Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 625/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 625/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 7208/256/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 625
Ședința publică de la 24 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
JUDECĂTOR L. V. M.
GREFIER A. N.
S-a luat în examinare apelul în contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, promovat de apelantul I.P.J. C., cu sediul în C., ., județ C., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în Oltina, ., județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 311/27.02.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata prin avocat A. P., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsind apelantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Reprezentantul intimatei depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială, note de ședință, dovada cheltuielilor de judecată și practică judiciară.
Întrebat fiind, reprezentantul intimatei învederează că nu are alte cereri de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului cu cheltuieli de judecată. Solicită menținerea sentinței apelate învederând că instanța de fond în mod corect a interpretat materialul probator și l-a coroborat cu dispozițiile legale. La momentul controlului, avizul de însoțire a mărfii nu se afla în posesia șoferului, ci a reprezentantului societății, care s-a prezentat la locul săvârșirii contravenției. Instanța de fond, în mod corect a reținut că fapta contravențională există și a fost corect evidențiată în actul constatator. Însă fapta nu a fost corect sancționată, instanța de fond făcând o corectă apreciere a înlocuit sancțiunea amenzii cu avertismentul și a înlăturat măsura complementară. Societatea intimată a emis și completat în mod corect avizul de însoțire a mărfii, astfel că nu a urmărit sustragerea de la îndeplinirea vreunei obligații legale.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față, reține următoarele :
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia, sub numărul_, petenta S.C. A. M. S.R.L. a solicitat admiterea plângerii și anularea procesului verbal . nr._/26.08.2013, emis de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C.-POLIȚIA OLTINA, cu consecința desființării sancțiunii și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că, în data de 11.06.2013, orele 13.00, angajatul societății S.C. A. M. S.R.L., T. V. D., efectua un transport de cereale din câmp către locul de depozitare, fiindu-i puse la dispoziție toate documentele care privesc transportul, inclusiv avizul de însoțire a mărfii. Tractorul a fost oprit în trafic de către poliția locală, iar cu ocazia controlului, agenților de poliție le-au fost puse la dispoziție toate documentele solicitate, li s-a adus la cunoștință existența avizului de însoțire a mărfii, care a fost prezentat în materialitatea lui. Petenta a susținut că agenții constatatori au refuzat să ia în considerare avizul de însoțire a mărfii din cauza conflictului dintre familia primarului comunei Oltina și polițiștii din cadrul Postului de Poliție Oltina. Cu ocazia prezentării la locul contravenției a reprezentantului societății, agenții constatatori au susținut că se vor pronunța ulterior asupra documentelor puse la dispoziție, iar în acest sens, managerul societății se deplasa aproape zilnic la sediul Postului de Poliție Oltina pentru a se interesa cu privire la soluția dispusă, procesul verbal de contravenție fiind încheiat la data de 26.08.2013 și comunicat prin poștă la data de 03.09.2013.
Petenta a invocat nelegalitatea procesului verbal de contravenție prin raportare la disp. art. 16 pct. 7 din O.G. 2/_ întrucât nu au fost consemnate obiecțiunile efectuate cu ocazia opririi în trafic a tractorului cu remorcă, dar și cu ocazia deplasărilor la Postul de Poliție Oltina. În plus, petenta a susținut că este falsă afirmația potrivit căreia ar fi refuzat să primească procesul verbal de contravenție, nefiind prezentă la momentul întocmirii procesului verbal de contravenție.
Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, petenta a susținut că menținerea ca legal și temeinic a unui act emis în mod unilateral de agentul constatator, act care nu poate fi susținut de probe, nu este justificată, iar prezumția de nevinovăție poate fi răsturnată doar prin probe pertinente și nu doar în baza unui raport de activitate.
Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare, dar a depus la data de 10.12.2013, prin Serviciul Registratură, un înscris intitulat note scrise (fila 19) în cuprinsul căreia a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că procesul verbal a fost întocmit în mod legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată a fost corect individualizată. Intimatul a susținut că obligația de a aduce la cunoștință contravenientului dreptul de a formula obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare nu se regăsește printre cazurile de nulitate absolută strict și limitativ prevăzute în cuprinsul art. 17 din OG 2/2001, fiind vorba despre o nulitate relativă.
În ceea ce privește mențiunile societății petente conform cărora aceasta deținea aviz de însoțire a mărfii în momentul controlului, intimatul a precizat că potrivit art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990, documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării, iar prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factură, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite de lege.
