Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 330/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Tribunalul CONSTANŢA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 330/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 1051/254/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 330

Ședința publică de la 04 Iunie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. C.

JUDECĂTOR: I.-L. O.-D.

GREFIER: E. D.

Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție CT_/22.02.2013, formulat de apelantul I.T.M. C., cu sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu intimata petentă ., cu sediul în M., ., nr. 11, jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 2268/03.12.2013, pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;

Instanța, reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de prevederile art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC, constată încheiată cercetarea judecătorească în temeiul art. 244 NCPC și rămâne în pronunțare asupra apelului.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de fata constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M., sub nr._, petenta S.C. R. G. S.R.L. a formulat plângere contravențională, în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial de Muncă C., solicitând anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 22.02.2013, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertisment.

În motivare, petenta a arătat faptul că la data de 22.02.2013 la sediul ITM C. a fost încheiat procesul verbal atacat, având la bază declarațiile administratorului S.C. ARIS NAVART S.R.L. cu care avea contract de colaborare și lista persoanelor care au folosit legitimațiile de acces în incinta S.C. DMHI S.A. În acest context, susține petenta, a fost sancționată fără ca inspectorii de muncă să identifice fizic vreo persoană și fără să ia declarații în acest sens. Mai arată petenta că la momentul controlului condițiile meteo nu permiteau realizarea unor lucrări de lăcătușerie. Totodată petenta apreciază că modul în care inspectorii au efectuat controlul este abuziv și neprofesionist iar contractele individuale de muncă ale persoanelor identificate au fost înregistrate ulterior angajării în evidențele ITM.

S-au anexat plângerii contravenționale, în copie: procesul-verbal contestat, contract de colaborare, convenție civilă de prestări servicii, decizii, copii legitimații acces, extrase REVISAL.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, arătându-se că petenta a fost sancționată pentru neîndeplinirea obligației legale de a încheia contractul individual de muncă pentru 5 persoane.

Întâmpinării i-au fost anexate următoarele înscrisuri, în copie: sesizare, extras din baza de date a registrelor de evidență a salariaților privind contractele de muncă transmise de către petentă, proces-verbal de control și anexe la acesta, proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, înștiințare de plată, notă de relatie.

La termenul din data de 14.10.2013 instanța a soluționat a excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale, în sensul respingerii acesteia ca nefondată.

În cauză, instanța a încuviințat, la solicitarea ambelor părți, administrarea probei cu înscrisuri. De asemenea, la solicitarea petentei, a fost încuviințată administrarea probei testimoniale cu martorul D. I., iar din oficiu cu martorii S. I., M. V., C. A. și A. B., ale căror declarații se află la dosar.

Prin sentinta civila nr. 2268/03.12.2013, pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._, a fost admisa plângerea contravențională formulată de petentul S.C. R. G. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul ITM C., a fost anulat procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor . nr._ din data de 22.02.2013, emis de intimat.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria a retinut urmatoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 50.000 lei, în temeiul art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, reținându-se că la data de 22.02.2013, la sediul ITM C., s-a constatat că s-au încălcat prevederile art. 16 alin. 1 din Codul muncii, prin aceea că la data de 21.02.2013 un număr de 5 persoane identificate pe baza notei de relație a administratorului S.C. ARIS NAVART S.R.L. cu care petenta avea contract de colaborare și a listei persoanelor care au folosit legitimațiile de acces în incinta S.C. DMHI S.A., prestează muncă si fără să fi semnat contract individual de muncă, angajatorul încălcând prevederilor art. 16, alin. 1 din Codul Muncii, după cum urmează: numitul S. I. având contract individual de muncă încheiat cu petenta, însă suspendat începând cu data de 05.09.2012, M. V. începând cu data de 13.02.2013, D. I. începând cu data de 13.02.2013, C. A. începând cu data de 13.02.2013 și A. B. începând cu data de 12.02.2013.

Procesul-verbal nu a fost semnat de către petentă întrucât reprezentantul său legal nu a fost de față.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța a reținut că, potrivit art. 260 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, inspectorii de muncă care au întocmit procesul-verbal contestat aveau calitatea de agenți constatatori în sensul art. 15 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, iar actul contestat conține toate mențiunile obligatorii sub sancțiunea nulității exprese prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Încadrarea juridică a faptei contravenționale reținute în sarcina petentei, astfel cum aceasta a fost descrisă în cuprinsul procesului-verbal, a fost efectuată în mod corespunzător, prin reținerea prevederilor art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, care stabilesc faptul că „primirea la munca a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1” constituie contravenție, având în vedere că, potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, „Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului”.

