Pretentii. Sentința nr. 4255/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4255/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 3864/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr.4255 /CA
Ședința publică de la 08 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
Grefier D. V. S.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant N. C., cu domiciliul în . M., . jud.C., în contradictoriu cu pârâta A. M., cu sediul în M. ., jud. C., având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant av. P. C., conform împuternicirii avocațiale depuse, lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Noul Cod de procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual după care:
Instanța, în temeiul disp.art.131 alin.1 din NCPC, raportat la disp.art.95 NCPC și art.10 al.1 și 3 din Legea 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea.
În conformitate cu dispozițiile art.238 din Noul cod de procedură civilă solicită reprezentantului reclamantului să pună concluzii asupra estimării duratei procesului.
Reclamantul, prin apărător arată că, din punctul său de vedere, cauza se află în stare de judecată și la acest termen.
Față de dispozițiile art. 244 din Noul Cod de procedură civilă instanța declară cercetarea procesului încheiată.
Întrebat fiind, reclamantul arată că dezbaterile pe fondul cauzei pot avea loc și astăzi.
Instanța stabilește termen pentru dezbaterea fondului azi, 08.11.2013.
Reclamantul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus
Având în vedere dispozițiile art.392 din Noul Cod de procedură civilă și poziția procesuală a reclamantului în sensul că nu mai sunt cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată cu consecința restituirii sumei reprezentând contravaloare taxă de poluare și a dobânzii fiscale aferente.
Față de dispozițiile art.394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
1.Obiectul și părțile litigiului.
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamantul N. C. a chemat în judecată Administrația Finanțelor Publice M. solicitând instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6.010 lei, prelevată nelegal cu titlu de taxă pentru emisii poluante și a dobânzii legale în materie fiscală aferente sumei calculată de la data achitării și până la efectiva restituire.
În motivarea demersului judiciar, reclamantul arată că a cumpărat au autoturism înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene,respectiv în Franța, iar înmatricularea pe numele său, în România, i-a fost condiționată de plata taxei instituită prin Legea nr.9/2012, act normativ a cărui aplicare a fost suspendată prin emiterea la scurt timp a OUG.1/2012.
Menționează reclamantul că a achitat taxa – cu chitanța . nr-_/15.05.2012, iar față de caracterul vădit ilegal al acestei taxe s-a adresat autorității fiscale, solicitându-i restituirea taxei prelevată nelegal.
Susține reclamantul că pârâta nu a dat curs cererii sale.
Reclamantul apreciază că plata acestei taxe contravine Tratatului Comunității Europene, care, în art. 90 par.1, interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului.
S-a invocat faptul că este încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne, această taxă fiind percepută doar pentru autoturismele înmatriculate în C.E. și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.
Tratatul de aderare a României la UE, ratificat prin Legea nr. 157/2005 prevede că România este obligată să respecte dispozițiile tratatelor originare, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție consfințind, de altfel, principiul supremației dreptului comunitar față de dispozițiile contrare din legile interne. În egală măsură, principiul are consacrare jurisprudențială.
La cererea introductivă de instanță, au fost anexate, în copie, înscrisuri.
1.2.Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C./pentru Serviciul Fiscal Municipal M. – continuator în drepturi și obligații a pârâtei A. C. și-a precizat poziția procesuală prin întâmpinare (f.35-36).
Pârâta solicită respingerea ca nefondată a pretenției deduse judecății, motivat de faptul că modalitatea de percepere a taxei prevăzută de noul act normativ - legea nr.9/2012 nu este identică cu vechea reglementare cuprinsă în OUG.50/2008, că în referire la taxa pentru emisii poluante nu se poate reține nici o discriminare privind regimul de taxare a autovehiculelor, la prima înmatriculare.
2.Tribunalul,
analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
2.1. Situația de fapt.
La data de 15.05.2012, cu chitanța . nr._ (f.14), reclamantul a achitat în contul Trezoreriei Mun.M., suma de 6.010 lei, „ taxă emisii poluante”.
Taxa a fost stabilită de către Administrația Finanțelor Publice M., prin Decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante nr._/15.05.2012, pentru înmatricularea pe numele reclamantului a autoturismului marca Ford Mondeo, . WFOGXXGBBG7Y31638, având primă înmatriculare - 7.01.2008, într-un stat membru al U.E./Franța, și pe care acesta l-a achiziționat prin cumpărare.
Fapt necontestat, reclamantul - invocând prelevarea nelegală a taxei, a solicitat organului fiscal restituirea sumei și a dobânzii legale aferente.
Prin adresa nr._/6.06.2013, organul fiscal comunică reclamantului împrejurarea că taxa a fost calculată în conformitate cu prevederile Legii nr.9/2012 și-i face cunoscute dispozițiile art.117 alin.1 lit.”a” și „f” din OG.92/2003.
Cum demersul administrativ a rămas fără rezultat, reclamantul a investit instanța cu soluționarea prezentei acțiuni.
2.2. Normele juridice incidente. Soluția instanței.
2.2.1. Acțiunea este perfect admisibilă.
Chiar dacă reclamantul nu a contestat decizia de calcul a taxei pe emisii poluante, Tribunalul constată că această împrejurare nu se poate reține ca fiind un fine de neprimire a acțiunii având ca obiect- restituire taxă.
Fără doar și poate, procedura consacrată de art.205 și urm. OG.92/2003 are caracterul unui „remediu național ineficient”, câtă vreme practica administrativă este în sensul că se invocă de către autoritate faptul că organele administrativ fiscale, prin emiterea deciziei de calcul a taxei, nu au făcut altceva decât să respecte legislația internă.
