Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1754/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1754/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 1062/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1754/RCA
Ședința publică din data de 19.11.2013
Completul compus din :
Președinte – D. R. C.
Judecător – N. C.
Judecător – I.-L. O.-D.
Grefier – I. T.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ având ca obiect – plângere contravențională - formulat de recurenta-petentă ., cu sediul în C., ., ., ., in contradictoriu cu intimata-organ constatator DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ., jud.C., îndreptat împotriva sentinței civile nr.7730/30.05.2013, pronunțată de Judecătoria C. in dos.nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-petenta, prin avocat R. T. E., cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosarul cauzei, lipsă fiind intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art. 87 pct. 2 și următoarele Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, grefierul învederând și faptul că, recurenta-petenta nu a depus copie cerere de recurs după care,
Instanța, în raport de prevederile HG nr.520/2013 și ale OUG nr.74/2013, ia act de modificarea cadrului procesual pasiv, în cauză având calitatea de intimată Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice C..
Instanța învederează recurentului-petent faptul că nu a dezvoltat în scris motivele de recurs.
Recurenta-petenta, prin avocat, având cuvântul, consideră că, potrivit art.34 OG nr.2/2001, recursul nu trebuie motivat, învederând faptul că a depus declarațiile în termen, respectiv declarația 100, învederând dispozițiile Codului de procedură fiscală, cu privire la depunerea declarațiilor pe cale electronică și înregistrarea acestora pe portal.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținere.
Recurenta-petenta, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului cum a fost formulat, învederând faptul că declarațiile 100 au fost depuse în termen, pe cale electronică. Instanța de fond a reținut ca neincident în cauză, faptul că declarația pe impozitul pe venit nu poate avea relevanță atâta timp cât aceasta face obiectul unei alte declarații. Există pe cale administrativă discuție pentru stabilirea stării de fapt privind situația contribuabilului de a fi plătitor de impozit pe profit sau de impozit pe venit, iar aceasta nu face obiectul declarației 100. Decizia civilă nr. 787/RCA din 21.05.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/212/2012, cu privire la aceleași părți, același obiect, obiect, s-a dat eficiență principiu in dubio pro reo.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
După strigarea cauzei și reținerea cauzei în pronunțare, în cursul ședinței de judecată, se prezintă recurenta-petenta, prin avocat, care depune la dosar, în copie, decizia civilă nr.787/21.05.2013 pronunțată de Tribunalul C. în cadrul dos.nr._/212/2012.
TRIBUNALUL
Asupra prezentului recurs:
Prin plangerea contraventionala promovata si inregistrata la data de 16.01.2013 pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr._, petenta ., in contradictoriu cu organul constatator AFP Constanta, a solicitat instantei, ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna anularea procesului verbal de constatare și sancționare contravenționala ., nr._/14.12.2012, apreciat ca netemeinic si nelegal.
În motivarea plângerii, petenta a arătat in esentă că aceasta nu se face vinovat de sărvârsirea faptei contraventionale retinută in sarcina sa. S-a precizat că prin procesul-verbal contestat, inspectorii din cadrul AFP C. au dispus amendarea petentei, pentru nedepunerea Declaratiei D100 aferenta lunii iunie/septembrie 2012, sanctiunea fiind aplicata in mod gresit, petenta indeplinindu-si obligatia legală.
În drept au fost invocate disp.OG nr.2/2001, C.proc.fiscală.
Legal citat, organul constatator a formulat si depus intâmpinare, prin care s-a solicitat instantei a dispune respingerea plângerii contraventionale promovote de către petenta ca nefondată, petenta facându-se vinovata de savârsirea faptei contraventionale retinuta in sarcina acesteia.
Prin sentinta civila nr.7730/30.05.2013 pronuntata de către Judecătoria Constanta a fost respinsa plangerea contraventionala formulata de petenta ., ca nefondată.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanța de fond a retinut, din analizarea materialului probator administrat -inscrisuri, că prezumtia de adevar a procesului-verbal nu a fost rasturnată, petenta nedovedind o alta stare de fapt, decât cea retinuta prin actul sanctionator. S-a retinut, de asemenea, ca actul sanctinator a fost intocmit cu respectarea prevederilor art.16, art.17 si art.19 din OG nr.2/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs-petenta ., care a criticat solutia primei instante pe considerentul că aceasta a făcut o gresită apreciere asupra materialului probator administrat si o gresita aplicarea a legii. In sustinerea pozitiei procesuale au fost reinvocate aspectele dezvoltate in plangerea contraventională.
In drept au fost invocate disp.OG nr.2/2001.
Legal citat, intimata-organ constatator nu a formulat si depus intâmpinare.
Analizand recursul din prisma motivelor invocate, precum si cu raportare la disp.art.304¹ C.proc.civilă, instanta constata ca recursul este nefondat.
Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare contravenționala . nr._/14.12.2012 s-a aplicat recurentei-petente . masura sanctionatorie a amenzii contraventionale in cuantum de 1000 lei, in baza art.219 alin.2 lit.d C.proc.fiscală. S-a reținut în sarcina petentei încălcarea prevederilor art.219 alin1 lit.b din OG nr.92/2003, respectiv nedepunerea declaratiei informative – D100 aferenta lunii iunie/septembrie 2012.
Potrivit O.G.nr.2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională beneficiază de o prezumție relativă de adevăr, prezumție ce poate fi răsturnată prin proba contrarie, produsă de persoana interesată.
În temeiul art. 34 din OG nr.2/2001, instanța este obligată a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.
Este de principiu că, pentru faptele constatate personal de către agenții care întocmesc procesele verbale, funcționează prezumțiile de legalitate și de temeinicie a procesului verbal.
