Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1981/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1981/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 5725/256/2012
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR CIVIL NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1981/RCA
Ședința publică din data de 17.12.2013
Completul constituit din :
Președinte – C. N.
Judecător – I.-L. O.-D.
Judecător – D. R. C.
Grefier – I. Török
Pe rol, soluționarea recursului în contencios administrativ având ca obiect - anulare proces verbal de contravenție- PV 200/26.07.2012, promovat de recurenta-petenta . SA, cu sediul în Constanta, N. I., nr.89A, J. C., împotriva sentinței civile nr. 382/06.02.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. JUDEȚEAN CONSTANTA, cu sediul în C., ., J. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul, prin avocat Parcalabu I.Ș.-D., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind recurenta-petenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art. 87 pct. 2 și următoarele Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, grefierul învederând și faptul că recurenta-petenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Intimatul, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului, învederând faptul că instanța de fond a constatat temeinicia sancțiunii.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de fata retine urmatoarele:
1. Prin plângerea contravențională din data de 20.08.2012, petenta . S.A. (EDD), în contradictoriu cu intimatul C. JUDEȚEAN C. (CJC), a atacat pentru nelegalitate și netemeinicie procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 200/26.07.2012.
2. În motivare se arată că, la data de 26.07.2012, a fost sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 5000 lei pentru că a tăiat crengile arborelui situat în zona de siguranță a DJ 222, km 147+370 fără a avea autorizație de la administratorul drumului județean, încălcând astfel prevederile Hotărârii Consiliului Județean C. nr. 185/2010, art. 4, alin. 1, lit. b, iar procesul-verbal este nelegal și netemeinic.
A învederat că în conformitate cu dispozițiile art. 16, al. 11 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, abrogată de Legea energiei electrice și gazelor naturale nr. 123/2012, petenta EDD, în calitate de titulară a licenței pentru distribuția energiei electrice nr. 461/2002, este în drept să efectueze lucrări de defrișare a vegetației sau tăieri de modelare pentru crearea și menținerea distanței de apropiere față de rețelele electrice, iar potrivit art. 16, al. 2 din L. nr. 13/2007 (art. 12 din L. nr. 123/2012), EDD este titulara unor drepturi reale legale de uz și servitute asupra proprietăților statului și unităților administrativ-teritoriale în vederea asigurării funcționării normale a capacităților energetice.
Criticând legalitatea procesului-verbal, petenta a invocat nulitatea absolută a actului prin prisma lipsei mențiunilor cu privire la data săvârșirii faptei (art. 17 din OG nr. 2/2001). A motivat că la data de 04.07.2012, prin intermediul unei societăți comerciale prepuse, a efectuat lucrări de toaletare a unui număr de 31 de arbori de pe raza loc. C. V., jud. C., iar procesul-verbal este încheiat la data de 26.07.2012 în urma unui presupus control desfășurat la data de 09.07.2012, orele 14:00.
A mai arătat că procesul-verbal este nelegal și prin prisma lipsei mențiunilor privitoare la descrierea faptei și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei (art. 16, al.1 din OG nr. 2/2001), fapta fiind descrisă generic.
De asemenea, a criticat legalitatea actului și prin aceea că fapta săvârșită nu se pliază pe dispozițiile art. 4, alin. 1, lit. b din HCJC nr. 185/2010, actul de incriminare sancționând „tăierea fără autorizație a arborilor”, or petenta nu a tăiat arborii, ci doar i-a toaletat în prezența și cu acceptul reprezentantului Primăriei Comunei C. V..
În privința netemeiniciei, petenta a învederat disproporția dintre gravitatea faptei și sancțiunea aplicată.
În drept s-a întemeiat pe dispozițiile OG nr. 2/2001.
3. Legal citat, intimatul a depus întâmpinare și a înaintat documentația ce a stat la baza întocmirii procesului-verbal, solicitând, în esență, respingerea plângerii contravenționale.
4. In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri încuviințată părților și cea cu martorul asistent O. B. T..
Prin Sentinta civila 382/06.02.2013, Judecatoria Medgidia a dispus in sensul respingerii plangerii contraventionale ca neintemiata.
