă. Necunoașterea legii nu poate fi motiv de nulitate a procesului verbal.
Pe cale de consecință, instanța a constatat că procesul verbal în discuție a fost întocmit în mod legal.
Instanța a mai constatat că procesul verbal de contravenție contestat a fost întocmit în mod temeinic, coroborând conținutul procesului verbal cu raportul agentului constatator.
Sub aspectul individualizării sancțiunii, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 și art. 21 alin. 3 din același act normativ, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Din dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor rezultă că intenția legiuitorului a fost ca nu numai agentul constatator să poată aprecia asupra sancțiunii aplicate, ci și instanța de judecată, în calitatea sa de cenzor al activității agentului constatator. Art. 34 alin. 1 din același act normativ prevede posibilitatea instanței de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, această prerogativă referindu-se nu numai la cuantumul ei, ci la tot ceea ce presupune legalitatea sancțiunii aplicate, inclusiv alegerea între categoriile de sancțiuni aplicabile (amendă, avertisment), fiind necesar ca sancțiunea să fie corelată întotdeauna cu gradul de pericol social al faptei.
Instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 7 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora avertismentul se aplică când fapta este de gravitate redusă, și că avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
De asemenea, instanța a reținut că sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci numai un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora instanța hotărăște asupra sancțiunii, pericolul social concret redus în condițiile în care exista o înțelegere amiabilă între șoferii implicați în accident dar datorită numărului acestora legea impunea declararea evenimentului, faptul că nu rezultă că ar mai fi avut probleme în trecut cu legea, instanța constată că sancțiunea avertismentului ar fi suficientă pentru a se realiza îmbinarea caracterului punitiv cu cel preventiv și educativ al sancțiunii, fiind suficient pentru corectarea conduitei pe viitor, fapt pentru care a admis în parte plângerea contravențională și a modificat procesul verbal contestat în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, înlăturand măsura reținerii permisului de conducere.
Intimata a formulat recurs impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Medgidia, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a hotararii recurate, in sensul respingerii plangerii si mentinerii procesului verbal.
In dezvoltarea motivelor de recurs a aratat recurenta instanta de fond nu a tinut cont de toate circumstantele care au condus la sanctionarea contraventionala a petentului, iar inlocuirea amenzii cu avertisment si inlaturarea sanctiunii complementare a retinerii permisului de conducere fac nota discordanta cu realitatea imprejurarilor in care a fost comisa contraventia.
Examinand hotararea recurata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 304 ind. 1 C., Tribunalul retine ca recursul recurentei-intimate este fondat din urmatoarele considerente:
Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumtie care, desi neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instantelor judecatoresti. O astfel de prezumtie nu încalca dreptul petentei la un proces echitabil, nefiind de natura a încalca prezumtia de nevinovatie.
Dupa cum a constatat si Curtea (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumtiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si în materie penala (cum este calificata si materia contraventionala prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovatiei faptuitorului, daca sunt îndeplinite doua conditii: respectarea unor limite rezonabile, tinându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la aparare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât si asigurarea posibilitatii petentei de a-si dovedi sustinerile, de a combate prezumtia de legalitate si temeinicie, permit aplicarea acestei prezumtii.
Prin procesul verbal . nr._ din data de 05.11.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 280 lei, în baza art.100 alin.3 lit.g din OUG nr.195/2002 privind regimul circulației pe drumurile publice, actualizată, reținându-se în sarcina sa că a condus auto cu nr. de înmatriculare_, fiind implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, nu s-a prezentat la unitatea de poliție competentă în termen legal de 24 de ore de la producerea evenimentului, faptă prevăzută de art.79 alin.1 lit.b din OUG nr.195/2002.
Cu privire la controlul de legalitate, in mod corect instanța de fond a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Nu au fost invocate motive de nulitate relativă, necunoașterea legii neputand fi motiv de nulitate a procesului verbal.
In atare situatie, instanța de fond in mod just a constatat că procesul verbal în discuție a fost întocmit în mod legal.
Instanța a mai constatat că procesul verbal de contravenție contestat a fost întocmit în mod temeinic, coroborând conținutul procesului verbal cu raportul agentului constatator.
Sub aspectul individualizării sancțiunii, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 și art. 21 alin. 3 din același act normativ, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Din dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor rezultă că intenția legiuitorului a fost ca nu numai agentul constatator să poată aprecia asupra sancțiunii aplicate, ci și instanța de judecată, în calitatea sa de cenzor al activității agentului constatator. Art. 34 alin. 1 din același act normativ prevede posibilitatea instanței de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, această prerogativă referindu-se nu numai la cuantumul ei, ci la tot ceea ce presupune legalitatea sancțiunii aplicate, inclusiv alegerea între categoriile de sancțiuni aplicabile (amendă, avertisment), fiind necesar ca sancțiunea să fie corelată întotdeauna cu gradul de pericol social al faptei, instanța de fond avand în vedere și dispozițiile art. 7 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora avertismentul se aplică când fapta este de gravitate redusă, și că avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
S-a reținut, in acest sens, că sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci numai un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.
În privința temeiniciei procesului-verbal, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Codul civil și ale art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a retinut in mod corect de catre instanta de fond că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 din Codul civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).
În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 522/2013. Tribunalul... | Litigiu privind achiziţiile publice. Sentința nr. 4419/2013.... → |
|---|
