Somaţie de plată. Sentința nr. 1471/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 1471/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 2159/118/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1471

Ședința publică de la 22 Mai 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. MOȚÎRLICHIE

GREFIER: I. TÖRÖK

Pe rol soluționarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe creditoarea . SRL, cu sediul în C., .. 2A, Pavilion Administrativ etaj P, Camera nr. 1, J. C., în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul C., .. 16, cam. 5, J. C., având ca obiect somație de plată.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns creditoarea, prin avocat C. P., care depune la dosar împuternicire avocațială precum și dovada achitării onorariului conform contractului de asistență juridică nr. 118/13.05.2014, lipsă fiind debitoarea.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, grefierul învederând și faptul că, creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,

În baza dispozițiilor art 1015 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă material, general și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

La interpelarea instanței, creditoarea, prin avocat, precizează că nu mai sunt alte chestiuni prealabile și nici probe.

În temeiul dispozițiilor art. 244 NCPC instanța declară încheiată cercetarea judecătorească, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Creditoarea, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea cererii cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată.

Față de dispozițiile art. 394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la data de 19.03.2014, pe rolul Tribunalului Constanta – Sectia de contencios administrativ si fiscal sub nr._, reclamanta-creditoarea . SRL, in contradictoriu cu pârâta-debitoare ., a solicitat instantei, emiterea ordonantei prin care aceasta să fie somată să plătească următoarele sume: 1041,09 lei reprezentând contravaloare prestații salubrizare aferente perioadei iulie 2013 –decembrie 2013 și ianuarie 2014, la plata sumei de 1403,14 lei penalități de întârziere în procent de 1 % pe zi, raportate la debitul de 1041,09 lei, calculate de la data scadenței până la data de 10.03.2014, la plata penalităților de întârziere de 1% pe zi de întârziere raportate la debitul de 1041,09 lei, calculate în continuare de la data de 11.03.2014 și până la achitarea integrală a debitului, precum și la plata sumei de 534,43 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale de penalități nr._/27.06.2013.

S-a solicitat de asemenea obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

In fapt, reclamanta-creditoare, arată că, intre părti s-a incheiat contractul de prestări servicii nr._/27.04.2012, având ca obiect colectarea, transportul si neutralizarea deseurilor de la adresa indicată de către pârâtă .

In baza acestui contract, pentru serciviile prestate pârâtei, reclamanta arată că a emis 7 facturi fiscale aferente perioadei iulie 2013 –decembrie 2013 și ianuarie 2014, in valoare de 1041,09 lei, facturi ce nu au fost refuzate la plată de către pârâta-debitoare .

Se sustine ca penalitatile conventionale se cuvin creditoarei in temeiul art.19 din conventia partilor, conditiile contractului fiind insusite de catre debitoare.

Creditoarea apreciază că suntem in prezenta unei creanțe cu caracter cert lichid si exigibil.

Se arată ca parata - debitoare nu a achitat obligatiile asumate prin contractul de prestari servicii și contractul de închiriere recipiente incheiate cu reclamanta creditoare.

In drept, au fost invocate disp.1013 si urm.NCPC.

Au fost anexate actiunii: extras ORC pârâtă, contractul nr._/27.04.2012, ff.nr._/19.07.2013, nr._/19.08.2013, nr._/19.09.2013, nr._/21.10.2013, nr._/19.11.2013, nr._/16.12.2013 și nr._/20.01.2014,convocator conciliere si dovada comunicarii, centralizator debit si penalitati.

De asemenea, a fost depusă la dosar factura de penalități de întârziere . nr._/17.06.2013, în valoare de 534,43,95 lei care s-a calculat pentru întârzierea la plata a facturii fiscale nr._/22.11.2012, în sumă de 150,85 lei, nr._/12.12.2012, în sumă de 150,49 lei, nr._/18.01.2013, în valoare de 147,93,84 lei, nr._/20.02.2013, în valoare de 148,29 lei.

Parata legal citata, nu a formulat si depus intâmpinare.

Analizand actele dosarului instanta constata urmatoarele:

Procedura somatiei de plata este o procedura speciala, cu caracter exceptional, derogator de la dreptul comun, ce poate fi utilizata numai in cazurile strict si limitative prevazute de lege.

Conform art.1013 din C.proc.civila, “Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.”

Pentru emiterea ordonantei ce contine somatia de plata este necesar, in conformitate cu disp.art.1013 alin.1 C.proc.civila, ca suma de bani solicitata sa reprezinte o creanta, certa, lichida si exigibilă.