Intimatul a arătat că cele menționate de agentul constatator în cuprinsul procesului verbal de contravenție reflectă adevărul întrucât societatea petentă, la momentul controlului, nu a prezentat avizul de însoțire a mărfii pentru cantitatea de 7.400 kg de orz pe care aceasta o transporta de la locul de recoltare către locul de depozitare.
Intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a indicat, în drept, prevederile Legii 12/1990, O.G. 2/2001, sens în care a depus la dosarul cauzei raportul agentului constatator din 04.10.2013 (fila 20), raportul a.s. D. M. din 11.10.2013 (f. 21), declarația numitului T. V. D. din 11.06.2013 (f. 22), declarația martorului asistent L. I. din 11.06.2013 (f. 23), copia Planului de acțiune și a sintezei din 11.06.2013 (f. 24-25).
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și proba testimonială cu martorii T. V., C. I. și L. I., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Prin Sentința civilă nr 311/27.02.2014 pronuntata de Judecătoria Medgidia s-a dispus în sensul admiterii în parte a plangerii contraventionale formulate de petenta ., cu consecinta înlocuirii sancțiunii amenzii aplicate petentei cu avertismentul și a înlăturării măsurii confiscării cantității de 7400 kg orz aplicate prin procesul – verbal de contraventie . nr_/26.08.2013 intocmit de I. C. – Postul de Poliție Oltina, .
Pentru a dispune această soluție instanță de fond a retinut ca , prin procesul verbal . nr._/26.08.2013 întocmit de I. C., Poliția Oltina, s-a constatat că în data de 11.06.2013, petenta S.C. A. M. S.R.L. a executat transportul cantității de 7.400 kg orz, fără a avea aviz de însoțire a mărfii prin angajatul societății T. V. D., cu tractorul și remorca marca J. Deer, neînmatriculate.
S-a reținut că petenta a săvârșit contravenția prevăzută de art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990 și sancționată de art. 2 alin. 1 lit. f din Legea nr. 12/1990, fiind sancționată cu amendă în cuantum de 6.000 lei, fiind dispusă și confiscarea cantității de 7.400 kg orz.
Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr.2/2001, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată următoarele:
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute: numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia, a semnăturii agentului constatator.
Față de precizarea petentului referitoare la lipsa obiecțiunilor de la rubrica „alte mențiuni” din cuprinsul procesului verbal, instanța apreciază că acest argument este neîntemeiat, neregularitatea invocată nefiind de natură să genereze nulitatea procesului verbal întrucât acest motiv nu se află printre cele enumerate de art. 17 OG nr. 2/2001 iar petenta nu a dovedit că a suferit vreo vătămare. În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XXII din 19 martie 2007, în cuprinsul căreia a statuat că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe la întocmirea procesului verbal de contravenție atrag întotdeauna nulitatea actului sunt strict determinate de art. 17 din OG nr. 2/2001, iar toate celelalte neregularități în întocmirea procesului verbal, inclusiv cele prevăzute în art. 19 din OG nr. 2/2001, pot atrage cel mult anulabilitatea acestuia, dar numai în situația în care s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku contra Franței, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei, paragraf 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni contra Franța).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile Legii nr. 12/1990 au drept protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. contra României).
Curtea s-a pronunțat, relativ recent, în cauza N. G. c. României, în sensul că, odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatoarei dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acesteia, potrivit cu care nu ar fi săvârșit fapta contravențională ce i se impută, nu au fost dovedite.
Astfel, pornind de la disp. art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990 „constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni, efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege” șiținând cont și de disp. art. 2 alin. 1 din Legea nr. 12/1990 „Contravențiile prevăzute la art. 1 săvârșite de către persoane fizice se sancționează cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei, iar dacă sunt săvârșite de persoane juridice, cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei”, instanța constată următoarele:
Fapta în baza căreia a fost sancționat petentul a fost constatată în mod direct și personal de un agent de poliție, conform prevederilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 12/1990, potrivit căruia: „Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către funcționarii din aparatul de specialitate al primarului, de organele Direcției generale antifraudă fiscală, de organele controlului financiar și de personalul Poliției Române, Jandarmeriei Române și Poliției de Frontieră Române”, în cauză nefiind întocmite alte acte de constatare.
Instanța reține că în cauză probele administrate constau în procesul-verbal contestat, certificat de înregistrare S.C. A. M. S.R.L., articol ziar, raportul agentului constatator din data de 04.10.2013, raport agent constatator din 11.10.2013, declarație olografă T. V. D., declarație olografă L. I., plan de acțiune și sinteza rezultatelor obținute în cadrul acțiunii din data de 11.06.2013, contract individual de muncă și fișa postului C. T., avize de însoțire a mărfii, declarație testimonială C. T., declarație testimonială C. I., declarație testimonială T. V. D., declarație testimonială L. I.