Pentru a dipsune aceasta solutie a retinut prima instanta faptul ca la data 26.07.2012, petenta a fost sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 5000 lei pentru că, în urma controlului întreprins la data de 09.07.2012, reprezentanții intimatului au constatat că petenta a tăiat crengile arborelui situat în zona de siguranță a DJ 222, km 147+370 fără a avea autorizație de la administratorul drumului județean, încălcând astfel prevederile Hotărârii Consiliului Județean C. nr. 185/2010, art. 4, alin. 1, lit. b.
Potrivit art. 4, alin. 1, lit. b din Hotărârea Consiliului Județean C. nr. 185/2010, „Persoanele fizice, persoanele juridice și instituțiile, indiferent de forma de organizare, au obligația să asigure protejarea mediului înconjurător, a spațiilor verzi, precum și să ia măsuri pentru păstrarea curățeniei și a unui aspect estetic pe drumuri și căi de acces. În acest sens sunt interzise următoarele fapte:(…)
b) tăierea fără autorizație a arborilor și arbuștilor.”
Potrivit art. 16, alin. 11 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, în vigoare la data comiterii contravenției, „Drepturile și obligațiile care decurg din autorizația de înființare și din licențe: 11)Titularii de autorizații și licențe sunt în drept să efectueze lucrările de defrișare a vegetației sau tăierile de modelare pentru crearea și menținerea distanței de apropiere față de rețelele electrice cu personal specializat, respectând prevederile legale în vigoare.”
Retine instanta in sensul ca analiza procesului-verbal de constatare a contravenției contestat impune aprecierea acestuia din punct de vedere al legalității întocmirii acestuia, respectiv dacă acesta îndeplinește:
- condițiile de formă, prev. de art.16 din O.G.nr.2/2001 – cazuri de nulitate relativă, si de art.17 din O.G.nr.2/2001– cazuri de nulitate absolută;
- condiții de fond, respectiv existența condițiilor de răspundere contravențională: faptă prevăzută de lege, săvârșită cu vinovăție si temeinicia sanctiunii aplicate.
Raportând situația de fapt la prevederile legale, instanța a apreciat asupra caracterului neintemeiat al plangerii pentru următoarele considerente:
- petenta nu invocă niciun motiv de nelegalitate întemeiat si nici nu produce probe, conform cerințelor art. 1169 C. Civ. din 1864, in sensul dovedirii faptului că ar fi desfășurat activitatea reținută având autorizație valabil emisă din partea administratorului drumului județean; de asemenea, instanța nu constată nici incidența vreunui caz de nulitate ce ar putea fi analizat din oficiu.
Potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001, modificată, constata instanta lipsa datei comiterii faptei este sancționată cu nulitatea absolută a procesului-verbal.
Mai retine prima instanta in sensul ca potrivit art. 13, alin. 1 și 2 din OG nr. 2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii fapte – contravenției simple s.n., în acest caz termenul începând să curgă de la data menționată în procesul-verbal de contravenție ca fiind cea a comiterii faptei. În cazul contravențiilor continue, termenul curge de la data constatării faptei. Prin urmare, se retine, în accepțiunea legiuitorului data comiterii contravenției continue este data constatării faptei, o altă concluzie neputând fi acceptată deoarece nu s-ar mai justifica rațiunea dispoziției inserate în art. 13, alin.2, teza I-a din OG nr. 2/2001.
Concluzia este corectă și din punct de vedere logic,apreciaza instanta, prin prisma împrejurării că agentul constatator nu are în toate cazurile posibilitatea obiectivă de a stabili (cunoaște) data întreprinderii primului act de executare a activității contravenționale continue, în caz contrar trebuind a fi admis că, în situația contravențiilor continue, dacă agentul constatator nu poate determina data concretă la care a început activitatea contravențională, abaterea nu poate fi sancționată deoarece nu i se poate stabili data comiterii faptei, ceea ce nu poate fi acceptat deoarece creează cazuri de impunitate ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimat.
Contravenția este continuă când încălcarea obligației legale durează în timp retine prima instanta, fiind caracterizată prin aceea că, după săvârșirea acțiunii/inacțiunii de natura elementului material al laturii sale obiective și producerea rezultatului incriminat, activitatea contravențională se prelungește în mod natural până la intervenția unei forțe contrare, care poate fi reprezentată de intervenția voinței contravenientului sau chiar de intervenția unei autorități.