De asemenea, sancțiunea stabilită de agentul constatator se încadrează în limitele speciale prevăzute de același text de lege, respectiv amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată, fiind stabilită la nivelul minim al amenzii.

În speță, nu se poate reține ca motiv de nelegalitate întocmirea procesului verbal de contravenție fără completarea în prealabil a unei fișe de identificare a persoanei primite la muncă, neexistând vreo dispoziție legală care să prevadă acest aspect ca pe o obligație în sarcina intimatului, această apărare putând fi valorificată eventual în ceea ce privește netemeinicia procesului verbal contestat.

Pentru aceste motive instanta a constatat că procesul verbal a fost legal întocmit.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a constatat că cele 5 persoane au fost identificate pe baza notei de relație a administratorului S.C. ARIS NAVART S.R.L. cu care petenta avea contract de colaborare și a listei persoanelor care au folosit legitimațiile de acces în incinta S.C. DMHI S.A.

Este adevărat că simpla emitere a unor legitimații de acces unei persoane nu reprezintă dovada indubitabilă a unor raporturi de muncă în sensul art. 10 din Codul Muncii dar, în speță, situația de fapt reținută de agentul constatator a avut la bază coroborarea datelor furnizate prin nota de relație a administratorului S.C. ARIS NAVART S.R.L. cu care petenta avea contract de colaborare și a listei persoanelor care au folosit legitimațiile de acces în incinta S.C. DMHI S.A. În acest context se poate observa că cele reținute de către agentul constatator nu au avut la bază simple supoziții, așa cum sugerează petenta.

Referitor la susținerile petentei în sensul că în lipsa completării unei fișe de identificare procesul verbal de contravenție ar trebui considerat nul, instanța a reținut contrariul și anume că, nefiind prevăzută expres printr-o normă legală imperativă, completarea unei atare fișe de identificare nu constituie o obligație a cărei neîndeplinire să atragă nevalabilitatea procesului verbla de contravenție.

Pe de altă parte, prin probele administrate, petenta a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului-verbal. Astfel, cu ocazia audierii în fața instanței martorul S. I. A. a aratat că la data de 21.02.2013 se afla în incinta șantierului pentru a pregăti o lucrare viitoare, adică pentru a lua planuri și a vedea unde urma să desfășoare activitatea propriu-zisă. A aratat același martor că în locul unde urma să își desfășoare activitatea, deja funcționa o altă firmă iar el trebuia să aștepte până când aceasta termina. Mai susține același martor că a început efectiv activitatea după data de 24-25 februarie iar în legătură cu celelalte 4 persoane identificate arată că au intrat împreună cu el în incinta șantierului în perioada 17-20 februarie pentru a li se face protecția muncii și a li se da salopete.

Martorul M. V. a declarat în același sens că în jurul datei de 21.02.2013 a intrat în șantier doar pentru a i se lua măsuri pentru bocanci și salopete și a început să lucreze efectiv în jurul datei de 23-24 februarie.

Martorul A. B. a declarat că în jurul datei de 21.02.2013 a intrat în șantier doar pentru a continua protecția muncii începută anterior, stând în baracă pentru a li se aduce salopete și scule. Același martor mai arată că a intrat în șantier și pentru a ridica o sumă de bani de la o firmă la care lucrase anterior.

Martorul C. A. arată de asemenea că în jurul datei l care inspectorii ITM au constatat comiterea faptei, nu a lucrat efectiv ci doar i s-a făcu protecția muncii, începând lucrul la date de 24-25 februarie.

Instanța constată că declarațiile celor 4 martori audiați anterior sunt concordante, în sensul că la data de 21.02.2013 la care inspectorii ITM au apreciat că petenta i-a primit la muncă fără a le încheia în prealabil contracte individuale de muncă, cei patru nu munceau efectiv pentru și sub autoritatea petentei, ci se aflau într-o etapa premergătoare angajării iar activitatea de lucru propriu-zisă a început în jurul datei de 24 februarie 2013.

În legătură cu martorul D. I., instanța a reținut din declarația acestuia că a lucrat în luna februarie, dar nu poate preciza perioada. Același martor mai declară și că luna februarie nu a fost potrivită pentru lucrări din lipsa frontului de lucru și a materialelor. Din declarația dată de același martor rezultă că activitatea sa consta în principal în primirea și verificarea planurilor lucrării după care pleca iar lucrarea era continuată de către angajații petentei. Același martor mai declară că mergea și mai ajuta la întocmirea de planuri sau centraje. Tot acesta afirmă că este tatăl administratorului petentei.

