Obligaţia de a face. Sentința nr. 4024/2013. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 4024/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 4126/118/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă Nr. 4024

Ședința publică de la 15 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. J. N.

GREFIER A. N.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect obligația de a face, formulată de reclamantul F. D., domiciliat în C., ., nr. 51, ., ., în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, cu sediul în C., ., județ C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Noul Cod de procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;

Instanța, în temeiul disp. art. 131 NCPC se declară competentă în soluționarea cauzei.

Instanța, în raport de art. 238 NCPC apreciază că prezenta cauză se poate soluționa la acest termen de judecată.

Instanța, în temeiul disp. art. 255 cu ref. la art. 258 Cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisuri, cele depuse la dosar.

Față de dispozițiile art. 244 din Noul Cod de procedură civilă instanța constată finalizată cercetarea judecătorească și, având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.

TRIBUNALUL,

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:

1.Obiectul și părțile litigiului:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. – Secția contencios administrativ și fiscal, sub nr._, reclamantul F. D. a chemat în judecată Instituția P. / Serviciul Public Comunitar de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului marca Renault Laguna . VF1KG0G_, fără plata taxei pentru emisii poluante instituită prin Legea nr.9/2012.

Reclamantul motivează demersul judiciar prin prisma faptului că a achiziționat autoturismul dintr-un stat comunitar, că a solicitat pârâtei să procedeze la înmatricularea autoturismului fără plata taxei pe care o consideră total nelegală, însă autoritatea i-a comunicat refuzul de a da curs cererii.

Arată reclamantul că se relevă cu prisosință caracterul nelegal al taxei de poluare, de vreme ce:

Din perspectiva dreptului comunitar, ilegalitatea de plano a taxei se concretizează prin raportare la art.110 din TFUE, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate în alt stat membru al UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second hand deja înmatriculate în România.

De asemenea, se susține că taxa pentru emisii poluante este contrară art.25,28 din TCE (actual 34,36 din TFUE), întrucât această taxă trebuie plătită la prima înmatriculare în România a unui autoturism, iar prin instituirea ei se nesocotește și principiul „poluatorul plătește”, .

Invederează reclamantul că Legea nr.9/2012 a fost promulgată și produce efecte cu referire directă la Decizia nr.24/2012 pronunțată de ICCJ în soluționarea recursului în interesul legii în ds.9/2011, că în ansamblul ei conține dispoziții ce încalcă atât Constituția României, cât și Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național - instituit prin art.148 alin.(2) din Constituția României, precum și principiul aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României impun judecătorului național să lase neaplicate dispozițiile fiscale naționale contrare dreptului comunitar.

Nu în ultimul rând, reclamantul arată că dacă nu s-ar primi cererea sa, de obligare a autorității la înmatriculare fără plata taxei de poluare, s-ar încălca principiul nediscriminării, făcând trimitere la practica jurisprudențială a CJCE.

În dovedirea pretențiilor deduse judecății, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

1.2. Instituția P. Județului C. - Serviciul Public Comunitar Regim de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C. nu a depus întâmpinare, nu a formulat cereri în apărare.

2.Tribunalul,

procedând la judecarea pricinii, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:

2.1.Premisele declanșării litigiului.

Din înscrisurile depuse în probațiune, se reține că autovehiculul achiziționat de reclamant, prin cumpărare, a fost înmatriculat pentru prima oară într-un stat membru al Uniunii Europene.

Reclamantul s-a adresat instituției pârâte, în 13.03.2013, solicitând înmatricularea autovehiculului fără plata taxei de emisii poluante, cerere căreia administrația nu i-a dat curs, comunicând refuzul de efectuare a operațiunii de înmatriculare, prin adresa_/2013.

Cum cererea nu i-a fost soluționată favorabil, reclamantul a investit instanța cu soluționarea prezentei acțiuni.

2.2. Sub aspectul legitimării procesuale.

Reclamantul se legitimează procesual activ, prin prisma art.1 din Legea 554/2004, declinându-și condiția de persoană vătămată într-un drept al său, nesocotit de autoritatea administrativă.

