Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 619/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 619/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 10460/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă Nr. 619
Ședința publică de la 17 Septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-L. O.-D.
JUDECĂTOR: E. C.
GREFIER: E. D.
Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție proces-verbal ISCTR_, formulat de apelantul intimat I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER -ISCTR, cu sediul procesual ales în C., ., nr. 2, .. C. în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în C., .. 89, Jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 6196/03.06.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Instanța constată că nu au fost solicitate probe noi în apel.
Instanța, reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de prevederile art. 223 NCPC, constată încheiată cercetarea judecătorească în temeiul art. 244 NCPC și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de fata constata urmatoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.04.2014 sub nr._, petenta . a solicitat, în contradictoriu cu I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 27.03.2014 iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
În motivarea cererii, petenta a arătat că a fost sancționată contravențional pentru că nu a respectat prevederile autorizației de transport internațional de persoane pe ruta Chișinău-M. în ceea ce privește efectuarea acestora și respectarea graficelor de circulație. Mai arată petenta că această situație a neefectuării curselor regulate a fost determinată de faptul că autorizația de transport nu este ștampilată de Ministerul Transporturilor din România și nici de societatea petentă, fiind ștampilată doar de Ministerul Transporturilor din Republica M., petenta considerând că există astfel un impediment legal în a efectua cursele stabilite de care vinovat se face chiar Ministerul Transporturilor. Mai mult, a învederat petenta ca a notificat în scris intimata despre situația care reprezintă cauza neefectuării acestor curse.
În subsidiar, petenta a arătat că împrejurările în care s-au săvârșit faptele cât și conduita societății, manifestând sinceritate față de săvârșirea faptelor, impun înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
În drept petenta a invocat prevederile OG 2/2001.
În dovedirea cererii, petenta a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei procesul-verbal de contravenție, declarație aderesată ISCTR, grafice de circulație, autorizație nr._, autorizație nr._, notă de constatare.
La data de 05.05.2014 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângeriica neîntemeiată. În motivare, aceasta a arătat că petenta nu a respectat obligația impusă de art. 4 pct.55 din HG 69/2012 conform căreia :”nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura desfășurarea serviciului la nivelul de calitate, continuitate, regularitate și capacitate conform autorizației de transport internațional[...] în cazul transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate.” Totodată a mai arătat intimata că neștampilarea autorizației de către ministerul de resort și societate nu are nicio importanță pentru săvârșirea contravenției.
În drept intimata a invocat prevederile HG 69/2012, OG 27/2011, OMTI 980/2011 și OG 2/2001.
Intimata a depus la dosarul cauzei documentația care a stat la baza întocmirii procesului-verbal.
Prin răspuns la întâmpinare, petentul a mai arătat instanței că în documentația depusă de intimată se găsesc și graficele pentru fiecare operator autorizat, printre care nu se găsește și petenta motiv pentru care aceasta consideră că nu era autorizată să efectueze curse pe respectiva rută.
Prin sentinta civila nr.6196 din 3.06.2014 pronuntata de Judecatoria Constanta a fost admisa in parte plangerea formulata de petenta . in sensul inlocuirii sanctiunii amenzii contraventioanle cu avertismentul.
Pentru a pronunta aceasta sentinta Judecatoria a retinut urmatoarele:
„Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 27.03.2014 petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 4000 de lei pentru nerespectarea prevederilor autorizațiilor de transport nr._ și_ prin neefectuarea curselor conform grafielor de circulație pe ruta Chișinău-M..
În conformitate cu art. 34 din OG 2/2001 instanța va analiza legalitatea și temeinicei procesului-verbal precum și va hotărî asupra sancțiunii.
Sub aspectul legalității instanța nu constată motive de nulitate absolută a procesului-verbal și nici petenta nu invocă alte aspecte de nelegalitate.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța constată că situația de fapt reținută de agentul consatatator și necontestată de petentă realizează conținutul constitutiv al contravenției prevăzute de art. 4 pct. 55 din HG 69/2012. În ceea ce privește faptul că autorizația nu a fost ștampilată, instanța reține că o asemenea situație reclamă diligența petentei care a solicitat obținerea autorizației în vederea efectuării acesteia cu repectarea tuturor normelor specifice acestei activități.Mai mult, instanța nu poate reține eroarea ca și cauză care înlătură caracterul contravențional al faptei întrucât, petenta, după obținerea autorizației, nu a întreprins nicio măsură în vederea respectării acesteia prin efectuarea cursei sau prin solicitarea ca ministerul de resort să aplice ștampila și nici nu a solicitat o informare oficială în ceea ce privește legalitatea autorizației. Instanța va aprecia această lipsă de diligență în detrimentul petentei care este un profesionist în efectuarea transportului de persoane.
În privința individualizării sancțiunii contravenționale principale aplicate petentului, instanța apreciază că aceasta nu a fost realizată în mod just de către agentul constatator, pentru considerentele ce succed.