În cazul acestei forme de ilicit civil, constata prima instanta contravenția este susceptibilă de consumare – reprezentată de momentul săvârșirii elementului material și producerii rezultatului socialmente periculos - și de epuizare – reprezentată de momentul încetării acțiunii/inacțiunii de natura elementului material al contravenției propagată anterior în mod natural. Cum acțiunea ilicită încetează pe data intervenției autorității competente, intervenție materializată prin constatarea și sancționarea faptei, se va conchide că data constatării contravenției continue este data la care aceasta se epuizează și reprezintă data săvârșirii contravenției continue.
Observând dispozițiile art. 4, alin. 1, lit. b din Hotărârea Consiliului Județean C. nr. 185/2010, citate la pct. 6, prin raportare la cele ale art. 13, alin., teza a II-a din OG nr. 2/2001, instanța a reținut că abaterea contravențională constatată prin procesul-verbal contestat are caracter continuu, încălcarea obligației legale de a obține autorizație pentru tăierea arborilor prelungindu-se în timp. Și aceasta pentru că elementul material al laturii obiective a contravenției nu îl reprezintă acțiunea de a tăia arbori, ci omisiunea de a obține autorizație pentru tăierea de arbori. Astfel, potrivit art. 4, alin.2 din Hotărârea Consiliului Județean C. nr. 185/2010, constituie contravenție „nerespectarea obligațiilor prevăzute la alin. 1 (…)”, iar nu tăierea de arbori de pe drumurile județene. Astfel, dacă se analizează conținutul art. 4, alin. 1, lit. b prin prisma art. 4, alin.2 din Hotărârea Consiliului Județean C. nr. 185/2010 se observă că obligația impusă de actul normativ este aceea de a obține autorizația, iar nu cea de a nu tăia arborii.
Or, retine instanta, contravenția omisivă (prin inacțiune) este săvârșită atunci când subiectul activ nu îndeplinește obligația legal instituită, spre deosebire de contravenția comisivă (prin acțiune) care este săvârșită atunci când subiectul activ face ceva ce actul normativ interzice a fi făcut, astfel ca față de cele ce au precedat, cât timp HCJC nr. 185/2010 nu sancționează tăierea arborilor, ci neobținerea autorizației de tăiere – concluzie ce se impune cu necesitate din observarea descrierii elementului material omisiv al contravenției prevăzute de art. 4, alin. 2 - instanța a reținut că abaterea contravențională în discuție are caracter omisiv și este continuă, obligația de obținere a autorizației având caracter permanent, iar inacțiunea petentei constând în neobținerea autorizației având caracter perpetuu, data comiterii ei (sau epuizării, după cum am arătat mai sus) fiind data intervenției reprezentanților autorității administrative intimate prin constatarea faptei.
Nuanța mai sus oferită prin prisma tehnicii legislative alese de emitentul actului normativ este corectă, a apreciat instanta și în considerarea caracterului continuu al abaterii (când încălcarea obligației legale durează în timp).
Astfel, după cum a retinut prima instanta, contravenția continuă este susceptibilă de consumare (dată de momentul săvârșirii acțiunii/inacțiunii și producerii rezultatului incriminat) și de epuizare (dată de momentul încetării activității contravenționale fie ca urmare a intervenției unei autorități, fie prin voința făptuitorului). Dacă s-ar aprecia că abaterea contravențională analizată are caracter comisiv,se retine, acțiunea de natura elementului material fiind acțiunea de a tăia arbori, fapta nu ar mai avea caracter continuu deoarece, prin natura ei, acțiunea de tăiere nu este susceptibilă de prelungire în timp, contravenția fiind una cu executare promptă, uno ictu, momentul săvârșirii acțiunii fiind cel al producerii rezultatului. În acest caz, data săvârșirii contravenției ar fi data săvârșirii acțiunii de tăiere fără autorizație, fiind fără relevanță juridică faptul obținerii ulterioare a autorizației de tăiere.
În cazul contravenției omisive,se mai retine, inacțiunea ce caracterizează elementul material constând în încălcarea obligației de a obține autorizația, abaterea se consumă la momentul tăierii arborelui fără autorizație. Deoarece inacțiunea (neîndeplinirea obligației de a obține autorizație) se prelungește în timp, contravenția se va epuiza la momentul intervenției autorității competente sau la momentul obținerii autorizației de către făptuitor, împrejurări care fac să înceteze activitatea contravențională.
