Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 236/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 236/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 32274/212/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 236
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.02.2015
Completul de judecată constituit din
PREȘEDINTE: L. V. M.
JUDECĂTOR: A. J. N.
GREFIER: A. G.
S-a luat în examinare apelul în contencios administrativ și fiscal, promovat de apelantul reclamant P. M. C., cu sediul în C., ., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1809/21.02.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, intimată fiind B. M., cu domiciliul în C., ..25, județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelant avocat Coconi Tasy, în baza împuternicirii avocațiale existente la dosar lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 153 Cod procedură civilă.
În referatul asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul cererii precum și mențiunile referitoare la modalitatea îndeplinirii procedurii de citare.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, instanța constată dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție, cu muncă în folosul comunității și obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului contencios administrativ de față:
Prin sentința civilă nr.1809/21.02.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul P. M. C. în contradictoriu cu intimata Burdigioi M..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 28.11.2013, sub număr dosar_, petentul P. M. C., a solicitat înlocuirea amenzilor aplicate intimatei B. M., cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității, dat fiind faptul că nu a achitat obligațiile fiscale născute din două procese-verbale de contravenție.
Intimata, fiind legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței, nu a depus întâmpinare și nu a solicitat administrarea de probe în apărare.
Analizând materialul probator al cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal nr._/ 19.04.2011, B. M. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1000 lei. Întrucât intimata nu a achitat aceste amenzi, organul fiscal de la domiciliul contravenientului a încercat executarea silită împotriva acesteia, întocmind, în urma verificărilor întreprinse, procesul-verbal de constatare a insolvabilității înregistrat sub nr. B39927/07.10.2013.
Ca urmare a faptului că intimata nu a achitat amenzile și nu a existat posibilitatea executării sale silite, Primăria M. C. – Serviciul Public de Impozite și Taxe a restituit organului constatator, cu adresa nr._/06.11.2013, procesul-verbal nr._/ 19.04.2011, însoțit de actele de executare întocmite, pentru a se sesiza instanța de judecată, în vederea înlocuirii amenzii cu prestarea activității în folosul comunității.
Art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001 prevede că, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Prin Decizia 1354/ 10.12.2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și art. 1 alin. 3, art. 8 alin. 5 lit. b) și art. 13 din O.G. nr. 55/ 2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității și a statuat că sintagma „cu acordul acestuia” din art. 9 din O.G. nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și sintagmele „numai dacă există consimțământul contravenientului”, „cu consimțământul contravenientului” și „după luarea consimțământului contravenientului” din art. 1 alin. 3, art. 8 alin. 5 lit. b) și, respectiv, art. 13 din O.G. nr. 55/ 2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 108/ 2003 privind desființarea închisorii contravenționale, sunt neconstituționale”.
De asemenea, prin Decizia nr. 7/ 20.09.2010, I.C.C.J. a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al P.I.C.C.J., hotărând că dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 2/ 2001 și ale art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 55/ 2002, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Instanța de judecată va reține însă dispozițiile art. 4.2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform cărora „nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forțată sau obligatorie”.
În ceea ce privește noțiunea de „muncă forțată sau obligatorie” autorii Convenției s-au inspirat din Convenția nr. 29 privind munca forțată sau obligatorie, a Organizației Internaționale a Muncii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului reține în cauza V. de Mussele c. Belgiei că menționata Convenție definește în art. 2 par. 1 că respectiva sintagmă desemnează „orice muncă sau serviciu cerută unei persoane sub amenințarea oricărei sancțiuni și pentru care persoana în cauză nu s-a oferit” și apreciază că această definiție furnizează un punct de pornire în interpretarea art. 4 din Convenție.
Analizând dispozițiile legale interne prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, în ceea ce privește obligarea la muncă în folosul comunității, un rol esențial îl joacă împrejurarea că, prin ea însăși, această măsură este o sancțiune și se execută în baza unui mandat de executare (art. 15 din O.G. nr. 55/ 2002). În acest sens, câte o copie de pe dispozitivul hotărârii, însoțită de mandatul de executare, se comunică primarului unității administrativ - teritoriale și unității de poliție în a căror rază teritorială își are domiciliul sau reședința contravenientul, precum și contravenientului.
Rezultă, așadar, că executarea acestei sancțiuni este similară, prin conținutul ei, executării unei pedepse penale și se realizează prin constrângere, cu ajutorul organelor de poliție și sub supravegherea acestora.
De asemenea, Curtea a apreciat că, pentru a intra sub incidența art. 4 din Convenție, munca trebuie să fie „cerută sub amenințarea oricărei sancțiuni” și de asemenea să fie prestată împotriva voinței persoanei, care „nu s-a oferit voluntar” .
Ori, apare ca evident, din conținutul textelor ce reglementează instituția înlocuirii amenzii contravenționale cu prestarea unei activități în folosul comunității, că aceasta nu este în nici un caz o activitate pentru care contravenientul să se fi oferit voluntar, ci o sancțiune ce i se aplică, în măsura în care nu are venituri, spre a putea fi executată silit amenda contravențională.