Întrucât prezența în incinta șantierului a martorului D. I. a fost reținută de către inspectorii ITM începând cu data de 13.02.2013, în aceeași perioadă cu a celor 4 martori menționați anterior și în privința cărora instanța a constatat că nu desfășurau activități din domeniul relațiilor de muncă de natură să necesite încheierea de contracte individuale, instanța a concluzionat, în lipsa unor probe certe, că numitul D. I. nu desfășura nici el asemenea activități, aceasta tocmai pentru că, în activitatea sa de coordonare, nu ar fi avut vreun lucrător în subordine. Prin urmare, instanța a reținut că activitatea martorului D. I. a început o dată cu cea a celorlalți 4 martori, ulterior datei de 23-24 februarie.

În acest context, listing-ul de la fila 98, avut în vedere de către agenții constatatori la întocmirea procesului verbal de contravenție, din care au dedus începutul perioadei de la care cele 5 persoane ar fi început raporturile de muncă cu petenta, relevă de fapt datele la care a fost formulată cererea de atribuire de legitimații către DMHI pentru fiecare dintre viitorii angajați, iar nu datele la care aceștia au început efectiv activitatea.

Instanța a mai constatat că petenta invocă un înscris intitulat convenție de prestări servicii încheiată la data de 05.02.2013 (filele 18-20), considerând că numitul D. I. nu este un angajat al său ci doar consilier personal pe probleme tehnice, specifice domeniului său de activitate.

Deși martorul recunoaște existența acestui înscris la momentul controlului efectuat de inspectorii ITM, faptul că acesta este tatăl administratorului petentei și aspectul că înscrisul a căpătat dată certă prin înregistrarea la Administrația Financiară de abia la data de 01.03.2013, deci ulterior controlului, (filele 136-137), afectează credibilitatea martorului sub acest aspect. Pe cale de consecință, instanța va înlătura declarația martorului D. I. sub aspectul existenței la data de 21.02.2013 a convenției sus-menționate.

Oricum, în legătură cu natura juridică a acestei convenții de prestări servicii instanța a constatat că potrivit art. 1851 cod civil prin contractul de antrepriza, antreprenorul se obliga ca, pe riscul sau, sa execute o anumita lucrare, materiala ori intelectuala, sau sa presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, in schimbul unui pret.

Pe de altă parte, definiția contractului de muncă este prevăzută de art. 10 din Codul Muncii care prevede: Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.

Pentru a se reține încălcarea art. 16, alin. 1 din Codul Muncii este necesară existența obligației în sarcina angajatorului de a încheia un contract individual de muncă unei peroane fizice, ceea ce presupune că între angajat și angajator să existe raporturi juridice specifice relațiilor de muncă, adică prestarea unei activități pentru și sub autoritatea angajatorului respectiv.

În speță, din declarația dată de martorul D. I. rezultă că activitatea sa consta în principal în primirea și verificarea planurilor lucrării după care pleca, iar lucrarea era continuată de către angajații petentei. Același martor mai declară că mergea și mai ajuta la întocmirea de planuri sau centraje.

Prin urmare, deși la art. II al convenției de prestări servicii se prevede că obiectul contractului îl constituie acordarea de consiliere personală pe probleme tehnice administratorului petentei, fiica martorului audiat în cauză, din declarația aceluiași martor rezultă însă că acesta se ocupa de primirea și verificarea planurilor lucrării și uneori chiar ajuta la întocmirea acestora și la realizarea centrajelor. Deși aceste activități sunt preponderent de natură intelectuală, acestea nu constituie o simplă consiliere pe probleme tehnice, ci o parte componentă a activității obișnuite desfășurată de către petentă.

Pe cale de consecință, nimic din cele declarate de către martor nu duce la concluzia că activitatea pe care o desfășura era realizată pe riscul său, nesubordonat și fără nici o legătură cu societatea petentă, subcontractoare a lucrărilor. Din contră, martorul avea îndatorirea de a verifica planurile ce trebuiau exectuate de către petentă și de a stabili modul de punere în aplicare, aflându-se deci într-o relație de subordonare față de petentă prin implicare concretă și directă, cel puțin din punct de vedere intelectual, la realizarea lucrărilor sucontractate.