Această a doua abordare, se constata, corespunde conținutului contravenției descrise de art. 4, alin. 2 din HCJC nr. 185/2010, omisiunea expusă de actul normativ - nerespectarea obligațiilor – fiind susceptibilă de prelungire în timp și de epuizare pe data îndeplinirii obligației legale (de a obține autorizația).
În consecință,instanta apreciaza in sensul ca este neîntemeiată plângerea contravențională sub aspectul motivului de nulitate invocat cu privire la lipsa datei comiterii faptei.
Cât privește nelegalitatea procesului-verbal din cauza insuficientei descrieri a contravenției, instanța a reținut că fapta nu a primit o descriere generică sau insuficientă, după cum susține petenta, și aceasta pentru că, prin simpla lecturare a celor expuse la rubrica destinată descrierii faptei, orice observator obiectiv cu un nivel mediu de instrucție poate înțelege în ce a constat abaterea sancționată.
Chiar mai mult, instanța a constatat o descriere amănunțită a faptei prin indicarea efectivă a locului unde se află arborele tăiat – DJ 222, km 147 + 370 m – fără a lăsa astfel loc arbitrarului și înlăturând pe această cale posibilitatea unui bis in idem în materie sancționatorie.
Cu referire la critica adusă prin faptul neprecizării în procesul-verbal a tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, instanța a observat că petenta nu a precizat ce împrejurări anume a omis agentul constatator să insereze în procesul-verbal, partea limitându-se doar la a învedera lipsa descrierii împrejurărilor concrete.
Și aceasta cu atât mai mult cu cât neregularitatea invocată este sancționată cu nulitatea relativă a procesului-verbal,se retine de catre prima instanta, iar petenta ar fi trebuit să probeze existența unei vătămări produse prin omisiunea agentului constatator, vătămare care să nu fi putut fi înlăturată decât prin anularea actului, aspect care nu a fost, însă, invocat de parte.
Aspectele retinute de organul constatator in procesul-verbal contestat se bucura de prezumtia relativă de veridicitate, apreciaza instanta, pana la dovada contrară (care cade in sarcina contravenientului), iar in speță, petenta nu a probat caracterul nereal al celor consemnate în procesul-verbal – și anume împrejurarea că ar fi deținut autorizație valabilă, cu atât mai mult cu cât contrariul a fost constatat personal de agenți, prin propriile simțuri.
În ceea ce privește critica de nelegalitate a procesului-verbal privind lipsa abaterii contravenționale prin aceea că petenta (prepușii săi) nu au tăiat efectiv arborele din zona de siguranță a DJ 222, ci doar crengile arborelui, toaletându-l pentru crearea distanței regulamentare față de rețelele electrice, instanța, în considerarea celor expuse la pct. 9.2 cu privire la acțiunea / inacțiunea ce reprezintă elementul material al faptei, a apreciat plângerea ca fiind neîntemeiată.
Observând textul art. art. 4, alin. 1, lit. b din Hotărârea Consiliului Județean C. nr. 185/2010, dar și actul normativ în ansamblul său, instanța a constatat că termenul de „tăiere” … nu este folosit de autoritatea emitentă într-o accepțiune specific juridică, ci în înțelesul său comun.
Astfel, supunând termenul analizat interpretării gramaticale semantice, instanța a reținut că, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, „a tăia” presupune, în sensul său comun, a desprinde o parte sau mai multe părți dintr-un întreg cu ajutorul unui obiect ascuțit (sau printr-un procedeu fizic, chimic electric ), a despărți/separa ceva în mai multe bucăți cu ajutorul unui obiect tăios.
Se observă astfel,apreciaza instanta, că acțiunea de tăiere a crengilor arborilor se circumscrie sensului comun, general al noțiunii analizate și este în acord cu scopul actului normativ - reprezentat de protejarea mediului înconjurător, a spațiilor verzi, păstrarea aspectului estetic pe drumuri și căi de acces – după cum acesta este descris de dispozițiile art. 4, alin. 1, teza I-a din Hotărârea Consiliului Județean C. nr. 185/2010, fiind imposibil de acceptat că numai tăierea totală (îndepărtarea) unui arbore să producă un prejudiciu estetic, iar tăierea unor crengi ale acestuia să nu fie susceptibilă de o asemenea consecință estetică negativă. Și acesta cu atât mai mult cu cât valența semantică a noțiunii de tăiere sugerată de petenta se circumscrie sensului comun al noțiunii de „defrișare” pe care legiuitorul a folosit-o expres în conținutul art. 16, alin. 11 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, unde se prezintă alternativ defrișării posibilitatea petentei de a tăia spre modelare vegetația.
