Pretentii. Sentința nr. 1662/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 1662/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 1917/118/2014

Dos.nr._

TRIBUNALUL CONSTANTA

SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentinta civila nr.1662

Sedinta publica din data de 10.06.2014

Completul compus din:

P.: D.-R. C.

Grefier: G. M.

Pe rol fiind solutionarea cauzei in contencios administrativ si fiscal avand ca obiect – pretentii, actiune formulata de reclamanta D. V., domiciliata in Constanta, ., ., . si cu sediul procesual ales in Constanta, ., ., ., la C..av.P. M., in contradictoriu cu pârâta Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Galati – Administrația Judeteana a Finanțelor Publice Constanta, cu sediul in Constanta, ., nr.18, jud.Constanta, chemata in garantie Administratia F. pentru Mediu, cu sediul in Bucuresti, . Corp A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa părtilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.153 și urm.C.proc.civilă.

Grefierul de sedintă, in referatul cauzei, evidentiază partile, obiectul litigiului, modalitatea de indeplinire a procedurii de citare si stadiul procesual.

Instanta, cu raportare la prevederile art.1, 2 18 din L.nr.554/2004, art.117 C.proc.fiscala si in baza art.95 C.proc.civilă, constata că aceasta este competenta materiala si teritorial in solutionarea cauzei.

Instanta pune in discutie admisibilitatea in principiu a cererii de chemare in garantie formulata de către parata a Administratiei F. pentru Mediu.

Instanta, in baza art.72-74 C.proc.civila, cu raportare la prevederile art.64 C.proc.civila, admite in principiu cererea de chemare in garantie formulata de către parata Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Galati - Administratia Judeteana a Finanțelor Publice Constanta a Administratiei F. pentru Mediu.

Instanta constata ca in cauza chemata in garantie a formulat si depus intâmpinare.

Instanta califica exceptia de inadmisibilitate a actiunii, invocată in cauza de către chemata in garantie, ca fiind o aparare de fond.

Instanta, în temeiul dispozițiilor art.292 și urm.C.proc.civilă, constată pertinentă și concludentă cauzei proba cu înscrisurile depuse la dosar și o încuviințează spre administrare.

Instanta constata incheiata cercetarea judecătorescă, constată cauza în stare de judecată si rămâne in pronuntare.

TRIBUNALUL

Asupra prezentei acțiuni:

Prin acțiunea promovată și înregistrată la data de 10.03.2014 pe rolul Tribunalului C. - Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr._, reclamanta D. V., în contradictoriu cu pârâta Directia Generala a Finantelor Publice Galati -Administrația Finanțelor Publice Constanta, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună:

- obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3164 lei plătită cu titlu de taxe de emisii poluante/timbru de mediu;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente taxei achitate, de la data plătii si pâna la data restituirii efective;

- obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată;

În fapt se arată că reclamanta a cumparat un vehicul ce anterior a fost inmatriculat intrun al stat membru al Uniunii Europene.

Se susține că potrivit L.nr.9/2012, reclamanta a fost obligată la achitarea unei taxe de emisii poluante/timbru de mediu pentru înmatriculare, taxa apreciată ca fiind în contradicție cu reglementărilor Uniunii Europene acceptate și de România.

Se mai arată că reclamanta a formulat o cerere la AJFP Constanta, pentru restituirea sumelor achitate, solicitare care insa a fost respinsa de către parata.

Reclamanta susține in esenta că, potrivit disp.art.148 alin.2 din Constituția României și în raport si de disp.art.110 din Tratatul Comunității Europene, prevederile L.nr.9/2012 sunt inaplicabile.

In drept au fost invocate disp.Constititiei Romaniei, TFUE, L.nr.554/2004, C.proc.civilă.

Au fost anexate inscrisuri - filele 11-26.

Legal citată pârâta, DGRFP Galati – AJFP Constanta, a formulat și depus întâmpinare - filele 37-39, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii promovate de către reclamanta, ca nefondată, timbru de mediu instituit prin OUG nr.9/2013, fiind conform cu prevederile europene. De asemenea, parata a formulat o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.

Legal citata, Administratia F. pentru Mediu a formulat și depus întâmpinare- filele 45-49, prin care a solicitat respingerea acțiunii promovate de către reclamanta, ca nefondată, timbru de mediu instituit prin OUG nr.9/2013, fiind conform cu legislatia europeană.

Asupra actelor și lucrărilor dosarului:

Procedând la soluționarea cauzei, instanța a administrat la solicitarea reclamantei proba cu înscrisuri.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamantul a achitat în contul AJFP Constanta, deschis la Trezoreria Constanta, suma de 3164 lei cu titlu de timbru de mediu, prin chitanta ., nr._/10.10.2013 – fila 17.

Decizia de calcul a timbrului de mediu – fila 16 reprezintă materializarea scriptică a unei operațiuni administrative, iar ceea ce a înțeles reclamanta să conteste în principal este refuzul organului fiscal de a soluționa cererea sa de restituire a taxei de poluare.

