Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 234/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 234/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 23398/212/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 234

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.02.2015

Completul de judecată constituit din

PREȘEDINTE: L. V. M.

JUDECĂTOR: A. J. N.

GREFIER: A. G.

Pe rol judecarea apelului în contencios administrativ și fiscal promovat de apelantul petent B. L., cu reședința în Eforie Nord, ., județul C. și domiciliul în Eforie Nord, ., județul C., în contradictoriu cu intimata D. DE S. PUBLICA JUDETEANA CONSTANTA, cu sediul în C.. .-57, îndreptat împotriva sentinței civile 5125/08.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde apelantul petent și pentru intimată avocat C. G., în baza împuternicirii avocațiale existente la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 153 Cod procedură civilă.

În referatul asupra cauzei grefierul de ședință arată că la dosar apelantul a depus prin serviciul registratură la data de 10.02.2015 note scrise cu privire la excepția tardivității declarării apelului.

Instanța pune în discuție excepția tardivității declarării apelului, invocată de instanță din oficiu.

Apelantul petent solicită respingerea excepției tardivității declarării apelului. De asemenea arată că intimata nu a depus în termenul prevăzut de lege opinia cu privire la excepție, fiind o lipsă de interes din partea intimatei. Apreciază că se impune suspendarea judecății întrucât din dosarul de fond au fost sustrase documente, de la filele 52 și urm., și înlocuite cu alte documente.

Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției, respingerea apelului ca tardiv formulat.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității declarării apelului.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului contencios contravențional de față:

Prin sentința civilă nr.5125/8.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul B. L. în contradictoriu cu intimata Direcția de Sănătate Publică C.. A fost respinsă excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut – în esență, următoarele:

Prin acțiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta la data de 28.08.2013 sub nr._ petentul B. L. a solicitat in contradictoriu cu intimata DIRECȚIA DE SĂNĂNATE PUBLICĂ JUDEȚEANĂ C. anularea procesului-verbal de constatare a contravenției nr._/22.08.2013 ca nelegal, iar pe cale de excepție să se constate prescris dreptul intimatei de a aplica sancțiunea.

In motivare, petentul a aratat ca prin procesul-verbal de contravenție a fost sancționat în mod nelegal, deoarece nu practică nici un fel de activitate comercială sau prestatoare de servicii și nici nu este persoană autorizată să desfășoare și nu desfășoară activitate comercială sau prestatoare de servicii.

Cu privire la excepția prescripției dreptului executării sancțiunii contravenționale a invocat disp. art. 13 pct. 2 din OG 2/2001.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/22.08.2013 petentul a fost amendat cu suma de 800 lei pentru că în urma reclamanției înregistrată la DSPJ C. o echipă de inspectori sanitari s-au deplasat în data de 22.08.2013 în Eforie Nord, . la vila cazare, proprietatea d-lui B. L. și s-a întocmit PVC nr._/22.08.2013 în care s-a constatat că nu sunt respectate circuitele pentru lenjerie curată și lenjerie murdară (Ord. M.S. nr. 536/1997).

În ceea ce privește cererea privind constatarea prescripției dreptului de executare silită a amenzii contravenționale, instanța reține următoarele:

Petentul a invocat în susținerea acestei cereri dispozițiile art. 13 din OG 2/2001, considerând că a intervenit prescripție dreptului de a aplica sancțiunea

Articolul indicat reglementează însă prescripția dreptului de a aplica sancțiunea amenzii contravenționale, sancțiune care în cauză a fost aplicată prin procesul-verbal de contravenție.

Cum în motivarea cererii introductive, petentul a menționat expres incidența instituției prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale prin raportare la termenul special de prescripție reglementat de OG 2/2001, instanța apreciază că aceasta a făcut referire la art. 14 alin.1 din același act normativ.

Potrivit alin.1 al acestui articol, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. Textul menționat nu este incident în cauză, câtă vreme petentul a primit procesul-verbal acesta semnând de luarea la cunoștință.

În ceea ce privește alineatul următor al art.14, care stabilea într-adevăr un termen special de prescripție a executării sancțiunii amenzii contravenționale de 2 ani de la data aplicării sancțiunii, se observă că acesta a fost abrogat prin OG 61/2002, în prezent termenul de prescripție a sancțiunii amenzii contravenționale fiind termenul general de 5 ani, aplicabil creanțelor fiscale. Raportând acest termen la data încheierii procesului-verbal de contravenție -22.08.2013-, reiese că în cauză nu a operat prescripția dreptului de a executa silit sancțiunea contravențională aplicată petentului.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea privind constatarea prescripției dreptului de executare silită a amenzii contravenționale.

