Pretentii. Sentința nr. 1541/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 1541/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 121/118/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA NR. 1541/CA

Ședința publică din data de 29 mai 2014

PREȘEDINTE – M. C.

GREFIER – V. I.

Pe rol soluționarea cererii de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 838/CA din data de 13.03.2014 pronunțată în soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul C. I. – domiciliat în C., ., ., . cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GALATI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. – cu sediul în C., . nr. 18, chemată în garanție fiind ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU – cu sediul în București, .. 294, Corp A, Sector 1, având ca obiect – lămurire dispozitiv.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Noul Cod de procedură civilă.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 838/CA/13.03.2014,pronunțată în soluționarea acțiunii formulată de reclamantul C. I. în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. G. – A.J.F.P. C. chemată în garanție fiind Administrației F. pentru Mediu.

TRIBUNALUL

La 09.04.2014 reclamantul a solicitat lămurirea/completarea dispozitivului sentinței civile nr. 838/2014 în sensul de a preciza că dobânda legală în materie fiscală prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscală..

Legal citate părțile nu au formulat întâmpinare.

Procedând la judecata cauzei se reține:

Prin sentința civilă nr. 838/2014 instanța a obligat pârâta către reclamant la plata dobânzii legale calculată de la data plății, respectiv 11.08.2011 până la data plății efective.

Reclamantul a solicitat lămurirea dispozitivului în sensul de a preciza natura dobânzii ca fiind fiscale.

Conform art. 443 din Noul Cod de procedură civilă, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii părțile pot cere instanței lămurirea acestuia.

Referitor la temeiul de drept în baza căruia autoritatea fiscală datorează dobânda legală, natura acesteia și data de la care aceasta începe să curgă se reține că:

Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată, așa cum s-a precizat și mai sus de art. 117 alin.1, lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.

Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.

Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz.

Art. 70 alin.1 din Codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.

Așadar coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din Codul fiscal, se reține că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze contestația.

Același termen de 45 de zile este reglementat și în capitolul I, pct. 1 din Ordinul 1899/22.12.2004 și anume se arată că restituirea se face în 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competențe de administrare a creanței bugetare.

În procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, aprobată prin O.M.F.P. 1899/22.12.2004, se arată că cererea de restituire va fi însoțită de copii de pe documentele din care rezultă că suma a fost plătită la buget pentru sumele plătite fără existența unui titlu de creanță, precum și de copii legalizate de pe hotărârile definitive și irevocabile sau de pe decizii ale organelor jurisdicționale sau administrative, după caz, pentru sumele stabilite prin acestea, și că pentru sumele nerestituite sau nerambursate în termenul prevăzut de art. 199 alin. (1) și (2) sau de art. 112 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, după caz, contribuabilul are dreptul la dobândă conform dispozițiilor art. 119 din aceeași ordonanță ; dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la pct. 1 sau a celui prevăzut la cap. I pct. 4 alin. (3), după caz, până în ziua înregistrării, inclusiv, a operațiunii de compensare și/sau a operațiunii de restituire ori rambursare a eventualelor diferențe rămase după efectuarea compensării, în conturile bugetare corespunzătoare, cu excepția impozitului pe venit. Dobânda se calculează de organul fiscal competent numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită, după efectuarea operațiunii de compensare, care se înmulțește cu numărul de zile determinate conform pct. 2 și cu nivelul dobânzii prevăzute la art. 115 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată.

Din interpretarea acestor dispoziții legale, Tribunalul reține că pentru sumele de restituit de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă, acest drept fiind însă condiționat de formularea unei cereri în acest sens organului fiscal competent.

În speță, prin cererea înregistrată sub nr._/18.12.2013 la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C., reclamantul a solicitat doar restituirea taxei de poluare în sumă de 3793 lei, fără a solicita și acordarea dobânzii la această sumă.

Pentru perioada anterioară expirării termenului de soluționare a cererii de restituire, prevăzut de art. 70 din O.G. nr. 92/2003 – Codul de Procedură Fiscală al României instanța va aplica normelor generale de drept comun atât în ceea ce privește nivelul dobânzii, cât și în ceea ce privește regimul juridic de acordare a acesteia reglementat de O.G. nr. 9/2000 până la data abrogării, respectiv 31.08.2011 și O.G. nr. 13/2011 ce a intrat în vigoare la 01.09.2011.

Instanța va avea în vedere Hotărârea Curții (Camera a treia) din 18.03.2013 în cauza C-565/11, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 14.07.2011, primită de Curte la 10 noiembrie 2011, în procedura M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu.

În hotărâre s-a reținut:

Dintr-o jurisprudență constantă reiese că dreptul de a obține rambursarea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea Uniunii reprezintă consecința și completarea drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului Uniunii care interzic astfel de taxe. Statul membru este, așadar, obligat, în principiu, să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii.

Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii.

Curtea (Camera a treia) a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Față de aceste considerente de fapt și de drept, Tribunalul C. constată întemeiată acțiunea formulată de reclamant având ca obiect lămurirea dispozitivului privind plata dobânzii și va lămuri în sensul că obligă pârâta la restituirea către reclamant:

- a dobânzii legale calculată conform O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, aferentă sumei de 3798 lei, cu începere de la data de 11.08.2011 și până la data de 31.08.2011;

- dobânzii legale calculată conform O.G. nr. 13/2011 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, aferentă sumei de 3798 lei, cu începere de la data de 01.09.2011 și până la data împlinirii termenului prevăzut de art. 70 din O.G. nr. 92/2003 – Codul de Procedură Fiscală al României, de soluționare a cererii de restituire prevăzută de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 – Codul de Procedură Fiscală al României.

- a dobânzii legale în materie fiscală, calculată conform art. 120 alin.2 din O.G. nr. 92/2003 – Codul de Procedură Fiscală al României, din ziua următoare expirării termenului de soluționare a cererii de restituire, prevăzut de art. 70 din O.G. nr. 92/2003 – Codul de Procedură Fiscală al României și până la data plății efective a sumei de 3798 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul C. I. – domiciliat în C., ., . – C.N.P._, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GALATI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. – cu sediul în C., . nr. 18, chemată în garanție fiind ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU – cu sediul în București, .. 294, Corp A, Sector 1.

Dispune lămurirea dispozitivului sentinței nr. 838/13.03.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ în sensul că:

Obligă pârâta D.G.R.F.P. G. – A.J.F.P. C. la plata către reclamant:

- a dobânzii legale calculată conform O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, aferentă sumei de 3798 lei, cu începere de la data de 11.08.2011 și până la data de 31.08.2011;

- dobânzii legale calculată conform O.G. nr. 13/2011 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, aferentă sumei de 3798 lei, cu începere de la data de 01.09.2011 și până la data împlinirii termenului prevăzut de art. 70 din O.G. nr. 92/2003 – Codul de Procedură Fiscală al României, de soluționare a cererii de restituire prevăzută de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 – Codul de Procedură Fiscală al României.

- a dobânzii legale în materie fiscală, calculată conform art. 120 alin.2 din O.G. nr. 92/2003 – Codul de Procedură Fiscală al României, din ziua următoare expirării termenului de soluționare a cererii de restituire, prevăzut de art. 70 din O.G. nr. 92/2003 – Codul de Procedură Fiscală al României și până la data plății efective a sumei de 3798 lei.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2014.

PREȘEDINTE,

M. C. GREFIER,

V. I.

Red.hot.jud.M.carapcea 13.06.2014

Dact.gref.V.I. 16.06.2014/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 1541/2014. Tribunalul CONSTANŢA