Anulare act administrativ. Sentința nr. 297/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 297/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 7366/118/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 297
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.02.2015
Completul de judecată constituit din
PREȘEDINTE: L. – V. M.
GREFIER: A. G.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal, având ca obiect anulare act administrativ formulată de reclamantul D. E. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ,cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în O., ., .,județul C., în contradictoriu cu pârâta A. - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală Nr. 2, la sediul din București, ., sector 5.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.02.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de fata:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta – Sectia C. Administrativ si Fiscal sub nr_ , reclamantul D. E. INTREPRINDERE INDIVIDUALA in contradictoriu cu A. – DIRECȚIA GENERALA ANTIFRAUDA FISCALA – DIRECȚIA REGIONALA ANTIFRAUDA FISCALA NR 2 CONSTANTA a solicitat anularea Procesului – verbal de control din 27.03.2014 (fără numar de înregistrare ) întocmit de către inspectorii pârâtei, având ca obiect control thematic ce a vizat verificarea realitătii operațiunilor comerciale desfășurate in relatia cu ., obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata .
In motivare se arata ca, la data de 28.03.2014, parata a receptionat procedura prealabilă formulate in temeiul art 7 din Legea 554/2004, si la care nu a fost emis un raspuns.
Se apreciaza ca, procesul – verbal de control stabileste obligatii fiscal, astfel incat se circumscribe notiunii de act administrative fiscal .
In urma controlului efectuat de inspectorii Direcției Regionale Antifrauda Fiscala 2 Constanta s –au efectuat verificări cu privire la realitatea operațiunilor comerciale desfășurate de catre societate cu ., intrucat aceasta societate are un comportament fiscal neadevarat, specific “ firmelor fantoma “ .
Este adeavarat că în perioada septembrie – decembrie 2012 a achizitionat de la aceasta societate lucrari de prestări servicii de constructive si renovare a sediului social de la acea data. In acest sens, a achitat contravaloarea a doua facturi fiscal emise, in valoare de 29.239,20 lei inclusive TVA, respective de 4092 lei inclusive TVA .
La data de 18.07.2013 a schimbat sediul social si intrucat a fost multumita de modul in care s –a efectuat lucrarea la celalat sediu au apelat tot la acestia pentru renovarea noului sediu . Pentru lucrarile efectuate, pe fiecare palier de lucrari executate au fost emise facturi fiscale – achitate fie prin OP, fie prin chitanta .
Potrivit documentelor de plata, din totalul de_,6 lei ( plati effectuate către . =, 62.080,60 lei reprezintă plăți effectuate prin banca, aproximativ 77 %, iar 18.702 lei reprezinta plati cu chitante ( cash ), adica aproximativ 25 %, astfel incat nu se poate retine ca a existat vreun moment intentia de a frauda bugetul consolidat, in conditiile in care marea majoritate a platilor s –au efectuat prin banca .
Se arata ca, desi este vorba de un control thematic, asa cum se consemneaza de catre inspector in actul de control, nu exista un ordin de serviciu de control, nefiind mentionat la rubric corespunzătoare din registrul unic de control, asa cum rezulta din dispozitiile art 3 alin 2 cu ref la art 4 din Legea 252/3003.
Faptul ca aceste lipsuri sunt obligatorii si fata de prev art 9 din acelasi act normative, duce la concluzia ca actul de control este nul .
De asemenea, potrivit art 18 din HG 520/2013, inspectorii antifraud, cu exceptia celor din cadrul Directiei de Combatere a fraudelor, executa operațiuni de control current si operațiuni de control thematic . Controlul current se executa operativ si inopinant, pe baza legitimatiei de control, a insignei si a ordinului de serviciu permanent . Controlul thematic se executa de catre inspectorii antifraud pe baza legitimatiei de control, a insignei si a ordinului de control thematic prin care se stabilesc obiectivele de verificat, entitatile supuse controlului, perioada asupra careia se efectueaza verificarea, durata si momentul declanșării controlului .
Ori, un asemenea ordin de control thematic nu a fost prezentat si nu a fost inscris in registrul unic de control, cee ace ne face a prezuma ca acesta nu exista .