Referitor la raportul agentului constatator din data de 04.10.2013, respectiv cel încheiat la data de 11.10.2013, instanța constată că au fost întocmite la o distanță în timp de mai bine de patru luni față de data constatării contravenției și conține precizări care nu au fost făcute prin chiar actul prin care s-a constatat contravenția. Astfel, în raportul întocmit la data de 04.10.2013, se menționează că agentul constatator, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv în executarea unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii abaterilor de la regulile de circulație rutieră, a oprit un tractor agricol marca J. Deer care tracta o remorcă în care se afla o cantitate de orz, condus de către numitul T. V. D., care a fost audiat cu ocazia depistării, acesta declarând că nu a primit de la administratorul societății aviz de însoțire a mărfii pentru cantitatea de orz transportată. Agentul constatator a mai susținut că la fața locului s-a prezentat numita C. T. care nu a făcut dovada prin nici un document că este managerul societății, fiind citată să se prezinte cu aceste documente, făcând acest lucru în ziua de 26.08.2013, când a fost aplicată sancțiunea contravențională. De asemenea, a mai fost menționat în raportul agentului constatator că numita C. T. a fost prezentă la sediul poliției și a luat cunoștință de conținutul procesului verbal întocmit, dar a refuzat să primească procesul verbal.
Mențiunile arătate mai sus și cuprinse în raportul agentului constatator, nefiind precizate și în conținutul procesului verbal de contravenție nu pot fi însă reținute de către instanță întrucât procesul-verbal nu poate fi completat cu înscrisuri sau alte probe extrinseci, iar instanța a apreciat acest raport ca fiind un act extrinsec procesului verbal, raportul agentului constatator reprezentând un înscris întocmit pro causa.
De asemenea, instanța mai reține că din declarația olografă a numitului T. V. D. din data de 11.06.2013, reiese că în aceeași zi a fost oprit de un echipaj de poliție la ., solicitându-i-se să prezinte permisul de conducere și documentele de înregistrare sau de înmatriculare ale tractorului, pe care nu le-a putut prezenta întrucât nu le avea asupra sa. De asemenea, din aceeași declarație rezultă că numitul T. V. D. transporta orz de la locul de recoltare, fără a avea aviz de însoțire la momentul plecării de pe câmp.
Aceste aspecte se coroborează și cu declarația martorei C. T., care a susținut că a încercat să le aducă la cunoștință organelor de poliție că avizul de însoțire a mărfii se află în posesia ei, în mașină, însă nu i-au permis să îl aducă, motivând că acest aviz ar fi trebuit să fie în posesia tractoristului în timp ce transporta marfa.
Din declarația martorului T. V. D. dată în fața instanței reiese că în ziua producerii incidentului, după ce a fost încărcată remorca cu orz, știind că reprezentanta societății era plecată în orașul Băneasa, a convenit cu aceasta să se întâlnească pe drum pentru a-i da avizul de însoțire a mărfii, dar după ce a parcurs o distanță de aproximativ 2 km de la locul recoltării, a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a adus la cunoștință faptul că trebuie să prezinte avizul de însoțire a mărfii. Mai rezultă din declarația aceluiași martor că martora C. T. a sosit la fața locului și a dorit să prezinte avizul de însoțire a mărfii agenților de poliție, însă nu i s-a permis acest lucru.
Totodată instanța mai reține că martorul L. I. nu a fost de față în momentul în care conducătorului tractorului i-au fost solicitate documentele, aflând după aproximativ o oră, în momentul în care organele de poliție i-au luat o declarație, că martorul T. V. D. nu avea avizul de însoțire a mărfii. Prin urmare, instanța constată că singurele aspecte relevante care pot fi reținute din declarația martorului L. I. sunt cele referitoare la faptul că a văzut că a fost oprit un tractor, care era prevăzut cu remorcă, neînmatriculate, și care conținea orz.
Acestea fiind arătate, instanța constată că în cauză, avizul de însoțire a mărfii nr. 0879 din 11.06.2013 exista în materialitatea lui, dar nu se afla în posesia persoanei care transporta cantitatea de orz de la locul de recoltare la locul de depozitare. Acest aviz a fost depus la dosarul cauzei (f. 8), împreună cu alte avize emise în perioada 10.06._13 (f. 45-65).
