Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 735/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 735/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 24114/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă Nr. 735

Ședința publică de la 08 Octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. C.

JUDECĂTOR: I.-L. O.-D.

GREFIER: E. D.

Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție CP_, formulat de apelantul petent T. M., cu domiciliul procesual ales în C., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - SERVICIUL P. RUTIERA, cu sediul în C., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 2646/12.03.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelant avocat Stamule M., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.

Totodată se constată că la dosarul cauzei prin serviciul registratură apelantul a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, după care;

Instanța constată că apelantul prin cererea de apel a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Reprezentantul apelantului arată că nu solicită administrarea de probe noi în apel, decât înscrisurile depuse la dosarul de fond.

La interpelarea instanței, reprezentantul apelantului arată că nu mai are cereri prealabile de formulat.

În temeiul dispozițiilor art. 244 NCPC instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și schimbarea în tot a sentinței apelate, cu consecința admiterii plângerii și anularea procesului verbal de contravenție ca nelegal și netemeinic. În subsidiar solicită, în temeiul dispozițiilor art. 7 din OUG 2/2001, înlocuirea amenzii cu avertismentul. În susținere arată că motivele apelului sunt expuse pe larg în cererea de apel. De asemenea arată că în condițiile art. 16 și 17 din OUG 2/2001 procesul verbal este lovit de nulitate, deoarece nu poartă ștampila organului de control. Cu privire la procesul verbal de contravenție mai arată că în mod greșit instanța de fond a constatat că acesta nu se impune a fi cenzurat și atacat și prin prisma dispozițiilor CEDO asupra cauzelor având ca obiect plângere contravențională și că acesta a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art. 181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002. Reprezentantul apelantului mai arată că nici pe fondul cauzei procesul verbal nu este întemeiat și că proba contrară a fost adusă în cauză chiar de către intimat, prin planșele foto depuse la dosar. În acest sens arată că din planșele foto depuse rezultă faptul că autoturismul Suzuki nu era încadrat în sensul giratoriu, ci că autoturismul condus de petent era deja încadrat. Arată că în cazul în care autoturismul Suzuki ar fi fost încadrat în sens, în fotografii ar fi apărut oblic, și nu drept. Reprezentantul apelantului formulează concluzii de admitere a apelului și arată că din probele administrate este răsturnată prezumția de adevăr de care se bucură procesul verbal de contravenție.

Față de dispozițiile art. 394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de fata constata urmatoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.09.2013 sub nr._, petentul T. M. a solicitat în contradictoriu cu intimatul IPJ C. anularea procesului - verbal . nr_/02.09.2013.

În motivarea plângerii, petentul a contestat situația de fapt reținută în sarcina sa, arătând că autovehiculul marca Suzuki nu intrase în sensul giratoriu. Cu privire la legalitatea procesului- verbal, a arătat că acesta a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr 2/2001 întrucât numele agentului constatator este ilizibil, iar calitatea sa nu este menționată.

În drept au fost invocate dispozițiile O.G. nr 2/2001.

Pentru probațiunea cererii s-a anexat procesul-verbal contestat în copie, copie act de identitate.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeită a plângerii contravenționale, și a depus la dosarul cauzei documentația ce stă la baza întocmirii procesului- verbal contestat, constând în fotografii, buletin de verificare metrologică, atestatul operatorului radar.

Prin răspunsul la întâmpinare, petentul a invocat și nerespectarea prevederilor art 16 din O.G. nr 2/2001 la întocmirea procesului- verbal întrucât agentul constatator nu a arătat împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei și nici nu a indicat ocupația și locul de muncă al contravenientului.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Prin sentinta civila nr. 2646/12.03.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ a fost respinsa plangerea ca neintemeiata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta Judecatoria a retinut urmatoarele:

Prin procesul- verbal de contravenție . nr._/02.09.2013 petentul a fost sancționat contravențional, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 100 alin. 3 lit. c din O.U.G. 195/2002, rap la art. 135 lit d din R.O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că a condus auto Ford cu nr. de înmatriculare_ pe . . park și ajungând în sensul giratoriu cu . acordat prioritate de trecere autovehiculului marca Suzuki cu nr_ care circula în sensul giratoriu.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, instanța respingand ca nefondate apărările petentului în sensul că procesul-verbal a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 16 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Art. 17: lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Nerespectarea dispozițiilor art. 16 din O.G. nr 2/2001 cu privire la indicarea ocupației și locul de muncă ale contravenientului se sancționează cu nulitatea relativă a procesului-verbal, fiind așadar condiționată de dovedirea suferirii unei vătămări de către petent. Or în prezenta cauza, petentul nu a probat în nici un fel vătămarea ce i s-a cauzat prin faptul că în cuprinsul procesului-verbal nu s-a indicat ocupația și locul său de muncă.