Serviciile publice regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor au fost înființate prin OG.83/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2002, iar modul de organizare și funcționare a acestor servicii a fost reglementa prin HG.nr.1767 publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr.1048 din 12.11.2004.

Prin art.1 al HG.1767/2004 se dispune că „ În cadrul aparatului propriu al fiecărei prefecturi se organizează câte un serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor”.

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C. este un serviciu organizat la nivelul județului, în structura aparatului propriu de specialitate al prefectului, făcând parte integrantă din organigrama Instituției P. județului C..

Prin urmare, se reține legitimarea procesual pasivă în prezenta cauză a Instituției P. Județului C. - Serviciul Public Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, autoritate publică în contradictoriu cu care va fi dezlegat fondul acțiunii în contencios administrativ.

2.3. Normele juridice aplicabile. Soluția instanței.

Cenzura actului administrativ atipic – refuzul pretins a fi nejustificat al autorității administrative de a proceda la înmatricularea autoturismului fără plata taxei instituite pentru emisii poluante, se va realiza de instanță în considerarea legislației sub imperiul căreia a fost emis.

Prin Legea nr.9/2012 a fost abrogată O.U.G.50/2008.

Intervenția legislativă a fost justificată pentru a da curs Hotărârilor pronunțate de C.J.U.E. în cauzele „T. c.României” și „N. c.României”, prin care s-a statuat, în esență că, regimul de impozitare prevăzut de OUG.50/2008 nu instituie o discriminare directă, dar un impozit intern astfel cum este reglementat prin OUG.50/2008, poate fi direct discriminatoriu prin efectele sale, descurajând importurile de autovehicule.

Sfera subiecților impunerii și situațiile în care le incumbă obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante au fost stabilite prin noul act normativ.

Potrivit art.4 al Legii nr.9/2012:

„(1) Obligația de plată a taxei intervine:

a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;

c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.

Prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus însă suspendarea până la data de 01.01.2013, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Deși aplicarea dispozițiilor art. 4 al.2 din Legea 9/2012, a fost suspendată potrivit dispozițiilor OUG 1/2012, instanța constată că la data formulării cererii de înmatriculare, respectiv a exprimării refuzului de realizare a operațiunii de înmatriculare, efectele suspensive edictate de prevederile legale menționate încetaseră.

Prin încetarea efectelor suspensive ale OUG 1/2012, taxa pentru emisiile poluante pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare ori produse în România

Prin art. 6 al Legii nr.9/2012 – cu trimitere la anexe, au fost determinate elementele pe baza cărora se determină suma de plată.

Modalitatea de calcul a taxei pentru emisii poluante este unitară pentru situațiile la care acesta se achită, calculul fiind identic, indiferent dacă va fi achitat la momentul primei înmatriculări în România (fără distincție între un autovehicul produs în țară sau în străinătate ori dacă este vechi sau nou) sau la momentul transcrierii dreptului de proprietate a autovehiculelor și pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare sau taxa pentru emisii poluante.

Sub acest aspect, practic nu se mai poate reține că Legea nr.9/2012 ar avea un efect indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale, fiind practic înlăturată neconformitatea constată de C.J.U.E prin hotărârile date în cauzele T. și N. c.României.

Articolele 34 -35 din TFUE se referă la importurile, respectiv exporturile din interiorul UE și interzic „restricțiile cantitative și oricare alte măsuri cu efect echivalent” între statele membre, în vreme ce articolul 36 TFUE prevede derogări de la libertățile aferente pieței interne stabilite prin articolele 34 și 35 TFUE, în cazurile justificate din anumite motive specifice.

Dispozițiile menționate au, practic, rol de mecanism de siguranță, care garantează verificarea compatibilității cu legislația UE a oricărui obstacol în calea comerțului din piața internă, iar reglementările specifice care pot aduce atingere pieței interne, cum ar fi prevederile fiscale ale articolului 110 T.F.U.E., prevalează asupra dispozițiilor generale ale articolelor 34-36 T.F.U.E.

Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de „taxă cu efect echivalent”, constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, „oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia”, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

Art.110 din TFUE (fost art.90 din Tratatul Comunității Europene) prevede că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

În jurisprudența referitoare la art.90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține incidența acestui text, respectiv: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și cele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

Sub aspectul analizat, practic nu se mai poate reține că Legea nr.9/2012 ar avea un efect indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale, fiind practic înlăturată neconformitatea constată de C.J.U.E prin hotărârile date în cauzele T. și N. c.României.