Faptul că toată această activitate se desfășura pentru, sub autoritatea și pe riscul petentei, subcontractoare a lucrării de lăcătușerie, iar nu pe propriul său risc, conduce la concluzia că raporturile dintre petentă și martorul D. I. sunt de natura contractului de muncă potrivit art. 10 din Codul Muncii, iar nu celor specifice contractului de antrepriză.

În acest context, invocarea înscrisului depus la dosar și intitulat convenție de prestări servicii nu este de natură a înlătura obligația petentei de a încheia numitului D. I. contract individual de muncă potrivit art. 16 din Codul Muncii, chiar și în situația în care timpul de muncă al martorului sus-amintit nu era unul fix.

Aspectele legate de Codul fiscal invocate de către intimat prin concluzii scrise nu au relevanță în cauză întrucât sunt specifice raporturilor juridice de natură fiscală, pe când speța de față are ca obiect aspecte litigioase legate de relațiile de muncă.

Prin urmare, în speță a fost răsturnată prezumția de temeinice a procesului-verbal, din probele administrate rezultând că raportul dintre petentă și numiții D. I., S. I., M. V., C. A. și A. B. nu erau, la momentul controlului, specifice dreptului muncii, nefiind întrunite cele patru elemente definitorii pentru existența contractului individual de muncă, respectiv prestarea muncii, plata salariului lunar pentru munca prestată, subordonarea persoanei față de angajator și stabilirea unei perioade de desfășurare a muncii, ci doar se aflau într-o fază premergătoare încheierii acordului de voință dintre părți.

Intimatul a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria M., prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a hotararii apelate, in sensul respingerii plangerii si mentinerii procesului verbal.

In dezvoltarea motivelor de apel a aratat apelantul ca petenta a mai fost sanctionata contraventional pentru ca numitul D. I. a fost identificat pe listele personalului cu acces de intrare in incinta DNHI M., fara a avea incheiat contract de munca. A mai aratat ca perioada de proba reprezinta perioada de executare a contractului individual de munca, astfel ca angajatorul are obligatia de a incheia, chiar si in aceasta situatie, contract in forma scrisa, neincheierea contractului reprezentand o forma de evaziune fiscala in detrimentul statului, fiind afectata si acumularea vechimii in munca de catre salariati.

Examinand hotararea apelata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 476 si urm. NCPC, Tribunalul retine ca apelul este nefondat din urmatoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.

Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.

Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumtie care, desi neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instantelor judecatoresti. O astfel de prezumtie nu încalca dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natura a încalca prezumtia de nevinovatie.

Dupa cum a constatat si Curtea (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumtiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si în materie penala (cum este calificata si materia contraventionala prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovatiei faptuitorului, daca sunt îndeplinite doua conditii: respectarea unor limite rezonabile, tinându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la aparare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât si asigurarea posibilitatii petentei de a-si dovedi sustinerile, de a combate prezumtia de legalitate si temeinicie, permit aplicarea acestei prezumtii.

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 50.000 lei, în temeiul art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, reținându-se că la data de 22.02.2013, la sediul ITM C., s-a constatat că s-au încălcat prevederile art. 16 alin. 1 din Codul muncii, prin aceea că la data de 21.02.2013 un număr de 5 persoane identificate pe baza notei de relație a administratorului S.C. ARIS NAVART S.R.L. cu care petenta avea contract de colaborare și a listei persoanelor care au folosit legitimațiile de acces în incinta S.C. DMHI S.A., prestează muncă și fără să fi semnat contract individual de muncă, angajatorul încălcând prevederiloe art. 16, alin. 1 din Codul Muncii, după cum urmează: numitul S. I. având contract individual de muncă încheiat cu petenta, însă suspendat începând cu data de 05.09.2012, M. V. începând cu data de 13.02.2013, D. I. începând cu data de 13.02.2013, C. A. începând cu data de 13.02.2013 și A. B. începând cu data de 12.02.2013.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța de fond corect a reținut că, potrivit art. 260 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, inspectorii de muncă care au întocmit procesul-verbal contestat aveau calitatea de agenți constatatori în sensul art. 15 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, iar actul contestat conține toate mențiunile obligatorii sub sancțiunea nulității exprese prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