Concluzia se impune – pentru identitate de rațiune, și în raport de hotărârea pronunțată de instanța supremă în dezlegarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr.24/14.11.2011 – obligatorie pentru instanțe, potrivit art.330/7 c.pr.civ., stabilindu-se că „ Procedura de contestate prevăzută de art.7 din OUG 50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011, raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei depoluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.(1) lit.”d” din același cod”.
2.2.2. Analiza fondului litigios relevă caracterul întemeiat al pretențiilor deduse judecății.
Prin art.11 alin.(1) și (2) din Constituția României, revizuită în 2003 se dispune că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Prin disp.art.148 alin.(2) din Constituția României se dispune că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin.(4) al aceluiași articol – jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe.
Potrivit art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene invocat de către reclamant, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
Astfel, art. 90(1) din TCE (actual art.110 din TFUE) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, instanța constată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin O.U.G. nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Normele instituind această taxă au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin OUG nr. 50/2008.
Prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei, conform art.6 din OUG nr.50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism în România, reprezentând, în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilită prin art.214 alin.(1)-(3) din Codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă de primă înmatriculare în taxă de poluare/ de mediu, situație care este incompatibilă cu prevederile art. 90 din TCE (actualmente art.110 din TUE).
În formula de calculare a taxei pe poluare, consacrată de art.6 din OUG.50/2008 este introdusă ca element de calcul capacitatea cilindrică.
Dacă taxa pe poluare ar fi avut ca țintă exclusiv protecția mediului, ar fi fost irelevant aspectul privind capacitatea cilindrică a autovehiculului, la momentul calculării ei. În egală măsură, s-ar fi instituit asupra tuturor autovehiculelor care sunt înmatriculate pe teritoriul României, fără a se limita doar la cele care sunt înmatriculate pentru prima dată în România.
Este nelegală încasarea taxei și, implicit dispozițiile OUG 50/2008, ca urmare a principiului aplicării directe a reglementărilor comunitare, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul intern este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă în anul 2008.
OUG nr.50/2008 este contrară art.90 din TCE (art.110 din TUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atât timp cât norma națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, Hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Fruttta Stl c. Amministrazione delle finanze dello Stato, în speță, taxă menită să descurajeze importul de banane din Italia).
Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09 T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
Prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008 și înlăturată discriminarea constată, prevăzându-se în art. 4 al Legii nr. 9/2012:
(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus însă suspendarea până la data de 01.01.2013 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Cum decizia de calcul prin care a fost determinat cuantumul taxei pentru emisii poluante a fost emisă la 15.05.2012 / dată la care a fost efectuată și plata taxei, sub imperiul efectului suspensiv al aplicării art.2 I, art.4 alin.2 și art.5 alin.1 din Legea nr.9/2012 consacrat prin OUG.1/2012, considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, cauza N., erau actuale, fiind menținută discriminarea între vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre, și vehiculele de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Taxa plătită de reclamant pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale naționale – care contravin celor comunitare, ceea ce o supune repetițiunii.
Prin urmare, pârâta va fi obligată să restituie reclamantei suma de 6010 lei.
Pentru lipsa de folosință a sumei, reclamantul este îndreptățită și la dobânda legală în materie fiscală.
În dreptul intern, procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată, așa cum s-a precizat și mai sus de art. 117 alin.1, lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz.
Art. 70 alin.1 din Codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
Coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din Codul fiscal, organul fiscal ar trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze cererea.
Același termen de 45 de zile este reglementat și în capitolul I, pct. 1 din Ordinul 1899/22.12.2004 și anume se arată că restituirea se face în 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competențe de administrare a creanței bugetare.
Dispozițiile legale sus menționate au fost declarate însă ca fiind neconforme cu dreptul Uniunii, cu referire expresă la principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii.
Prin Hotărârea pronunțată în cauza C/565/11 „M. I. c.României”, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a răspuns întrebării preliminare formulate în temeiul art.267 TFUE de Tribunalul Sibiu, statuând că „dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unor taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua în care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
În cuprinsul hotărârii menționate, invocând jurisprudența sa constantă, Curtea subliniază că – astfel cum deja a statuat, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea dobânzilor, în special cu privire la rata și modul de calcul al dobânzilor, condiții care însă trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității (pct.23).
În ceea ce privește principiul echivalenței, Curtea observă că „pare să rezulte că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național”, concluzionând că acest aspect ar urma să fie lămurit de instanța de trimitere.
Cu referire la Hotărârea Littlewoods Retail și alții, cauza C591/10, Curtea constată că reglementările naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate nu trebuie să aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei, căci se înfrânge principiul efectivității.
Stabilește Curtea că „ această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii”.
În raport de Hotărârea CJUE mai sus menționată și față de disp.art.148 alin.2 din Constituție, instanța va lăsa neaplicate reglementările naționale (art.124 alin.1 OG.92/2003).
În ceea ce privește nivelul dobânzii, Tribunalul constată că acesta este reglementat în mod expres în cuprinsul art. 124 alin.2 Cod procedură fiscală, în sensul că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute în codul de procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sumele solicitate de plătitori.
În sensul celor ce preced, va fi admisă acțiunea dedusă judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea, formulată de reclamant N. C., cu domiciliul în . M., . jud.C., în contradictoriu cu pârâta A. M., cu sediul în M. ., jud. C.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 08.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. J. N. D. V. S.
Tehnored.jud.A. N.
4 ex./6.12.2013
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 4474/2013. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1214/2013.... → |
|---|