In raport de situatia de fapt, se invedereaza ca organul de control nu a avut in vedere situatia de fapt, reala, respective executarea in mod real a lucrărilor contestate .
Nu I se poate imputa conduitafiscala neadecvata a . ; lucrările effectuate au fost reale, plățile acestor servicii de către societatea au fost facute in mod real, in mare majoritate prin virament bancar . Singura problema care exista in sarcina sa este lipsa contractelor si a situatiilor de lucrari pentru aceste servicii, inscrisuri ce au fost solicitate societatii constructoare .
In drept, OG 92/2003, art 7 si urm Legea 554/2004, HG 520/2013, Legea 252/2003 .
In dovedire: înscrisuri ( f 14- 174).
In temeiul art 201 alin 1 cu ref la art 205 C proc civ, parata a formulat si depus întampinare ( f 177 ) prin care a invocate exceptia inadmisibilitatii – pe considerentul ca procesul – verbal contestat nu reprezinta act administrative fiscal, ci doar un document prin care se constata o situatie de fapt .
Se apreciaza ca, prin procesul – verbal a carui anulare se solicita nu se dă nastere, nu se modifica si nu se sting raporturi juridice și nu se procedeaza la executarea silita a contribuabilului .
Cu adresa nr 54/07.01.2015 a fost inaintata documentatia ce a sta la baza intocmirii procesului – verbal de control ( f 191- 238) .
Analizand cu prioritate exceptia inadmisibilitatii invocată de parata pe cale de intampinare, Tribunalul retine urmatoarele:
Potrivit art 248 alin 1 c proc civ „Instanta se va pronunta mai întai asupra exceptiilor de procedură, precum si asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori după caz, cercetarea în fond a cauzei . „
Potrivit art.1 alin.1 din L.nr.554/2004- „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori printr-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în temeiul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim…”.
Art.8 alin.1 dinLegea .nr.554/2004 modificată prevede că - „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Prin art.2 alin.1 lit.a din Legea .nr.554/2004 s-a definit ca -”persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;”
Prin art 2 alin 1 lit c teza I-a din L.nr.554/2004 s –a definit ca :” ../../../../../Documents and Settings/loredana.motoc/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp328478/_.HTML - #act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; “
Potrivit art 9 alin 2 din Codul de Procedura civila :” Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile si apararile partilor . „
In raport de petitul cererii de chemare in judecata, a actului pentru care se solicita anularea se va retine ca acesta este reprezentat de o procesul – verbal de control si nu de un act administrativ fiscal de natura a da posibilitatea contestarii sale in procedura instituita de art 205 – 207 c proc fisc .
Potrivit art 41 C proc fiscal, legiuitorul a definit actul administrativ fiscal ca fiind actul emis de organul fiscal competent in aplicarea legislatiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor fiscale . “
In conformitate cu dispozitiile art. 110 alin 2 si 3 din OG nr. 92/2003, colectarea creantelor fiscale se face in temeiul unui titlu de creanta sau al unui titlu executoriu, dupa caz, titlul de creanta fiind definit ca fiind actul prin care se stabileste si se individualizeaza creanta fiscala, intocmit de organele competente sau de persoanele indreptatite, potrivit legii, iar conform art 141 alin 2 din acelasi act normativ, titlul de creanta devine titlu executoriu la data la care creanta fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de organul competent, ori in alt mod prevazut de lege .
Potrivit art 110 alin 3 C proc fisc: “ Titlul de creanță este actul prin care se stabileste și se individualizeaza creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptătite, potrivit legii .
Asemenea titluri pot fi:
a)decizia de impunere ;
b) declarația fiscală ;
c)decizia referitoare la obligații de plată accesorii ;
d)declarația vamala;
e)decizia prin care se stabilesc si se individualizeaza datoria vamală, impozitele, f)taxele si alte sume care se datorează în vamă, potrivit legii, inclusiv accesoriile;
g)procesul – verbal de constatare si sancționare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale ;
h)decizia de atragere a răspunderii solidare emise potrivit art 28 ;
I)ordonanta procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătoresti ori un extras certificat intocmit in baza acestor acte, în cazul creanțelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanta judecătoreasca . “
Obiectul obligatiei fiscale consta ,in regula generala, . bani, respectiv in obligatia de plata a unui impozit, taxe, contributii, amenzi, penalitati etc.