Prin urmare, instanța a apreciat că noțiunea de „tăiere” folosită în conținutul actului normativ trebuie interpretată în sens larg, emitentul actului având în vedere atât sensul său de bază (după cum a fost analizat anterior), cât și sensul de defrișare sau tăiere completă a arborelui.
per a contrario se va deduce că autoritatea emitentă nu a incriminat numai defrișarea, ci și simpla tăiere a crengilor arborilor.
Cât privește lipsa caracterului contravențional prin prisma posibilității legale a petentei de a efectua lucrări de defrișare sau tăieri spre modelare a vegetației, recunoscute prin dispozițiile art. 16, alin. 11 din L. nr. 13/2007, instanța a constatat că legiuitorul a condiționat în mod expres caracterul licit al acestor acțiuni de respectarea restului prevederilor legale în vigoare, textul legal lacunar prezentat de petentă în pag. 2, alin. 3 a plângerii contravenționale având conținutul expus la pct. 7 din prezenta hotărâre.
Or, apreciaza instanta, este evident că prin noțiunea de „prevederi legale” legiuitorul a desemnat nu numai reglementările cuprinse în legi, ci și cele ce se regăsesc în alte acte cu caracter normativ, cum ar fi hotărârile consiliilor județene (art. 2-4 din OG nr. 2/2001, modificată).
- cât privește incidența art. 6 din C.E.D.O., instanța a reținut că procesul-verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus - „cu propriile simțuri”- de către un agent din cadrul intimatului, motiv pentru care actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate, respectiv că actul emană în mod real de la cine se spune că emană, precum și cu prezumția de veridicitate, adică actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.
Motivul pentru care actele administrative se bucură de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și veridicitate este încrederea că autoritatea statală, prin agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin atestarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.
Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, instanța a reținut că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene, contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.
Este adevărat, însă, că CEDO a statuat - cauza Ozturk împotriva Germaniei (hotărârea din 21.02.1994) - că faptele contravenționale intră sub incidența art. 6 al Convenției cu toate garanțiile impuse de acesta.
Cu toate acestea, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de CEDO, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
În acest sens, se retine, „Curtea a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept; Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6, alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare (Salabiaku împotriva Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, . nr. 141-A, pag. 15, par. 28; Telfner împotriva Austriei, nr._/96, par. 16, 20 martie 2001)”.
Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a petentului, instanța a constatat că aceasta a fost răsturnată prin instituirea prezumției de veridicitate a procesului-verbal și a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil.
În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul-verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunii aplicată petentului, instanța a apreciat că prezumția de veridicitate poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatorului. A considera că prezumția de veridicitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului, inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanții autorității statale,se apreciaza, ar însemna a crea practic situații de impunitate ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimat, aspect ce nu poate fi conceput.
- analizând îndeplinirea condițiilor de fond și de formă, instanța a constatat legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat, dar și ale sancțiunii aplicate; ținând cont că petenta nu a înțeles să propună nicio probă în dovedirea circumstanțelor personale, instanța apreciază că prin aplicarea sancțiunii amenzii în cuantum de 5000 lei – maximul special - este realizat pe deplin scopul sancțiunii, atât prin prisma aspectului punitiv, cât și prin trimitere la caracterul preventiv al acesteia.
Instanta a avut in vedere că, în acest sens, prin limitele de pedeapsă prevăzute, abaterea contravențională sancționată prin art. 4, alin. 2 raportat la art. 4, alin. 1, lit. b din HCJC nr. 185/2010 este una gravă, în principiu din cauza consecințelor negative ireversibile ale acesteia. Față de împrejurarea că petenta a abordat aceeași conduita ilicită în 73 de cazuri la nivelul județului C., instanța va aprecia că sancțiunea aplicată în cuantumul stabilit este în deplin acord cu gravitatea faptei.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal a declarat recurs petenta, cauza fiind inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta la data de 17.05.2013.