Instanța va analiza, cu prioritate, aspectele de legalitate care ar putea atrage sancțiunea nulității, iar în măsura în care va constata că procesul verbal este legal întocmit, va porni în analizarea temeiniciei acestuia, pornind de la prezumția că el reflectă adevărul.
Pentru această analiză, în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă – întrucât procedura contravențională este asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale – autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal (referiri la martori oculari, la anumite înscrisuri etc.) de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea
administrării respectivelor probe ; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
In ce priveste legalitatea actului sanctionator se retine, cum de altfel, in mod corect a procedat si prima instanță, că actul sancționator este întocmit atât cu respectarea dispozițiilor art.16, art.17 si art.19 din OG nr.2/2001, precum si cu respectarea prevederilor C.proc.fiscală. De altfel, in cauză, recurenta-petentă nu a invocat si nu a dovedit neregularităti cu privire la legalitatea actului sanctionator contesta, sau vreo vatamare care să conducă la anularea procesului verbal, conform dispozitiilor art.105 alin.2 C.proc.civila. Astfel, în procesul verbal este precizata norma legala care prevade contravenția reținută în sarcina petentei, respectiv art.219 alin.1 lit.b din OG nr.92/2003, procesul verbal fiind incheiat in termenul de 6 luni, de la data constatarii faptei, in raport de prevederile art.13 din OG nr.2/2001.
In ce priveste temeinicia actului sanctionator se retine, in raport de probele administrate in fata primei instante - inscrisuri, că recurenta-petenta, nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea constatată in actul sanctionator, respectiv de nedepunere a declaratiei informative – D100 aferenta lunilor iunie/septembrie 2012, in raport de prevederile art.81-83 C.proc.fiscală.
Se mai apreciaza de către instanta de control judiciar, ce are in considerare si practica CEDO din cauza A. contra României, - prin care s-a retinut că in materie contravențională instanta de judecata este obligata să respecte garantiile procesuale cuprinse in art.6 din CEDO care se refera, in principal la respingerea prezumtiei de vinovatie, incidenta principiului in ‘’in dubio pro reo’’, existenta unei prezumtii relative de reflectare a adevarului in favoarea continutului actului sanctionator, că aceasta este incalcata prin retinerea ca dovedita a stării de fapt din cuprinsul actului sanctionator.
Astfel, se apreciaza că in speta nu este incident principiul ‘’in dubio pro reo’’, neimpunandu-se ca instanta de recurs să cenzureze masurile dispuse de către intimată, in conditiile in care prin materialul probator analizat s-a retinut faptul ca petenta era tinuta să depună declaratia informativă – D100 si pentru luna iunie/septembrie 2012, depunea declaratiilor insa cu un impozit pe venitul microintreprinderilor – filele 9-10 (dosar fond), in conditiile in care recurenta este plătitoare de impozit pe profit nu echivaleaza cu indeplinirea obligatiilor legale.
Prin urmare, se va reține că procesul verbal contestat este temeinic.
Se retine ca in mod legal, la individualizarea sanctiunii, organul constatator s-a orientat spre minimul prevazut in actul normative.
Potrivit art.7 alin 3 din OG nr.2/2001 avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, iar alin.2 stabilește că avertismentul se poate aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Pe de alta parte, conform disp.art.21 alin 3 din OG nr.2/2001: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Nu se poate retine un grad redus de pericol social pentru o contraventie ce are o sanctiune cuprinsa intre 1.000 lei si 5.000 lei. Pe de alta parte, scopul prevazut de norma generala - OG nr.2/2001, in situatia aplicarii avertismentului fata de contravenient nu este niciodata atins, fiind lipsit de eficienta sanctionatorie, in cazul in care subiectul contraventional este o persoana juridica. Alternativa avertismentului urmareste in fapt responsabilizarea unei persoane fizice, prin sensibilizarea conduitei si a constiintei acesteia fata de fapta savarsita si urmarile produse, aspecte care nu pot fi indeplinite in cazul persoanelor juridice, datorita particularitatilor de organizare si de manifestare a acesteia in cadrul raporturilor juridice.
Astfel, instanta de control judiciar considera ca fapta retinută in sarcina recurentei prezinta un grad de pericol social ridicat, in conditiile in care aceasta nu a inteles a-si indeplini obligatiile fiscale legale, in speta neimpunându-se astfel aplicarea masurii avertismentului.
Astfel, analizând legalitatea și temeincia procesului verbal contravențional, din prisma prevederilor art. 34 din OG nr.2/2001, se constată, așa cum de altfel a reținut și instanța de fond, ca recurenta ., prin susținerile avute și probele administrate, nu a răsturnat prezumția de validitate de care beneficiază actul sancționator contestat, în speță neexistând motive de reformare a soluției pronunțată de prima instanță din perspectiva disp.art.304¹ C.proc.civilă.
Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul art.312 C.proc.civilă, va dispune respingerea recursului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de recurenta-petentă ., cu sediul în C., ., ., ., in contradictoriu cu intimata-organ constatator DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ., jud.C., îndreptat împotriva sentinței civile nr.7730/30.05.2013, pronunțată de Judecătoria C. in dos.nr._, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.11.2013.
Președinte, D. R. C. | Judecător, C. N. | Judecător, I. L. O.-D. |
Grefier, I. T. |
jud.fond.D.T.Bresug
red/dact.jud.D.R.C.
14.12.2013-2 ex.
| ← Obligaţia de a face. Hotărâre din 22-04-2013, Tribunalul... | Contestaţie act administrativ fiscal. Hotărâre din... → |
|---|