Obligatia fiscala este constatata in forma scrisa, prin titlul de creanta fiscala care o individualizeaza la nivelul fiecarui contribuabil conform criteriilor stabilite de lege.
Individualizarea obligatiilor fiscale se realizeaza prin titlul de
creanta fiscala .
Creantele fiscale reprezinta drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezulta din raporturile de drept material fiscal. Creditorul obligatiei fiscale este statul sau unitatea administrativ teritoriala.
Colectarea creantelor fiscale se face in temeiul unui titlu de creanta sau al unui titlu executoriu, dupa caz.
Procesul – verbal de control reprezintă doar un act emis de organul fiscal în îndeplinirea obligației sale de verificare a activitatii financiar – contabile derulate sub aspectul controlului thematic, si chiar daca intruneste conditiile de fond si forma părevazute de art 43 C proc fiscal cu ref la art 41 din acelasi act normative, nu reprezinta un act de natura a duce la executarea directa .
Astfel, întrucât actul de control în sine nu naște, nu modifică sau stinge prin ea însăși un raport juridic de drept administrative fiscal, ci reprezintă doar o corespondență administrativă, instanta va admite exceptia inadmisibilitatii .
Avand in vedere considerentele mai sus expuse, va admite exceptia inadmisibilității invocate de parata si pe cale de consecinta va respinge cererea ca inadmisibilă.
prevederi din Art. 10 din capitolul II, sectiunea 1 (Norme Metodologice din 2011) la data 28-ian-2011 pentru Art. 10 din capitolul I, sectiunea 4
Art. 10
(1) Cererea și declarația pe propria răspundere prevăzute la art. 9, însoțite de actele doveditoare privind componența familiei și veniturile realizate de membrii acesteia, se înregistrează într-un registru special la primăria comunei, orașului, municipiului sau, după caz, a sectorului municipiului București în a cărui rază teritorială solicitantul are domiciliul ori, după caz, reședința.
(2) În cazul persoanelor fără domiciliu sau reședință și fără locuință, cererea însoțită de documentele prevăzute la alin. (1) se înregistrează într-un registru special la primăria comunei, orașului, municipiului ori, după caz, a sectorului municipiului București în a cărui rază teritorială solicitantul trăiește și se află în evidența serviciului public de asistență socială.
(3) În situația în care un membru al familiei ori persoana singură care solicită ajutorul social are domiciliul sau reședința în altă unitate administrativ-teritorială, cererea va fi însoțită de o adeverință eliberată de primăria comunei, orașului, municipiului sau, după caz, a sectorului municipiului București în care aceasta are domiciliul sau reședința, din care să rezulte că nu beneficiază de ajutor social.
(4) Adeverința prevăzută la alin. (3) poate fi înlocuită, pentru motive temeinic justificate, de o declarație pe propria răspundere dată în fața secretarului comunei, orașului, municipiului sau, după caz, al sectorului municipiului București unde depune cererea solicitantul ajutorului social.
(5) Pentru situația prevăzută la alin. (4) serviciul public de asistență socială din subordinea consiliului local sau, după caz, persoana cu atribuții în domeniul asistenței sociale din aparatul de specialitate al primarului va solicita secretarului comunei, orașului, municipiului ori, după caz, al sectorului municipiului București unde își are domiciliul sau, după caz, reședința persoana solicitantă de ajutor social confirmarea faptului că aceasta nu beneficiază de ajutor social.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității invocată de pârâtă.
Respinge cererea formulată de reclamantul D. E. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în O., ., .,județul C., în contradictoriu cu pârâta A. - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală Nr. 2, la sediul din București, ., sector 5, ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L.-V. M. A. G.
Red/tehnored L.V. M.
4 ex/03.03.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 112/2015.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 329/2015. Tribunalul... → |
|---|