Nu se poate susține, de plano, că prin instituirea unei taxe de înmatriculare sunt încălcate disp.art.34-36 din Tratat, concluzie susținută și de Comunicarea Comisiei Europei către Parlamentul European, Consiliul și Comitetul Economic și Social European din 14.12.2012. În cuprinsul Comunicării, Comisia identifică bunele practici propuse statelor membre spre a fi aplicate pe termen scurt, la pct.2 din „ Concluzii și măsuri subsecvente” fiind menționat:

„Pentru a evita dubla impunere și „supraimpozitarea” în cazul în care cetățenii transferă definitiv un autoturism dintr-un stat membru în altul, statele membre care au aplicat inițial taxa de înmatriculare ar trebui cel puțin să acorde o rambursare parțială a taxei ținând cont de deprecierea autoturismului, indiferent dacă statul membru de destinație prevede sau nu o scutire de la plata taxei de înmatriculare, dacă este cazul”.

În condițiile în care, în prezent, 18 dintre statele membre percep taxe de înmatriculare pentru vehicule și în afara Directivei 83/182/CEE – care prevede scutiri de taxe pentru introducerea temporară a unui autovehicul rutier dintr-un stat membru în altul, nefiind adoptată legislație secundară în domeniu, însăși instituțiile europene admit că statele membre sunt libere să aplice în cazul autoturismelor alte taxe decât TVA, atâta timp cât aceste taxe sunt în conformitate cu principiile generale ale legislației Uniunii Europene.

Concluzionând, nu se poate susține cu temei, că prin taxa consacrată prin Legea nr.9/2012 se instituie restricții cantitative/măsuri cu caracter echivalent”.

Reclamantul invocă neconvenționalitatea legii interne ce instituie taxa pentru emisii poluante și pretinde că i-ar fi încălcate drepturi consacrate de Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, susținere generică ce nu poate face obiect al analizei.

De altfel, instanța de contencios european, căreia i s-au plâns cetățeni români, în principal, pentru faptul că taxa de poluare pe care au fost obligați să o plătească este discriminatorie și incompatibilă cu dreptul Uniunii, dar și pentru faptul că a fost respinsă de instanța națională cererea de trimitere a unei întrebări preliminare către CJUE, s-a pronunțat în cauzele reunite Coriolan G. I. și alții împotriva României (cererile nr._/10;1245/11 și 4189/2011) prin decizia de inadmisibilitate din 3 aprilie 2012.

Contradicția unor prevederi ale Legii nr.9/2012 cu dispozițiile Constituției României, invocată de reclamant nu poate fi analizată de instanța de contencios administrativ, analiza fiind de atributul exclusiv al instanței de contencios constituțional.

Reclamantul nu a invocat o excepție de neconstituționalitate a unei prevederi a legii care să conducă la sesizarea Curții Constituționale; mai mult, textul din lege indicat ca fiind neconform cu dispozițiile Legii fundamentale nu au relevanță în soluționarea prezentei cauze, al cărui obiect nu îl constituie obligarea la restituirea taxei pentru emisii poluante, spre a ne raporta la norma legală consacrată prin art.12 din Legea nr.9/2012.

În raport de considerentele expuse, analiza relevă că refuzul efectuării operațiunii de înmatriculare fără documentația stabilită de disp. art. 7 din OMAI 1501/2006, inclusiv dovada plății taxei pentru emisiile poluante, materializat în adresa nr._/2013, nu se circumscrie „refuzului nejustificat” în accepțiunea art.2 alin.1 lit. „i” din Legea nr.554/2004.

Pentru considerentele - de fapt și drept, ce preced, acțiunea dedusă judecății va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea, formulată de reclamantul F. D. – CNP_, domiciliat în C., ., nr. 51, ., ., în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, cu sediul în C., ., județ C., ca nefondată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. J. N. A. N.

Tehnored.jud.A. N.

4 ex./4.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 4024/2013. Tribunalul CONSTANŢA