În ceea ce privește apărările cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 17, instanța a constatat că în cuprinsul procesului-verbal este indicat numele și calitatea agentului constatator, respectiv U. M., iar aspectul caracterului ilizibil al numelui nu poate conduce la anularea actului contestat. Totodată, dată fiind natura contravenției ce face obiectul prezentei cauze, nu este necesară arătarea în mod expres a tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, întrucât acestea rezultă chiar din modalitatea de reglementare a O.U.G. nr. 195/2002, ce are ca scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Cercetând planșa fotografică depusă la dosarul cauzei de către intimat, se poate observa foarte clar că petentul nu a acordat prioritate de trecere autovehiculului cu nr de înmatriculare_ ce circula în sensul giratoriu.

Contravenția a fost constată prin mijloace tehnice omologate, cu respectarea prevederilor O.U.G. nr 195/2002 precum și a Regulamentului de punere în aplicare a O.U.G. nr 195/2002, prin urmare, din probele administrate, nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul - verbal, astfel încât, acțiunea petentului, constând în neacordarea priorității autovehiculului aflat în sensul giratoriu constituie contravenție și se sancționează potrivit 100 alin. 3 lit. c din O.U.G. 195/2002, rap la art. 135 alin d din R.A.O.U.G. nr. 195/2002.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța a reținut că amenda contravențională aplicată în minimul prevăzut de lege este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Petentul a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria ,prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a hotararii apelate, in sensul admiterii plangerii si anularii procesului verbal. In subsidiar a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu avertisment.

In dezvoltarea motivelor de apel a aratat apelantul ca hotararea instantei de fond este netemeinica si nelegala, intrucat, in opinia petentului apelant, nu au fost respectate disp. art. 17 din OG 2/2001, nici ale art. 181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, motiv pentru care considera ca procesul-verbal de contraventie este lovit de nulitate absoluta. A mai aratat ca s-a depus la dosar un buletin de verificare metrologica pentru un alt aparat radar decat cel cu care s-a facut inregistrarea, motiv pentru care nu se poate sti daca pentru aparatul radar cu care s-a inregistrat presupusa fapta contraventionala exista verificare metrologica. A mai aratat ca nici pe fondul cauzei, procesul-verbal nu este intemeiat, intrucat autoturismul marca Suzuki nu intrase in sensul giratoriu inainte de a intra petentul, astfel ca petentul nu avea cum sa-i dea prioritate de trecere acestuia, intrucat acesta nu circula in sensul giratoriu. S-a mai facut referire la jurisprudenta CEDO in materie contraventionala, raportat la necesitatea respectarii prezumtiei de nevinovatie si a principiului in dubio pro reo.

Intimata nu a depus intampinare.

Examinand hotararea apelata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 476 si urm. NCPC, Tribunalul retine ca apelul apelantului este nefondat din urmatoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv. Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”. Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumtie care, desi neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instantelor judecatoresti. O astfel de prezumtie nu încalca dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natura a încalca prezumtia de nevinovatie.

Dupa cum a constatat si Curtea (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumtiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si în materie penala (cum este calificata si materia contraventionala prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovatiei faptuitorului, daca sunt îndeplinite doua conditii: respectarea unor limite rezonabile, tinându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la aparare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât si asigurarea posibilitatii petentei de a-si dovedi sustinerile, de a combate prezumtia de legalitate si temeinicie, permit aplicarea acestei prezumtii.