În speță, instanța reține, coroborând aspectele expuse mai sus, că în data de 11.06.2013, numitul T. V. D. a efectuat transportul unei cantități de orz fără a avea aviz de însoțire a mărfii, transportul efectuându-se cu tractorul și remorca marca J. Deer, neînmatriculate.
În consecință, instanța arată că aspectele consemnate în procesul verbal corespund realității și că agentul constatator a realizat o descriere completă a contravenției reținute în sarcina petentei.
Instanța reține că petenta se face vinovată de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, fiind îndeplinite cumulativ condițiile pentru ca această faptă să fie considerată contravenția prevăzută de art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990 și sancționată de art. 2 alin. 1 lit. f din Legea nr. 12/1990, fiind sancționată cu amendă în cuantum de 6.000 lei, fiind dispusă și confiscarea cantității de 7.400 kg orz.
Față de individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate și de gradul de pericol social al contravenției, de circumstanțele în care aceasta a fost săvârșită, precum și în raport de atitudinea petentei, care nu a mai fost sancționată contravențional pentru fapte similare, dar și ținând cont de faptul că avizul de însoțire a mărfii se afla în posesia managerului societății petente, care a încercat să-l prezinte agenților constatatori, însă aceștia au refuzat să-l primească, instanța apreciază că aplicarea sancțiunii contravenționale nu s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 5 raportat la art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, astfel că în cauză se impune înlocuirea amenzii contravenționale de 6.000 de lei cu sancțiunea avertismentului, pe care instanța o apreciază suficientă pentru a determina petenta ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte. În acest sens, atrage atenția petentei asupra faptului că întreprinderea pe viitor de alte asemenea acțiuni va atrage noi sancțiuni contravenționale.
În ceea ce privește sancțiunea complementară a confiscării bunurilor prevăzută de art. 3 din Legea nr. 12/1990, instanța o va înlătura pentru mai multe considerente ce vor fi prezentate în continuare.
Potrivit art. 32 alin. (2) din OG nr. 2/2001 controlul aplicării și executării sancțiunii contravenționale principale și secundare este de competența instanței. De asemenea, potrivit disp. art. 5 alin. (6) din aceeași ordonanță, sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și gravitatea faptei. Din interpretarea acestor dispoziții legale, instanța constată că, analizând natura și gravitatea faptei, poate să aprecieze dacă sancțiunea stabilită este proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite. Cea din urmă normă legislativă amintită nu distinge în funcție de tipul sancțiunilor aplicate, putându-se interpreta – în favoarea celui acuzat de săvârșirea faptei – că instanța poate aprecia fie cu privire la proporționalitatea unei sancțiuni relativ determinate (aplicându-se între limita ei minimă și maximă), fie cu privire la o pedeapsă strict determinată (cum e cea aplicată prin art. 3 din Legea nr. 12/1990), putând hotărî menținerea acesteia sau înlăturarea ei.
De altfel, jurisprudența CEDO vine în susținerea interpretării date de instanță dreptului intern în vigoare, reglementându-se dreptul de acces la justiție prevăzut de art. 6 din Convenție. Astfel cum a statuat și Curtea, plângerii contravenționale trebuie să i se ofere toate garanțiile existente unui proces penal. Prin urmare, una dintre aceste garanții este chiar nulla poena sine judicio. Se interzice, astfel, în esență, posibilitatea de a aplica sancțiuni cu caracter penal sau, în speță, contravențional, în mod automat de agenții puterii executive, fără ca aplicarea lor să poată forma obiectul controlului unui judecător.
Mai mult, acest principiu și, implicit, interpretarea dată de către instanță, sunt prevăzute și în Constituția României care, la art. 10 alin. (1) și (2) prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime și că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Prin urmare, o interpretare astfel cum a fost redată mai sus, în favoarea contravenientului, este în conformitate cu Constituția.
Odată ce instanța a calificat sancțiunea ca o „acuzație în materie penală”, toate principiile care însoțesc această calificare trebuie respectate, nefiind la latitudinea judecătorului să aprecieze în ce limite funcționează acestea.
Individualizarea sancțiunii este un principiu procedural ce trebuie considerat aplicabil în materie contravențională datorită caracterului punitiv al sancțiunii. În Ordonanța nr. 2/2001 nu există dispoziții exprese privind modalitatea de constatare a contravențiilor sau garanții procedurale ale particularilor în timpul unei investigații privind respectarea legalității astfel încât vor fi considerate aplicabile dispozițiile constituționale și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, care sunt respectate în cursul urmăririi sau cercetării penale.