În motivarea recursului apreciază recurenta asupra caracterului nelegal și netemeinic al sentinței recurate prin raportare la disp. art. 304 pct.9 c.proc.civ motivat de următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod eronat în sensul că data săvârșirii faptei este data constatării contravenției întrucât este o contravenție continuă, prin raportare la elementul material al contravenției, respectiv operațiunea de tăiere, momentul consumativ al faptei având loc la data realizării laturii obiective, respectiv operațiunea în discuție, astfel încât consumarea acesteia nu este susceptibilă în timp.
De asemenea, nu au fost avute în vedere dispozițiile legii 46/2008 privind Codul Silvic, precum și cele ale legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, acte normative speciale care instituie regimul juridic general în privința fondului forestier și a vegetației forestiere în fara fondului forestier național .
Procedând la judecata recursului, prin prisma disp. art. 304 ind.1 c.proc.civ, Tribunalul reține următoarele :
Prin procesul verbal contestat petenta a fost sancționată în temeiul disp. art. 4 al.1 lit.b cu referire la disp. art. 4 al.2 din HCJ 185/2010, reținându-se în sarcina sa faptul că a tăiat crengile arborelui din zona de siguranță a DJ 222 km 147+370, fără a avea autorizație de la administratorul drumului.
În referire la criticile formulate de recurentul intimat, Tribunalul observă că acestea fac trimitere la reținerea în mod eronat a motivului de nulitate stabilit de disp. art. 17 din OG 2/2001, dar și la îndeplinirea în speță a condițiilor răspunderii contravenționale.
Se reține că petenta potrivit dispozițiilor legale care-i reglementează activitatea are dreptul de a efectua lucrările de defrișare si a tăierilor de modelare pentru crearea si menținerea distantei regulamentare fata de rețelele electrice si drepturile de uz si servitute asupra terenurilor aferente rețelelor electrice de distribuție si asupra terenurilor cuprinse in zonele de protecție si siguranță ale acestora, drepturi legale, având ca obiect utilitatea publica.
În speță operațiunea realizată a fost de tăiere a crengilor pentru menținerea distanței față de rețelele electrice și nu de tăiere a arborelui în totalitate.
În referire la legalitatea întocmirii procesului verbal se constată că potrivit art 16 din OG 2/2001 procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Tribunalul reține că potrivit disp. art. 17 din OG 2/2001 :
lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.
Analizând procesul verbal contestat se observă că acesta nu cuprinde mențiuni cu privire la data săvârșirii faptei, fiind întocmit urmare a controlului efectuat în data de 09.07.2012, fapta contravențională reținută in sarcina petentei fiind aceea de a fi tăiat crengile arborelui din zona de siguranță a DJ 222 km 147+370, fără a avea autorizație de la administratorul drumului
Conform art. 13 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 „Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp”,
Or, după cum se poate observa elementul material al contravenției constă în operațiunea de tăiere a crengilor arborelui în discuție, ocazie cu care momentul consumativ al faptei a avut loc la data realizării laturii obiective, respectiv realizarea operațiunii în discuție, apreciindu-se astfel că dinamica contravențională și consumarea acesteia cu privire la fapta respectivă, nu este susceptibilă de prelungire în timp.
Astfel fiind nu se poate reține data constatării faptei ca fiind data săvârșirii acesteia prin raportare la disp. art. 13 al.2 din OG 2/2001, situație în care se apreciază că în mod eronat a reținut prima instanță relativ la incidența cazului de nulitate absolută stabilit de dispozițiile menționate anterior
In concluzie, reținând caracterul fondat al criticilor formulate de recurentă, Tribunalul apreciază că potrivit disp.art.312 al.2 C.proc.civila, se impune admiterea recursului formulat, modificarea in parte a sentintei recurate, cu consecinta admiterii plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul promovat de recurenta-petenta . SA, cu sediul în Constanta, N. I., nr.89A, J. C., împotriva sentinței civile nr. 382/06.02.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. JUDEȚEAN CONSTANTA, cu sediul în C., ., J. C. .
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Admite plângerea.
Anulează procesul verbal de contravenție nr.200 întocmit la data de 26.07.2012 de organul constatator.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.12.2013.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
C. N. I.-L. O.-D. D. R. C.
GREFIER,
I. Török
jud.fond. V-M. U.
red./dact.jud. C.N. /23.01.2014/2.ex
| ← Pretentii. Sentința nr. 4421/2013. Tribunalul CONSTANŢA | Pretentii. Sentința nr. 4670/2013. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