Astfel, conform art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, în consonanță cu prevederile art. 7 din același act normativ, avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale, putând fi aplicat și în cazul în care fapta este de gravitate redusă, chiar și în ipoteza în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Totodată, în demersul său de verificare a temeiniciei modului în care agentul constatator a stabilit sancțiunea contravențională principală pe care i-a aplicat-o petentului din prezenta cauză, instanța a avut în vedere și criteriile generale de individualizare a sancțiunii contravenționale, prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța apreciază că fapta a fost săvârșită de petentă în anumite împrejurări ce pot fi imputate intimatei, astfel ministerul de resort care emite autorizația ar trebui să o și ștampileze, totodată petenta a informat agentul constatator, anterior sancționării că nefectuarea curselor se datorează lipsei ștampilei ministerului de resort (fila 56) iar în evidența graficelor depuse de intimată pentru ruta cu destinație Chișinău nu figurează și graficul petentei.Instanța va aprecia ca o circumstanță favorabilă și faptul că, prin nota de constatare nu au fost depistate alte deficiențe.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța va admite în parte plângerea petentei și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal cu avertisment.”
Intimata I.S.C.T.R. a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in parte a sentintei apelate in sensul respingerii plangerii ca nefondata.
In motivarea apelului s-a invederat ca prin cererea de apel se solicita modificarea sentintei apelate doar in ceea ce priveste schimbarea sanctiunii amenzii contraventioanle in avertisment de catre instanta de fond.
Arata apelanta ca nu este nici pe departe de acord cu inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu avertsimentul intrucat HG 69/2012 in baza caruia a fost aplicata sanctiunea nu prevede aplicarea sanctiunii avertismentului pentru nicio contraventie. Daca legiuitorul ar fi considerat ca aceasta contraventie ar fi avut un grad scazut de pericol social ar fi prevazut expres si posibilitatea aplicarii avertismentului, asa cum a prevazut expres in cuprinsul altor acte normative.
Considera apelanta ca nu este normal, legal si moral sa se inlocuiasca in avertisment pentru una din cele mai grave contraventii din domeniul transporturilor rutiere.
Intimata-petenta a formulat intampinare la cererea de apel prin care a solicitat respingerea apelului. In aparare, a solicitat mentinerea hotararii instantei de fond.
In apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de actele și lucrările dosarului și de prevederile legale incidente dar și raportat la apărările partilor, Tribunalul, făcând și aplicarea prevederilor art. 479 C. proc. civ., apreciază că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună modificarea sentinței pronunțate de prima instanță, în considerarea celor în continuare arătate.
Raspunderea contraventionala a intimatei-petente a fost angajata prin procesul –verbal de contravenție . nr._ din 27.03.2014 prin care intimata-petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 4000 de lei pentru nerespectarea prevederilor autorizațiilor de transport nr._ și_ prin neefectuarea curselor conform graficelor de circulație pe ruta Chișinău-M..
Se retine ca critica apelantei vizeaza doar reindividualizarea sanctiunii aplicate de catre instanta de fond.
Sustinerea apelantei ca intrucat actul normativ care prevede contraventia retinuta in cauza nu prevede aplicarea sanctiunii avertismentului, este nelegala inlocuirea amenzii de catre instanta de fond, nu poate fi primita.
Instanta de control judiciar aminteste apelantei dispozitiile art.7 alin.(3) din OG nr.2/2001 potrivit carora „Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.”
Prin urmare, critica apelantei sub acest aspect este vadit nefondata.
Pe de alta parte, conform disp.art.21 alin 3 din OG nr.2/2001: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Instanța de control judiciar consideră că în raport cu fapta reținută în sarcina petentei, actul sancționator generează o disproporție intre pericolul social al faptei reținuta in sarcina recurentei si cuantumul sancțiunii aplicate.
Tribunalul are in vedere si scopul prevazut de norma generala - OG nr.2/2001, alternativa avertismentului urmărind in fapt responsabilizarea unui contravenient, prin sensibilizarea conduitei acestuia fata de fapta savarsita si urmarile produse, aspecte care se apreciază că pot fi indeplinite in cazul de fata.
Sub aspectul menționat Tribunalul constată astfel că în mod corect prima instanța a apreciat asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii principale stabilite de disp. art. 5 al.5 și art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravenției săvârșite, circumstanțele concrete de săvârșire, prejudiciul material, aptitudinea sancțiunii avertismentului de a asigura responsabilizarea pe viitor a agentului economic supus controlului.
Dand eficienta juridica considerentelor expuse, Tribunalul, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul intimat I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER -ISCTR, cu sediul procesual ales în C., ., nr. 2, .. C. în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în C., .. 89, Jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 6196/03.06.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ , ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I.-L. O.-DANELISABETA C.
GREFIER,
E. D.
Jud.fond. R.C. B.
Tehnored.jud.decizie.E. C.
25.09.2014/4 ex.
| ← Pretentii. Sentința nr. 961/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Pretentii. Sentința nr. 1501/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