Paragraful 3 al art. 4 din Convenție nu este menit să limiteze exercițiul dreptului garantat de par. 2 din același articol, ci să delimiteze conținutul exact al acestuia, cu care formează un tot, și indică ceea ce noțiunea de „muncă forțată sau obligatorie” nu include, servind astfel ca ajutor în interpretarea art. 4.2 din Convenție. În acest sens, asemănător art. 3, care interzice tortura, art. 4 nu cuprinde nicio restricție autorizată, toate formele de interdicție a aservirii unei persoane având caracter absolut.
Cele patru sub-paragrafe ale art. 4.3, în ciuda diversității lor, derivă din principiile de interes general, social, solidaritate și din ceea ce este normal în cursul firesc al lucrurilor. De altfel, principiile care rezidă din aceste dispoziții, au fost preluate și de art. 42 alin. 2 din Constituția României.
De asemenea, art. 4 alin. 2 din Codul muncii definește munca forțată drept orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenințare ori pentru care persoana nu și-a exprimat consimțământul în mod liber. A.. 3 lit. a) – d) prevăd, asemenea Constituției, activitățile care nu constituie muncă forțată.
Având în vedere caracterul de sancțiune al acestei măsuri, instanța constată că, în conformitate cu lit. „a” a paragrafului 3 din art. 4 al Convenției, nu se consideră muncă forțată sau obligatorie orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenției în condițiile prevăzute de art. 5 din Convenție sau în timpul în care se află în libertate condiționată. Ori, dispozițiile respective, preluate și de legea fundamentală, sunt destul de clare, excluzând din sfera noțiunii munca impusă unei persoane condamnate, care este privată de libertate sau este liberată condiționat, obligație ce apare ca un accesoriu al pedepsei principale.
În nici un caz însă, nu se poate considera că s-ar permite o astfel de sancțiune autonomă, în cazul unei persoane care nu a fost condamnată, nefiind nici în detenție și nici în libertate condiționată.
În ceea ce privește sub-paragraful final, respectiv 4.3 lit. d), Curtea a arătat că, prin noțiunea de „obligații civice normale”, se înțeleg obligațiile ce incumbă unei “categorii specifice de cetățeni, prin raportare la poziția pe care o ocupă ori funcția pe care sunt chemați să o îndeplinească în comunitate”, făcând obiectul unui consens social (V. de Mussele c. Belgiei).
Ori, activitatea la care contravenientul ar fi obligat, nu se încadrează în dispozițiile niciunuia dintre sub-paragrafele art. 4.3 din Convenție, astfel încât, în cazul în care o astfel de măsură ar fi luată independent de acordul acestuia, s-ar produce o încălcare a art. 4.2 din Convenție.
Având în vedere conflictul dintre legea internă și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în ceea ce privește un drept fundamental al cetățeanului, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, au prioritate normele din Convenție, care, fiind ratificată prin Legea nr. 30/1994, face parte din dreptul intern, așa cum se stabilește prin art. 11 alin. 2 din Legea fundamentală.
Pentru aceste considerente, ținând cont că, din actele dosarului nu rezultă acordul intimatei B. M. de a presta o activitate în folosul comunității, instanța urmează a respinge cererea petentului Inspectoratul de Poliție al Județului C., ca neîntemeiată.
Hotărârea este irevocabilă, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 9 alin. 6 din O.G. nr. 2/ 2001 și ale art. 391 alin. 3 din OG nr. 2/ 2001.
Împotriva acestei hotărârii, în termen legal, reclamantul a declarat apel.
Soluția preconizată de apelant este aceea a admiterii apelului, modificarea în tot a hotărârii apelate și admiterea cererii în sensul celor solicitate.
În motivarea cererii de apel sunt reluate argumentele expuse în cererea de chemare în judecată.
Apreciază apelantul reclamant că instanța de fond a concluzionat greșit în sensul că înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu obligarea acestuia la prestarea unei munci în folosul comunității nu poate fi dispusă decât în condițiile „ acordului contravenientului”. Prevalându-se de cele statuate de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr.1354/10.12.2008, precum și de Decizia nr.VII/2010 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, apelantul invederează că prin înlocuirea amenzii cu obligarea contravenientului la prestarea unei munci în folosul comunității se ajunge la eficientizarea juridică a reglementării conținute în art.9 alin.3-5 și art.39/1 din OG nr.2/2001.
Legal citată, intimata nu a depus întâmpinare, nu a formulat cereri în apărare.
Examinând hotărârea apelată, prin prisma criticilor formulate, Tribunalul constată caracterul fondat al apelului.
Concluzia în acest sens este susținută prin cele ce urmează:
Prin procesul-verbal nr._/ 19.04.2011, B. M. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1000 lei, pentru săvârșirea contravenției prev.de art.1 lit.b) fin legea nr.12/1990 R.
Acceptând faptul că abaterea contravențională este temeiul răspunderii contravenționale, trebuie să se accepte și că sancțiunile de drept contravențional sunt efectul acesteia, iar în legiferare sancțiunile adaptate fiecărei specii de contravenții sau contravenienți.