In cauza, reclamanta-creditoare a dovedit existenta unui inscris insusit si semnat de parata-debitoare, respectiv contractul de prestari servicii de salubrizare nr._/27.04.2012, având ca obiect colectarea, transportul si neutralizarea deseurilor de la adresa indicată de către pârâtă servicii pentru care au fost emise ff.nr._/19.07.2013, nr._/19.08.2013, nr._/19.09.2013, nr._/21.10.2013, nr._/19.11.2013, nr._/16.12.2013 și nr._/20.01.2014, aferente perioadei iulie 2013 –decembrie 2013 și ianuarie 2014, in valoare de 1041,09 lei.

De asemenea, a fost depusă la dosar factura de penalități de întârziere . nr._/17.06.2013, în valoare de 534,43,95 lei care s-a calculat pentru întârzierea la plata a facturii fiscale nr._/22.11.2012, în sumă de 150,85 lei, nr._/12.12.2012, în sumă de 150,49 lei, nr._/18.01.2013, în valoare de 147,93,84 lei, nr._/20.02.2013, în valoare de 148,29 lei.

Potrivit art.1270 alin.1 C.civil, ce consacra principiul fortei obligatorii a contractului (pacta sunt servanda): “Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante”. Ratiunea textului citat consta in asigurarea stabilitatii si sigurantei raporturilor juridice generate de actele juridice.

Potrivit art.662 alin.2-4 C.proc.civilă, ”…creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu…creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui…creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

In speta de fata suntem in prezenta unei creante certe, lichide si exigibile, fiind indeplinite conditiile textului anterior citat, în ceea ce privește debitul în sumă de 1041,09 lei reprezentând contravaloare prestații salubrizare aferente perioadei iulie 2013 –decembrie 2013 și ianuarie 2014.

A fost dovedita, stabilirea pe cale conventionala a daunelor-interese, pe perioada cuprinsa intre data scadentei fiecarei facturi si data platii efective, atat sub aspectul penalitatilor de intarziere de 1% zi - art.19 alin.2 din contract, sens in care, instanta va soma parata la plata sumei de 1403,14 lei penalități de întârziere în procent de 1 % pe zi, raportate la debitul de 1041,09 lei, calculate de la data scadenței până la data de 10.03.2014, la plata penalităților de întârziere de 1% pe zi de întârziere raportate la debitul de 1041,09 lei, calculate în continuare de la data de 11.03.2014 și până la achitarea integrală a debitului

In speta de fata suntem in prezenta unei creante certe, lichide si exigibile, fiind indeplinite conditiile textului anterior citat, în ceea ce privește debitul de 534,43,95 lei reprezentând contravaloarea facturii de penalități de întârziere . nr._/17.06.2013,penalități care s-au calculat pentru întârzierea la plata a facturii fiscale nr._/22.11.2012, în sumă de 150,85 lei, nr._/12.12.2012, în sumă de 150,49 lei, nr._/18.01.2013, în valoare de 147,93,84 lei, nr._/20.02.2013, în valoare de 148,29 lei.

Constatand ca in cauza sunt indeplinite conditiile prevazute de art.662 alin.2-4 C.proc.civilă, in sensul caracterului cert, lichid si exigibil al creantelor, în temeiul art.1013 și următoarele din C.proc.civila, instanta urmeaza a admite actiunea formulată de reclamanta-creditoare.

In baza art.453 alin.1 C.proc.civ., retinând culpa procesuala a paratei, instanta o va obliga pe aceasta la plata catre reclamanta-creditoare a sumei de 572 lei reprezentand cheltuieli de judecata, constand in: taxa judiciara de timbru, in cuantum de 200 lei si onorariu avocatial in cuantum de 372 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea privind emiterea ordonanței de plată formulată de creditoarea . SRL – cu sediul în C., .. 2A cod unic de înregistrare_, atribut fiscal RO, număr de ordine în registrul comerțului J_, cont deschis la Raiffeisen Bank SA sucursala C., cu numărul RO72RZBR_3252 împotriva debitoarei . cu sediul în Municipiul C., D. Roșie, nr. 16, cam.5, județul C. cod unic de înregistrare_, număr de ordine în registrul comerțului J_ .

Ordonă debitoarei ca în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe să plătească creditoarei sumele: 1041,09 lei reprezentând contravaloare prestații salubrizare aferente perioadei iulie 2013 –decembrie 2013 și ianuarie 2014, la plata sumei de 1403,14 lei penalități de întârziere în procent de 1 % pe zi, raportate la debitul de 1041,09 lei, calculate de la data scadenței până la data de 10.03.2014, la plata penalităților de întârziere de 1% pe zi de întârziere raportate la debitul de 1041,09 lei, calculate în continuare de la data de 11.03.2014 și până la achitarea integrală a debitului, precum și la plata sumei de 534,43 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale de penalități nr._/27.06.2013.

Obligă debitorul la plata către creditor a cheltuielilor de judecată în sumă de 572 lei.

Cu cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. MOȚÎRLICHIE I. TÖRÖK

Red. jud. C.Moțîrlichie/03.06.2014

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 1471/2014. Tribunalul CONSTANŢA