Astfel, în ceea ce privește caracterul obligatoriu al sancțiunii complementare instanța va reține interpretarea dată de ÎCCJ prin decizia nr. 74/2007 precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Sabǎu și P. contra României, cauza C. și M. contra României precum și cauza Hirst contra Marii Britanii) conform cărora, restrângerea exercițiului drepturilor și libertǎților nu poate avea loc în mod automat, ci poate fi dispusǎ numai dacǎ există o nedemnitate și numai dacă este prevǎzutǎ de lege, urmǎrește un scop legitim, este necesarǎ și respectǎ principiul proporționalitǎții.
În speță, instanța va reține că sancțiunea complementară a confiscării cantității de 7.400 kg orz este prevăzută de lege, (potrivit art. 43 din Legea nr. 12/1990 „Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum și sumele de bani și bunurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă” ) are un scop legitim și este necesară dar, față de situația de fapt și de împrejurările cauzei aceasta nu este proporțională. În acest context, instanța face trimitere și la prevederile art 22 alin.7 C.proc.civ. care prevăd că „oricând legea rezervă judecătorului putere de apreciere sau îi va cere să țină seama de toate circumstanțele cauzei, acesta va avea în vedere, printre altele, principiile generale, cerințele echității și buna credință.” față de împrejurările concrete ale cauzei, instanța apreciază că s-a demonstrat, dincolo de orice dubiu rezonabil, că petenta, prin faptele imputate, nu a urmărit desfășurarea unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, întrucât la momentul constatării contravenției, avizul de însoțire a mărfii nr. 0879 din 11.06.2013 exista în materialitatea lui, dar nu se afla în posesia persoanei care transporta cantitatea de orz de la locul de recoltare la locul de depozitare.
Cu toate că acțiunea săvârșită de petentă este reprobabilă, fiind, de altfel, aspru sancționată pentru săvârșirea ei, totuși, instanța consideră că aplicarea sancțiunii complementare a confiscării cantității de 7.400 kg orz este total dispoporționată față de gravitatea faptei. Aplicarea acestei sancțiuni nu ar conduce în cauză la un efect preventiv în săvârșirea de fapte similare. Prin urmare, având în vedere că petenta se află la prima abatere de acest gen și pentru a nu se aplica o sancțiune cu simplu caracter represiv, instanța constată că se impune înlăturarea sancțiunii complementare aplicate petentei.
Împotriva aceste sentințe, în termen legal a declarat apel intimatul, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului C. la data de 05.05.2014, solicitând admiterea apelului, schimbarea in tot a sentintei apelate, iar pe fond respingerea plângerii .
In motivarea caii de atac, apelantul – intimatul invedereaza că în motivarea soluției instanța a reținut că față de gradul de pericol social al contravenției, de circumstanțele în care a fost săvârșită, precum și în raport de atitudinea petentei care nu a mai fost sancționată contravențional pentru fapte similare, dar și tinând cont de faptul că avizul de însoțire a mărfii se afla în posesia managerului societății petente, sancțiunea avertismentului este suficienta pentru a determina petenta ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte .
În ceea ce privește sancțiunea complementară instanta a reținut faptul că desi sancțiunea confiscării cantității de 7400 kg orz este legitima si necesară, față de situația de fapt și de împrejurările cauzei, aceasta nu este disproporționată, sens în care a invocat interpretarea data de ICCJ prin decizia nr 74/2007 precum si jurisprudența CEDO . Instanța a conchis că aplicarea sancțiunii complementare a confiscării celor 7400 kg orz nu ar conduce la un efect preventiv în săvârșirea de fapte similare .
Consideră această hotărâre ca fiind rezultatul unei interpretari eronate a textului de lege care prevede și sancționeaza aceasta contraventie, respectiv a dispozitiilor cuprinse in art 4 din Legea 12/1990 .
După cum a constatat și instanța, fapta contravențională reținută în sarcina petentei există, nefiind evidențiate motive de nelegalitate sau netemeinicie în acest sens .
Prin urmare, instanta nu poate pronunța o hotărâre contrară unei dispozitii legale intrucât caracterul imperativ al normei ce reglementeaza aplicarea sancțiunii complementare a confiscării este legat în mod direct de gradul de pericol social ridicat al faptei, legiuitorul stabilind expres situatia bunurilor care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea faptelor reținute in sarcina contravenienților . Apreciază că împrejurările avute în vedere de instanța de fond la individualizarea sancțiunii complementare nu reprezintă circumststanțe atenuante pentru petenta – societate, prin a cărei obiect de activitate poate produce prejudicii insemnate statului si implicit populației .