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/02.09.2013 petentul a fost sancționat contravențional, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 100 alin. 3 lit. c din O.U.G. 195/2002, rap la art. 135 lit d din R.O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că a condus auto Ford cu nr. de înmatriculare_ pe . . park și ajungând în sensul giratoriu cu . acordat prioritate de trecere autovehiculului marca Suzuki cu nr_ care circula în sensul giratoriu.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, in mod corect instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, respingand corect ca nefondate apărările petentului în sensul că procesul-verbal a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Potrivit art. 16 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Art. 17: lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Nerespectarea dispozițiilor art. 16 din O.G. nr 2/2001 cu privire la indicarea ocupației și locul de muncă ale contravenientului se sancționează cu nulitatea relativă a procesului-verbal, fiind așadar condiționată de dovedirea suferirii unei vătămări de către petent. Or în prezenta cauza, petentul nu a probat în nici un fel vătămarea ce i s-a cauzat prin faptul că în cuprinsul procesului-verbal nu s-a indicat ocupația și locul său de muncă.

În ceea ce privește apărările cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 17, instanța constată că în cuprinsul procesului-verbal este indicat numele și calitatea agentului constatator, respectiv U. M., iar aspectul caracterului ilizibil al numelui nu poate conduce la anularea actului contestat.

Cat priveste sustinerile in sensul ca nu au fost respectate disp. art.181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, motiv pentru care considera ca procesul-verbal de contraventie este lovit de nulitate absoluta, precum si ca s-a depus la dosar un buletin de verificare metrologica pentru un alt aparat radar decat cel cu care s-a facut inregistrarea, motiv pentru care nu se poate sti daca pentru aparatul radar cu care s-a inregistrat presupusa fapta contraventionala exista verificare metrologica, instanta de fond corect a retinut ca sunt neintemeiate, intrucat buletinul de verificare metrologica este exact pentru aparatul radar Python II, seria PYT_, cu care s-a constatat contraventia.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Procesul verbal de contravenție contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus -„cu propriile simțuri”- de către agentul constatator din cadrul intimatei, astfel că acesta face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, bucurându-se de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie.

Cercetând planșa fotografică depusă la dosarul cauzei de către intimat, corect s-a observat că petentul nu a acordat prioritate de trecere autovehiculului cu nr de înmatriculare_ ce circula în sensul giratoriu, contravenția fiind constatată prin mijloace tehnice omologate, cu respectarea prevederilor O.U.G. nr 195/2002 precum și a Regulamentului de punere în aplicare a O.U.G. nr 195/2002.

Prin urmare, din probele administrate, nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal, astfel încât, acțiunea petentului, constând în neacordarea priorității autovehiculului aflat în sensul giratoriu constituie contravenție și se sancționează potrivit 100 alin. 3 lit. c din O.U.G. 195/2002, rap la art. 135 alin d din R.A.O.U.G. nr. 195/2002.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, in mod corect s-a retinut că amenda contravențională aplicată în minimul prevăzut de lege este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

În privința temeiniciei procesului-verbal, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Codul civil și ale art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a retinut in mod corect de catre instanta de fond că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 din Codul civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.

Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

Așadar, în speța de față, instanta de apel retine ca sarcina probei a revenit si revine petentului, aceasta având obligația de a dovedi faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu sunt conforme realității. Or, s-a apreciat in mod corect că, în raport de probele administrate în cauză, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat și nu a făcut dovada celor afirmate si sustinute in plangerea contraventionala. Mai mult decât atât, s-a constatat in mod corect de catre instanta de fond, ca este certa săvârșirea contravenției reținută în sarcina petentului.

În consecință, apreciind in egala masura, că procesul-verbal este legal și temeinic, ca sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, iar înlocuirea amenzii cu avertismentul nu este oportună în prezenta cauză, instanta de control judiciar constata ca prima instanta a facut o corecta aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, a pronuntat o hotarare legala si temeinica, in cuprinsul careia sunt redate motivele de fapt si de drept care argumenteaza solutia.

Dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta, in temeiul art.480 NCPC, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul petent T. M., cu domiciliul procesual ales în C., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - SERVICIUL P. RUTIERA, cu sediul în C., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 2646/12.03.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.10.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

E. C. I.-L. O.-D.

GREFIER,

E. D.

Jud.fond. M. B.

Tehnored.jud.decizie.I.-L. O.-D./30.10.2014/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 735/2014. Tribunalul CONSTANŢA