Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 330/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 330/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 8856/118/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Operator de date cu caracter personal nr. 8470
., C.
Tel. 0241._;_; 0241._; Fax._
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 330
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 20 FEBRUARIE 2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: F. N.
GREFIER: I. TÖRÖK
Pe rol soluționarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta ., cu sediul în C., . 6, Standul nr. 1, J. C., în contradictoriu cu pârâta A. - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. - SERVICIUL COLECTARE ȘI executare SILITĂ PERSOANE JURIDICE, cu sediul în C., ., nr. 18, J. C. și cu sediul în C., ., J. C., având ca obiect suspendare executare act administrativ DECIZIA NR 931/24.09.2014.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.02.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. – Secția de C. Administrativ și Fiscal la data de 30.12.2014 sub nr._ reclamanta S.C. E. AGREMENET S.R.L. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., a formulat cerere de suspendare a executării actului administrativ fiscal reprezentat de decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F-CT – 931/24.09.2014 și raportul de inspecție fiscală nr. F-CT-872 din 24.09.2014.
În motivare, reclamanta a arătat că împotriva celor două acte a formulat contestație administrativă, transmisă organului competent de soluționare la data de 21.11.2014, însă până la această dată nu a fost soluționată această contestație administrativă.
S-a susținut de către reclamantă că prin contestația formulată a solicitat organului de control să procedeze în principal la: - anularea în tot a obligațiilor de plată stabilite suplimentar în sarcina acesteia cu privire la diferențele existente în cadrul declarațiilor cod 390 – VIES, respectiv TVA și Impozit pe profit, precum și a dobânzilor/majorărilor de întârziere cât și a penalităților de întârziere calculate, - anularea în tot a obligațiilor de plată stabilite suplimentar în sarcina acesteia ca urmare a încadrării de către organul fiscal a unor cheltuieli în categoria cheltuieli nedeductibile, respectiv TVA și Impozit pe profit, precum și a dobânzilor/majorări de întârziere cât și a penalităților de întârziere calculate, - ajustarea rezultatului exercițiilor financiare având în vedere modificările sumelor de plată stabilite suplimentar în sarcina acesteia potrivit celor expuse, iar în subsidiar: - în eventualitatea în care nu este posibilă anularea în tot a obligațiilor de plată stabilite suplimentar în sarcina acesteia cu privire la diferențele existente în cadrul declarațiilor cod 390 – VIES – Suspendarea în parte a deciziei de impunere cu privire la obligațiile de plată stabilite suplimentar în sarcina acesteia raportat la diferențele existente în cadrul declarațiilor cod 390 – VIES, respectiv TVA și Impozit pe profit precum și a dobânzilor/majorărilor de întârziere cât și a penalităților de întârziere calculate, întrucât acestea nu au fost recunoscute de către reclamantă și nu au fost efectuate în numele acesteia și pentru aceasta de către reprezentanții legali/împuterniciții sau orice alți prepuși care să fi lucrat în numele și pentru reclamantă în baza unui mandat legal, până la soluționarea plângerii penale formulate de către reclamantă împotriva acestor persoane.
Reclamanta a mai arătat că la data de 22.12.2014 a regăsit în cotidianul Telegraf la rubrica publicitate, anunțul cu privire la scoaterea la licitație publică a bunurilor reclamantei constând în imobil – spațiu comercial – Poarta 6 C..
În drept s-au invocat prevederile art. 215 alin. 2 C.proc.fisc. coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În probațiune a depus înscrisuri.
Reclamanta a consemnat cauțiune în cuantum de 2000 lei.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că Serviciul de soluționare a contestațiilor nu a finalizat procedura administrativă prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal și implicit aparența de nelegalitate a actelor administrative fiscale contestate, astfel că, reclamanta, în lipsa unei decizii de soluționare definitive în sistemul căilor administrative de atac, nu prezintă argumente care să evidențieze caracterul ilegal al actului emis de către autoritatea fiscală, justificând în acest sens și admisibilitatea cererii de suspendarea astfel formulate.
S-a mai susținut de către pârâtă că pentru admisibilitatea cererii de suspendare potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 se cer a fi întrunite două condiții obligatorii și cumulative: a. existența unor cazuri bine justificate și b. prevenirea producerii unei pagube iminente.
Cu privire la prima condiție, pârâta a arătat că principiul executării din oficiu a actului administrativ derivă din prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate ale acestuia, motiv pentru care suspendarea actelor administrative fiscale apare ca o situație de excepție, care determină punerea în balanță a interesului social cu cel personal, reținerea priorității unuia din aceste interese fiind subsumată principiului legalității.
Pârâta a arătat că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă presupun cercetarea în profunzime a fondului cauzei și nu se circumscriu noțiunii de caz bine justificat, fiind mai degrabă aspecte de fond care pot duce la înlăturarea măsurilor dispuse prin actul atacat numai în urma administrării de probe.
Cu privire la a doua condiție, pârâta a susținut că reclamanta nu a făcut dovada producerii unei pagube iminente care s-ar cauza prin executarea actelor administrative fiscale a căror suspendare se solicită.
În drept au fost invocate prevederile art. 150 și 205 NCPC.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. F-CT 931/24.09.2014 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată suplimentare în sumă totală de_ lei, după cum urmează: - impozit pe profit de_ lei, - dobânzi/majorări de întârziere de_ lei, - penalități de întârziere de_ lei, - TVA în sumă de_ lei, dobânzi/majorări de întârziere de_ lei și penalități de întârziere de_ lei.