Cu toate că art 34 din OG 2/2001 actualizată confera instantei dreptul de a hotărî asupra sancțiunii – scopul insa urmarit de legiuitor – atunci cand a prevăzut ca odata cu aplicarea sancțiunii principale să fie aplicata si sancțiunea complementara a confiscării, fiind acela de a – i responsabiliza pe unii comercianti si de a preintampina și descuraja săvârșirea altor fapte de acelasi gen, acțiunea prevăzuta fiind proporțională cu gradul ridicat de pericol social al faptei .
Apreciaza obiectivitatea instantei în analizarea situatiei de fapt, care confirma netemeinicia procesului – verbal si implicit existenta faptei contraventionale, însa nu pot accepta solutia acesteia prin care, în urma analizarii principiului proporționalității, a exonerat petenta de la plata amenzii si de asemenea a dispus înlaturarea sancțiunii complementare retinută în sarcina petentei .
In temeiul art 471 alin 5 C proc civ, intimatul – petent nu a formulat si depus intampinare . La dosar a depus concluzii scrise si practica judiciara
Procedând la judecata apelului din prisma dispozițiilor art. 478 cu ref la art 477 Cod procedură civilă se rețin următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/26.08.2013 întocmit de I. C., Poliția Oltina, s-a constatat că în data de 11.06.2013, petenta S.C. A. M. S.R.L. a executat transportul cantității de 7.400 kg orz, fără a avea aviz de însoțire a mărfii prin angajatul societății T. V. D., cu tractorul și remorca marca J. Deer, neînmatriculate.
S-a reținut că petenta a săvârșit contravenția prevăzută de art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990 și sancționată de art. 2 alin. 1 lit. f din Legea nr. 12/1990, fiind sancționată cu amendă în cuantum de 6.000 lei, fiind dispusă și confiscarea cantității de 7.400 kg orz.
Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.
Tribunalul retine ca sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contraventiei, se va avea în vedere faptul ca nu întreaga materie a contraventiilor din dreptul intern reprezinta o "acuzatie în materie penala", în sensul autonom al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. O premisa contrara, în sensul ca natura "penala" are întreaga materie a contraventiilor, nefiind de conceput vreo distinctie din acest punct de vedere în interiorul unei materii cu caracter unitar, se loveste de cel putin doua contraargumente.
Primul are în vedere însasi modalitatea de analiza a Curtii Europene, care nu porneste niciodata - nici chiar în situatiile în care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa ca o anumita fapta contraventionala reprezinta o acuzatie în materie penala. Curtea procedeaza în mod necesar si invariabil la o analiza a cazului concret dedus judecatii, pentru clarificarea aplicabilitatii ratione materiae a art. 6 si subsecvent, a incidentei garantiilor instituite de acesta.
Aceasta analiza are loc prin aplicarea principiilor stabilite în cauzele Engel si altii împotriva Olandei si Oztürk împotriva Germaniei.
Pentru clarificarea continutului notiunii autonome de "acuzatie în materie penala ", necesara tocmai pentru a analiza realitatile procedurii în litigiu, Curtea a stabilit trei criterii si anume (a) calificarea faptei potrivit dreptului national, (b) natura faptei incriminate, (c) natura si gravitatea sanctiunii.
Însa, în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei în dreptul national al statului în cauza are o valoare formala si relativa, reprezentând doar un punct de plecare în analiza efectuata de Curte ( cauza Weber împotriva Elvetiei).
Ratiunea pentru care calificarea realizata de dreptul intern nu este una absoluta este prezentata de Curte în cauza Oztürk împotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului si scopului art. 6, care garanteaza oricarei persoane dreptul la un proces echitabil, daca statelor le-ar fi permis sa excluda din câmpul de aplicare al art. 6 o întreaga categorie de fapte, pe motivul ca acestea ar fi contraventii.
Al doilea criteriu, natura faptei incriminate, este considerat de Curte cel mai important ( cauza Jussila împotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativa a mai multor aspecte.
Astfel, un prim aspect analizat îl constituie sfera de aplicare a normei încalcate prin savârsirea faptei. În ipoteza în care textul normativ se adreseaza tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special (de exemplu, militarilor în exercitiul functiunii, avocatilor tinuti sa respecte solemnitatea sedintei de judecata ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generala si art. 6 sub aspect "penal " devine incident ( hotarârea Bendenoun împotriva Frantei). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor conditii privind savârsirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, sofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale raspunderii juridice, în masura în care norma îsi pastreaza caracterul de generala aplicare.