In mod corect nu s-a putut reține ca motiv de nelegalitate întocmirea procesului verbal de contravenție fără completarea în prealabil a unei fișe de identificare a persoanei primite la muncă, neexistând vreo dispoziție legală care să prevadă acest aspect ca pe o obligație în sarcina intimatului, această apărare putând fi valorificată eventual în ceea ce privește netemeinicia procesului verbal contestat.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța de fond in mod corect a constatat că cele 5 persoane au fost identificate pe baza notei de relație a administratorului S.C. ARIS NAVART S.R.L. cu care petenta avea contract de colaborare și a listei persoanelor care au folosit legitimațiile de acces în incinta S.C. DMHI S.A. Situația de fapt reținută de agentul constatator a avut la bază coroborarea datelor furnizate prin nota de relație a administratorului S.C. ARIS NAVART S.R.L. cu care petenta avea contract de colaborare și a listei persoanelor care au folosit legitimațiile de acces în incinta S.C. DMHI S.A. În acest context se poate observa că cele reținute de către agentul constatator nu au avut la bază simple supoziții, așa cum sugerează petenta.

Referitor la susținerile petentei în sensul că în lipsa completării unei fișe de identificare procesul verbal de contravenție ar trebui considerat nul, in mod corect s-a retinut că, nefiind prevăzută expres printr-o normă legală imperativă, completarea unei atare fișe de identificare nu constituie o obligație a cărei neîndeplinire să atragă nevalabilitatea procesului verbal de contravenție.

S-a retinut corect că declarațiile celor 4 martori audiați anterior sunt concordante, în sensul că la data de 21.02.2013 la care inspectorii ITM au apreciat că petenta i-a primit la muncă fără a le încheia în prealabil contracte individuale de muncă, cei patru nu munceau efectiv pentru și sub autoritatea petentei, ci se aflau într-o etapa premergătoare angajării iar activitatea de lucru propriu-zisă a început în jurul datei de 24 februarie 2013.

In mod corect s-a retinut că petenta invocă un înscris intitulat convenție de prestări servicii încheiată la data de 05.02.2013 (filele 18-20), considerând că numitul D. I. nu este un angajat al său, ci doar consilier personal pe probleme tehnice, specifice domeniului său de activitate.

Oricum, în legătură cu natura juridică a acestei convenții de prestări servicii instanța a constatat că potrivit art. 1851 Cod civil prin contractul de antrepriza, antreprenorul se obliga ca, pe riscul sau, sa execute o anumita lucrare, materiala ori intelectuala, sau sa presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, in schimbul unui pret.

Prin urmare, in mod corect s-a retinut ca în speță a fost răsturnată prezumția de temeinice a procesului-verbal, din probele administrate rezultând că raportul dintre petentă și numiții D. I., S. I., M. V., C. A. și A. B. nu erau, la momentul controlului, specifice dreptului muncii, nefiind întrunite cele patru elemente definitorii pentru existența contractului individual de muncă, respectiv prestarea muncii, plata salariului lunar pentru munca prestată, subordonarea persoanei față de angajator și stabilirea unei perioade de desfășurare a muncii, ci doar se aflau într-o fază premergătoare încheierii acordului de voință dintre părți.

În privința temeiniciei procesului-verbal, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Codul civil și ale art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a retinut in mod corect de catre instanta de fond că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 din Codul civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă. Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Așadar, în speța de față, instanta de apel retine ca sarcina probei a revenit si revine petentului, aceasta având obligația de a dovedi faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu sunt conforme realității. Or, s-a apreciat in mod corect că, în raport de probele administrate în cauză, petentul a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat și a făcut dovada celor afirmate si sustinute in plangerea contraventionala.

În consecință, instanta de control judiciar constata ca prima instanta a facut o corecta aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, a pronuntat o hotarare legala si temeinica, in cuprinsul careia sunt redate motivele de fapt si de drept care argumenteaza solutia.

Dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta, in temeiul art.480 NCPC, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul I.T.M. C., cu sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu intimata petentă ., cu sediul în M., ., nr. 11, jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 2268/03.12.2013, pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 04.06.2014.

PENTRU PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

E. C. I.-L. O.-D.

Aflată în CO semnează

potrivit art. 426 alin. 4 NCPC

PRESEDINTELE INSTANTEI V. C. C.

Pentru grefier

E. D.,

Aflată în CO semnează

potrivit art. 426 alin. 4 NCPC

Grefier,

V. I.

Jud.fond. L. J.

Tehnored.jud.decizie.I.-L. O.-D./4 ex.

← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1023/2014....		Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 331/2014.... →

Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 330/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 330/2014. Tribunalul CONSTANŢA