Aceste sume au fost determinate în urma unei inspecții fiscale finalizate cu Raportul de inspecție fiscală nr. F-CT-872 din 24.09.2014.
Din actele depuse la dosar, instanța reține că împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală reclamanta a formulat contestație administrativă, prin care a solicitat în principal: - anularea în tot a obligațiilor de plată stabilite suplimentar în sarcina acesteia cu privire la diferențele existente în cadrul declarațiilor cod 390 – VIES, respectiv TVA și Impozit pe profit, precum și a dobânzilor/majorărilor de întârziere cât și a penalităților de întârziere calculate, - anularea în tot a obligațiilor de plată stabilite suplimentar în sarcina acesteia ca urmare a încadrării de către organul fiscal a unor cheltuieli în categoria cheltuieli nedeductibile, respectiv TVA și Impozit pe profit, precum și a dobânzilor/majorări de întârziere cât și a penalităților de întârziere calculate, - ajustarea rezultatului exercițiilor financiare având în vedere modificările sumelor de plată stabilite suplimentar în sarcina acesteia potrivit celor expuse, iar în subsidiar: - în eventualitatea în care nu este posibilă anularea în tot a obligațiilor de plată stabilite suplimentar în sarcina acesteia cu privire la diferențele existente în cadrul declarațiilor cod 390 – VIES – Suspendarea în parte a deciziei de impunere cu privire la obligațiile de plată stabilite suplimentar în sarcina acesteia raportat la diferențele existente în cadrul declarațiilor cod 390 – VIES, respectiv TVA și Impozit pe profit precum și a dobânzilor/majorărilor de întârziere cât și a penalităților de întârziere calculate, întrucât acestea nu au fost recunoscute de către reclamantă și nu au fost efectuate în numele acesteia și pentru aceasta de către reprezentanții legali/împuterniciții sau orice alți prepuși care să fi lucrat în numele și pentru reclamantă în baza unui mandat legal, până la soluționarea plângerii penale formulate de către reclamantă împotriva acestor persoane.
În drept, potrivit art. 215 C.proc.fisc.: „Suspendarea executării actului administrativ fiscal (1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. (2)Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.”
Conform art. 14 din Legea nr. 554/2004: „(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.” iar potrivit art. 15 (1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.
Din coroborarea textelor de lege mai sus menționate instanța reține că pentru pronunțarea suspendării actului administrativ fiscal se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unei acțiuni principale sau a contestației administrative îndreptate împotriva actului administrativ fiscal, consemnarea cauțiunii, existența cazului bine justificat și a unei pagube iminente.
Prima condiție este îndeplinită în speță, reclamanta făcând dovada că a formulat contestație administrativă ce a fost primită de pârâtă la data de 21.11.2014 conform dovezii de comunicare atașată la fila 32 dosar.
Prin „caz bine justificat”, Legea nr.554/2004 are în vedere, potrivit art.2 lit.t, existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar „paguba iminentă” a fost definită, în art.2 lit.ș din același act normativ, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Cu privire la condiția cazului bine justificat, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat constant în jurisprudența sa că pentru constatarea îndeplinirii acestei condiții, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. În acest sens, poate constitui un caz temeinic justificat: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. (Decizia nr. 442/30.01.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal).
Raportând concluziile reținute de Înalta Curte cu privire la motivele ce pot constitui un caz temeinic justificat, instanța reține că în prezenta cauză reclamanta nu a făcut dovada îndepliniri acestei condiții obligatorii pentru pronunțarea suspendării actului administrativ fiscal.
Astfel, Decizia de impunere nr. F-CT 931/24.09.2014 și Raportul de inspecție fiscală nr. F-CT-872 din 24.09.2014 au fost emise de organele competente din cadrul DIRECȚIEI REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., au fost emise în baza dispozițiilor Codului de procedură fiscală în vigoare iar aceste acte administrative au fost motivate.
De asemenea, în condițiile în care contestația administrativă fiscală nu a fost soluționată, nu se pune problema modificării importante a actelor administrative mai sus menționate în cadrul recursului administrativ.
Susținerile reclamantei cu privire la faptul că ar fi formulat plângere penală în legătură cu aspectele reținute în raportul de inspecție fiscală nu pot constitui un temei pentru suspendarea actului administrativ fiscal.
În ce privește faptul că pârâta nu a soluționat până la data introducerii prezentei cereri contestația administrativă formulată de reclamantă, instanța reține pe de o parte că această contestație nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, astfel că susținerile reclamantei privind faptul că pretinsa pagubă adusă bugetului de stat nu este certă, lichidă și exigibilă sunt neîntemeiate iar pe de altă parte, conform art. 70 alin. 1 din Codul de procedură fiscală termenul de soluționarea a contestației este de 45 zile, astfel că susținerile reclamantei privind nesoluționarea în termen a contestației administrative sub aspectul existenței cazului bine justificat sunt neîntemeiate.
Instanța mai reține că reclamanta a depus o cauțiune doar de 2000 lei, ceea ce reprezintă mai puțin de 2% din cuantumul sumei contestate, aspect care, coroborat cu lipsa unui caz bine justificat pentru suspendarea actelor administrative în discuție, conduce la concluzia că acțiunea reclamantei este neîntemeiată.
Prin urmare, față de cele mai sus expuse, instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. E. A. S.R.L., cu sediul în C., . 6, Standul nr. 1, J. C., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ., nr. 18, J. C. și cu sediul în C., ., J. C., ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. N. I. TÖRÖK
Tehnored. F. N./ 5 ex./ 23.02.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 60/2015. Tribunalul... | Suspendare executare act administrativ. Încheierea nr. 2/2015.... → |
|---|