Analizand din oficiu procesul verbal contestat, sub aspectul indeplinirii conditiilor de forma, se constata ca acesta a fost încheiat cu respectarea conditiilor impuse de art. 17 din OG 2/2001. Procesul-verbal beneficiază de o prezumție relativă de adevăr, făcând dovada asupra stării de fapt.

Forța probantă a procesului-verbal de contravenție trebuie corelată cu natura sa juridică. De asemenea, stabilirea corectă a forței probante a procesului-verbal de contravenție ajută la stabilirea sarcinii probei în faza judiciară a procedurii contravenționale.

În aceste condiții, din interpretarea textelor legale în vigoare, rezultă că procesul-verbal contravențional se bucură de o prezumție de legalitate, întrucât sarcina probei revine contravenientului.

Cu privire la fondul cauzei, instanta constata ca plangerea formulata de catre petent este neîntemeiata.

Sub aspectul temeiniciei, petentul nu a administrat probe de natură a răsturna prezumția de veridicitate a procesului verbal.

În consecință instanța apreciază că petentul nu a făcut dovada contrarie celor reținute în procesul-verbal contestat, făcându-se vinovat de fapta reținută în seama sa.

Pentru aceste considerente, instanța constată neîntemeiată plângerea formulată urmând să o respingă.

Împotriva acestei hotărâri, petentul a formulat apel.

Soluția preconizată de apelantul petent este cea a admiterii apelului declarat împotriva hotărârii prin care i-a fost respinsă plângerea dedusă judecății – soluție despre care pretinde că a aflat urmare a informațiilor solicitate și primite de la compartimentul arhivă al Judecătoriei abia în 9.09.2014, hotărârea nefiindu-i comunicată.

Apelantul petent arată – în esență, că se impune desființarea hotărârii atacate, întrucât „ respingerea plângerii este inadmisibilă de drept, netemeinică, nefondată și nelegală, întrucât potrivit modului în care s-a desfășurat judecarea cauzei, instanța - Judecătoria C., potrivit art.488 pct.8 c.pr.civ., a dat o hotărâre cu aplicarea și încălcarea greșită a normelor de drept material”, în beneficiul intimatei pârâte care nu a depus în termen legal „ întâmpinarea obligatorie și nici un fel de alte înscriuri”.

Tribunalul,

verificând legalitatea investirii - la termenul de judecată din 14.01.2015, a invocat, excepția decăderii apelantului din dreptul de a formula calea de atac.

În considerarea disp.art.248 c.pr.civ., potrivit cu care „ instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”, la termenul din 11.02.2014, a fost pusă în discuția contradictorie a părților excepția invocată.

Analiza relevă următoarele:

Sentința civilă nr.5125/8._ a fost comunicată petentului la 23.05.2014. Susținerile apelantului petent referitoare la modalitatea în care a luat la cunoștință despre soluția pronunțată de Judecătoria C., respectiv urmare a informațiilor primite în data de 9.09.2014 de la compartimentul arhivă au rămas la nivel de simple afirmații, combătute probator prin dovezile de comunicare a hotărârii ce se regăsesc la dosarul cauzei (f. 94,95 - ds. fond).

Cererea de apel a fost depusă la instanța de fond, la 10.09.2014.

Potrivit art.34 alin.(2) din OG.2/2001 „ Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluționează de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susținute și oral în fața instanței. Apelul suspendă executarea hotărârii ”.

Conform art.468 alin.1 c.pr.civ.” termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”.

Prin art.185 c.pr.civ. se dispune:

„Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”.

Cum termenul pentru exercitarea căii de atac are un caracter imperativ, iar apelantul a lăsat să expire termenul stabilit de lege prevăzut pentru exercitarea apelului împotriva hotărârii - ce i-a fost comunicată în data de 23.05.201, în speță intervine sancțiunea procedurală care constă în pierderea dreptului de a exercita calea de atac.

În condițiile în care apelantul nu a formulat o cerere de repunere în termenul procedural, în temeiul art.186 c.pr.civ., iar analiza relevă că termenul de 30 de zile a fost depășit, excepția va fi admisă

Pe cale de consecință, în temeiul art.480 alin.1 c.pr.civ., apelul dedus spre soluționare va fi respins ca tardiv, soluție ce face inutilă cercetarea criticilor de nelegalitate și netemeinicie aduse hotărârii supuse controlului judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității declarării apelului invocată de instanță din oficiu.

Respinge apelul promovat de apelantul petent B. L., cu reședința în Eforie Nord, ., județul C. și domiciliul în Eforie Nord, ., județul C., în contradictoriu cu intimata D. DE S. PUBLICA JUDETEANA CONSTANTA, cu sediul în C.. .-57, îndreptat împotriva sentinței civile 5125/08.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.02.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

L. V. M. A. J. N.

GREFIER,

A. G.

Jud.fond S. E

Tehnored. jud.A. N.

4 ex/ 9.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 234/2015. Tribunalul CONSTANŢA