Se retine ca prin cererea – filele 25-26, comunicata paratei la data de 18.02.2014, reclamanta a solicitat restituirea timbrului de mediu achitat, solicitare respinsa de către parata prin adresa nr._/21.02.2014 – fila 24.

Răspunsul emis de către pârâtă – fila 24 in referire la cererea reclamantei - filele 25-26, îmbracă forma unui refuz, iar instanța este ținută să analizeze caracterul justificat sau nejustificat al acestui refuz.

Potrivit OUG nr.9/2013 timbrul de mediu se plătește cu ocazia primei înmatriculări/reinmatriculării în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare ori din alte state sau inmatriculate anterior in Romania.

În speță, investirea instanței de judecata vizează lămurirea faptului dacă timbrul de mediu instituit cu ocazia înmatricularii/reinmatricularii, a cărei plată este prevăzută cu titlu obligatoriu de actul normativ anterior menționat, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art. 110, paragraful 1, (fost 90) aspect ce urmează a fi analizat și din perspectiva prevederilor art.11 și 148 alin.2 din Constituția României, a Legii nr.157/2005, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție Europene, si daca răspunsul emis de către parată este justificat.

Astfel, se constată că, în reglementarea internă, taxa de poluare pentru autoturismelor a fost introdusă prin OUG nr.9/2013, în sensul că această taxă - potrivit art.3- se datorează pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2, respectiv Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr.211/2003.

Potrivit art.4 – “Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:

a)cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b)la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;

c)cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;

d)cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.”

Din economia textelor redate mai sus, rezultă că timbru lde mediu se datorează pentru autoturismele noi, ca și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, precum și pentru reinmatricularea in Romania a unui vehicul ce a fost inmatriculat anterior fără plata taxei de prima inmatriculare/taxa de poluare/taxa pentru emisii poluante, sau pentru care s-a dispus de către instanta de judecată restituirea taxei de prima inmatriculare/taxa de poluare/taxa pentru emisii poluante.

Este de reținut de asemenea soluția pronuntata de catre CJUE prin Hotararea din data de 07.04.2011, în soluționarea cauzei C-402 - T. contra României, prin care s-a constatat că taxa de poluare instituită de catre autoritătile parate, in vedere primei inmatriculari a unui autovehicol ce anterior a fost inmatriculat intrun alt stat membru CE, este in contradictie cu prevederile art.110 TFUE (fost art.90 TCE), legiutorul român, prin OUG nr.9/2013 conformându-se hotararilor pronuntate de CJCE, plata efectuata de către reclamantă fiind făcuta la data de 10.10.2013, sens in starea de discriminare constată de CJUE in referire la taxa de poluare/pentru emisii poluante, nu mai subzistă.

Potrivit art. 110 par. 1 (fost 90) din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Pe de alta parte, potrivit art.11 alin. 1 și 2 din Constituția Romaniei, revizuită în anul 2003-„ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.

Art.148 alin. 2 și 4 din Constituția României statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.

Din prevederile constituționale reținute și față de Legea nr.157/2005-de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a

aderării României la Uniune, Tratatul de Instituire a Uniunii Europene are un caracter obligatoriu pentru statul român.

Se constată astfel, ca normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, aspect întărit și de jurisprudența Curții de Justiție Europene.

Astfel, OUG nr.9/2013, ordonanta ale cărei prevederi isi produc efecte incepând cu data de 15.03.2013, nu este contrară art.110 (fost 90) din TFUE, sens in care, sustinerile dezvoltate in cauza de către reclamantă, sunt nefondate, sens in care, refuzul paratei, concretizat prin adresa nr._/21.02.2014 – fila 24, aferent cererii formulate de către reclamanta, este justificat.

Pentru aceste considerentele, precum și cu raportare la prevederile art.1, 2 si 18 din L.nr.554/2004, instanța va respinge acțiunea principală, ca nefondată.

In raport de solutia ce va fi pronuntată, instanta va dispune respingerea cererii de chemare in garantie a Administratiei F. pentru Mediu, formulata de către parata, prin AJFP Constanta, ca nefondată.

Instanta va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea promovata de reclamanta D. V., domiciliata in Constanta, ., ., . si cu sediul procesual ales in Constanta, ., ., ., la C..av.P. M., in contradictoriu cu pârâta Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Galati –Administrația Judeteana a Finanțelor Publice Constanta, cu sediul in Constanta, ., nr.18, jud.Constanta, ca nefondata.

Respinge cererea de chemare in garantie formulata de către parata a Administratiei F. pentru Mediu, cu sediul in Bucuresti, . Corp A, sector 6, ca nefondata.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce va fi depus la Tribunalul Constanta.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.06.2014.

Președinte,

D.–R. C.

Grefier,

G. M.

red/dact.jud.DRC

16.06.2014-5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 1662/2014. Tribunalul CONSTANŢA