Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 10/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 10/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 10072/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 10/APCA

Ședința publică din data de 06.01.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE – A. L. N.

JUDECĂTOR – C. N.

GREFIER – M. G.

Pe rol soluționarea apelului promovat de apelant petent N. C. S., cu domiciliul în Năvodari, .. 25B, județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 8686/28.08.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, intimat fiind INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – S.P.R., cu sediul în C., județul C..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform art. 155 NCPC.

În referatul făcut asupra cauzei se evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Tribunalul invocă excepția netimbrării și rămâne în pronunțare asupra excepției și asupra apelului.

TRIBUNALUL

Asupra apelului în contencios administrativ de față, constată:

Prin plângerea înregistrata sub nr._ din 04.04.2014, pe rolul Judecătoriei C., petentul N. C.-S. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional pentru fapta de a nu acorda prioritate pietonilor angajați în traversarea marcajului pietonal. În acest sens, a arătat petentul că pe sensul său de mers nu se afla niciun pieton angajat în trecere.

Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile OG 2/2001, OUG 195/2002.

La plângere a fost atașată copia pv contestat.

Intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, atașând 4 planșe fotografice, înregistrare video pe suport DVD, buletinul de verificare metrologică, atestatul operatorului radar și certificatul de omologare al aparatului radar.

În probațiune a fost administrată proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 4626/25.04.2014 Judecătoria C. a respins plângerea ca nefondată, reținând următoarele:

La data de 02.04.2014, petentului N. C.-S. i s-a întocmit proces-verbal de contravenție de către intimatul IPJ C., . nr._, reținându-se în sarcina sa fapta de a nu acorda prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea marcajului pietonal, contravenție prevăzută și sancționată de dispozițiile art.135 lit.h din RA OUG 195/2002 raportat la art.100 alin.3 lit.b din OUG 195/2002.

Procesul-verbal de contravenție a fost întocmit în prezența petentului.

Instanța, în urma verificării cerute de art. 34 din O.G. 2/2001, constată că plângerea a fost introdusa în termenul legal de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de contravenție.

Potrivit aceluiași articol, instanța investita cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea art.16-17 din O.G 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute. Totodată instanța reține că petentul nu a invocat niciun motiv de nulitate a procesului verbal, împrejurare față de care instanța nu se poate raporta decât la motivele de nulitate absolută prevăzute de lege. Cu privire la acest aspect, instanța constată că procesul verbal respectă dispozițiile art.17 din OG 2/2001,

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța reține în cauza de față, din înregistrările efectuate cu mijloace tehnice autorizate, că petentul se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa (neacordare de prioritate), fiind dovedită astfel temeinicia procesului verbal contestat.

Art. 135 din H.G. nr. 1391/2006 - Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații: h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.

Art. 100 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 – Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni: b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.

În ceea ce privește mijlocul tehnic de constatare, instanța reține din înscrisurile depuse de intimat că acesta respectă cerințele legale, fiind autorizat și verificat metrologic, înscrisuri ce sunt completate de atestatul operatorului radar și certificatul de omologare a aparatului radar.

Din planșele fotografice depuse în probațiune rezultă că pe sensul de mers al petentului se afla în traversare un pieton, la momentul la care autoturismul condus de către aceasta depășea marcajul pietonal.

De asemenea, instanța are în vedere că fiecare sens de mers are trei benzi, motiv pentru care reține că pietonul se afla pe sensul de mers al petentului din momentul în care a pășit pe prima bandă, iar autoturismul se afla pe banda din mijloc de pe sens.

Referitor la fapta reținută, instanța are în vedere că această contravenție este una de pericol și nu de rezultat, fiind sancționat comportamentul în trafic al conducătorului auto, existența contravenției nefiind condiționată de producerea unui incident.

Prin urmare, instanța constată că petentul prin fapta sa a pus în pericol siguranța pietonilor angajați în trecere, motiv pentru care apreciază că plângerea dedusă judecății este neîntemeiată, urmând a fi respinsă în consecință.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului a reiterat motivele invocate în plângerea contravențională.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

Prin rezoluția judecătorului din data de 18.11.2014, s-a dispus citarea apelantului cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit art. 19 din OUG nr. 80/2013, pentru termenul de judecată stabilit la data de 06.01.2015.

Verificând actele și lucrările dosarului, instanța reține că, deși apelantul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru mai sus precizată, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor legale și nu a depus taxa de timbru până la termenul de judecată stabilit.

Potrivit art.33 alin.1 din OUG nr.80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează potrivit art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, cu anularea acțiunii sau cererii.

Constatând că apelantul petent nu s-a conformat dispozițiilor legale și nu a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei, va anula ca netimbrat apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția netimbrării.

Anulează apelul ca netimbrat, apel promovat de apelant petent N. C. S., cu domiciliul în Năvodari, .. 25B, județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 8686/28.08.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, intimat fiind INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – S.P.R., cu sediul în C., județul C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.01.2015.

P., JUDECATOR,

A. L. N. C. N.

GREFIER,

M. G.

Jud.fond.A.G.J.

Tehnoredact.jud.decizie.A.L.N./04.02.2015

4 ex.

2 .>

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

08.01.2015

Operator de date cu caracter personal 8470

C E R T I F I C A T

Prin prezentul, certificăm că, în apelulpromovat de apelant petent N. C. S., cu domiciliul în Năvodari, .. 25B, județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 8686/28.08.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, intimat fiind INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – S.P.R., cu sediul în C., județul C., prin decizia civilă nr. 10/APCA pronunțată de Tribunalul C. la data de 06.01.2015 s-a dispus:

Admite excepția netimbrării.

Anulează apelul ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.01.2015

S-a eliberat prezentul certificat la solicitarea apelantului petent N. C. S. și s-a timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1 leu.

Data – 08.01.2015.

GREFIER SEF, GREFIER,

V. I. M. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 10/2015. Tribunalul CONSTANŢA