În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe ; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
Astfel, in cauza pendinte, Tribunalul retine ca in mod neconcludent instanta de fond face o analiza a probatoriului administrat in cauza, reprezentat analiza inscrisurilor prezentate de parti, a martorilor C. T. ( f 66 ), C. I. ( f 67 ), T. V. – D. ( f 68 ), L. I. ( f 69 ), apreciind ca fiind pe deplin justificata masura înlocuirii sanctiunii amenzii cu masura avertismentului si inlaturarii masurii complementare a confiscarii cantitatii de orz descoperita ca fiind transportata fără aviz de însotire a mărfii .
Potrivit art 1 lit e din Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite se reține ca: „ Următoarele fapte reprezintă activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni:e)efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege;”
Potrivit Art. 3 din acelasi act normativ: „Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum și sumele de bani și bunurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă.”
Astfel, in raport de probatoriul administrat, al coroborarii acestuia cu situatia de fapt, in mod corect instanta de fond a retinut ca aspectele consemnate in procesul – verbal corespund realității și că agentul constatator a realizat o descriere completă a contravenției reținute in sarcina petentei .
In ceea ce priveste individualizarea sanctiunii aplicate Tribunalul va retine ca, instanta de fond in mod nelegal a apreciat asupra gradului concret de pericol social al faptei contraventionale savarsita, proporțional cu gradul de pericol social al faptei petentei, fiind aplicată o amendă spre cuantumul minim prevăzut de lege, dar si asupra nelegalitatii privind masura dispusa cu privire la inlăturarea masurii confiscării cantitatii de orz descoperite făra a fi detinute actele legale .
Asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii stabilite de disp. art. 5 al.5 și art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravenției savarsite, circumstanțele concrete de săvârșire, urmările produse dar și aptitudinea sancțiunii aplicate de a asigura responsabilizarea pe viitor a contravenientului, se va avea in vedere ca fapta contraventionala retinuta in sarcina petentei reprezinta una cu un grad sporit de pericol social din punct de vedere economic .
Se va retine ca simpla afirmatie a prezentarii avizului de insotire a marfii ulterior constatarii faptei si implicit a refuzului agentului constataor de a tine cont de acet act, de existenta acestuia – este contrazisa chiar de catre afirmatia petentei prin plangere si declaratia olografa data de soferul auto la momentul controlului si data la sediul organului constatator – care a relatat ca nu detinea la momentul cand a plecat din camp avizul de insotire a marfii – fara insa a detalia aspectele legate de intelegerea avuta cu administratorul societatii si intalnirea ce avea sa aiba loc .
De altfel, declaratia acestuia data in fata instantei prin care sustine ca urmau să se intalneasca pe drum pentru a – i fi inmanat avizul, motiv pentru care a parcurs distanta de 2 km pana a fost oprit, este tocmai in contradictie situatia reala - si care arata ca practic in situatia in care acesta nu ar fi fost depistat – transportul ar fi fost efectuat pana la locul de depozitare fara a aviz – prezenta administratorei fiind realizata la aproximativ 15 – 20 de minute de la data opririi in trafic .
De asemenea, instanta mai retine ca aplicare sanctiunii s –a facut la data de 26.08.2013 – data incheierii procesului – verbal de contraventie, perioada in care nu se face nicio dovada din partea petentei ca a prezentat organului constatator avizul de insotire a marfii .
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate se va aprecia că petentul nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție contestat și, prin urmare, nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură acest act, în condițiile în care, în prezenta cauză, instanța in esenta retinand teza susținută de CEDO potrivit cu care art. 6 par.2 din Convenție impunea statelor să încadreze aceste prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării.
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, avertismentul se aplică când fapta este de gravitate redusă, fara consecinte deosebite asupra relatiilor sociale .
În acest context, este necesar să se precizeze că sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.
Spre deosebire de sancțiunile aplicabile altor ramuri de drept, sancțiunile de drept contravențional nu au caracter reparator, ci preventiv educativ, fiind unanim acceptat că „sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate”.
Tribunalul retine ca, ulterior ratificarii Conventiei Europene a Drepturilor Omului de catre România, libertatea de legiferare a statului român a fost limitata. Astfel, actele normative aflate în vigoare trebuie sa asigure respectarea drepturilor omului garantate de Conventie. De asemenea, interpretarea si aplicarea legilor existente trebuie sa asigure respectarea acestor drepturi.