Sancțiunea aplicată prin procesul verbal, este definitivă, nefăcându-se dovada contestării acestora sau a exonerării intimatului de plata amenzii.
Premisele declanșării conflictului judiciar – astfel cum corect a reținut și judecătorul fondului sunt următoarele: intimata contravenientă nu a achitat amenda, iar organul fiscal a încercat executarea silită împotriva acesteia, întocmind, în urma verificărilor întreprinse, procesul-verbal de constatare a insolvabilității înregistrat sub nr. B39927/07.10.2013.Ca urmare a faptului că intimata nu a achitat amenzile și nu a existat posibilitatea executării sale silite, Primăria M. C. – Serviciul Public de Impozite și Taxe a restituit organului constatator, cu adresa nr._/06.11.2013, procesul-verbal nr._/ 19.04.2011, însoțit de actele de executare întocmite, pentru a se sesiza instanța de judecată, în vederea înlocuirii amenzii cu prestarea activității în folosul comunității.
Potrivit art.131 alin.1 Cod procedură fiscală, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. Potrivit alin.2, termenul de prescripție prevăzut la alin.1 se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale.
Art.141 Cod procedură fiscală dispune că executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu, iar potrivit art.37 din OG mr.2/2001, procesul verbal de contravenție constituie un astfel de titlu.
Conform înscrisurilor aflate la dosar, pentru recuperarea amenzilor contravenționale aplicate intimatului nu pot fi executate silit, acesta neavând bunuri si nerealizând venituri care să poată fi urmărite potrivit Codului Fiscal.
Potrivit dispozițiilor art.9 alin.1 din Ordonanța Guvernului privind regimul juridic al contravențiilor nr.2/2001, modificată prin Legea nr. 353/2006: prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore, iar conform alin.3, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei raza teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amenda care a fost achitată.
Sancțiunea prevăzută la alin. (1) se stabilește alternativ cu amenda, conform art.9 alin.2 din aceeași ordonanță.
Conform art. 9 alin. 3-5 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare „ În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii.
În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.”
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1354/2008 au fost declarate neconstituționale prevederile legale care condiționau înlocuirea sancțiunii amenzii cu muncă în folosul comunității, astfel încât, dacă sunt îndeplinite celelalte cerințe ale legii interne și ale convențiilor internaționale privind drepturile omului, în prezent, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității poate fi aplicată fără acordul contravenientului.
Prin decizia nr. 7/20.09.2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii ce viza divergența în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.9 alin.3-5 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 raportate la dispozițiile art. 9 alin.1 și 2 din același act normativ și art.1 din Ordonanța Guvernului nr.55/2002, stabilind că dispozițiile legale menționate se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Relaționând dispozițiile legale menționate la situația de fapt din prezenta cauză, Tribunalul apreciază că în mod greșit judecătorul fondului a respins ca neîntemeiată cererea dedusă judecății.
Este adevărat că principiul supremației dreptului comunitar, prioritatea normelor Convenției Europene a Drepturilor Omului își găsesc consacrare în Constituția României, însă în egală măsură – chiar dacă sub acest aspect nu au fost detaliate soluțiile prin prisma argumentării, atât instanța de contencios constituțional, cât și instanța supremă au avut reprezentarea dispozițiilor art.20 alin.2 și art.11 alin.2 din Legea fundamentală, atunci când au pronunțat Decizia nr.1354/10.12.2008, respectiv a Decizia nr.VII/20.09.2010.
Concluzionând, Tribunalul – găsind întemeiat apelul dedus judecății, în temeiul art.480 alin.2 c.pr.civ., va schimba în tot hotărârea atacată, în sensul admiterii cererii și obligării intimatei contraveniente la 10 ore - muncă în folosul comunității.
La stabilirea numărului de ore activitate în folosul comunității, instanța a avut în vedere ca și criteriu de comparație echitabil nivelul salariului minim brut și cuantumul amenzii aplicate precum și individualizarea amenzii din procesul verbal în raport cu limita minimă și maximă prevăzută de lege.
În temeiul art.453 c.pr.civ., intimata va fi obligată la plata către apelant a sumei de 225 lei – cheltuieli de judecată (onorariu avocat, redus în baza art.451 alin.2 c.pr.civ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul promovat de apelantul P. M. C., cu sediul în C., ., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1809/21.02.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, intimată fiind B. M., cu domiciliul în C., ..25,județul C...
Schimbă în tot sentința civilă nr. 1809/21.02.2014 ,în sensul că:
Admite cererea formulată de reclamantul P. M. C..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție nr._ din 19.04.2011 întocmit de Poliția Locală C. cu muncă în folosul comunității pe o durată de 10 ore executată în cadrul unui serviciu din cadrul Primăriei C..
Obligă intimata către apelant la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. V. M. A. J. N.
GREFIER,
A. G.
Jud.fond M. G.
Tehnored.jud.A. N.
4 ex./ 6.03.2015
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 319/2015. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 112/2015.... → |
|---|