Se va retine ca, potrivit art. 1 din Protocolul aditional nr. 1, „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decit pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor”.
Prin urmare statele parte a Conventiei au dreptul de a impune sanctiuni pecuniare (amenzi) drept sanctiune pentru încalcarea anumitor dispozitii legale.
Marja de apreciere a statelor nu este însa absoluta. Astfel cum rezulta din jurisprudenta Curtii, (spre exemplu cauza Chassagnou si altii c. Frantei) ingerintele statului în dreptul de proprietate al persoanelor, pentru a fi compatibile cu art. 1, alin. 2, din Protocolul aditional nr. 1, trebuie sa fie prevazute de lege, sa aiba un scop legitim si sa asigure un asigure o proportie echitabila între scopul urmarit si mijloacele utilizate.
In situatia concreta relatata de intimat privind aprecierea criteriilor de individualizare in sensul aplicarii masurii „ avertismentului „ si a inlaturarii masuri confiscării, Tribunalul va avea in vedere că in raport de fapta concreta savarsita, a modalitatii concrete de savarsire, aprecierea temeiniciei faptei si implicit a recunoasterii existentei acesteia nu reprezenta o justificare legala pentru luarea masurii avertismentului . Fapta in sine săvârșita de petenta reprezinta una de pericol social deosebit prin imposibilitatea autoritătilor de a cunoaste activitatea comerciala legala si licita desfasurata de societatile ce au ca obiect de activitate desfasurarea de activitati de productie, comercializare produse agricole .
In ceea ce priveste masura confiscarii, se va aprecia ca in raport de dispoizitiile art 3 din Lg 12/1990 mai sus amintit, dispozitiile legale prevad clar si fără putinta de tagada imposibilitatea instantei de a dispune in sensul stergerii sanctiunii ; masura dispusa fiind una obligatorie si raportata la temeinicia faptei contraventionale retinute ca atare .
Avand in vedere cele retinute, în temeiul art. 480 alin 2 c.pr.civ., va admite apelul dedus judecății, va schimba in tot sentinta apelata, iar pe fond – rejudecand va respinge plangerea ca nefondata.
prevederi din Art. 123 din capitolul V, sectiunea 3, subsectiunea 4 (Regulament din 2006) la data 01-dec-2006 pentru Art. 49 din capitolul V, sectiunea 2, subsectiunea 5
Art. 123
Conducatorul de vehicul este obligat sa circule cu o viteza care sa nu depaseasca 30 km/h în localitati sau 50 km/h în afara localitatilor, în urmatoarele situatii:
a) la trecerea prin intersectiile cu circulatie nedirijata;
b) în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau în care vizibilitatea este mai mica de 50 m;
d) la trecerea pe lânga grupuri organizate, coloane militare sau cortegii, indiferent daca acestea se afla în mers sau stationeaza pe partea carosabila a drumurilor cu o singura banda de circulatie pe sens;
e) la trecerea pe lânga animale care sunt conduse pe partea carosabila sau pe acostament;
f) când partea carosabila este acoperita cu polei, gheata, zapada batatorita, mâzga sau piatra cubica umeda;
g) pe drumuri cu denivelari, semnalizate ca atare;
h) în zona de actiune a indicatorului de avertizare "Copii" în intervalul orar 7,00-22,00, precum si a indicatorului "Accident";
i) la trecerile pentru pietoni nesemaforizate, semnalizate prin indicatoare si marcaje, când drumul public are cel mult o banda pe sens, iar pietonii aflati pe trotuar, în imediata apropiere a partii carosabile, intentioneaza sa se angajeze în traversare;
j) la schimbarea directiei de mers prin viraje;
k) când vizibilitatea este sub 100 m în conditii de ceata, ploi torentiale, ninsori abundente.
Art. 124
Administratorul drumului public este obligat ca în locurile prevazute la art. 123 sa instaleze indicatoare de avertizare si sa ia masuri pentru realizarea de amenajari rutiere care sa determine conducatorii de vehicule sa reduca viteza de deplasare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul promovat de apelantul I.P.J. C., cu sediul în C., ., județ C., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în Oltina, ., județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 311/27.02.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ .
Schimbă în tot sentința apelantă.
Respinge plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 26.08.2013, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.09.2014.
Președinte, Judecător,
A. J. N. L. V. M.
GREFIER,
A. N.
Jud. fond.D.M. T.
Red/Tehnored L.V. M.
4 ex/14.10.2014
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 1473/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2472/2014. Tribunalul... → |
|---|
